Advertisement
Agentia de presa pentru romanii de pretutindeni
redactia@rgnpress.ro


Menu Principal
Home
- - - - - - -
Arhiva 2005 - listing
- - - - - - -
Arhiva 2005
<<
Ianuarie 2005
>>
D
L
M
M
J
V
S
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          
Cautare
Stafia Universitatii maghiare bantuie din nou prin RomaniaPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :341
Tuesday, 25 January 2005

Credeam ca ne-am eliberat de fantoma universitatii de stat in limba maghiara, fiindca, in urma cu doua saptamani, presedintele UDMR si vicepremierul Romaniei care se ocupa de educatie, cultura si integrare europeana, dl. Marko Bela, declara ca "acesta nu mai este un deziderat". Tocmai ne pregateam sa semnalam ca, pentru prima data de 15 ani incoace, UDMR-ul da dovada de realism si intelepciune in tratarea domeniului educational. Bucuria a fost de scurta durata insa.

La sfarsitul saptamanii trecute, mai tanarul udemerist, senatorul de Cluj Eckstein Kovacs Peter, s-a trezit vorbind: "Nu este vorba despre scindarea Universitatii Babes-Bolyai, ci despre reorganizarea interna in care liniile de invatamant in limba maghiara sa fie grupate in facultati. Asta este ceea ce se doreste la momentul actual". Isi inchipuie dl. Eckstein ca daca incepe prin a face o afirmatie linistitoare: "Nu este vorba despre scindarea U.B.B. (...)", toata lumea o sa respire usurata, zicandu-si: "Uite, dom'le, ungurii astia sunt baieti cu care te poti intelege"? "Reorganizarea interna" nu inseamna "scindare", e adevarat, dar duce fix la aceasta ingrozitoare consecinta. Legislatia in vigoare prevede ca o universitate poate aparea fie prin lege, fie prin decizia de reunire a doua sau mai multe facultati, ori de spargere a unei universitati, adica de scindare. Pana acum, UDMR a sperat ca Senatul U.B.B. va vota pentru separarea studiilor, pana la nivel de facultate. Senatul prestigioasei universitati clujene s-a exprimat, de fiecare data cand s-au facut valuri pe aceasta tema, impotriva organizarii studiilor pe criterii etnice la nivelul unitatii de baza care este facultatea, adoptand inca din 1996, prin Carta Universitatii, ideea multiculturalitatii, si nu pe cea a segregarii etnice. De-a lungul acestor ani, Uniunea Europeana, Conferinta Europeana a Ministrilor Educatiei, raportorii pentru Romania, ambasadorul Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti, toata lumea s-a pronuntat in termeni de lauda si apreciere la adresa modului in care Romania a reusit sa organizeze invatamant de la cresa la doctorat pentru minoritatea maghiara. Toti oficialii care au vizitat U.B.B. au ramas incantati si au evidentiat modernitatea proiectarii si realizarii studiilor multiculturale. Nimic din aceste aprecieri nu ajunge insa la urechile unora dintre liderii UDMR, care, precum dl. senator, o tin una si buna: universitate de stat in limba maghiara. Daca dl. senator nu a obosit fredonand acest vetust refren, nu obosim nici noi, reamintind: 1) La U.B.B. Cluj-Napoca functioneaza cate 4 linii de studiu in limbile romana, maghiara, germana si engleza, la fiecare din cele 15 facultati; 2) 54 de specializari functioneaza, acum, in 2005, complet in limba maghiara si pentru acestea licenta - examenul de finalizare a studiilor universitare - se sustine in aceeasi limba materna - maghiara; 3) Din 45.000 de studenti ai U.B.B., 11.000 sunt etnici maghiari care invata in limbile romana, maghiara, germana, engleza. Dintre acestia, 5.000 invata exclusiv in limba maghiara, fiindca asa au dorit ei; 4) Admiterea la liniile de studiu in limba maghiara, dar si la celelalte, se face pentru etnicii maghiari in limba maghiara; 5) U.B.B. are peste 3.500 de cadre didactice de etnie maghiara, care predau in maghiara; 6) 20 de masterate ale U.B.B. se studiaza si se sustin in limba maghiara; 7) La U.B.B. exista conducatori de doctorat in limba maghiara. Acestea toate chiar nu se vad deloc? Chiar nu inseamna nimic pentru acei udemeristi fixisti? Nu cunosc domnii ca "Sapientia", universitatea particulara finantata de statul ungar, este in criza de studenti nu din cauza taxelor - care sunt mult mai mici decat in universitatile particulare cu predare in limba romana, - ci pentru ca nu prea mai sunt doritori? Cum nu mai sunt nici pentru Colegiile U.B.B. din Harghita si Covasna, unde exista sectii in limba maghiara? De ce nu-i lasa in pace domnul senator atat pe studentii U.B.B., cat si pe profesorii aceleiasi universitati, fiindca acestia nu doresc nimic altceva decat sa-si vada de treaba. In conditiile in care ministrul Educatiei, cadru didactic al universitatii clujene, Senatul universitar si chiar vicepremierul Marko Bela spun raspicat ca nu e cazul sa ne mai legam de Universitatea Babes-Bolyai din Cluj, de ce se apuca oare domnul senator sa debiteze astfel de aiureli?

Preluare Adevarul" marti, 25 ianuarie. Un material semnat Melania Mandas Vergu.

