Advertisement
Agentia de presa pentru romanii de pretutindeni
redactia@rgnpress.ro


Menu Principal
Home
- - - - - - -
Arhiva 2005 - listing
- - - - - - -
Arhiva 2005
<<
Ianuarie 2005
>>
D
L
M
M
J
V
S
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          
Cautare
Consiliul Secuiesc se desparte de Consiliul National al Maghiarilor din TransilvaniaPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :331
Wednesday, 26 January 2005

Consiliul National Secuiesc vrea autonomie. Parte a Consiliului National al Maghiarilor din Transilvania, Consiliul Secuiesc si-ar putea decide sambata desprinderea definitiva de organizatia mama.

CNS se va reuni sambata, la Gheorgheni, intr-o sedinta paralela cu cea organizata de Consiliul National al Maghiarilor din Transilvania, la Targu Mures, pentru a-si decide viitorul. O parte dintre membrii celor doua organizatii ale minoritarilor maghiari in Romania sunt confuzi in legatura cu apartenenta la unul dintre cele doua consilii si se arata destul de rezervati in declaratii, neputand vorbi cu siguranta despre o scindare pana la reuniunile ce se vor desfasura sambata, in paralel, la Gheorgheni si Targu-Mures.

 
Doua regiuni din Romania si Basarabia vor coopera transfrontalierPDF Print E-mail
Vaslui, Romania/Romanian Global News
Accesari :319
Wednesday, 26 January 2005

Judetul Vaslui si Consiliul Raional Hincesti din Basarabia au semnat un Acord de cooperare transfrontaliera, prin intermediul caruia se vor realiza si dezvolta proiecte in acest domeniu.

Proiectele vor avea finantare europeana si vor acoperi mai multe arii, informeaza cotidianul local "Evenimentul". Totodata, partea basarabeana a mai aprobat si un acord de colaborare intre Consiliul Judetean Vaslui, Consiliul Raional Hincesti si Administratia zonei Ribe din Danemarca, acord care a fost semnat in vara trecuta in localitatea daneza Varde.

 
Andrei Plesu a fost decorat de statul germanPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :330
Wednesday, 26 January 2005

Consilierul prezidential Andrei Plesu a fost decorat de catre Ambasadorul Republicii Federale Germania la Bucuresti, Wilfried Gruber, cu Marea Cruce de Merit cu Stea a Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania.

Distinctia a fost acordata de presedintele german Horst Kohler in semn de onorare a angajamentului de durata pe care Andrei Plesu l-a demonstrat in dezvoltarea relatiilor romano-germane, se arata intr-un comunicat de presa emis de ambasada. Decizia oficialului german a fost luata pe data de 4 dcembrie 2004, cand actualul consilier roman nu fusese desemnat in functia de consilier pe probleme de politica externa a presedintelui Traian Basescu. Andrei Plesu a detinut in trecut cateva functii politice importante, fiind de doua ori ministru, dar s-a remarcat si ca publicist si editor al revistei Dilema veche".

 

 
Romaero participa la realizarea celui mai mare avion din istoriePDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :346
Wednesday, 26 January 2005

Noul model Airbus A380, lansat recent in Franta, va avea 31 de componente produse de Romaero Bucuresti.

Cel mai mare avion de pasageri construit vreodata in istorie va fi folosit la scara larga din anul 2006. El are o capacitate de 555 de pasageri, detronand astfel modelul Boeing 747, dupa 40 de ani de domnie" a acestuia. Primul zbor al noului A380 va avea loc la inceputul lui aprilie 2005. Romaero Bucuresti este fabricant de avioane si aerostructuri si furnizor de servicii in domeniul intretinerii si reparatiilor complexe de aeronave. Cele 31 de componente au o deosebita complexitate tehnica si tehnologica", informeaza un comunicat al Romaero. Ca o confirmare a calitatii produselor Romaero vine si certificatul primit de Romaero Bucuresti din partea Administratiei Aviatiei Federale din SUA privind executia lucrarilor de reparatie, intretinerea si efectuarea de revizii la aeronave, se arata intr-un comunicat al companiei romane. Sursa citata mai mentioneaza ca Romaero a obtinut, in ultima perioada, certificate de la companii americane aeronautice importante precum Raytheon si Lockheed Martin".

 
Marea Britanie avertizeaza asupra coruptiei din RomaniaPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :281
Wednesday, 26 January 2005

Ambasadorul Marii Britanii la Bucuresti, Quinton Quayle, a criticat marti, 25 ianuarie, coruptia endemica" din Romania, dar a avertizat in privinta transformarii luptei impotriva coruptiei intr-una politica.

