Advertisement
Agentia de presa pentru romanii de pretutindeni
redactia@rgnpress.ro


Menu Principal
Home
- - - - - - -
Arhiva 2005 - listing
- - - - - - -
Arhiva 2005
<<
Februarie 2005
>>
D
L
M
M
J
V
S
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28          
Cautare
DRP sustine in continuare cauza romanilor din TimocPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :586
Wednesday, 16 February 2005

DRP isi exprima indignarea si respinge cu fermitate declaratiile considerate nefondate, politicianiste si tendentioase ale secretarului in cadrul Comisiei de Politica Externa a Camerei Deputatilor, Titus Corlatean, care califica recent drept inconsecventa activitatea Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni (DRP) pentru sprijinirea romanilor sud-dunareni, informeaza un comunicat din partea Departamentului.

Acesta recomanda, totodata, lui Corlatean sa evite politizarea problematicii romanilor de pretutindeni, pe care a practicat-o pe durata mandatului de secretar de stat al DRP, cu efecte majore asupra coeziunii si solidaritatii comunitatilor romanesti de pretutindeni. Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni subliniaza ca mentine o legatura permanenta cu reprezentantii comunitatilor romanesti de pretutindeni, fapt demonstrat si de prezenta unei delegatii a DRP la Adunarea de constituire a Federatiei Romanilor din Serbia, desfasurate la Negotin sambata, 12 februarie. Mai mult, o delegatie formata din presedintele Partidului Democrat al Romanilor din Serbia (principalul partid al romanilor din Timoc), dr. Pedrag Balasevici, presedintele Asociatiei pentru cultura romanilor-vlahilor din Serbia Ariadnae Filum", Zavisa Zuzic si presedintele Comitetului pentru Drepturile Omului din Negotin, Dusan Parvulovici s-a aflat ieri si astazi in vizita la Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni, unde a purtat discutii referitoare la proiectele viitoare derulate in parteneriat cu DRP. Aceeasi delegatie a fost primita si de vicepresedintele Senatului, Teodor Melescanu, marti, 15 februarie, cand acestia au prezentat recent constituita Federatie a Romanilor din Serbia, organizatie ce cuprinde un numar de 8 asociatii neguvernamentale si politice ale romanilor din Serbia de Rasarit (Valea Timocului). Constituita in scopul reprezentarii la nivel superior a problemelor cu care se confrunta romanii (asa-zis vlahi) din Serbia, Federatia isi propune solutionarea chestiunii vlahe" (cu invatarea limbii materne in scoli, folosirea limbii materne in mijloacele mass-media, precum si in exercitarea confesiunii religioase). Reprezentantii Federatiei au retinut ca deosebit de necesara implicarea statului roman in sprijinirea eforturilor comunitare de pastrare a identitatii nationale a romanilor (asa-zis vlahi) din Serbia. Vicepresedintele Senatului, Teodor Melescanu a tinut sa ii asigure pe membrii delegatiei din Serbia de determinarea si hotararea actualei coalitii aflata la guvernare de a acorda un ajutor eficient si consistent romanilor-vlahilor din Serbia in general si celor din Timoc in special. Sustinerea se va manifesta atat printr-un lobby eficient pe langa parlamentarii din statul vecin, cat si pe langa autoritatile Uniunii Europene. In acelasi timp, Melescanu a dat asigurari ca va aduce la cunostinta Comisiei de politica externa a Senatului problemele identitare cu care se confrunta comunitatea, urmand ca, pe viitor, sa se faca o monitorizare permanenta a evolutiei acestei comunitati. Comunicatul DRP precizeaza ca in continuare actioneaza in mod profesionist pentru respectarea drepturilor romanilor de pretutindeni si protejarii identitatii lor etnice, culturale si religioase.