 
Regiunea de dezvoltare a UDMRPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :373
Tuesday, 25 January 2005

O data cu integrarea in UE, tema reorganizarii regiunilor de dezvoltare revine pe agenda Guvernului. Ocazie pentru UDMR ca, sub acoperirea standardelor europene, sa obtina schitarea, fie si simbolic, a Tinutului Secuiesc.

Reorganizarea actualelor regiuni de dezvoltare este un obiectiv asumat de UDMR in campania electorala si inclus apoi in programul de guvernare negociat cu aliatii. Daca programul de guvernare nu precizeaza exact in ce va consta modificarea, platforma cu care Marko Bela a candidat la Presedintie este mult mai clara. La capitolul dezvoltare regionala", aceasta prevede crearea unei regiuni de dezvoltare echitabila, comuna, pentru judetele Covasna, Harghita si Mures". In prezent, Romania este impartita in opt asemenea regiuni. Metoda actuala a fost criticata de oficialii UE in mod repetat in ultimii ani. Acestia au apreciat ca regiunile sint prea mari, prea putine si ca au o capacitate redusa de a absorbi fonduri sau de a aplica programe. In urma negocierilor recent incheiate cu UE, s-a stabilit ca regiunile de dezvoltare sa fie regindite. Cum in perspectiva aderarii guvernantii n-au nici cum sa evite tema, nici cum s-o amine, UDMR a preluat-o rapid. Reorganizarea regiunilor de dezvoltare economica a devenit una dintre prioritatile legislative ale Uniunii pe 2005, fapt confirmat acum trei zile de Marko Bela. Presedintele UDMR a argumentat ca nu este normal ca aceeasi regiune de dezvoltare sa cuprinda judetele Vrancea si Constanta, primul aflat in zona subcarpatica, celalalt - la malul Marii Negre. Regiunea Harghita-Covasna-Mures

Exemplul Vrancea-Constanta, repetat cu obstinatie de liderii UDMR, are rolul de a abate atentia de la adevaratul deziderat al Uniunii, acela de a avea o regiune de dezvoltare care sa inglobeze exclusiv judetele Harghita, Covasna si Mures. In prezent, acestea fac parte din Regiunea 7 de dezvoltare, alaturi de Alba, Sibiu si Brasov, lucru care nu este pe placul UDMR, care a incercat sa obtina aceasta redesenare si in 2003, bazindu-se pe parteneriatul cu PSD. O decizie a Consiliului Reprezentantilor Unionali a mandatat conducerea sa negocieze infiintarea unei regiuni pliate pe conturul fostului Tinut Secuiesc. Uniunea propunea totodata infiintarea a 12 sau a 20 de regiuni de dezvoltare, mai mici, cu o populatie cuprinsa intre unul si doua milioane, compuse din judete cu interese economice si cu traditii comune. Dupa ce s-a aratat dispus sa discute despre proiect, PSD a inceput sa propuna regiuni de dezvoltare care fie inglobau Brasovul alaturi de cele trei judete din Secuime, fie mutau Harghita in aceeasi regiune cu Bacaul. Dupa doua saptamini, PSD a pus de tot capat dezbaterilor, anuntind ca nu este momentul oportun. In prezent, UDMR a reluat subiectul, invocind urgenta pregatirii pentru aderarea la UE. Daca tinem cont ca in cazul fondurilor de preaderare este prevazut un termen de doi ani pentru a fi folosite, eu cred ca nu sintem numai in intirziere, ci aproape ca am pierdut o sansa si trebuie sa acceleram", a declarat ieri presedintele executiv al UDMR, Tacacs Csaba. Uniunea argumenteaza ca regiunile de dezvoltare economica nu sint unitati administrativ-teritoriale si ca aceasta nu este nicidecum o tentativa de reinfiintare a Tinutului Secuiesc ca entitate de sine statatoare. Numai ca aripa radicala a Uniunii priveste demersul ca pe un prim pas catre atingerea autonomiei acestei regiuni, prin transformarea ulterioara a zonelor de dezvoltare economica in unitati administrativ-teritoriale.Preluare "Cotidianul", marti, 25 ianuarie. Un material semnat de Laura Ciobanu.

 
Primul examen al Cabinetului Tariceanu in fata FMIPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :308
Tuesday, 25 January 2005

Noile autoritati de la Bucuresti se pregatesc sa apara pentru prima oara pe anul 2005 in fata Fondului Monetar International.

Institutia financiara internationala le-a trimis deja ministrilor cabinetului Tariceanu seturile de intrebari specifice, pe domenii de activitate, astfel incat acestia sa se poata pregati pentru a nu fi luati pe nepregatite. Romania a semnat, in timpul guvernarii Nastase un acord stand-by cu Fondul Monetar International, pe care actualele autoritati intentioneaza sa il modifice. Negocierile urmatoare cu FMI vor viza, astfel, incheierea unui memorandum de politici economice pentru modificarea vechiului acord. Printre problemele delicate de pe agenda primei discutiei ale ministrilor cu FMI se va afla si cea a deficitului bugetar, care, conform cerintelor FMI, nu trebuie sa depaseasca cota de 1.5% din PIB, iar pierderile estimate o data cu introducerea cotei unice de impozitare se pare ca vor depasi aceste estimari. O alta problema, legata de altfel de cea dintai, va fi cresterea cotei de TVA si a accizelor pentru echilibrarea efectelor produse de relaxarea fiscala. Mentinerea echilibrului monetar, intarzierea majorarii de pret la gaze naturale cu 20%, precum si restructurarea sectorului siderurgic vor fi si ele teme delicate de discutie intre delegatia Romaniei si reprezentantii Fondului.