In unele dintre cazuri, coruptia a devenit mai degraba regula, decat exceptia", a declarat Quinton Quayle pentru Europa FM, adaugand ca autoritatile au facut prea putin pentru a o inlatura. Diplomatul britanic a reluat, astfel, comentariile presedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, din cadrul intalnirii cu premierul Calin Popescu Tariceanu. Acesta a avertizat atunci ca va propune amanarea aderarii Romaniei la UE daca tara noastra nu va inregistra certe progrese in lupta impotriva coruptiei. Quinton Quayle a mai accentuat si pe ideea ca noul guvern de centru de la Bucuresti sa nu transforme lupta impotriva coruptiei intr-un act de razbunare" impotriva PSD. Oficialul britanic a mai adaugat ca sistemului juridic si politiei ar trebui sa li se permita sa-si faca meseria fara sa se teama de repercusiuni din partea clasei politice".

 
Softwin va contribui la informatizarea invatamantului in Marea BritaniePDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :313
Wednesday, 26 January 2005

Compania romaneasca Softwin a participat la o licitatie internationala in urma careia a castigat statutul de furnizor direct pentru proiectul de informatizare a invatamantului din Marea Britanie.

Actiunea a fost initiata de BBC Digital Curriculum, grupul media public BBC, sub egida Departamentului pentru Cultura, Media si Sport din Marea Britanie. Proiectul consta in lansarea unui serviciu online, dedicat studiului materiilor scolare si destinat tinerilor intre 5 si 16 ani si care va respecta programa de invatamant din Marea Britanie. BBC apreciaza serviciul, disponibil de la inceputul anului viitor, ca fiind o alternativa inovativa din punct de vedere tehnologic si pedagogic resurselor educationale existente in Marea Britanie. Compania romana va oferi, prin intermediul proiectului, un continut educational interactiv care sa acopere mai multe segmente de varsta si materii scolare, cu accent pe aria reala, respectiv fizica, chimie, biologie si matematica. Alaturi de Softwin, pe lista castigatorilor se mai afla alte 24 de companii agreate ca furnizori. La licitatia pentru proiectul in valoare de 215 milioane de euro au mai participat trei sute de companii din intreaga lume, care au avut de asteptat un an pentru a afla numele castigatorului. Cele 25 de companii au fost alese pe baza unor criterii de expertiza in domeniul educational si creare de resurse multimedia cu grad inalt de interactivitate, excelenta in design si creativitate, dar si capabilitati de programare folosind tehnologii inovative, se arata intr-un comunicat de presa emis de compania romana. Softwin este una din cele mai inovative companii din zona, fiind singura companie din Europa de Est care a reusit in ultimii patru ani sa castige premiul IST Prize, acordat de Comisia Europeana si 14 academii nationale europene pentru inovatie.

 
In Romania a aparut prima carte scrisa cu voce electronicaPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :345
Wednesday, 26 January 2005

Vicepresedintele Asociatiei Nevazatorilor din Romania, Radu Sergiu Ruba, este autorul primului roman din Romania care a fost scris cu ajutorul vocii electronice.

Cartea se intituleaza "Demonul confesiunii" si va fi oficial lansata vineri, 28 ianuarie, la Muzeul National al Literaturii Romane din Bucuresti. La aceasta modalitate de scriere a contribuit un program special de calculator, prin care o voce electronica il indruma pe utilizator. Scriitorul Radu Sergiu Ruba a mai colaborat si in trecut cu muzeul din capitala, si anume la editia in braille a integralei poetice a lui Mihai Eminescu.

 
Sondaj de opinie incurajator pentru PPCDPDF Print E-mail
Chisinau, Basarabia/Romanian Global News
Accesari :457
Wednesday, 26 January 2005

Cele mai mari sanse de sprijin electoral in viitoarele alegeri le are Partidul Comunistilor (PCRM), urmat cu o dubla diferenta de Partidul Popular Crestin Democrat (PPCD) si, ceva mai jos, de Blocul "Moldova Democrata" (BMD).