 
Tezaurul si Pactul Ribbentrop-Molotov: subiecte lasate la o parte la KremlinPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :515
Wednesday, 16 February 2005

Vizita recent incheiata a presedintelui Romaniei, Traian Basescu, in Rusia, la invitatia omologului sau rus Vladimir Putin, ca si temele abordate au lasat total in afara discutiei unele dintre cele mai stringente probleme din cadrul relatiei dintre cele doua state: problema tezaurului romanesc si cea legata de Pactul Ribbentrop Molotov.

Mai mult decat atat, presedintele Basescu a lasat problema tezaurului exclusiv in mainile istoricilor, el amintind ca s-au format comisiile mixte romano-ruse de studiere a situatiei Tezaurului romanesc si subliniind ca de-acum inainte raspunsurile trebuie sa vina numai din partea istoricilor, oamenilor de stiinta, si mai putin din partea politicienilor, care si-au dat girul in alcatuirea comisiilor. "Am convenit ca, in momentul in care comisia romano-rusa va avea rezultate concrete, la nivel politic nu va fi nici o problema din punctul de vedere al Tezaurului", a explicat Basescu. Acesta a incercat, totodata, sa centreze discutiile de la Kremlin pe probleme legate de actualitatea relatiilor bilaterale romano-ruse, mai mult decat pe istoria acestora. Au avut prioritate in cadrul vizitei "urgentele" si nevoia de securitate a Romaniei si Federatiei Ruse in zona, ca si viitorul relatiilor bilaterale romano-ruse. Iar la finalul vizitei seful administratiei de la Cotroceni a anuntat ca Romania si Rusia "au reusit sa puna capat declinului" relatiilor dintre ele.

 
5 agenti KGB prinsi spionand la Chisinau in favoarea partidului sustinut de Kremlin in alegerile parPDF Print E-mail
Chisinau, Basarabia/Romanian Global News
Accesari :427
Wednesday, 16 February 2005

Un grup de cinci agenti ai KGB au fost expulzati din Moldova, la sfarsitul saptamanii trecute, autoritatile de la Chisinau afirmand ca acestia au desfasurat activitati de spionaj in favoarea Blocului Moldova Democrata, apropiat Kremlinului.

Cei cinci rusi, care s-au aflat la Chisinau incepand cu data de 10 ianuarie, au pus la punct ceea ce ei au numit un centru de consultanta electorala pe langa blocul Moldova Democrata. Drept acoperire oficiala pentru aceste activitati servea ONG-ul rus "Za prava celoveka", cu sediul in Moscova, condus de Lev Ponomariov si afiliat Fundatiei "Pentru o politica eficienta" a cunoscutului politolog Gleb Pavlovski. Acest ONG a fost creat de catre FSB (fostul KGB) pentru a contracara activitatea adevaratelor organizatii pentru apararea drepturilor omului din Rusia. Patru persoane din cele cinci sunt ofiteri FSB, doi dintre ei fiind specializati in spionaj radio-electronic, ei facand parte din subdiviziunea respectiva a FSB-ului rus, FAPSI. Grupului in cauza i-a fost amenajat un birou la ultimul etaj al centrului comercial "Atlantic" din centrul Chisinaului. Potrivit Serviciului de Presa al Ministerului de Interne, Politia moldoveneasca a descoperit in acest centru un server clandestin cu 21 de computere, trei laptop-uri, aparatura video-tv, echipamente sofisticate de emisie-receptie si interceptare a convorbirilor telefonice, inclusiv a telefoanelor mobile, microfoane pentru interceptarea convorbirilor la distanta, echipamentele valorand peste 200.000 de euro. Centrul dispunea, de asemenea, de o bogata baza de date asupra liderilor principalelor formatiuni concurente ale BMD PPCD si PCRM cu informatii despre rudele si membrii familiilor liderilor, telefoanele acestora, inclusiv cele mobile, material compromitator despre fiecare in parte. De asemenea, exista o baza de date despre structurile organismelor internationale si ambasadelor straine care activeaza la Chisinau, precum si legate de organizatii nonguvernamentale si presa. In incinta centrului, Politia a mai descoperit un depozit cu productie poligrafica a BMD, inclusiv ziarul "Moldova Democrata" si obiecte vestimentare cu insemnele BMD.

