Advertisement
Agentia de presa pentru romanii de pretutindeni
redactia@rgnpress.ro


Menu Principal
Home
- - - - - - -
Arhiva 2005 - listing
- - - - - - -
Arhiva 2005
<<
Februarie 2005
>>
D
L
M
M
J
V
S
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28          
Cautare
Articolul din Cotidianul - rea intentie si rea credintaPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :390
Monday, 07 February 2005

Textul articolului din Cotidianul" este o dovada de rea intentie si rea credinta, aceasta reiesind din afirmatiile nefondate si totodata malitioase emanate de autor. Aceasta este pozitia oficiala a Directiei Strategii, Programe, Comunicare si Relatii Publice din cadrul Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni, vis-a-vis de acuzatiile aduse in ziarul Cotidianul" directorului acestei directii, Eugen Popescu, care ar fi turnat banii publici in fundatia nevestei".

Fundatia Nationala pentru Romanii de Pretutindeni al carei vicepresedinte este Daniela Soros, a fost, intr-adevar fondata de Eugen Popescu, insa ulterior acesta a trecut din cadrul ONG-ului infiintat, in cadrul structurii guvernamentale cu aceleasi competente in domeniu. Inca din anul 2001, la nivelul DRP se cunostea implicarea anterioara a directorului Eugen Popescu in activitatea FNRP, iar pentru a evita conflictul de interese, FNRP nu a beneficiat de sprijin financiar sau logistic sub nici o forma, se arata intr-un comunicat al Departamentului. Referitor la cateva inadvertente aparute in textul articolului publicat de Cotidianul" luni, 7 februarie comunicatul DRP aduce urmatoarele lamuriri: Eugen Popescu a fost angajat la DRP in anul 1999, nu in 2001, in functia de director, iar nu de secretar de stat al departamentului, astfel incat sa poate determina schimbarea denumirii organizatiei. DRP considera titlul Un director din Guvern toarna bani publici in fundatia nevestei" fara acoperire, iar informatiile din articol incomplete, frizand, pe alocuri ridicolul incercand sa sugereze veridicitatea subtitlului fara a-l confirma explicit. In replica la acuzatia adusa de Mihai Munteanu, redactorul care semneaza articolul din Cotidianul", conform careia DRP ar fi sponsorizat, in cea mai mare parte" Universitatea de Vara de la Izvorul Muresului, institutia mentioneaza ca FNRP, in calitate de coorganizator al acestui eveniment (organizatorul fiind, de fapt, Centrul European de Studii Covasna-Harghita) este si cofinantator, DRP sprijinind doar partial desfasurarea Universitatii de Vara de la Izvorul Muresului. Referitor la promovarea ideii ca principalii participanti/invitati ai Universitatii de Vara sunt anumiti oameni politici, mentionam ca la dezbateri au participat personalitati publice din intreg spectrul politic, precum si din cadrul organizatiilor internationale, se mai arata in comunicat. Avand in vedere toate cele mentionate mai sus, precum si faptul ca drepturile detinute de Eugen Popescu, in calitate de fondator al Fundatiei Nationale pentru Romanii de Pretutindeni au fost si ele transmise actualului presedinte al FNRP, inca din anul 2001, directia pe care o conduce Eugen Popescu in acest moment cere, in textul comunicatului de presa, controlul riguros al derularii finanatarilor DRP din bani publici pe anul 2004 si in special a celor destinate comunitatii romanesti din Republica Moldova.

 
Studentii basarabeni sustin FNRPPDF Print E-mail
Timisoasa, Romania/Ronmanian Global News
Accesari :373
Monday, 07 February 2005

Organizatia Studentilor Basarabeni din Timisoara a redactat luni, 7 februarie o scrisoare de sustinere atat pentru Fundatia Nationala pentru Romanii de Pretutindeni, cat si pentru directorul din cadrul DRP, Eugen Popescu, confruntati recent cu acuze false si neadevaruri intr-un articol publicat de ziarul "Cotidianul". Redam in cele ce urmeaza textul integral al scrisorii, semnata de presedintele organizatiei Nicolae Federiuc.

Organizatia Studentilor Basarabeni din Timisoara contesta articolul aparut in ziarul Cotidianul in data de 7 februarie 2005 in care se aduc grave acuzatii Fundatiei Nationale pentru Romanii de Pretutindeni in ceea ce priveste implicarea sa in diverse interese, legate, in special, de persoana domnului Eugen Popescu, seful Directiei de Strategii, Comunicare si Relatii Publice din cadrul Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni. Din situatia proiectelor angajate ale Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni pentru 2004, facute publice, se poate constata clar ca sunt absolut nefondate si ireale acuzatiile aduse domnului E. Popescu, prin care Fundatia pentru Romanii de Pretutindeni (FNRP) "a beneficiat de-a lungul timpului de un consistent sprijin financiar din partea Departamentului", bani folositi in interese personale, dupa cum se mentioneaza in articolul ziarului citat. In urma evaluarii situatiei proiectelor angajate pentru anul 2004 de DRP se poate observa usor ca FNRP nu a beneficiat de finantare din partea DRP-ului, iar in cazul proiectului Universitatea de Vara Izvoru Muresului 2004, la care Fundatia Nationala pentru Romanii de Pretutindeni a avut rol de coorganizator la fel ca si organizatia noastra, beneficiarul/organizatorul principal a fost Centrul European de Studii Covasna Harghita. Ni se pare extrem de ingrijorator faptul ca surse media de nivel national folosesc imaginea unor persoane si ONG-uri, sifonandu-le grav imaginea real obtinuta si corecta, pentru a masca adevaratele acte de coruptie semnalate la nivelul acestei institutii guvernamentale. In calitatea noastra de colaboratori permaneti ai FNRP, afirmam cu toata responsabilitatea ca acuzatiile aduse ONG-ului mentionat reprezinta, din punctul nostru de vedere, un razboi de interese si imagine "spalate" in detrimentul domnului Eugen Popescu. In ceea ce priveste aspectele obscure vis-a-vis de finantarile proiectelor oferite de catre DRP, nu au tangente cu activitatile Fundatiei Nationale pentru Romanii de Pretutindeni. In conceptia noastra, modul in care sunt tratate putinele activitati cu un beneficiu real asupra romanilor de pretudindeni sunt atacate si ponegrite (si ca exemplu facem referire la agentia de stiri Romanian Global News) de catre presa din Romania, fiind mediatizate si sustinute financiar, structuri care isi aduc aportul intr-o masura prea putin vizibila in ceea ce priveste promovarea valorilor si identitatii romanesti in randul romanilor de pretutindeni.