Sanse destul de limitate privind trecerea pragului electoral le are Partidul Social Democrat (PSDM), se arata in sondajul "Moldova 2004. Bilantul anului", lansat marti de Serviciul Independent de Sociologie si Informatii "Opinia". Potrivit expertilor in sociologie, "foarte apriga poate deveni competitia electorala dintre PPCD si BMD, cel din urma, din mai multe considerente, fiind sortit sa cunoasca posibile "surprize" din partea PPCD". Pronosticurile participantilor la sondaj privitor la efectele optionale la alegeri sunt optimiste in ceea ce priveste PPCD. In pofida faptului ca 12 la suta din subiectii chestionati considera ca "PPCD nu va depasi pragul de peste 30 la suta si mai mult din optiunile electorale", celelalte prognoze apar destul de convingatoare si concentrate. Majoritatea participantilor la sondaj, 76 la suta, sustin ca PPCD va avea voturi de pana la 31 la suta. Doar 11 la suta considera ca PPCD va obtine intre 6-10 la suta din optiunile electorale si 5 la suta sunt de parere ca PPCD poate sa aiba probleme cu trecerea pragului electoral. Din numarul total de intervievati, 12 la suta sustin ca PCRM va avea optiunile electoratului in intervalul 21-40 la suta, 5 la suta din chestionati considera ca acest partid va obtine intre 31-35 la suta din voturi, iar 7 la suta - pe cel de 36 -40 la suta. Intervalul de 41-45 la suta este prognozat numai de catre 16 la suta din persoanele intervievate, in timp ce 29 la suta din participanti cred ca PCRM va avea un sprijin electoral de 46-50 la suta din voturi, iar 31 la suta considera ca comunistii vor castiga cu peste 50 la suta din voturi. In raport cu BMD, doar 12 la suta din intervievati cred ca aceasta formatiune va castiga cu mai mult de 31 la suta. Majoritatea persoanelor chestionate, 55 la suta, considera ca BMD va acumula pana la 30 la suta din voturi. Din numarul total de participanti la sondaj, 24 la suta sunt de parere ca BMD va acumula la scrutin intre 11-15 la suta din voturi, 16 la suta cred ca va avea 16-20 la suta din voturi, fiecare a zecea persoana - 21-25 la suta din voturi si doar 8 la suta -intervalul de 26-30 la suta. Aproximativ 29 la suta din persoanele chestionate ii prevestesc BMD soarta concurentului care nu va trecere pragul necesar de 12 la suta. Peste 64 la suta din intervievati considera ca trecerea pragului electoral de 6 la suta poate fi problematica pentru PSDM, 30 la suta din subiecti sunt de parere ca PSDM are sanse reale de a face parte din Legislativ, 19 la suta din chestionati cred ca el va acumula intre 6 si 10 la suta din optiunile electoratului, iar 3 la suta cred ca acesta va avea chiar 11-15 la suta din voturi. Expertii sustin ca rezultatele acestui sondaj confirma "destul de convingator" rezultatele studiului "Opinia", realizat la scara nationala in noiembrie 2004, care demonstrau ca PCRM va obtine 54 la suta din voturi, PPCD - 16 la suta, BMD - 13 la suta, iar PSDM - 4 la suta. Intr-o oarecare masura, aceste rezultate corespund rezultatelor sondajului realizat de Institutul de Politici Publice, conform carora PCRM ar obtine 62 la suta din voturi, BMD - 21 la suta, PPCD - 12 la suta, PSDM - 3 la suta si ale Serviciului GALLUP, conform carora PCRM ar acumula intre 48-49 la suta din voturi, BMD - intre 19-22 la suta, PPCD - intre 19-21 la suta si PSDM - intre 8-11 la suta din voturi. Intrebati daca in Republica Moldova sunt posibile manifestari de amploare, asemeni celor din Georgia si Ucraina, 54 la suta din participantii la sondaj au raspuns ca "astfel de evenimente nu se vor produce", 42 la suta au afirmat contrariul, dintre care 17 la suta sunt siguri ca astfel de evenimente "se pot repeta". Sondajul a fost realizat in perioada 24 decembrie 2004 - 17 ianuarie 2005 cu suportul financiar al Web Art Studio. Pentru realizarea studiului au fost chestionate 762 persoane, - practic fiecare al 150-lea utilizator Internet din Republica Moldova.

 
Trebuia urmat exemplul Romaniei, sustine Stefan SecareanuPDF Print E-mail
Chisinau, Basarabia/Romanian Global News
Accesari :361
Wednesday, 26 January 2005

Daca acum un deceniu Republica Moldova si Romania ar fi urmat cursul normal, ca doua state romanesti, in prezent am fi fost alaturi de Romania in pragul admiterii in Uniunea Europeana", a declarat marti vicepresedintele PPCD Stefan Secareanu, comentand declaratiile de luni ale presedintelui Romaniei Traian Basescu.