Preluare cotidianul "Gardianul" editia de miercuri, 16 februarie.

 
Romania in cadrul Conferintei pentru politici de securitate de la MunchenPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :355
Wednesday, 16 February 2005

Secretarul de stat pentru afaceri globale, Teodor Baconschi, a participat in perioada 11-13 februarie la cea de-a 41-a editie a Conferintei pentru politici de securitate de la Munchen.

Principalele teme de pe agenda conferintei au fost perspectivele politicii externe si de securitate a Germaniei, securitatea in Orientul Mijlociu si provocarile la adresa NATO si UE, interdependenta dintre dezvoltarea economica si securitate, precum si rolul ONU in cadrul securitatii globale, se arata intr-un comunicat remis de MAE. Secretarul de stat roman Teodor Baconschi a avut, cu aceasta ocazie, intalniri bilaterale cu secretarul General al ONU, Kofi Annan, secretarul de stat in MAE german, Klaus Scharioth, presedintele Adunarii Parlamentare NATO, Pierre Lellouche, precum si cu directorul Institutului ASPEN, Jeff Gedmin. In cadrul intrevederii bilaterale cu Secretarul General al ONU, Kofi Annan, Teodor Baconschi i-a adresat acestuia invitatia de a vizita Romania in cursul acestui an, cu prilejul marcarii a 50 de ani de la aderarea Romaniei la ONU. Alte subiecte abordate au vizat reforma ONU, procesul de reconstructie din Irak, precum si problematica Kosovo. La Conferinta au participat Secretarul General al ONU, Kofi Annan, Secretarul General al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, Inaltul Reprezentant al UE pentru PESC, Javier Solana, Secretarul General al OECD, Donald J. Johnston, ministri de externe si ai apararii din spatiul euroatlantic, Rusia si Orientul Mijlociu. Din partea SUA, alaturi de ministrul apararii, Donald Rumsfeld, a participat si o delegatie a Congresului american, din care au facut parte, printre altii, senatorii John McCain, Joseph Lieberman, Chuck Hagel si Hillary Clinton.

 
Rusia ameninta Chisinaul cu sanctiuni economice drasticePDF Print E-mail
Chisinau, Basarabia/Romanian Global News
Accesari :430
Wednesday, 16 February 2005

Basarabia ar putea suferi sanctiuni drastice din partea Rusiei daca nu va renunta la blocada economica si politica impusa regiunii separatiste Transnistria, informeaza agentia de stiri rusa Ria Novosti.

Modificarea pretului de vanzare la carburanti de la cel actual la "preturi europene" este prima masura punitiva care ar putea fi aplicata Republicii Moldova, aceasta fiind urmata la scurt de timp de introducerea vizelor pentru cetatenii moldoveni care vor sa intre pe teritoriul Rusiei. De asemenea, o alta amenintare din partea Moscovei este aceea cu intreruperea importurilor de vinuri moldovenesti, ramura foarte importanta, de altfel, pentru economia Basarabiei. Membrii Dumei de Stat de la Moscova considera ca actuala pozitie a Chisinaului este una "anti-ruseasca" si ameninta ca daca aceasta va continua, tarile occidentale ar trebui "sa aiba grija" de exporturile Basarabiei si de afluxul important de imigranti economici proveniti din aceasta tara. Toate aceste sanctiuni, care ar putea provoca o criza economica de proportii in Republica Moldova, sunt rezultatul schimbarii radicale a pozitiei presedintelui Voronin fata de Moscova, ceea ce a constituit o mare greseala, in viziunea autoritatilor ruse.