 
Romanii vor avea permise de conducere valabile in UEPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :367
Tuesday, 25 January 2005

Statele membre ale Uniunii Europene vor emite, in curand, acelasi tip de permis de conducere, care va inlocui cele 25 de modele inca existente in aceste tari.

Noul permis valabil in spatiul comunitar va trebui sa reuneasca toate calitatile pentru a asigura o circulatie cat mai eficiecta si mai rapida a informatiilor despre soferii inregistrati in tarile Uniunii Europene. Propunerea apartine Comisiei Europene si ea a primit deja primul vot de sustinere din partea Parlamentului European. Modelul standard pentru acest nou permis de conducere UE a fost aprobat cu majoritate de voturi de catre Comitetul pentru Transporturi al Parlamentului European. Noul permis, care urmeaza sa aiba marimea unei carti de credit, va contine si un microcip cu datele conducatorului auto si va avea aceeasi perioada de valabilitate pentru toate statele membre ale Uniunii. Din pacate noile permise vor insemna costuri mai mari in acest sector pentru fiecare stat care va pune in aplicare masura. Dupa ce directivele europene vor fi aprobate, statele vor avea la dispozitie zece ani pentru implementarea lor.

 
Brasovenii au dansat Hora Unirii in jurul celei mai mari oale cu vin din lumePDF Print E-mail
Brasov, Romania/Romanian Global News
Accesari :436
Tuesday, 25 January 2005

Un numar mare de brasoveni a fost prezent in centrul orasului pentru o celebrare a Zilei Unirii mai putin obisnuita. Astfel, cei care s-au aflat la Brasov luni, 24 ianuarie, au putut asista la o Hora a Unirii in jurul celei mai mari oale cu vin fiert din lume, demna de Cartea Recordurilor.

Cei 1.000 de litri de licoare bahica au fost preparati dupa o reteta de pe vremea dacilor, ce contine branca-ursului, scortisoara, mere, pere, tinctura de telina si alte ingrediente secrete. Vinul fiert a fost insotit de mii de fripturi, sucuri, prajituri, concerte, jocuri de lumini si focuri de artificii. Ineditul eveniment este o initiativa a Fundatiei Dacia, a Consiliului Local si a Consiliului Judetean Brasov. Vinul fiert care s-a baut la Brasov va fi omologat sub denumirea de "Vin Dacic" si va deveni un brand european, recunoscut la Bruxelles, a declarat Liviu Pandele, presedintele Fundatiei Dacia. Reprezentantii britanici de la "Cartea Recordurilor" au confirmat inregistrarea evenimentului, acesta fiind ulterior evaluat de o comisie alcatuita din reprezentantul Academiei Romane, Alexandru Surdu, directorul Statisticii din Brasov, Ion Popescu, presedintele Camerei de Comert, Mircea Florescu, Doru Munteanu, seful Directiei de Cultura, directorul Primei Scoli Romanesti, Vasile Olteanu, notarul public Stefan Pana si un reprezentant din partea Biroului Metrologic. Prin acest potential nou record, Romania ar putea inscrie in paginile cartii de profil cea de-a saptea realizare personala din Cartea Recordurilor, dupa performante sportive ca cele ale Nadiei Comaneci sau Iolanda Balas, sau performante ca cea a Adrianei Iliescu, cea mai batrana mama din lume. Evenimentul care s-a desfasurat luni la Brasov a scos din buzunarul organizatorilor aproximativ 400.000.000 de lei.

 
Un grup de militari romani se intoarce acasa din AfganistanPDF Print E-mail
Ramnicu Sarat, Romania/Romanian Global News
Accesari :319
Tuesday, 25 January 2005

Militarii din cadrul "Vulturilor Indrazneti" vor fi intampinati la intoarcerea in tara printr-o ceremonie care se va desfasura la Ramnicu Sarat, miercuri, 26 ianuarie, incepand cu ora 11:00.

Romanii vin in tara dupa ce in perioada iulie 2004-ianuarie 2005 au participat in Afganistan la Operatiunea Enduring Freedom V" si vor fi asteptati in orasul buzoian la Batalionul 281 Infanterie. Ceremonia va consta intr-un apel solemn, alocutiuni ale comandantului unitatii si ale invitatilor, ca si discutii cu familiile militarilor. De asemenea, la manifestare vor participa reprezentanti ai conducerii Ministerului Apararii Nationale si ai administratiei publice locale, se arata intr-un comunicat de presa emis de MApN.

 
Coristii romani din Cernauti au sarbatorit Ziua Unirii la SuceavaPDF Print E-mail
Suceava, Romania/Romanian Global News
Accesari :326
Tuesday, 25 January 2005

Corul "Dragos Voda", al Societatii pentru Cultura Romaneasca Mihai Eminescu" din Cernauti, a concertat la sfarsitul saptamanii trecute la Suceava in cadrul manifestarilor dedicate zilei de 24 ianuarie.