Reamintim ca Basescu a declarat in cadrul festivitatilor dedicate celei de-a 146-a aniversari a Unirii Principatelor Romane ca "Romania trebuie sa-si faca un steag nu numai din integrarea ei in Uniunea Europeana, ci si din integrarea Moldovei in Uniunea Europeana". In opinia lui Secareanu, exponentii nomenclaturii sovietice si de partid, care s-au aflat la guvernare pe parcursul a zeci de ani, "ne-au impiedicat sa avansam impreuna cu Romania in structurile europene". "Se pare ca insusi liderul comunistilor, Vladimir Voronin, a inteles ceva din aceasta istorie, atata timp cat a lasat-o mai moale cu antiromanismul. Acest lucru nu trebuie trecut cu vederea, iar declaratiile lui Basescu trezesc mari sperante atat basarabenilor simpli, cat si clasei politice din Basarabia, care trebuie sa urmeze cursul Romaniei pe calea integrarii in structurile europene" a subliniat Secareanu. Referindu-se la aceleasi declaratii ale lui Basescu, presedintele Consiliului national al PSD Oazu Nantoi a declarat ca si in prezent, mai ales in campania electorala, lumea suporta consecintele grave ale trecutului totalitar si comunist. "Declaratiile lui Basescu trebuie sa fie percepute drept un scop major. Este important ca Romania ofera o mana de ajutor Moldovei in procesul de integrare europeana", a conchis el. La randul sau, presedintele PSL Oleg Serebrian a spus ca saluta declaratiile lui Basescu. "Ne bucura faptul ca si noul presedinte al Romaniei reitereaza aceste lucruri. De fapt, aceasta a fost o pozitie constanta la Bucuresti, in privinta integrarii europene a Republicii Moldova si in privinta romanitatii acestui stat", a conchis Serebrian.

 
Revolutia oranj s-ar putea raspandi in intreg spatiul CSIPDF Print E-mail
Ria NOVOSTI/Romanian Global News
Accesari :377
Wednesday, 26 January 2005

Repetarea scenariului georgian sau ucrainean este posibila in orice tara a CSI, a declarat marti, la Dusanbe, presedintele Comitetului executiv al CSI Vladimir Rusailo, informeaza RIA "Novosti".

Pe de alta parte, directorul programelor pentru Rusia si CSI din cadrul Consiliului german pentru politica externa de la Berlin, Alexandr Rahr, considera ca "revolutia oranj" din Ucraina ar putea conduce la pierderea de catre Rusia a influentei sale in spatiul post-sovietic. "In Ucraina au luptat nu tehnologiile politice ruse cu cele occidentale, ci doua sisteme diferite ale valorilor: modelul liberal al Occidentului si democratia dirijata a Rusiei", sustine Alexandr Rahr intr-un comentariu publicat de publicatia moscovita "Nezavisimaia Gazeta". Potrivit lui, edificarea statalitatii in baza autoritarismului va fi respinsa in curand de tarile CSI. "Dupa Georgia si Ucraina, Moldova, Armenia si Azerbaidjan, dar si Belarusul post-Lukasenko, ar putea prefera modelul liberal, occidental, de edificare a statalitatii, respingand modelul noii Eurasii, creat in prezent de Rusia", noteaza politologul german. Rahr sustine ca popoarele acestor tari nu doresc sa se opreasca la jumatate din calea de la totalitarism spre democratie, Uniunea Europeana constituind pentru acestea un puternic centru de atractie si un scop final al transformarilor. Rahr afirma ca in timpul apropiat, Rusia ar putea sa-si piarda monopolul asupra mentinerii pacii in cadrul conflictelor teritorial-etnice din spatiul post-sovietic. Politologul german sustine ca in prezent Rusia se afla in fata unei dileme: de a adopta principiile democratice conforme modelului european (atunci ea se va integra treptat in familia europeana) sau de a-si edifica propria-i civilizatie, bazata pe o conducere puternica, straina Europei, devenind astfel pentru UE o tara asemenea Chinei. "In prezent, Rusia are nevoie de modelul liberal, fie chiar unul specific, diferit de cel occidental, dar in nici un caz de unul autoritar, la fel ca cel existent. Putin a reparat un sir de greseli ale epocii Eltin, fapt pentru care rusii ii vor fi recunoscatori. Insa Putin nu va reusi sa anuleze restructurarea lui Gorbaciov, sa reanimeze elementele URSS si sa dezvolte Rusia in baza modelului chinez", conchide politologul german Alexandr Rahr.

 
Inca o scrisoare de protest fata de situatia din MalainitaPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :358
Wednesday, 26 January 2005

Oficiul pentru Comunicare Internationala si Drepturile Omului de la Bucuresti trimite o scrisoare catre autoritatile de la Bucuresti dar si de la Belgrad in legatura cu escaladarea conflictului legat de daramarea bisericii romanesti din Malainita.

Institutia semnatara a scrisorii informeaza Ambasadele celor doua tari, Ministerele lor de Externe, ca si Comitetele Helsinki de la Bucuresti si Belgrad si Delegatia Comisiei Europene la Bucuresti ca va incepe monitorizarea modului in care sunt respectate drepturile minoritatilor nationale in regiune. Redam in cele ce urmeaza textul scrisorii.