 
Limba si valorile culturale romanesti in interesul tinerilor cehiPDF Print E-mail
Praga, Cehia/Romanian Global News
Accesari :430
Wednesday, 16 February 2005

Ambasada Romaniei, precum si Institutul Cultural Roman din Praga se mandresc cu faptul ca cetatenii cehi, in special cei tineri, isi manifesta interesul pentru invatarea limbii romane, pentru cunoasterea valorilor culturale si spirituale ale tarii noastre.

In acest context, din initiativa domnului Gheorghe Tinca, ambasadorul Romaniei in Republica Ceha, au fost inaugurate, cu doi ani in urma, cursurile de predare a limbii romane, la sediul misiunii. In anul academic 2004-2005, s-au inscris si frecventeaza aceste cursuri, in regim de gratuitate, 21 de cursanti. Aceste cursuri sunt tinute de catre domnul profesor Jiri Felix, fost profesor universitar, unul dintre cei mai buni romanisti in viata din Republica Ceha. Mentionam ca, incepand din acest an, cursurile de predare a limbii romane in regim de gratuitate se desfasoara sub patronajul ICR, transmite Constantin Stefanoaie, director adjunct la Institutul Cultural Roman din Praga.

 
Romania se implica in politicile europene de dezvoltarePDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :478
Wednesday, 16 February 2005

Secretarul de stat in MAE pentru afaceri globale, Teodor Baconschi, a participat in perioada 14-15 februarie, la Luxemburg, la reuniunea informala a ministrilor cooperarii pentru dezvoltare din Uniunea Europeana.

Revizuirea Declaratiei UE privind politica de cooperare pentru dezvoltare, combaterea HIV/SIDA in tarile in curs de dezvoltare, pregatirea pozitiei UE la Summit-ul din septembrie 2005 privind Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului au fost unele dintre temele de actualitate ale politicii europene in domeniul cooperarii pentru dezvoltare abordate la Luxemburg, informeaza un comunicat MAE. De asemenea, au mai fost abordate consecintele catastrofei naturale din Asia de Sud-Est si eforturile depuse de catre Uniunea Europeana si Statele Membre pentru ajutorarea tarilor afectate, atat in domeniul umanitar, financiar sau logistic, cat si din punct de vedere al reabilitarii si al reconstructiei. Reprezentantul Romaniei a mentionat eforturile tarii noastre de definitivare a politicii in domeniul ajutorului pentru dezvoltare, in perspectiva aderarii la UE si, in consecinta, a dobandirii statutului de tara donatoare. Totodata, din perspectiva Romaniei de membru nepermanent al Consiliului de Securitate ONU, a fost subliniata legatura stransa dintre pace şi dezvoltare, pe de-o parte, si eradicarea saraciei si a bolilor infectioase precum HIV/SIDA si tuberculoza, pe de alta parte. Reuniunea de la Luxemburg este a cincea de acest tip la care participa si tara noastra. Interesul de participare si implicare a tarii noastre in astfel de reuniuni informale este determinat de perspectiva pregatirii viitorului sau statut de observator, dupa semnarea Tratatului de Aderare, precum si de necesitatea elaborarii unei politici nationale de cooperare pentru dezvoltare, conform angajamentelor asumate in cadrul negocierilor de aderare la capitolul 26 Relatii Externe, se mai arata in comunicat.

 
HBO Romania lanseaza un concurs de scenariiPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :542
Wednesday, 16 February 2005

Tinerii scenaristi romani sunt invitati sa participe la un concurs de scenarii de film pe care il organizeaza compania americana HBO.

Competitia se adreseaza debutantilor sau celor care au produs pana in momentul de fata cel mult un scenariu, informeaza filiala din Romania a HBO. In cadrul concursului se vor oferi premiul HBO pentru scenariu de lungmetraj, in valoare de 2 000 de dolari, si premiul HBO pentru scenariu de scurtmetraj, in valoare de 1 000 de dolari. Scenariile care se inscriu la concurs trebuie sa fie originale, complete, pentru film de lungmetraj de fictiune, cu o lungime de maxim 125 pagini, sau de scurtmetraj de fictiune care sa nu depaseasca 20 pagini. De asemenea, ele trebuie sa fie insotite de o pagina in care sa fie descris subiectul abordat, de un CV al autorului si de un mini-rezumat al proiectului. Informatii suplimentare despre modalitatile de participare la concurs si alte amanunte importante se pot obtine de pe site-ul www.hbo.ro. Data limita de trimitere a scenariilor pentru concurs este 15 aprilie 2005,castigatorii urmand sa fie anuntati in cadrul galei de inchidere a Festivalului International de Film Transilvania (TIFF), care se va desfasura la Cluj pe 4 iunie 2005.