Nu ni se pare corect!"

 
Basescu vrea un consilier pentru relatia cu Statele Unite si Marea BritaniePDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :301
Monday, 07 February 2005

Presedintele Traian Basescu a anuntat in emisiunea ProVest, transmisa duminica, 6 februarie, la ProTV, ca va cere infiintarea unui post de consilier prezidential pentru relatia cu SUA si Marea Britanie.

In acest scop, seful administratiei de la Cotroceni a declarat ca va cere Guvernului modificarea Legii de organizare a institutiei pe care o conduce, pentru infiintarea unui astfel de post. Totodata, seful roman de stat a mai aratat ca va discuta, cu prilejul apropiatei sale vizite la Washington despre amplasarea unor baze militare in Romania, in legatura cu care spera sa obtina niste clarificari". Tot in cadrul vizitei la Washington, Basescu va cere si judecarea pe teritoriul Romaniei a puscasului marin american, angajat al Ambasadei SUA la Bucuresti, imlicat in accidentul care a curmat viata basistului trupei Compact, Teo Peter.

 
Aderarea Romaniei la UE ar putea fi amanata din cauza BulgarieiPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :328
Monday, 07 February 2005

Aderarea Romaniei al Uniunea Europeana ar putea fi amanata, in cazul in care guvernul bulgar ar fi demis.

In cazul in care actualul cabinet bulgar va fi demis printr-un vot de neincredere, procesul de aderare a Bulgaria la Uniunea Europeana ar putea fi amanat, lucru care ar putea afecta si Romania, potrivit ministrului Afacerilor Europene, Meglena Kuneva, anunta sursa de informatie europeana EurActiv. Ministrul Afacerilor Europene a avertizat ca, potrivit Constitutiei bulgare, un cabinet interimar nu este autorizat sa semneze tratate internationale, deci nici tratatul de aderare la UE, programat deja pentru data de 25 aprilie atat pentru Bulgaria cat si pentru Romania.Reamintim ca presedintele Parlamentului bulgar, Ognian Gerdjikov, membru al partidului de centru dreapta al premierului Simeon de Saxe Coburg Gotha, a fost demis, vineri, 4 februarie, in timp ce la Parlament a fost depusa o motiune de cenzura, iar partidele din opozitie au fost de acord sa inceapa consultari in vederea formarii unui nou guvern. Opozitia a prezentat o lista cu 4 acuzatii la adresa presedintelui Ognian Gerdjikov. Pe primul loc figureaza blocarea activitatii legislativului, urmata de subordonarea parlamentului puterii executive, informeaza BBC. Eventuala demitere a guvernului bulgar ar putea amana aderarea ambelor tari la Uniunea Europeana. Pentru a semna tratatul de aderare, Parlamentul bulgar trebuie sa adopte cateva amendamente la legea fundamentala a statului dar, in cazul demiterii Guvernului ar fi dizolvat si Parlamentul si amendamentele nu ar mai putea fi adoptate. In cazul unui astfel de scenariu, Bulgaria nu ar putea sa semneze tratatul UE, a explicat ministrul Kuneva. Ea a mai adaugat ca, avand in vedere ca Bulgaria si Romania sunt programate pentru o semnare comuna la Luxemburg, Romania s-ar putea simti amenintata de o posibila amanare si ar putea cere sa fie decuplata de vecina de la Sud in procesul de aderare. Toate acestea depind de adoptarea sau nu in Parlamentul bulgar a unei motiuni de cenzura datorata acuzatiilor de coruptie aduse unuia din membrii Cabinetului, mentioneaza sursa amintita.

 
Aniversare pentru Patriarhul Bisericii Ortodoxe RomanePDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :349
Monday, 07 February 2005

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Prea Fericitul Parinte Teoctist, implineste luni, 7 februarie 2005, varsta de 90 de ani.

Aniversarea va fi marcata de o zi plina de activitati specifice ce au debutat cu oficierea slujbei Sfintei Liturghii in Catedrala Patriarhala din Bucuresti, la care au mai participat membri ai Sfantului Sinod si preoti din tara si strainatate. Serviciul religios a fost urmat de un moment aniversar care s-a desfasurat la Palatul Patriarhiei in jurul pranzului si care a avut ca oaspeti reprezentanti ai altor culte din Romania si de peste hotare, personalitati marcante ale vietii publice autohtone, membri ai comunitatilor romanesti din diaspora, oficiali din cadrul Corpului Diplomatic acreditat la Bucuresti si reprezentanti ai clerului, se arata intr-un comunicat de presa emis de Patriarhia Romana. Finalul zilei il va gasi pe sarbatorit in mijlocul persoanelor in varsta de la Centrul de ingrijire si asistenta nr. 1 Sfantul Vasile". PF Teoctist s-a nascut pe data de 7 februarie 1915 in judetul Botosani, ca cel de-al zecelea copil al familiei Arapasu. Teodor, dupa numele sau de botez, a urmat cursurile Seminarului Monahal de la Manastirea Neamt si pe cele ale Seminarului Teologic Monahal de la Manastirea Cernica, urmand ca in anul 1935 sa depuna voturile monahale la Manastirea Bistrita, judetul Neamt, cu numele nou de Teoctist. Dupa absolvirea Facultatii de Teologie a Universitatii din Bucuresti, cariera sa cunoaste o evolutie ascendenta, fiind hirotonit ieromonah la Catedrala Mitropolitana din Iasi in anul 1945, in 1946 este numit mare ecleziarh al Catedralei Mitropolitane din Iasi, iar in 1948 este ridicat la rangul de arhimandrit. Dupa ce in anul 1950 devine Episcop Vicar patriarhal, urmeaza ca in anul 1962 sa fie ales Episcopul Aradului, Ienopolei si Halmagiului, in 1973 este ales Arhiepiscop al Craiovei si Mitropolit al Olteniei, in 1977 devine Arhiepiscop al Iasilor si Mitropolit al Moldovei, iar in 1986 este ales Arhiepiscop al Bucurestilor, Mitropolit al Ungro-Vlahiei si Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane.

 
Patriarhia Romana a strans peste 500.000 de euro pentru sinistratii din AsiaPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :356
Monday, 07 February 2005

Biserica Ortodoxa Romana a reusit sa stranga peste 500.000 de euro pentru victimele catastrofei care a avut loc la sfarsitul anului trecut in Asia de sud-est.