Catre Ambasada RF Serbia-Muntenegru la Bucuresti

Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei

Ambasada Romaniei la Belgrad

Ministerul de Externe al RF Serbia-Muntenegru

In atentie:

Comitetul Helsinki Bucuresti

Comitetul Helsinki Belgrad

Delegatia Comisiei Europene la Bucuresti

Reprezentantii institutiei noastre au luat act cu consternare de decizia autoritatilor regionale sarbe de a demola singurul lacas de cult in limba materna a minoritatii romane din regiunea Timocului (Malainita) si cer autoritatilor centrale de la Belgrad sa intervina de urgenta pentru inlaturarea acestui abuz care prin primitivismul sau sfideaza normele juridice internationale si de convietuire in secolul XXI. Intrucat acesta este al doilea semn grav primit de la inceputul anului cu privire la situatia comunitatilor romanesti din regiunea Timocului a RF Serbia-Muntenegru vom introduce monitorizarea modului in care se respecta drepturile persoanelor apartinand minoritatilor nationale din perspectiva Conventiei Europene a Drepturilor Omului si al celor doua Pacte ONU, sesizand concomitent organizatiile internationale si militantii pentru drepturile omului. Va rugam sa ne comunicati in aceasta chestiune modul de reactie si punctul de vedere, al Dvs, resepectiv al Guvernului pe care il reprezentati.

B Sal Grabowski

presedinte.

 
Un elev roman aduce corecturi Enciclopediei BritanicaPDF Print E-mail
Londra, Anglia/Romanian Global News
Accesari :435
Wednesday, 26 January 2005

Un scolar roman in varsta de 12 ani, elev la Highgate Junior School din North London, aduce corecturi celebrei enciclopedii Britannica.

Editia on-line a prestigioasei publicatii britanice "The Times" publica miercuri, 26 ianuarie, un material despre "expertul de 12 ani". Lucian George, avand o fascinatie deosebita pentru Polonia si pentru viata salbatica din Europa Centrala, a descoperit, in timp ce rasfoia ultima editie Encyclopedia Britannica o serie de erori pe care nu a intarziat sa le semnaleze autorilor. Prima greseala se referea la micul oras Chochim, in care au fost purtate doua batalii intre polonezi si otomani si despre care Britannica spune ca se afla acum in Moldova. Lucian George, in schimb, spune ca orasul mentionat este in Ucraina. Notand cu mare atentie pagina si coloana fiecarei greseli, copilul a continuat sa cerceteze cele 32 de volume ale enciclopediei. Astfel, in volumul cu numarul 25, la pagina 934, coloana a 2-a baiatul a descoperit inca o afirmatie eronata: aceea ca bizonul european, sau "wisent", poate fi gasit numai in Padurea Bialowieza din Polonia, ceea ce este incorect. "Bizonul european mai traieste si in muntii sudici din Polonia, Rusia, Lituania, Belarus, Ucraina, estul Slovaciei, ca si in Carpatii Romaniei", ii contrazice Lucian pe autori. In volumul al 2-lea Britannica localizeaza gresit padurea Belovehskaya din Polonia si mentioneaza ca fostul lider al Partidului Comunist, Nikita Sergeyevich, a fost rus, cand el era de fapt din Ucraina. Gabriel George, tatal lui Lucian, a declarat presei britanice ca a fost uimit de erorile gasite de fiul sau, dar ca l-a incurajat pe cel mic sa le aduca in atentia editorilor. Mama lui Lucian este poloneza si probabil ca asta este ceea ce l-a facut sa fie atat de interesat de radacinile acestui popor. "A fost intotdeauna fascinat de istoria Poloniei. La ferma are discutii lungi cu strabunica sa in varsta de 90 de ani despre cum a supravietuit aceasta pogromurilor naziste", povesteste tatal sau, precizand ca in fiecare an copilul petrece cate o luna la ferma din Yamy, in sudul Poloniei, alaturi de familia mamei sale. In urma cu zece zile, Anita Wolf, senior editor la Encyclopedia Britannica i-a scris lui Lucian, multumindu-i pentru ca le-a indicat acele greseli si asigurandu-l ca un geograf va lucra la revizuirea aspectelor legate de Polonia din celebra lucrare. In ciuda greselilor depistate, Lucian inca mai crede ca Britannica este cea mai buna sursa de informare.

 
Soprana Liliana Nichiteanu canta la ZurichPDF Print E-mail
Zurich, Elvetia/Romanian Global News
Accesari :330
Wednesday, 26 January 2005

Soprana romanca Liliana Nichiteanu va interpreta miercuri, 26 ianuarie, pe scena Operei din Zurich, rolul "Doica" din piesa "Ariana si Barba Albastra".