 
Vasluienii sunt ingrijiti de doctori basarabeniPDF Print E-mail
Vaslui, Romania/Romanian Global News
Accesari :493
Wednesday, 16 February 2005

Un grup de 14 medici basarabeni s-a hotarat sa vina sa-si exercite profesia in municipiul Vaslui.

Dintre acestia, opt sunt medici specialisti, jumatate lucrand la Spitalul de Unrgenta din oras. Restul de sase doctori sunt medici de familie si profeseaza majoritar in localiatati rurale, informeaza cotidianul iesean "Evenimentul". Personalul medical din Basarabia are cetatenia romana, o conditie esentiala pentru a putea primi dreptul de libera practica in tara noastra. Fostul director al Directiei de Sanatate Publica (DSP), Narcis Gafton, a declarat ca pe viitor se spera ca medici de peste Prut sa vina in continuare la concursurile de ocupare de posturi pe care le va organiza directia.

 
Romanii si spaniolii dezbat presa culturala la BucurestiPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :503
Wednesday, 16 February 2005

Institutul Cervantes din Bucuresti organizeaza joi, 17 februarie, la Clubul Prometheus din Bucuresti o dezbatere hispano-romana pe tema "Presa culturala scrisa: presa sau cultura?".

Evenimentul va incepe la ora 18:00 si este realizat in colaborare cu Ministerului Culturii din Spania si cu Fundatia romana "ANONIMVL", se arata intr-un comunicat de presa al institutului. Prelegerea va fi sustinuta de trei personalitati ale vietii culturale hispanice care vin de la Madrid: Ignacio Echevarria, Blas Matamoro si Juan Carlos Sunen. Alaturi de acestia, la eveniment si-au mai confirmat participarea 18 reprezentanti marcanti ai unor publicatii de profil si ai vietii culturale din Romania, printre care Gabriela Adamesteanu, Adriana Bittel, Magdalena Boiangiu, Denisa Comanescu, Ioan Bogdan Lefter, Dan C. Mihailescu, Ioan T. Morar, George Onofrei, Horia Roman Patapievici, Cristian Tudor Popescu, Cornelia Maria Savu sau Stelian Turlea. Intalnirea va fi moderata de Simona Sora, in timp ce Ileana Scipione va traduce simultan dezbaterile legate de concepte, formate, stiluri, teme si subiecte abordate de publicatiile culturale din cele doua tari.

 
Concluzii ale Reuniunii delegatiei sectoriale pentru capitolul TransporturiPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :495
Wednesday, 16 February 2005

Reuniunea delegatiei sectoriale pentru capitolul 9 Transporturi care s-a intrunit la Bucuresti a anuntat printre concluziile intalnirii ca Romania a progresat in ultimul timp in ceea ce priveste domeniul de aplicare a acquis-ului comunitar in domeniul transporturilor.