Banii au fost obtinuti ca urmare a apelului la ajutorare lansat de Patriarhia Romana in ultima zi a anului trecut, apel la care au raspuns credinciosi din toata tara, se arata intr-un comunicat de presa emis de Patriarhia Romana. Rezultatul final al colectei de la nivelul intregii patriarhii se ridica la suma de 18.755.422.000 lei, care a fost virata de fiecare din cele 24 de eparhii ale BOR intr-un cont special deschis de Crucea Rosie Romana. Donatiile impresionante reflecta, in viziunea PF Teoctist, "sensibilitatea si generozitatea bunilor nostri crestini, mai ales a celor care au fost impreuna cu noi, in rugaciune, la sfintele slujbe din sarbatorile inceputului de an". Parintele Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane a multumit, totodata, tuturor preotilor care au organizat aceasta colecta si spera ca suma stransa sa contribuie la refacerea morala si materiala a comunitatilor din zona calamitata.

 
Schimb de militari romani in IrakPDF Print E-mail
Nassiriya, Irak/Romanian Global News
Accesari :333
Monday, 07 February 2005

Campul Mittica din Irak a gazduit la sfarsitul saptamanii trecute ceremonialul de transfer al responsabilitatilor catre noul contingent de politisti militari romani care au venit din Romania in localitatea irakiana Nassiriya.

La eveniment au participat generalul de brigada dr. Visarion Neagoe si colonelul italian Paolo Nardone, comandantul Regimentului Unitatii Multinationale Specializate. Inaltul militar din Italia a multumit personal tuturor militarilor romani de la Compania de Politie Militara Irak 3, cei care au instaurat un mediu de stabilitate si securitate in sudul tarii. De asemenea, acesta a mai adaugat ca este convins de faptul ca si militarii Companiei de Politie Militara Irak 4 se vor comporta similar, se arata intr-un comunicat de presa emis de MApN. Grupul de 100 de politisti militari romani care au venit in Irak sunt comandati de maiorul Gheorghe Oprea si vor actiona impreuna cu carabinierii italieni prin patrulari in aria de responsabilitate si instalarea de puncte de control al traficului. Printre misiunile lor se mai numara si escortarea personalitatilor militare, a convoaielor logistice si a celor cu ajutoare umanitare, asigurarea pazei campului Mittica si monitorizarea politiei locale si de trafic.

 
Incepe selectia nationala pentru Eurovision Young DancersPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :310
Monday, 07 February 2005

Postul de televiziune TVR Cultural organizeaza si in acest an, sub titulatura TVR Cultural cauta un castigator", o caravana ce are ca scop selectionarea unui participant pentru editia 2005 a concursului "Eurovision Young Dancers".

In perioada 7-13 februarie, o echipa a televiziunii se va deplasa in liceele de coregrafie din Constanta, Iasi, Cluj, Timisoara si Bucuresti pentru a-i filma pe cei 17 concurenti inscrisi in competitie, informeaza portalul cultural onlinegallery.ro. "Eurovision Young Dancers" este un concurs de dans lansat in 1985 de European Broadcasting Union, ca partener al celuilalt concurs pentru tinerele talente, "Eurovision Young Musicians". Concursul de dans se organizeaza din doi in doi ani si reuneste cei mai talentati dansatori de balet clasic si contemporan din Europa. Competitia se desfasoara de 16 ani si a fost gazduita pe parcursul ei de orase precum Reggio Emilia, Schwetzingen, Paris, Helsinki, Stockholm, Lausanne, Gdansk, Lyon, Londra si Amsterdam. Castigatorii editiilor precedente au fost propulsati la scurt timp dupa obtinerea distinctiilor la statutul de vedete internationale si ocupa in prezent functii importante in acest domeniu artistic. Primul participant roman la aceasta manifestare a fost Ovidiu Matei Iancu, un dansator de 19 ani care a reusit sa obtina rezultate foarte bune la finala de la Amsterdam: un loc doi la sectiunea de dans clasic si locul trei in clasamentul general.

 
Dezbatere romano-germana la TimisoaraPDF Print E-mail
Timisoara, Romania/Romanian Global News
Accesari :298
Monday, 07 February 2005

Primaria Timisoara si Primaria orasului german Karlsruhe vor organiza marti, 8 februarie, si miercuri, 9 februarie, un seminar cu tema "Scrisoarea europeana-Orasul european al secolului 21-problematica, analize si planuri de viitor din perspectiva sud-est europeana".

Evenimentul bilateral se inscrie in actiunea municipalitatii romane de a continua sprijinirea candidaturii orasului Karlsruhe la titlul de Capitala Culturala a Europei in anul 2010. La intruniri vor participa reprezentanti ai celor doua primarii, specialisti din Novi Sad, oras partener cu Timisoara, Pecs, oras partener cu Karlsruhe, si Krasnodar, oras infratit cu Karlsruhe. Din partea Timisoarei, care este de asemenea infratita cu Karlsruhe, la manifestare se vor afla arhitectul Aurelia Junie, seful Serviciului Dezvoltare si Integrare Europeana din cadrul Primariei, arhitectul sef al orasului, Radu Radoslav, prof. univ. Adriana Babeti, Laila Onu, presedinte al Fundatiei "Pentru Voi", si Dorian Branea, consultant la Fundatia Pentru o Societate Deschisa Romania, informeaza saptamanalul "Agenda de Timisoara". In ceea ce priveste partea germana, aceasta va fi reprezentata de viceprimarul orasului Karlsruhe, Ullrich Eidenmuller, si de responsabilul proiectului "Karlsruhe - Capitala Culturala a Europei in 2010", Volker Steck.

 
Protocol teatral intre Timisoara si BruchsalPDF Print E-mail
Timisoara, Romania/Romanian Global News
Accesari :309
Monday, 07 February 2005

Teatrul de Stat din Timisoara si compania teatrala Badische Landesbuhne Bruchsal (BLB) vor semna miercuri, 9 februarie, in foaierul institutiei culturale romane, un protocol de parteneriat.

Cu prilejul semnarii documentului oficial, trupa de teatru din Germania va efectua un turneu in tara noastra in perioada 4-9 februarie. Actorii straini vor prezenta publicului din Arad, Targu-Mures, Satu-Mare, Oradea si Timisoara spectacolele "Calatoria in Brazilia", de Daniil Harms, si "Urfaust", de Goethe, informeaza publicatia "Agenda de Timisoara". Turneul Teatrului de Stat din Bruchsal este realizat cu ajutorul Fundatiei Landului Baden-Wurttenberg pentru Cultura Svabilor Dunareni.