Ansamblul de peste granita a fost invitat sa participe la eveniment de catre directorul Directiei Judetene pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National, Constantin-Emil Ursu. Cei 24 de membri ai corului au trecut granita pe jos, cu tricolorul romanesc in maini si au fost insotiti de dirijoarea Elena Nandris si de Arcadie Opait, presedintele Societatii pentru Cultura Romaneasca Mihai Eminescu", informeaza cotidianul "Monitorul de Suceava". Imbracati in costume populare romanesti, coristii au interpretat un repertoriu variat, din care nu au lipsit "Pe langa plopii fara sot" sau "Spune, maiculita, spune". Finalul concertului a fost marcat de indemnul Sa traiasca Bucovina/si al ei intreg popor/Sa traiasca Romania/Si drapelul tricolor", la care s-a adaugat "Marsul Victoriei" cantat de Fanfara Centrului de Instructie Jandarmi Falticeni.

 
Miron Cozma, in dezbatere internationalaPDF Print E-mail
Petrosani, Romania/Romanian Global News
Accesari :301
Tuesday, 25 January 2005

Cazul lui Miron Cozma constituie tema principala a unui congres international ce se va desfasura in zilele de 4 si 5 februarie la Petrosani.

Evenimentul este organizat de Federatia Sindicatelor Valea Jiului, care se lupta in continuare pentru eliberarea lui Miron Cozma, si va avea ca invitati specialisti in domeniul luptei sindicale din Franta, Germania si Statele Unite ale Americii. Alaturi de oaspetii straini, la congres vor fi prezente si persoane implicate in dosarele mineriadelor, informeaza reprezentanti ai blocului sindical Cartel Alfa. Miron Cozma a detinut, pana in momentul arestarii, functia de presedinte al Ligii Sindicatelor Minere din Valea Jiului, organizatie care are in prezent peste 14.000 de membri.

 
Reprezentantul Belgiei la OSCE in vizita la ChisinauPDF Print E-mail
Chisinau, Basarabia/Romanian Global News
Accesari :345
Tuesday, 25 January 2005

Ambasadorul Belgiei la OSCE Bertrand De Crombrugghe, aflat la Chisinau intr-o vizita de lucru, s-a intalnit luni, 24 ianuarie, cu reprezentantii PPCD, Vitalie Nagacevschi si Alexandru Corduneanu, cu liderul BMD, Serafim Urechean, cu liderii PSD, Ion Musuc si Victor Ciobanu, si cu seful deputatilor comunisti, Victor Stepaniuc.

Potrivit purtatorului de cuvant al Misiunii OSCE la Chisinau, Claus Neukirch, Bertrand De Crombrugghe a avut tot in cursul zilei de luni intrevederi cu ministrul de Externe, Andrei Stratan, si cu ministrul Reintegrarii, Vasili Sova. Marti, 25 ianuarie, ambasadorul belgian urmeaza sa aiba intrevederi cu reprezentantii autoproclamatei republici transnistrene si cu reprezentantii societatii civile de la Chisinau si Tiraspol. Miercuri, 26 ianuarie, el se va deplasa la Dubasari si la Ribnita. Bertrand De Crombrugghe va parasi Chisinaul miercuri. Vitalie Nagacevschi a declarat pentru AP FLUX ca a discutat cu De Crombrugghe despre problemele campaniei electorale. "I-am povestit despre fraudele pe care le-au comis comunistii in startul campaniei si pe care continua sa le comita pe parcurs. De asemenea, l-am informat despre solutiile propuse de PPCD pentru depasirea crizei din Transnistria si pentru redresarea situatiei social-economice din Republica Moldova", a spus Nagacevschi. La randul sau, Victor Ciobanu a declarat ca a examinat falsurile admise de catre comunisti, informandu-l pe ambasadorul belgian despre faptul ca Legislativul si mass-media in Republica Moldova sunt controlate de partidul de guvernamant, despre faptul ca agitatorii PSD sunt retinuti de politie, despre faptul ca mesajul democratic extern al actualei guvernari este cu totul diferit de ceea ce se intampla in realitate, etc. Potrivit unui comunicat al serviciului de presa al grupului parlamentar al PCRM, Victor Stepaniuc i-a declarat lui De Crombrugghe ca toate partidele antrenate in campania electorala au acces la mijloacele de informare in masa. Stepaniuc sustine ca Republica Moldova demonstreaza prin fapte concrete atasamentul sau fata de valorile europene si spera la o sustinere mai clara din partea structurilor continentale. Centrul de presa al BMD a anuntat ca Serafim Urechean l-a informat pe Bertrand de Crombrugghe ca alegerile parlamentare de la 6 martie sunt decisive pentru Moldova. "Partidul Comunistilor a ironizat pe seama obiectivelor noastre de ridicare a salariului mediu pana la 250-300 dolari pe luna, de integrare in Uniunea Europeana pana in 2010. Acum, insa, a copiat aceste angajamente in propria platforma, fara a detine si programe de realizare a lor", a declarat Urechean.

 
Lia Roberts sustinuta de romanii din SUA, ca ambasador al Romaniei la WashingtonPDF Print E-mail
SUA/Romanian Global News
Accesari :396
Tuesday, 25 January 2005

Romanii din Statele Unite ale Americii trimit la Cotroceni o noua scrisoare prin care ii sugereaza presedintelui Traian Basescu sa o numeasca pe Lia Roberts in calitate de ambasador al Romaniei la Washington. Acesta masura ar putea veni, conform semnatarilor scrisorii, in intampinarea proiectelor legate de construirea unei relatii speciale intre Romania si SUA.