Spectacolul va incepe la ora 19:30 si este prima reprezentatie din ciclul celor cinci spectacole care se vor desfasura in lunile ianuarie si februarie in orasul elvetian. "Ariana si Barba Albastra" este regizat de John Elliot Gardiner si beneficiaza de interpretare in limba franceza, informeaza pagina de web a institutiei culturale din Zurich. Alaturi de soprana romanca, pe scena din Elvetia se vor mai afla mezzosoprana Yvonne Naef, in rolul Ariane, si baritonul Cheyne Davidson, care il va interpreta pe Barba Albastra. Liliana Nichiteanu a absolvit Academia de Muzica din Bucuresti, sub indrumarea profesoarei de canto Georgeta Stoleriu. Dupa numeroase participari la competitii muzicale din Barcelona, Belgrad, Viena si Geneva, soprana romanca a castigat in anul 1991 un concurs de ocupare a unui post la Opera din Zurich, cu care a efectuat mai multe turnee in Germania, Austria, Franta sau Marea Britanie.

 
Alianta Romanilor Canadieni semneaza petitia lansata in sprijinul bisericii din MalainitaPDF Print E-mail
Toronto, Canada/Romanian Global News
Accesari :387
Wednesday, 26 January 2005

Petitia lansata de Fundatia Nationala pentru Romanii de Pretutindeni in sprijinul bisericii romanesti construita in Malainita, Serbia, de ipodiaconul Boian Aleksandrovici, a fost semnata si de Alianta Romanilor Canadieni, ARC.

Aceasta organizatie se alatura listei de 529 de persoane care si-au exprimat adeziunea din toate colturile lumii si ii indeamna, la randul ei, pe alti potentiali semnatari sa faca acest gest de ajutor pentru micul lacas de cult romanesc. Reamintim ca Fundatia Nationala pentru Romanii de Pretutindeni, prin intermediul vicepresedintelui Daniela Soros, a lansat vineri, 21 ianuarie, o petitie ce are ca scop stoparea daramarii bisericii ortodoxe romane din satul sarb Malainita. Petitia poate fi semnata accesand pagina de web http://www.PetitionOnline.com/21ian205/petition.html.

 
S-a stins din viata la Paris arhitectul roman Ionel ScheinPDF Print E-mail
Paris, Franta/Romanian Global News
Accesari :498
Wednesday, 26 January 2005

Arhitectul si teoreticianul francez de origine romana Ionel Schein a murit la Paris in data de 30 decembrie 2004, informeaza cotidianul francez Le Monde, citand un anunt al Fundatiei Regionale de Arta Contemporana din Orleans, cu care regretatul arhitect roman avea o stransa colaborare.

Nascut la Bucuresti in 1927, Ionel Schein era una dintre figurile cele mai importante in domeniul arhitecturii din Franta, in climatul cultural de dupa cel de-al doilea razboi mondial. Considerat un pionier al folosirii materialelor de sinteza, a inventat in anul 1956 prima casa de plastic, care va cunoste o posteritate remarcabila. Instalat la Paris din 1948, Schein a primit in anul 1953 primul sau premiu de arhitectura la Concursul Casei Franceze. Mai tarziu, avea sa fondeze Biroul pentru studierea problemelor de habitat, compus din urbanisti, arhitecti, studenti la arhitectura, pictori, sculptori, ingineri, plasticieni si antreprenori. In anul 1955, la varsta de 28 de ani, Ionel Schein, impreuna cu inginer si un alt arhitect, concep prima casa "in totalitate de plastic", care este prezentata cu un an mai tarziu la Salonul de Arte Menajere la Paris. In cadrul acestui proiect au fost folosite 14 tipuri de plastic. Intre anii 1955-1971 au fost concepute dupa modelul lui Schein 72 de case din materie plastica. Anii 70, marcati de o degradare a calitatii arhitecturii si de un refuz al imaginatiei, il vor impinge pe arhitect intr-o margine, chiar daca Centrul Pompidou, al lui Richard Rogers si Enzo Piano se refera la futurismul Archigram si, prin aceasta, la lucrarile lui Schein. A fost nevoie sa astepte anii 1990 si, mai ales, munca de la FRAC Centre, din Orleans, pentru ca miscarea pe care a initiat-o sa-si regaseasca deplina recunoastere, fara a fi redusa la o iconografie futurista, mai scrie celebra publicatie franceza Le Monde.

 
Belgia sprijina Romania in procesul de aderare la UEPDF Print E-mail
Bruxelles, Belgia/Romanian Global News
Accesari :310
Wednesday, 26 January 2005

In cursul vizitei delegatiei Romaniei la Bruxelles, ministrul Afacerilor Externe, Mihai Razvan Ungureanu, a avut marti, 25 ianuarie, si o intrevedere cu omologul sau belgian, Karel de Gucht.