 
Romania in viziunea lui Razvan VoiculescuPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :349
Monday, 07 February 2005

Editura Humanitas impreuna cu Razvan Voiculescu organizeaza miercuri, 9 februarie, ora 18:00, la Galeria de Arta Galateca" din cadrul Bibliotecii Universitare Bucuresti, o lansare de suflet: expozitia si albumul de fotografie de arta Romania, tinuta umila a splendorii".

In deschiderea vernisajului va vorbi Horia-Roman Patapievici, cel care semneaza prefata albumului. Albumul lui Razvan Voiculescu ne dezvaluie o Romanie rurala despre care insa stim si vorbim mai putin. Maniera in care ne este prezentata este cu totul neasteptata prin profundul ei umanism. Albumul este prefatat de Horia-Roman Patapievici, contine 225 de fotografii alb-negru in 296 de pagini tiparite in conditii exceptionale. Romania, tinuta umila a splendorii" se recomanda ca un album de suflet ce nu trebuie sa lipseasca din colectia nimanui. Sa explici in cuvinte resorturile intime care au facut sa existe aceste imagini...ar fi greu. Am incercat sa surprind o anumita latura a Romaniei noastre, una care sa depaseasca tipicul frumosului si al uratului, al suferintei si al prea multei dureri. Am incercat sa imortalizez ceea ce mi s-a parut dincolo chiar de traditie si pitoresc. (Razvan Voiculescu). Ce ne sugereaza aceste fotografii? De unde stilul aristocrat al unor oameni atat de anonimi? Cele mai frumoase imagini ale acestui album asociaza austeritatea lemnului, hieratismul statuar al expresiilor de oameni surprinsi in ceea ce sunt". (Horia-Roman Patapievici). Razvan Voiculescu traieste si lucreaza in Bucuresti. Printre aparitiile sale se numara: Romania in imagini [ne]conventionale" (CD-ROM, Humanitas Multimedia); Lumea e ca tandretea unui nud" (CD-ROM, Humanitas Multimedia); "Captive Dreams" (album foto); "Inner Light" (album foto), informeaza un comunicat de presa din partea editurii Humanitas.

 
Moldovan se retrage si el din fotbalPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :660
Monday, 07 February 2005

Fosta glorie a generatiei de aur a nationalei romane de fotbal Viorel Moldovan se retrage din activitatea fotbalistica.

Legitimat pentru ultima oara in cariera sa la echipa elvetiana Servette Geneva, Moldovan se retrage stiind exact ca noul selectioner al nationalei, Victor Piturca isi punea in atacantul roman cele mai mari sperante pentru urmatoarele jocuri oficiale ale Romaniei. Moldovan a refuzat, zilele trecute, oferte venite de la Poli Timisoara, dar si de la Dinamo, explicand ca nu vrea sa se mai chinuiasca si ca nu se va mai intoarce in fotbalul din Romania, cel putin nu in calitate de fotbalist. Cat despre locul in care se va stabili, Moldovan declara ca la vara va veni in tara si impreuna cu familia sa se va stabili la Bucuresti. Viorel Moldovan s-a nascut in 1972 in Bistrita, unde de altfel si-a si inceput cariera de fotbalist la Gloria Bistrita, in perioada 1990-1993. A continuat doi ani (1993-1995) la Dinamo, iar mai tarziu a evoluat la Neuchatel Xamax, un an, apoi la Grasshoppers Zurich (1996-1998), Coventry (1997-1998). In anul 1998 a evoluat in campionatul turc, pentru Fenerbahce, pana in 2000, iar mai tarziu a trecut la FC Nantes, unde a ramas in perioada 2000-2003 si 2003-2004. A plecat apoi in campionatul arab, la Al-Wahda, unde a jucat un an (2003-2004). Cariera de fotbalist si-a incheiat-o din pacate in calitate de somer, dupa desfiintarea gruparii la care activase timp de un an, Servette Geneva. Cu echipa nationala a debutat in anul 1993, iar de atunci a avut 68 de selectii la Nationala si 25 de goluri.

 
Ghioane ar putea reveni pe teren in doua luniPDF Print E-mail
Lisabona, Portugalia/Romanian Global News
Accesari :745
Monday, 07 February 2005

Mijlocasul roman al lui Dinamo Kiev, Tiberiu Ghioane, s-ar putea intoarce totusi pe teren, dar in luna martie.

Transferat de la spitalul din Faro la spitalul CUF" din Lisabona pentru un set complet de analize, Ghioane pare a avea o stare a sanatatii din ce in ce mai buna. Desi medicii nu au comunicat inca rezultatele finale, presedintele lui Dinamo Kiev, Igor Surkis, s-a aratat increzator declarand ca romanul s-ar putea intoarce si ar putea juca din nou fotbal peste doua luni". La plecarea din spitalul din Lisabona starea lui Ghioane parea mai buna decat zilele trecut, el declarand ca se simte ceva mai bine. Ambasada Romaniei la Lisabona a trimis recent un comunicat de presa in care prezinta pozitia medicilor de la clinica privata din Faro vis-a-vis de starea lui Tibi Ghioane. Medicii apreciza ca starea generala a acestuia nu este alarmanta, iar fotbalistul roman poate vorbi si este constient, desi are mici deficiente ale capacitatilor fizice.

 
La un an de activitate, RGN acorda o bila neagraPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :489
Monday, 07 February 2005

Romanian Global News, agentia de presa a romanilor de pretutindeni, isi permite sa acorde la implinirea unui an de activitate, o bila neagra cotidianului condus de insusi cel care a instituit moda calificativelor rotunde alb-negru in presa romaneasca.

Acuzatiile recente aparute in presa, conform carora directorul Directiei Strategii, Programe, Comunicare si Relatii Publice din cadrul DRP, Eugen Popescu, a "turnat" fonduri publice in "fundatia nevestei", a creat ocazia unei conferinte de presa ce se va desfasura luni, 7 februarie, de la ora 12.00, la sediul institutiei amintite. Eugen Popescu va raspunde acestor acuzatii si va discuta despre modul in care au fost derulate in 2004 fondurile DRP. Un articol presarat cu acuzatii total nefondate, aparut in "Cotidianul" de luni, 7 februarie, sub semnatura Mihai Munteanu, arata cu degetul spre Directorul Eugen Popescu care, conform celor scrise de jurnalistul de la Cotidianul ar controla, prin intermediul sotiei sale, Daniela Soros, Fundatia Nationala pentru Romanii de Pretutindeni, in cadrul careia aceasta este vicepresedinte.