Evenimentul a avut loc la sediul Ministerului Integrarii Europene si l-a avut ca oaspete principal pe Negociatorul Sef cu Uniunea Europeana, Ludovic Orban. Acesta a subliniat faptul ca tara noastra trebuie sa se axeze pe viitor pe modernizarea infrastructurii de transport, conectarea cat mai eficienta la coordonatele europene si aplicarea normelor comunitare in domeniu. Totodata, in evaluarea stadiului angajamentelor asumate in negocieri si a analizarii masurilor prevazute pentru anul 2005 in ceea ce priveste transporturile, negociatorul a mai declarat ca pentru perioada imediat urmatoare este nevoie de eforturi sustinute in vederea pregatirii pentru aderarea la Uniunea Europeana. Ludovic Orban a mai evidentiat si faptul ca Romania a finalizat negocierile la capitolul 9 Transporturi in decembrie 2003 si a reusit sa obtina 7 si respectiv 4 ani pentru aplicarea integrala a unui tip de prevederi care se refera la anumite aspecte din domeniul transporturilor. De asemenea, Romania a acceptat, cu conditia reciprocitatii, perioada de tranzitie de 3+2 ani, solicitata de Uniunea Europeana pentru accesul la piata europeana de transport.

 
Dreptul de a candida si a alege pentru Parlamentul EuropeanPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :566
Wednesday, 16 February 2005

Luni, 14 februarie, la sediul Ministerului Integrarii Europene, in cadrul delegatiei sectoriale pentru capitolul 2 Libera circulatie a persoanelor, discutiile s-au bazat pe modul de schimbare a legislatiei electorale cu scopul de a permite cetatenilor romani sa aleaga si sa fie alesi in Parlamentul European si in acelasi timp posibilitatea cetatenilor din UE rezidenti in Romania sa candideze si sa voteze la alegerile locale.

Leonard Orban, Negociator Sef cu Uniunea Europeana a mentionat ca dreptul de a alege si a fi ales pentru Parlamentul European este stipulat in Constitutia Romaniei, dar este necesar sa fie modificata legislatia pentru a aplica aceasta reglementare de la momentul aderarii tarii noastre la Uniunea Europeana, adaugand ca ar fi bine sa se modifice legea cat mai curand, deoarece dupa semnarea Tratatului de Aderare, Romania va intra in procesul de pre-notificare, care presupune informarea Uniunii Europene privind compatibilitatea intregii legislatii romanesti cu cea comunitara. Pentru a realiza proiectul de modificare a legislatiei electorale, se va reuni o comisie formata din reprezentanti ai Ministerului Integrarii Europene, ai Ministerului Afacerilor Externe, ai Ministerului Justitiei, Ministerului Administratiei si Internelor si Autoritatii Electorale Permanente. In prezent, Constitutia Romaniei prevede ca:

In conditiile aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, cetatenii romani au dreptul de a alege si de a fi alesi in Parlamentul European (art. 38)

In conditiile aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, cetatenii Uniunii care indeplinesc cerintele legii organice au dreptul de a alege si de a fi alesi in autoritatile administratiei publice locale (art. 16 alin. 4)
Pana la data aderarii, Romania va avea 35 de observatori in Parlamentul European (desemnati de catre Parlamentul Romaniei), iar apoi, pana in 2009, 35 de parlamentari europeni. Prin Tratatul de Aderare, Romania s-a angajat sa desfasoare alegeri directe pentru Parlamentul European pana la 31 decembrie 2007, informeaza Ministerul Integrarii Europene.

 
Steaua intalneste astazi Valencia in saisprezecimile cupei UEFAPDF Print E-mail
Valencia, Spania/Romanian Global News
Accesari :837
Wednesday, 16 February 2005

Echipa romana de fotbal Steaua Bucuresti va disputa miercuri, 16 februarie, o partida in compania echipei spaniole Valencia, contand pentru saisprezecimile de finala ale Cupei UEFA.