Domnule Presedinte,

In mesajul dumneavoastra adresat poporului, ati inclus si cele peste zece milioane de Romani care traiesc in afara Tarii, intre care ne aflam si noi, semnatarii acestei scrisori. Va multumim pentru ca nu ne-ati uitat si va considerati si presedintele nostru, Presedintele tuturor Romanilor. Sunteti drept cand ii imbratisati pe ai nostri din Basarabia, sau cand ii ascultati pe cei din Ucraina. Sunteti clar cand exprimati viziunea dumneavoastra  asupra unor relatii benefice intre Statele Unite - Romania - Uniunea Europeana. In intimpinarea proiectelor dumneavoastra legate de construirea unei relatii speciale cu Statele Unite ale Americii, speram sa vina si sugestia noastra legata de numirea in calitate de Ambasador al Romaniei la Washington a doamnei Lia Roberts, Consul Onorific in Las Vegas. Doamna Lia Roberts, personalitate marcanta a vietii politice americane, pana nu demult Presedinta Partidului Republican al Statului Nevada, poate sluji cu succes interesele Romaniei pe langa Statele Unite ale Americii si reprezinta nu numai cheia de acces spre Congresul American, ci si o usa deschisa la  Presedintele George W. Bush pentru promovarea intereselor tarii in care ne-am nascut. In speranta ca dialogul constructiv cu noi, romanii aflati in afara Tarii, abia incepe, va asiguram de disponibilitatea si dorinta noastra de a ne implica in proiectele pe care le aveti de realizat pentru o unire reala a fortelor romanesti".

Prof. Smaranda Cazan-Livescu
Presedintele Centrului Cultural Roman American "Athenaeum" , Atlanta, Georgia
Neculai Popa, fost detinut politic
Presedintele Consiliului Roman American, Los Angeles, California
N.D. Rusu, Reprezentant al Asociatiei Pro-Basarabia si Bucovina, California

 
Spiritul Unirii s-a manifestat si pentru romanii din SidneyPDF Print E-mail
Sidney, Australia/Romanian Global News
Accesari :394
Tuesday, 25 January 2005
{mosimage} Consulatul General al Romaniei din Sydney a gazduit sambata 22 ianuarie, in memoria Marii Uniri, reunirea pentru prima data a tuturor reprezentantilor organizatiilor, bisericilor si  mass-mediei comunitatii romanesti din Sydney.{mosimage} Aceasta intalnire ce parea de neimaginat vreodata, avand in vedere dezbinarile si framantarile de zeci de ani care au macinat comunitata romaneasca din Sydney, s-a infaptuit datorita actiunilor intreprinse de
Ovidiu Grecea, consul general al Romaniei la Sydney si de Viorel Predosanu, consul economic. Prin realizarea cu succes a unor intalniri individuale cu reprezentantii organizatiilor, bisericilor si mass mediei, pentru a afla concret problemele si ce este de facut spre realizarea unei comunitati unite si puternice, acesti diplomati au reusit medierea unui dialog si inceperea unor intalniri regulate la sediul consulatului din Sydney. Actiunea aceata este de apreciat mai ales prin faptul ca dl Ovidiu Grecea desi a sosit la post de doar cateva luni si deja s-a implicat energic in sprijinirea unor ambitioase obiective comunitare: achizitionarea unui sediu pentru un centru comunitar, aducerea unui numar impresionant de carti si deschiderea unui biblioteci romanesti la Sydney, aducerea unei biserici maramuresene pentru cea de-a doua parohie canonica  etc. Putem afirma ca la Sydney deja se pune in practica in mod vizibil reforma si modernizarea activitatilor consulare anuntate recent de MAE, iar eficienta, comunicarea operativa, reactia rapida (problema concreta ce tine de MAE ramane periodicitatea cu care vine curierul diplomatic, doar din 3 in 3 luni, ceea ce perturba mult eficienta serviciilor consulare) si cultivarea unei conduite profesioniste sunt caracteristicile personalului consular din Sydney. Trebuie precizat si faptul ca in numai doi ani de cand este la Sydney consulul economic Viorel Predosanu, cifra schimburilor comerciale intre Romania si Australia s-a dublat deja. Si Australia poate oferi in viitor inca multe oportunitati economice. Avand in vedere noua strategie MAE care urmareste o prezenta culturala romaneasca, activa si de calitate care sa readuca in atentia lumii valoarea culturii si traditiilor romanesti, transmitem si pe aceasta cale necesitatea de a se deschide si la Sydney un Institut Cultural Roman. Din pacate, in noua strategie anuntata de MAE nu se face nici o referire la Australia si Noua Zeelanda, zonele de la capatul lumii unde exista comunitati romanesti ce au nevoia cea mai mare de sentimentul apropierii sufletesti de tara mama. Nu trebuie omis faptul ca Sydney este cel mai mare oras australian, este centrul financiar si cultural al Australiei, este un major punct strategic pentru zona Pacific si unul dintre cele mai frumoase orase din lume, in consecinta, ar fi pacat ca Institutul Cultural Roman sa nu aiba aici o prezenta permanenta. Comunitatea romaneasca din Sydney apreciaza initiativa Romaniei de a deschide la Sydney un consulat general si de a trimite acolo "diplomati profesionisti care intr-adevar vor sa sprijine afirmarea identitatii culturale a romanilor din acest colt de lume".