Mai mult decat atat, materialul din Cotidianul gaseste ocazia sa inscrimineze si agentia de stiri Romanian Global News, calificand-o drept "fabrica de stiri interesate". Romanian Global News este o fabrica de stiri interesate, in masura in care acceptiunea data acestei sintagme este aceea de stiri interesate de comunitatile de romani de pretutindeni. RGN este primul instrument de presa care face publice stirile din comunitatile romanesti mai ales din jurul granitelor, si facem referire aici in primul rand la romanii din Basarabia, Serbia sau Ucraina. Prin intermediul corespondentilor RGN, precum si al asociatiilor cu care Agentia dezvolta parteneriate, aceste stiri apar pentru prima data in cadrul fluxurilor de stiri ale agentiei. Faptul ca aceste stiri ce prezinta situatiile reale, nedrepte, prin care sunt nevoiti sa treaca romanii, uneori nerecunoscuti ca minoritate in tarile din jurul granitelor, apar pe fluxurile agentiei fara a fi trecute mai intai prin filtrul MAE si fara a fi date publicitatii cosmetizate si infrumusetate, a suscitat dupa cum limpede se poate vedea, un val de nemultumiri concretizat in improscarea cu noroi intr-unul dintre functionarii Guvernului, intr-o Fundatie care fara a folosi bani publici deturnati de sotul vicepresedintei, cum se insinueaza, ajuta romanii din afara granitelor, dar si intr-o agentie de stiri careia i se aplica, constatam cu surprindere, standarde duble. Daca presa din Romania cere asiduu libertate de expresie, un drept care se pare ca in ultima perioada este tot mai rar, iata ca tocmai un jurnalist este cel care gaseste de cuviinta sa acuze Romanian Global News ca scrie despre premierul Calin Popescu Tariceanu sau despre consilierul prezidential Andrei Plesu. Despre cine credeti ca am putea totusi scrie, domnule Munteanu? Sa ne ocupam pe viitor doar cu materiale despre fosta putere? V-am intra oare in gratii in acest fel? Principalul punct de interes al RGN sunt romanii de pretutindeni. Nu vedem de ce ar trebui sa menajam vreun membru al puterii, sa evitam sa vorbim despre situatii in care acestia nu actioneaza in beneficiul romanilor, fie ei din afara granitelor tarii sau din tara. Nu am facut-o nici in timpul regimului Iliescu, nu o vom face nici acum. Pentru a lamuri situatia creata si pentru a incerca un raspuns la acuzatiile fara acoperire lansate de ziaristul Mihai Munteanu, care probabil ca nu a cititit nici macar un singur flux complet de stiri al RGN, mentionam ca premierul Tariceanu nu a fost acuzat "in repetate randuri ca ar vrea sa vanda Romania ungurilor". Tot ce a facut Romanian Global News a fost sa publice anumite comunicate de presa si scrisori deschise catre puterea de la Bucuresti, semnale de alarma trase de societatea civila, care dintr-un motiv sau altul nu si-au gasit spatiu editorial in restul mass-media centrale. Ceea ce ati citit dumneavoastra - sau poate n-ati citit, domnule Munteanu?! - nu erau pozitii exprimate ale redactiei, ci mesaje preluate si transmise asa cum au venit ele la redactie.

Mentionam ca agentia de stiri Romanian Global News a fost infiintata prin decizia Consiliului Director al Fundatiei Nationale pentru Romanii de Pretutindeni din data de 1 februarie 2004. Recent, RGN a implinit un an de activitate in cadrul Fundatiei amintite, un an in care dupa cum se vede limpede a deranjat pe multi, a zgandarit multe orgolii si multe interese, relatand deschis despre modul in care este tratata problema romanilor de pretutindeni, dar mai ales a celor din jurul granitelor tarii.

Contactati pentru a da o declaratie in legatura cu acuzele formulate de jurnalistul Mihai Munteanu, liderii Fundatiei Nationale pentru Romanii de Pretutindeni au declarat ca vor redacta un drept la replica pe care il vor inainta in primul rand ziarului Cotidianul si redactorului sef al acestuia, Robert Turcescu, si care va fi difuzat apoi si catre restul mass-media. Cu siguranta, insa, FNRP va formula o plangere penala impotriva jurnalistului amintit.

 
Incepe programul de regularizare pentru romanii din SpaniaPDF Print E-mail
Madrid, Spania/Romanian Global News
Accesari :358
Monday, 07 February 2005

Executivul spaniol va demara luni, 7 februarie, procesul de regularizare, ce va oferi un statut legal unui numar aproximativ 500.000 de imigranti ilegal din Peninsula Iberica, care au contracte de munca si s-au aflat pe teritoriul Spaniei in ultimele sase luni, cel putin.

Scopul acestui program este de a pune punct angajarii ilegale si costurilor sociale ridicate pe care le implica aceasta. De asemenea unul dintre scopuri este acela de a reduce economie subterana, conform declaraiilor Ministrului Imigratiei, Consuelo Rumi. Imigrantii vor trebui sa puna la dispozitia administratiei o dovada a inregistrarii lor in cadrul unuia dintre consiliile locale de la o data anterioara celei de 8 august 2004, dovada ca nu au cazier juridic, precum si ca detin un contract de munca de sase luni. Actele necesare pentru procesul de regularizare pot fi depuse autoritatilor loocale pana in luna mai a acestui an. In prezent in Spania traieste un numar de aproximativ 2.6 milioane de cetateni straini, din totalul de 43.2 milioane de locuitori ai Spaniei. Romanii se afla si ei printre populatiile cel mai bine reprezentate ca numar de imigranti, chiar daca este vorba in principal de imigranti ilegal. Alaturi de romani cel mai mare numar de cetateni straini in Spania provine din tari precum Ecuador, Columbia, Maroc, Argentina, Bulgaria si Ucraina. Conform datelor facute publice printr-un studiu guvernamental, din numarul total de 17.24 milioane de locuri de munca din Spania, 850.00 (ceea ce reprezinta un procent de 4.9) sunt ocupate de imigranti. Programul de normalizare a imigrantilor aflati ilegal pe teritoriul Spaniei va fi derulat prin intermediul a 52 de birouri pentru imigratie, al caror staff a fost sporit considerabil in perioada premergatoare inceperii programului.