Principalul subiect de discutie a fost reprezentat de obiectivul major al Romaniei, anume finalizarea procesului de integrare in Uniunea Europeana. In acest context, seful diplomatiei romane a prezentat masurile legislative si administrative initiate de noul guvern al Romaniei in vederea accelerarii proceselor de reforma, cu accent pe domeniile justitiei si afacerilor interne, dar si in domeniul fiscal, se arata intr-un comunicat al MAE. Ministrul de Externe belgian a prezentat evolutiile in perspectiva, la nivelul UE, in special prin prisma realitatilor economico-sociale dinamice la care Romania este chemata sa se adapteze odata cu aderarea efectiva la structurile comunitare. Convorbirea a pus in evidenta, totodata, si consistenta si profunzimea relatiilor bilaterale romano-belgiene, concretizate in existenta unui parteneriat multisectorial si a unui program guvernamental comun de actiune pentru urmatorii ani. Ministrul de Externe belgian a subliniat virtutile cooperarii descentralizate, cladite in mare masura pe temelia numeroaselor infratiri stabilite intre aproape trei sute de localitati belgiene si romanesti, se mai arata in comunicat. In cadrul discutiilor a mai fost subliniata importanta contactelor politice pe care delegatia romana, condusa de premierul Calin Popescu Tariceanu, le-a avut la Bruxelles cu inalti responsabili ai Parlamentului European si Comisiei Europene, precum si cu Premierul belgian. Dialogul, incheiat cu o invitatie din partea sefului diplomatiei romane catre omologul sau de a vizita Romania, a reconfirmat sustinerea Belgiei fata de aderarea Romaniei la Uniune la termenul stabilit.

 
La Bergamo creste numarul de straini, printre care si romaniPDF Print E-mail
Bergamo, Italia/Romanian Global News
Accesari :339
Wednesday, 26 January 2005

In cursul anului 2004 numarul rezidentilor din Bergamo a crescut la 118.426, dar numarul de nasteri a scazut, comparativ cu cel din 2003. Astfel, a prevalat inmultirea numarului de rezidenti avand la baza cresterea transferurilor extracomunitare.

Femeile sunt mult mai numeroase decat barbatii, la fel cum mai mare este numarul de batrani, straini si persoane necasatorite. Segmentul de varsta cel mai bine reprezentat este cel cuprins intre 35-54 de ani, in timp ce imigrantii rezidenti in oras ating aproape dublul numarului de nou-nascuti de aici. Portretul tipic al locuitorului din Bergamo este: femeie, intre 35-54 de ani, nascuta in afara orasului, celibatara si, cu o probabilitate de 8,2%, de nationalitate straina. Acest trend ascendent pentru numarul de rezidenti in Bergamo a fost confirmat si de catre statisticile demografice realizate recent, care indica o crestere fata de anul trecut de la 117.122 de locuitori la 118.426. Aceasta crestere nu depinde atat de numarul de nasteri, cat de fenomenul imigratiei. Astfel, numarul de locuitori nascuti in afara orasului a crescut la 63% din populatia rezidenta in Bergamo (de la 73.034 la 74.616). Populatia de nationalitate straina din oras a crescut, fata de 2003, cu 2.087 de persoane, ceea ce reprezinta 9% din populatia totala (cu 1,6% mai mult decat in 2003). Cele mai importante comunitati de straini stabiliti in Bergamo sunt bolivienii (11,9%), marocanii (10,2%), albanezii (7,8%) si romanii (6,9%). In ceea ce priveste distributia lor pe intreaga zona, Circumscriptia cu cel mai mare numar de imigranti este C1 (centrul, cu un numar de 3.255 de straini), urmata de C7 (Colognala, cu 1.913 imigranti), si de C6 (Malpensata, Campagnola, Boccaleone, cu un numar de 1.814 de imigranti stabiliti aici).

 
Romanii din Anglia vor merge sa sustina Steaua la ValenciaPDF Print E-mail
Londra, Anglia/Romanian Global News
Accesari :323
Wednesday, 26 January 2005

Romanii din Marea Britanie merg impreuna sa sustina Steaua Bucuresti, singura echipa romaneasca ce va evolua in primavara campionilor, la meciul cu Valencia, campioana Spaniei.