Din Sydney pentru Romanian Global News a transmis Laurentiu Fulga, editorul
revistei romanilor din Australia-"SPIRIT ROMANESC".

 
Saptamana culturala romaneasca la BudapestaPDF Print E-mail
Budapesta, Ungaria/Romanian Global News
Accesari :373
Tuesday, 25 January 2005

Cu incepere de luni, 24 ianuarie, Universitatea Central-Europeana Budapesta (CEU) organizeaza, in colaborare cu Institutul Cultural Roman de la Budapesta o "Saptamana Culturala Romaneasca", ce se va desfasura pana in data de 28 ianuarie.

Saptamana va cuprinde o expozitie de grafica si gravura realizata de profesori si studenti ai Universitatii Ovidius din Constanta, proiectia a doua filme artistice romanesti, un concert de jazz sustinut de Harry Tavitian si un concert de muzica romaneasca sustinut de grupul Sfantul Apostol Andrei", un performance sustinut de Patricia Nedelea si o expozitie de pictura a studentei Ana-Maria Gruia, informeaza Institutul Cultural Roman de la Budapesta. Lansata in octombrie 2004 de Centrul pentru Cultura si Arta din cadrul CEU, aceasta initiativa de a organiza o serie de seri culturale ale natiunilor din Europa Centrala si de Sud-Est sub genericul "Intalniri", a fost extinsa si s-a materializat in organizarea unor saptamani culturale, pentru tari precum Ungaria, Cehia si Rusia, evenimente destinate in primul rand tinerilor care studiaza la CEU, dar si publicului budapestan. Universitatea Central-Europeana din Budapesta, institutia de invatamant superior care reuneste studenti din Europa Centrala si de Sud-Est, dar si din tari precum Romania, Franta, India si SUA, joaca un rol important in peisajul cultural al capitalei ungare. Incepand din toamna lui 2001, concertele de jazz, de muzica populara romaneasca, precum si expozitiile organizate de ICR reprezinta una dintre principalele atractii pentru studentii de la CEU.

Programul Saptamanii Culturale Romanesti la Budapesta

Luni, 24 ianuarie 19.00 Octogon Concertul Corului Ortodox masculin Sfantul Apostol Andrei

Marti, 25 ianuarie 19.00 Auditorium - Proiectie de film romanesc "Balanta", regia Lucian Pintilie, limba romana, subtitrari in engleza. Prezentat de criticul de film Gyorgy Baron

Miercuri, 26 ianuarie 19.00 Auditorium One-Woman Show - Choose Baby", spectacol sustinut de Patricia Nedelea (studenta CEU)

Joi, 27 ianuarie 19.00 Auditorium Proiectie de film romanesc Marfa si banii", in regia lui Cristi Puiu, in limba romana si subtitrari in engleza

Vineri, 28 ianuarie 19.00 Auditorium Concert ethno-jazz sustinut de Harry Tavitian.

In perioada 24 ianuarie 11 februarie in Sala de Expozitii Gellner Room va avea loc vernisarea expozitiei "Old Constanta", o expozitie realizata de Ion Titou si Marieta Besu, in timp ce in fata Auditorium-ului vor fi expuse picturile Anei Maria Gruia (studenta a CEU), sub titulatura "Modern Apocrypha".

 
Expozitie romaneasca de icoane pe sticla in CanadaPDF Print E-mail
Ottawa, Canada/Romanian Global News
Accesari :419
Tuesday, 25 January 2005

Ambasada Romaniei la Ottawa a gazduit la finele saptamanii trecute o expozitie de icoane pe sticla semnata Ofelia Armasu.

La vernisaj au participat, in ciuda temperaturii foarte scazute, de minus 40 de grade, peste 70 de persoane, printre care si diplomati, cetateni canadieni, ziaristi si, bineinteles, membri ai Diasporei romanesti din Ottawa si Montreal, informeaza Ambasada Romaniei. Cuvantul de deschidere al expozitiei a fost rostit chiar de catre Ambasadorul Romaniei, Liviu Maior, care a accentuat ideea ca inceputurile fenomenului artistic unic in lume de creare a icoanelor pe sticla este localizat undeva in Transilvania secolului al XVIII-lea. Din punct de vedere social si politic, icoanele pe sticla au simbolizat unitatea confesionala si etnica a romanilor transilvaneni si a celor de peste Carpati, intarind sentimentul unitatii de neam, religie si apartenenta la natiunea romana, concept care se naste in aceeasi perioada de timp, a despostismului luminat. Descoperite de catre marile case de licitatie abia in a doua jumatate a secolului al douazecilea, icoanele pe sticla din Romania au cunoscut un succes artistic si de piata deosebit, fiind achizitionate de marile colectii publice si private din intreaga lume. Expozitia Ofeliei Armasu, cetatean canadian de origine romana, a prezentat publicului 38 de astfel de icoane, lucrate atat tematic, cat si grafic, intr-un stil traditional, dar aducand totusi si o nota originala prin culorile vii folosite de artista, pasteluri, toate reprezentand rodul a mai bine de 30 de ani de lucru. Ofelia Armasu se trage dintr-o regiune de o mare importanta culturala si cu certe traditii in acest sens, Campina, o zona unde a a avut ocazia sa se afle in contact direct cu marea arta si cu reprezentantii acesteia. Expozitia Ofeliei Armasu va ramane pe simeza Ambasadei Romaniei din Ottawa pentru o luna de zile, mai informeaza misiunea diplomatica a Romaniei la Ottawa.