 
Cenzura in presa romaneasca din CanadaPDF Print E-mail
Montreal, Canada/Romanian Global News
Accesari :452
Monday, 07 February 2005

Portalul romanilor din Florida, Romanian Voice of Florida, face publica o scrisoare a colaboratorului Adrian Ardelean, de la publicatia Actualitatea Canadiana, prin care acesta prezinta cenzura existenta in cadrul acestui periodic. Redam in cele ce urmeaza aceasta scrisoare, asa cum a aparut ea pe pagina de web a portalului american.

MA SIMT DATOR sa va aduc la cunostinta ca ziarul la care colaborez (ramane de vazut daca o voi mai face sau nu), Actualitatea Canadiana, care apare lunar la Montreal, practica, prin intermediul editorului sau, Catalin Mihailescu, o cenzura de cea mai joasa speta.

Numarul aparut acum cateva zile este un veritabil triplu exemplu in acest sens...

1. Cei care au citit materialul "Toate-s vechi si 9-s toate", din numarul pe luna octombrie al Actualitatii Canadiene (publicat si pe "Altermedia") isi vor aduce aminte de acuzatiile pe care i le-am adus in acel articol lui Marc Marinescu, unul din membrii comitetului PlaceRomFest din Montreal, care si-a adus nu mai putin de trei membri ai familiei in delegatia oficiala a Romaniei de la inaugurarea Place de la Roumanie din Montreal, facilitandu-le surorii, nepotului si tatalui sau vizitarea Canadei pe bani publici.

Acel articol a avut o continuare "programata" pentru aparitie, care nu a mai vazut insa lumina tiparului, pentru ca editorul Catalin Mihailescu a refuzat sa o publice, dupa ce a avut cateva intrevederi cu Marc Marinescu. Unele soldate cu amenintari de trimitere in judecata, altele lasate cu experiente bahice prelungite tarziu in noapte.

Cert este ca articolul, destul de lung de altfel, a fost scos din pagina de catre editor, care, sa recunoastem, este si investitorul care a demarat, pe banii lui, ziarul. Ceea ce insa nu-i da, in opiniea mea, dreptul de a practica o astfel de cenzura Sau daca ii da acest drept, mi-l da si mie pe acela de a nu mai colabora (gratuit, fie-mi permis sa o spun) la acest ziar.

In consecinta, puteti citi mai jos articolul pe care Catalin Mihailescu a refuzat sa-l publice dupa ce, cu aproape o luna in urma, il "programase" ferm pentru paginile ziarului Actualitatea Canadiana.

2. Un al doilea exemplu de cenzura este ceea ce s-a petrecut in legatura cu articolul intitulat "ORI LA BAL ORI LA LAVAL", in care era tratat, deosebit de acid, "Balul Romanilor" desfasurat, in organizarea FAR (Federatia Asociatiilor Romanesti) la inceputul lunii noiembrie. Ceea ce am incercat sa surprind in acel articol a fost faptul ca balul sus mentionat nu a prea avut specific romanesc, nici in meniu, nici in desfasurarea partii lui "artistice", etc

Din pacate pentru modul in care consider ca presa trebuie sa reflecte adevarul, acelasi Catalin Mihailescu a transformat articolul intr-unul laudativ 100% la adresa organizatorilor balului, pe simplul considerent ca presedintele FAR, Basile Gliga, este unul dintre "clientii" care asigura, prin publicitatea agentiei sale de voiaj, care apare in ziarul Actualitatea Canadiana, o parte din banii necesari aparitiei ziarului.

Deci, din nou independenta jurnalistica este subminata de interese financiare. Nu cred ca asta inseamna "presa" adevarata, si nu credeam ca acest lucru, deja obisnuit in Romania PSD-ista, este posibil si in (presa romaneasca din) Canada.

Si acest articol este disponibil mai jos, in formularea subsemnatului. El ar putea fi comparat cu articolul aparut in ziar, daca pagina web a Actualitatii Canadiene (http://www.actualitateacanadiana.net/) ar fi functionala, ceea ce insa nu este cazul

3. Cel de-al treilea (si ultim) exemplu este cel al articolului intitulat "AUTO-DENUNT CULTURAL", in care consemnam, e drept ca intr-o forma mai aparte, spectacolul dedicat lui Mihai Eminescu pe care l-am organizat chiar eu, la Montreal, pe data de 7 noiembrie. Aceasta forma mai "aparte" a fost dictata de ideea de a "salva" faptul ca eram atat organizatorul spectacolului cat si semnatarul articolului, si voiam sa trec, eventual intr-un registru inedit, peste aceasta "dubla calitate".

Din pacate, acelasi Catalin Mihailescu a gasit ca materialul nu putea fi publicat in forma respectiva, fiind prea apropiat de genul "can-can". Si l-a rescris si pe acesta, publicandu-l intr-o cu totul alta forma decat cea a subsemnatului. Inca o data, spre comparatie, mai jos este forma initiala a articolului, pe care ati putea-o compara cu cea din ziar. Cu aceeasi conditie, de a putea accesa site-ul ziarului.

Adrian Ardelean, Montreal

a_ardelean@yahoo.com

 
Prima zi a procesului asasinului familiei de romani din SpaniaPDF Print E-mail
Madrid, Spania/Romanian Global News
Accesari :337
Monday, 07 February 2005

"Asasinul cu carti de joc", cel care a comis in perioada ianuarie-martie 2003 un numar de sase crime, omorand si doi romani, se afla in fata unei pedepse de 151 de ani de inchisoare.

Justitia spaniola va face in sfarsit, se pare, dreptate in cazul familiei de romani impuscati de Alfredo Galan. Sectia 16 a Audientei Provinciale din Madrid va incepe luni, 7 februarie procesul celui acuzat ca a comis sase asasinate, trei tentative de asasinat, o intrare prin efractie si posesie ilicita de arma. Procuratura cere pentru acesta 151 de ani si doua luni de inchisoare. Dupa cum au informat surse juridice este posibil ca acest proces sa se prelungeasca pana la data de 25 februarie. Intr-o serie de concluzii provizorii, Ministerul Public solicita ca Alfredo Galan, aflat deocamdata in penitenciarul Soto Real, sa acorde o indemnizatie de 3.090.500 de euro familiilor victimelor facute de acesta. Asasinul cu carti de joc, cunoscut sub acest nume pentru ca de fiecare data cand omora o persoana lasa o carte de joc langa corpul acesteia, s-a predat la data de 3 iulie politiei, marturisind toate crimele comise, desi ulterior a negat, declarand ca este nevinovat. Reamintim ca in perioada ianurie-martie 2003, Alfredo Galan Sotillo, un fost militar in varsta de 27 de ani din Puertollano a ucis sase persoane impuscandu-le in cap si a ranit grav inca trei. Doua dintre victimele asasinului cu carti de joc din Spania au fost romanii Doina si Gheorghe M., ambii impuscati in cap de catre Galan in timp de mergeau linistiti pe strada. Doina M. a primitin plin patru focuri de arma, iar pentru sotul ei nu a fost necesar decat un singur foc. Nici una dintre victimele lui Alfredo Galan Sotillo nu avea vreo legatura cu acesta.