Meciul se va desfasura in data de 16 februarie, la Valencia, iar echipa romaneasca va avea nevoie de sustinerea tuturor suporterilor care pot veni acolo. Comunitatea romanilor din Marea Britanie a pus pe forumul sau de discutii un anunt prin care ii cheama pe toti romanii londonezi si nu numai sa se adune pentru a pleca impreuna la meciul Steaua Valencia. Biletul de avion costa 50 de lire sterline cu easyjet, daca rezervarea este facuta mai devreme. Intalnirea, pentru cei care se hotarasc sa mearga, va fi pe aeroport. Pentru mai multe informatii cei care vor sa mearga sa sustina Steaua, pot suna la numarul de telefon 07985 399 716, la domnul Nicu Dinescu.

 
La Londra va fi anuntat premiul Corneliu PopescuPDF Print E-mail
Londra, Anglia/Romanian Global News
Accesari :325
Wednesday, 26 January 2005

Joi, 27 ianuarie, Societatea de Poezie de la Londra va prezenta publicului Premiului Corneliu M. Popescu, pentru Traducere de Poezie Europeana, pentru anul 2005.

Premiul este sponsorizat de catre Fundatia Ratiu UK. In cadrul evenimentului David Constantine, castigatorul pentru anul 2003

al Premiului pentru Traducere, va sustine o scurta dizertatie si o lectura, sub titulatura "Traducerea este buna pentru dumneavoastra" (Translation is Good for You"), in cadrul ciclului de manifestari culturale Translation Reading Series 2005, informeaza Centrul Cultural Roman de la Londra. Cuvantarea lui Constantine va avea ca subiect principal beneficiile pe care le reprezinta traducerile, atat pentru poeti, cat si pentru traducatori si pentru audienta literara. Evenimentul se va desfasura la London Review Bookshop, in 14 Bury Place, cu incepere de la ora 19.30. Intrarea se va face doar pe baza de rezervare prin intermediul Poetry Society, organizatoarea evenimentului, iar pretul unui bilet de intrare se va ridica in jurul valorii de 4-6 lire sterline. Premiul Corneliu Popescu, acordat o data la doi ani, este deschis tuturor culegerilor de poezie publicate in intervalul martie 2003 martie 2005, care promoveaza poezia europeana tradusa in limba engleza. Cel care a dat numele acestui premiu a fost cel care a tradus in engleza opera unuia dintre cei mai insemnati poeti romani, Mihai Eminescu. Corneliu Popescu a murit la frageda varsta de 19 ani, in urma cutremurului violent din Romania, din martie 1977.

 
Casa de copii din Bardesti va fi ajutata de germaniPDF Print E-mail
Nurnberg, Germania/Romanian Global News
Accesari :419
Wednesday, 26 January 2005

Romanii din Germania pot participa in perioada 19 ianuarie-19 februarie la seria de concerte caritative intitulate "Din dragoste de oameni".

Spectacolele de creatie si interpretare de muzica folk au ca scop promovarea si sustinerea Casei de copii din satul Bardesti, judetul Mures, informeaza portalul "Radio Dor de Tara". Concertele sunt organizate de Asociatia Interculturala Ars-Longa si se desfasoara in orasul german Nurnberg incepand cu ora 18:00.

 
Pentru studentii romani din Canada petrecerile continuaPDF Print E-mail
Ontario, Canada/Romanian Global News
Accesari :604
Wednesday, 26 January 2005

Studentii romani de la Universitatea Waterloo din regiunea canadiana Ontario au organizat marti, 25 ianuarie, o petrecere est-europeana la care au participat numai disc-jockey de sex feminin.

DJ Ancutza, Mizz Moon Shine, DJ Xtina sau Mizz Scratch Michelle au fost cele care au ales muzica serii in clubul din cadrul campusului universitar, majoritatea melodiilor fiind piese romanesti de succes. Petrecerea a inceput la ora 21:00 si s-a terminat dupa miezul noptii.

Asociatia Studentilor Romani de la Universitatea Waterloo este constituita dintr-un grup de studenti care si-au propus sa promoveze traditiile romanesti si cultura tarii lor, informeaza site-ul personal al acesteia. De asemenea, prin Clubul Studentilor Romani de la Universitatea Wilfred Laurier, acestia spera sa poata reliefa mai bine comunitatea romano-canadiana din campus si sa-i faca pe ceilalti studenti sa aprecieze diversitatea culturii, limbii si istoriei Romaniei. Pe parcursul anilor trecuti, asociatia a reusit sa organizeze diferite manifestari tematice, precum seri cinematografice, petreceri si concerte. Printre cele mai noi pelicule difuzate in campus se afla "Italiencele" si "Occident". Totodata, studentii romani au organizat si alte activitati in colaborare cu alte grupuri similare de studenti est-europeni sau cu alte universitati.

 
top

(C) 2017 Romanian Global News - singura agentie de presa a romanilor de pretutindeni
Programare si design Ideal Data Solutions