 
Scrisori pentru presedinte de la romanii din Marea BritaniePDF Print E-mail
Londra, Anglia/Romanian Global News
Accesari :338
Tuesday, 25 January 2005

Romanii din Marea Britanie au acum ocazia de a-i transmite presedintelui Romaniei, Traian Basescu, toate dorintele si cererile lor, de la cel care s-a declarat presedintele tuturor romanilor, deci inclusiv al celor din Diaspora.

"Exprima-ti parerea ... spune-ne ce ai dori ca presedintele ales de TINE sa faca pentru tine, tu, roman din Marea Britanie". Acesta este mesajul postat de curand pe pagina de internet a romanilor din Marea Britanie. La adresa de e-mail webmaster@romani.co.uk sau pe grupul de discutii al site-ului, cei interesati isi pot spune parerile, impartasi frustrarile si poate chiar si-ar putea rezolva problemele. Sunt chemati sa isi spuna pasurile toti romanii din Marea Britanie, toti cei care l-au votat pe Basescu, toti cei care trimit in tara bani lunar. Toti acestia pot acum vorbi despre ceea ce au nevoie pentru ca viata lor departe de tara sa fie una mai buna. Redam in cele ce urmeaza prima dintre scrisorile adresate presedintelui Traian Basescu, semnata Olga Khan. Subsemnata Olga Khan nascuta in RO .... etc., as dori:
Sa facilitati formalitatile de repatriere al fostilor cetateni romani, actual cetateni al altori State sa se stabileasca pentru anii de pensionare pe teritoriul Romaniei.
Avand in vedere ca nu intinerim deloc si timpul ramas este foarte pretios, scutiti-ne de proceduri complicate, de cozi lungi in fata ghiseelor sa dovedim ca pe vremuri tot pe acolo ne-am distrat ca D-voastra pe litoral. Preferam sa pierdem timp cu relaxare sa traim mai mult ca sa aducem venituri pe durata mai lunga Romaniei.
De ce tineti mortis sa ne cumparam casa ??? Nu ne mai trebuiesc responsabilitati din astea mari, inchiriem ceva pe timp cat a mai ramas ca nu stam intr-un loc, vrem sa vedem si vizitam tot ce n-am putut realiza in tinerete.
Sa fiu tot eu singura stapana a veniturilor mele personale.
Este foarte important intrucat nu primesc nimic de la statul roman sub nici o forma si fondurile personale n-au fost castigate in RO!!!
Statutul nostru sa fie ceva asemanator cu cel de Turist cu permisie de sedere mai indelungata ... pana la ultimul clopot.

Locul de veci tine loc de locuinta, poate va fi si mai scumpa decat o locuinta de cumparat azi.

Sa avem locuri de tratament de dureri reumatice in special !tot timpul anului si cu cai accesibile, adica drumuri, trenuri, masini disponibile si cu locuri rezervate pentru urgente.
S-ar putea construi si un orasel al pensionarilor undeva eventual sa fie totul la indemana si fara sa incurcam populatia activa !?!?!? cinema cu filme vechi, sala de gimnastica, cafenea stil secolul trecut, sarete, biciclete, si masinarie de reanimat pe la colturi in caz de stop cardiac, pana vine salvarea !!! sau ..... limuzina.
Cu respect,
Olga Khan

 
Cursuri de liceu in limba romana pentru romanii din CanadaPDF Print E-mail
Toronto, Canada/Romanian Global News
Accesari :356
Tuesday, 25 January 2005

Liceenii romani din Toronto vor putea merge de acum la primul curs de liceu in limba romana, in cadrul programului International Languages.

Aceste asa-numite "credit classes" vor da posibilitatea fiecarui elev roman de liceu sa isi ridice notele in vederea intrarii la studiile universitare preferate, la fel cum acesta este o sansa de atat timp pentru liceeeni de alte nationalitati din Canada, informeaza Alianta Romanilor Canadieni. Cursurile se vor desfasura o data pe saptamana, intre orele 18.00 si 21.00 si vor reprezenta sansa unui credit excelent in limba de acasa. Pentru deschiderea unei clase este nevoie de un numar de 25 de studenti, asa ca sunt asteptati cat mai multi elevi interesati. Persoana de contact pentru detalii si inscrieri in cadrul acestui program este profesorul coordonator Livia Popa la adresa de e-mail dpopa@vif.com, sau la numarul de telefon (416) 650 9750, unde puteti lasa si mesaje.

 
Inca trei numere Sena si Dunarea se lanseaza la ParisPDF Print E-mail
Paris, Franta/Romanian Global News
Accesari :359
Tuesday, 25 January 2005

Sala de conferinte a Institutului Cultural Roman din Paris va gazdui miercuri, 26 ianuarie, cu incepere de la ora 20.00 lansarea a trei numere din revista "Sena si Dunarea".