 
Magazin alimentar romano-maghiar in ArizonaPDF Print E-mail
Arizona, SUA/Romanian Global News
Accesari :375
Monday, 07 February 2005

In orasul Phoenix din statul american Arizona s-a deschis recent un local cu preparate din bucataria romaneasca si internationala.

Proprietarul acestuia, brasoveanul Attila Keresztes, si-a intitulat restaurantul "Attilas European Deli & Market" si ofera tuturor celor care-i trec pragul 50 de locuri de luat masa amplasate in separe-uri cu banchete capitonate, informeaza saptamanalul "Meridianul". In cadrul meniului se afla o varietate de produse de mic-dejun, pranz sau cina. Printre acestea enumeram omlete, branzeturi, produse de carmangerie, ciorbe de perisoare, de burta, de miel, gulas unguresc, sarmale, mititei, snitel, cascaval pane, fripturi, mamaliguta cu branza si smantana, ciolan afumat, carnatul romanesc "trandafir", pate-uri, salamul de Sibiu, salamuri unguresti (Csabai, Gyulai), toba, sangerete, caltabos, parizer, cremvursti, ghiudem, slanina si costita afumata sau icre. De asemenea, localul ofera si o gama larga de muraturi, apa minerala romaneasca si dulciuri. Cei care vin sa ia masa la "Attilas European Deli & Market" pot sa vizioneze programele de televiziune ale posturilor din Romania, desi in vitrina magazinului troneaza, la egalitate, drapelurile Romaniei si al Ungariei. Attila pune la dispozitia doritorilor si servicii complexe de catering pentru evenimente festive, petreceri private sau familiale. Totodata, proprietarului magazinului este preocupat si de activitati caritative, el participand la diferite actiuni care s-au intreprins pentru ajutorarea copiilor handicapati din Romania. Un partener in cadrul acestor activitati il reprezinta organizatia "Arapamesu" condusa de Emy Matesan din Phoenix.

 
Proiect canadian de sprijinire a copiilor romaniPDF Print E-mail
Montreal, Canada/Romanian Global News
Accesari :332
Monday, 07 February 2005

Asociatia canadiana MondAmi din Montreal organizeaza in perioada 7-11 februarie o saptamana de solidaritate cu Romania prin care copiii din Montreal vor avea ocazia sa descopere cultura romana si sa fie aproape de cei 70 de micuti de la Casa de Copii Sfanta Maria Barati.

Proiectul international comun pentru 2004-2005 va permite copiilor din Canada sa aiba acces la informatii utile despre Romania sau povesti si legende romanesti, sa primeasca sugestii de evenimente, sa organizeze activitati de strangere de fonduri pentru acesti copii romani si sa beneficieze de invatarea catorva cuvinte in limba romana. Persoanele din Canada care doresc sa fie solidare cu acesti copii pot sa-si arate interesul printr-un cupon distribuit de MondAmi cu ajutorul caruia se pot face donatii in bani, se arata pe site-ul organizatiei. Casa de Copii Sfanta Maria Barati se afla in apropierea orasului Bacau si s-a deschis in anul 1997 la initiativa unei parohii catolice germane. Asezamantul are in grija copii cu varste cuprinse intre 4 si 17 ani care sunt fie orfani, fie trimisi aici de Oficiul pentru Protectia Copilului care i-a decazut din drepturi pe parintii lor. Cum cladirea poate adaposti 50 de copii, iar numarul actual al acestora este de 70 de copii, banii care se vor strange in urma actiunii generate de asociatia MondAmi vor fi folositi de administratorii casei de copii pentru marirea spatiului exitent si dotarea sa cu cele necesare vietii de zi cu zi si studiului.

 
Saptamana romaneasca la Scoala Londoneza de EconomiePDF Print E-mail
Londra, Anglia/Romanian Global News
Accesari :631
Monday, 07 February 2005

In perioada 7-11 februarie la Scoala Londoneza de Economie se va desfasura Saptamana Romaneasca, sub titulatura "Cursa spre Bruxelles-1782 km garduri".

Prima manifestare din cadrul acestei saptamani ce va avea ca principal punct de interes apropiata aderare a Romaniei la Uniunea Europeana, se va desfasura luni, 7 februarie, intre orele 17.30-19.30 si se va intitula "Implementarea de catre Romania a Aquis-ului European: Justitia, Drepturile Omului si lupta impotriva Coruptiei". Saptamana va continua cu dezbaterea de marti, 8 februarie pe tema "Profilul Romaniei in Uniunea Europeana: Integrarea Politica, Sociala si Economica", programata sa se desfasoare intre orele 18.15 si 20.15. "Minoritatile Nationale si Etnice din Romania si Europa de Est" vor fi tema dezbaterii de miercuri, cand intre orele 17.30-19.30 se va stabili daca acestea reprezinta o problema sau un avantaj in procesul de integrare. Saptamana romaneasca va continua joi, 10 februarie, cu conferinta pe tema "Probleme de Securitate in Regiunea Marii Negre: Cooperare sau Confruntare", de la ora 17.30, iar vineri, 11 februarie, tot de la ora 17.30 cu conferinta "Investitiile de Afaceri & FDI in Romania: Amenintari si Oportunitati". Evenimentul va fi oaganizat de LSE Romanian Society.

 
Dirijorul roman Cristian Mandeal in fruntea Filarmonicii din BelgradPDF Print E-mail
Belgrad, Serbia/Romanian Global News
Accesari :328
Monday, 07 February 2005

Unul din cei mai renumiti dirijori europeni, Cristian Mandeal a dirijat saptamana trecuta, din nou dupa o pauza de sase ani, Filarmonica din Belgrad.

Acest maestru de origine romana a fost foarte apreciat de publicul din Belgrad, relateaza un cotidian sarbesc care a publicat si un interviu cu ocazia participarii unui artist asa de important pe scena muzicii clasice din capitala. Conform publicatiei, Cristian Mandeal a declarat ca intotdeauna i-a placut Belgradul, orchestra lui, dar si publicul din sala acestui oras. Totodata, acest sentiment exista si in cazul celorlalte orase din estul Europei unde mai demult a dirijat foarte des, acum fiind mai mult in vest, a mai adaugat maestrul. In prezent, Cristian Mandeal isi desfasoara activitatea artistica in Bucuresti, unde este Director General si Dirijor Principal al Filarmonicii "George Enescu" precum si Director Artistic al Festivalului si Concursului International "George Enescu", in San Sebastian, unde are postul de Director Artistic al Orchestrei Nationale Basce din Spania, si nu in ultimul rand Manchester in cadrul renumitei Orchestre Halle. Putem spune ca are o experienta si cariera impresionanta. Dirijorul celor mari orchestre din lume, Cristian Mandeal, a studiat pian, compozitie si a dirijat la Liceul de Muzica din Brasov si Academia de Muzica din Bucuresti. Dupa perfectionarea la Berlin cu Herbert von Karajan si la Munchen cu Sergiu Celibidache, Cristian Mandeal a dirijat pe 4 continente, in peste 30 de tari. Ca dirijor al Filarmonicii "George Enescu" a condus peste 20 de turnee internationale. A fost invitat in mod repetat la Staatskapelle Dresden si Berlin, la Munchener Philharmoniker si Hessisches Rundfunk Orchester Frankfurt, la Santa Cecilia Roma si RAI Milano, la Orchestra Nationala Catalana Barcelona, ca si la Orchestra Halle Manchester, unde continua a fi un oaspete permanent. Cristian Mandeal a prezentat in premiera mondiala peste 50 de lucrari simfonice si de opera. Dirijeaza intregul repertoriu de concert de la Vivaldi pana la muzica contemporana, cu predilectie pentru muzica secolului XIX si prima jumatate a secolului XX.

 
Vizita in Romania a IPS IosifPDF Print E-mail
Paris, Franta/Romanian Global News
Accesari :673
Monday, 07 February 2005

IPS Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale efectueaza in perioada 5-12 februarie o vizita in Romania pentru a participa la mai multe activitati ce se vor desfasura in acest interval.

Una dintre cele mai importante manifestari la care va lua parte Inalt Prea Sfintia Sa este aniversarea a 90 de ani a Prea Fericitului Teoctist, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, informeaza buletinul periodic al Mitropoliei Romane de la Paris. Evenimentul sarbatoresc va avea loc la Catedrala Patriarhala din Bucuresti si va reuni, alaturi de Mitropolitul Iosif, si alti inalti ierarhi si preoti din tara si din strainatate, personalitati ale vietii publice romanesti, reprezentanti ai comunitatilor romanesti din diaspora si ai Corpului diplomatic acreditat la Bucuresti.

 
O biserica romaneasca din America organizeaza un pranz de binefacerePDF Print E-mail
Massachusetts, SUA/Romanian Global News
Accesari :746
Monday, 07 February 2005

Parohia ortodoxa romana "Sfantul Nicolae" din localitatea americana Shrewsbury, statul Massachusetts, va sponsoriza un pranz de binefacere pentru persoanele internate la Centrul de Ingrijire si Tratament din aceeasi localitate.

Evenimentul va avea loc miercuri, 9 februarie, prilej cu care biserica romaneasca face apel la membrii comunitatii sa contribuie financiar cu o suma cat de mica ce va acoperi restul cheltuielilor necesare. Cum banii care mai trebuie stransi se ridica la aproximativ 100 de dolari, parohia spera ca aceasta suma sa nu reprezinte un efort prea mare pentru enoriasi, se arata pe site-ul bisericii romanesti. Persoana de contact pentru manifestarea de miercuri este Helen Maynard, cea care va strange eventualele donatii sau va face o lista cu cei care vor sa ajute la pregatirile necesare finalizarii actiunii.

 
Ultimul spectacol cu Celia Costea in Turandot la Covent GardenPDF Print E-mail
Londra, Anglia/Romanian Global News
Accesari :372
Monday, 07 February 2005

Soprana romanca Celia Costea va aparea luni, 7 februarie, pe scena de la Covent Garden intr-o ultima reprezentatie a operei "Turandot" a lui Giacomi Puccini, in regia lui Andrei Serban.

Debutul acesteia la Royal Opera Covent Garden de la Londra s-a facut la 1 februarie, in cadul aceluiasi spectacol. Evenimentul se va desfasura cu incepere de la ora 19.30. Celia Costea va interpreta rolul credincioasei servitoare Liu, devotata lui Calaf dupa ce primeste un singur zambet din partea acestuia. Pentru cei interesati, rezervarile se pot face acum fie online, pe pagina de internet a Operei, fie personal, sau la numarul de telefon 020 7304 4000 sau fax 020 7212 9460. Pentru cei cu deficiente de auz este disponibil serviciul Minicom, la numarul 020 7212 9228. Celia Costea este absolventa a Conservatorului din Bucuresti si castigatoare a numeroase premii la concursuri interne si internationale. Talentul sau a putut fi admirat pe marile din Austria, Finlanda, Germania, Norvegia, Marea Britanie si Coreea de Sud.

 
Transilvania infloreste la o televiziune germanaPDF Print E-mail
Germania/Romanian Global News
Accesari :355
Monday, 07 February 2005

Televiziunea germana Rbb va invita sa urmariti emisiunea "Transilvania infloreste", luni, 7 februarie, intre orele 13.30 si 14.00, anunta pagina rom2.de.

Danes, aflat nu departe de presupusul loc de nastere al contelui Dracula, este satul in care infloresc trandafirii. Aici lucrurile se vad cu totul altfel decat in majoritatea satelor romanesti, pentru ca aici, in Danes, infloresc tradafiri. Cand primarul satului a inceput sa cultive trandafiri, ceilalti locuitori i-au urmat exemplul. La inceputul lui iunie, anul trecut, a fost prima "recolta de trandafiri". Pentru un litru de ulei de trandafiri - mai scump ca aurul - este nevoie de 5 tone de boboci de trandafir. Fireste, fiecare locuitor este in cautarea unei slujbe. In Danes, insa, vara lipseste mana de lucru. Astfel ajungem la o imagine neobisnuita si necunoscuta pana acum: romani, sasi din Transilvania si chiar rromi, care traiesc imprastiati pe la marginea satului, muncesc umar la umar. Trandafirii trebuie culesi dimineata devreme numai asa se pastreaza proaspeti si pot fi distilati pentru o firma de cosmetice. Un reportaj realizat de Gunter Wallbrecht.

 
top

(C) 2018 Romanian Global News - singura agentie de presa a romanilor de pretutindeni
Programare si design Ideal Data Solutions