Lansarea numerelor 3, 4 si 5 va avea loc in prezenta redactorului-sef Dumitru Tsepeneag, coodonatorului dosarelor "Suprarealismul romanesc" si a editorului Michel Carassou. Editia cu numarul 4 a revistei culturale franco-romane condusa de Dumitru Tsepeneag propune un dosar de nuvele danubiene. Tot in acest numar mai poate fi citita o prezentare a prozei romane dupa 1990 si note critice asupra catorva volume semnate Mircea Eliade, recent publicate. Dosarul asupra suprarealismului romanesc, prezentat in numarul 3 al revistei, contine texte de Gherasim Luca, Gellu Naum, Virgil Teodorescu, etc, precum si o istorie a suprarealismului romanesc.

 
Seara de film romanesc in GermaniaPDF Print E-mail
Berlin, Germania/Romanian Global News
Accesari :348
Tuesday, 25 January 2005

Institutul Cultural Roman "Titu Maiorescu" din Berlin organizeaza marti, 25 ianuarie, o seara a filmului romanesc.

Evenimentul cinematografic face parte din ciclul "Seara teatrului si filmului romanesc" si va incepe la ora 19:25, informeaza un portal al romanilor din Germania. Pelicula programata pentru seara de joi este "O casatorie imposibila", comedie regizata de Silviu Jicman si produsa de redactia pentru teatru si film a Televiziunii Romane. Filmul este o ecranizare a unui scenariu de televiziune scris de Alex Stefanescu si a fost distins in anul 2000 cu premiul "Uniter". Printre actorii care dau viata personajelor din film se numara Maia Morgenstern, Mircea Rusu, Horatiu Malaele, Ileana Stana Ionescu sau Rodica Mandache. "O casatorie imposibila" va fi subtitrat in limba germana si va dura aproximativ 90 de minute.

 
Arhitectura americana in RomaniaPDF Print E-mail
New York, SUA/Romanian Global News
Accesari :369
Tuesday, 25 January 2005

Arhitectul american de origine romana Mihai Radu va sustine miercuri, 26 ianuarie, la Institutul Cultural Roman din New York, o conferinta cu tema "Tendinte in arhitectura de azi. Proiecte americane in Romania".

Evenimentul va incepe la ora 19:30 la Sala Auditorium a institutului si va consta intr-o prezentare a catorva proiecte de anvergura din arhitectura contemporana, informeaza Institutul Cultural Roman. Conferinta va fi sustinuta in limba engleza si va beneficia de ajutor vizual prin intermediul imaginilor video. Mihai Radu este unul dintre reprezentantii de merit ai scolii de arhitectura romaneasca si a reusit pe parcursul carierei sale sa isi exercite abilitatile in Europa si Statele Unite ale Americii.

 
Germanii originari din Romania au propria fundatiePDF Print E-mail
Dusseldorf, Germania/Romanian Global News
Accesari :781
Tuesday, 25 January 2005

In Germania functioneaza de mai bine de 40 de ani o fundatie destinata germanilor ce provin din tarile din Europa de Est.

Asezamantul Gerhart-Hauptman-Haus, Forumul Germano-Est-European, infiintat in anul 1963 la Dusseldorf, s-a numit initial "Casa Germanilor din Rasarit", dar, din anul 1992, poarta numele acestui poet german originar din Silezia. Organizatia s-a adresat in principal celor 12.000.000 de refugiati din Silezia, Prusia Orientala, Pomerania si Regiunea Sudetilor, care si-au parasit zonele de bastina ca urmare a situatiei create dupa capitularea Reich-ului nazist. Pe parcursul anilor, profilul asezamantului s-a modificat, pana in momentul in care organizatia s-a transformat intr-o punte de legatura culturala si spirituala intre germanii autohtoni, pe de-o parte, si germanii repatriati din tarile est-europene. Acestia provin din fostele tari comuniste precum Estonia, Letonia, Lituania, Rusia, Ucraina, Kazahstan, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Romania sau Serbia. Asezamantul este, totodata, si un important centru informational, de instructie publica, de prezentari de filme, expozitii sau lecturi din diferiti poeti si scriitori, avand in ajutorul sau si o biblioteca proprie cu aproximativ 80.000 de titluri, carti, ziare, reviste, CD-uri si DVD-uri. Activitatea organizatiei se desfasoara prepondrent in limba germana, desi la diferitele manifestari particulare se pot auzi si alte limbi est-europene. Fundatia editeaza de aproape cinci ani o revista trimestriala intitulata "West-Ost Journal", ce ofera informatii despre evenimentele care tocmai s-au desfasurat si informatii despre cele care urmeaza sa se desfasoare. In ceea ce priveste actiunile referitoare la romani, pe 20 ianuarie a avut loc prezentarea filmului "Sclavii din Donbass", al regizorului german originar din Romania Gunter Czernetzky, ce rememoreaza perioada de deportari a sasilor si svabilor romani dusi fortat in 1945 la minele de carbuni din Donbass-Ucraina, iar luni, 7 martie, la Dusseldorf va avea loc o expunere a ambasadorului Romaniei la Berlin, Adrian Cosmin Vierita, despre drumul Romaniei spre UE. De mai bine de douazeci de ani, fundatia il are ca presedinte pe dr. Walter Engel, svab originar din Banat care pastreaza, inca, limba romaneasca neschimbata. Informatii despre asezamant pot fi gasite si pe internet, la adresa www.gerhart-hauptmann-haus.de, site care reflecta foarte precis toate activitatile fundatiei.

 
top

(C) 2017 Romanian Global News - singura agentie de presa a romanilor de pretutindeni
Programare si design Ideal Data Solutions