Meciul, considerat cel mai important pe care ros-albastrii il vor disputa anul acesta este programat pentru ora 22.30 si va fi transmis in direct de postul national de televiziune. Patronul Stelei, Gigi Becali s-a aratat increzator in sansele echipei sale. "Merg la Valencia cu emotie si speranta. Cred ca vom invinge cu 2-1", a spus Becali la plecarea de pe Otopeni catre Valencia. Meciul de pe "Mestalla" va fi arbitrat de o brigada din Italia, care-l are la centru pe Domenico Messina. Acesta va fi ajutat de asistentii Andrea Consolo si Paolo Calcagno, iar rezerva va fi Paolo Dondarini. Antrenorul "liliecilor" de la Valencia, Claudio Ranieri, a carui pozitie este amenintata de faptul ca in ultimele cinci meciuri din campionatul spaniol nu a mai obtinut nici o victorie, ar putea fi demis in cazul unei infrangeri suferite acasa, pe Mestalla. Astfel, este foarte probabil ca daca Steaua castiga in fata Valenciei, Ranieri sa nu se mai afle pe banca tehnica a acesteia din urma pentru returul Steaua-Valencia, programat pentru 24 februarie.

 
Ortodocsii din Montpellier se roaga la o biserica romaneascaPDF Print E-mail
Montpellier, Franta/Romanian Global News
Accesari :995
Wednesday, 16 February 2005

Romanii din orasul francez Montpellier pot sa participe din toamna anului 2004 la slujbele religioase la biserica ortodoxa "Sfantul Apostol Andrei" din localitate.

Parohia a fost infiintata la initiativa Comunitatii Ortodoxe-Romane din Montpellier si se afla sub jurisdictia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale. Membrii acestei comunitati parohiale sunt crestini ortodocsi de origine romana, dar si crestini francezi convertiti la ortodoxie. Ineditul acestei simbioze culturale il reprezinta maniera de desfasurare a serviciului religios, liturghiile desfasurandu-se in limba franceza, dar cu rugaciuni si cantari in limba romana, informeaza site-ul bisericii din Montpellier. Deoarece biserica nu dispune de un lacas propriu, slujbele se desfasoara la biserica de la Nimes. Incepand cu 1 ianuarie 2005, biserica este pastorita temporar de parintele Mihai Tirrier, cel care va anunta de fiecare data cele doua zile pe luna in care se va afla in randul credinciosilor pentru a savarsi slujba Sfantei Liturghii. Astfel, urmatoarea slujba la care va participa parintele Tirrier va fi duminica, 20 februarie. In restul timpului, diaconul Stephane Prouet este cel care coordoneaza organizarea vietii parohiale.

 
Piesa de teatru cu miez romanesc la New YorkPDF Print E-mail
New York, SUA/Romanian Global News
Accesari :429
Wednesday, 16 February 2005

Un teatru new-yorkez va prezenta in perioadele 17-20 februarie si 23-27 februarie piesa de teatru "Yokastas", o piesa noua despre o poveste veche, scrisa de romanca Saviana Stanescu si de americanul Richard Schencher.

Spectacolul va avea loc le teatrul La Mama Annex, din East 4th Street New York, informeaza un forum al romanilor din America. In afara scenaristei romance, un alt nume romanesc se afla inclus in echipa spectacolului, si anume realizatoarea de costume Oana Botez-Ban. Yokastas este o inventie post-moderna care infatiseaza privitorului complexul lui Oedip si importanta lui actuala. Continutul piesei face referire la evenimente trecute din Grecia antica sau altele moderne, cum ar fi talkshow-urile contemporane. Spectacolul este regizat de acelasi scenarist, Richard Schencher, si va incepe in fiecare seara la ora 19:30, spectacolele de matineu debutand la ora 14:30. Dupa fiecare reprezentatie, publicul va putea sa interactioneze cu actorii si cu echipa care s-a ocupat de punerea in scena a spectacolului.

 

 
Prea Sfintitul Siluan are o noua resedinta episcopala in ItaliaPDF Print E-mail
Paris, Franta/Romanian Global News
Accesari :341
Wednesday, 16 February 2005

Prea Sfintitul Siluan, Episcop vicar pentru Italia al Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale, are o noua resedinta episcopala in Italia.

Aceasta se afla situata la adresa Via Gavedo nr. 6, 54020 Groppoli, Mulazzo. Episcopul roman s-a nascut in anul 1970 in judetul Timisoara si, desi a absolvit un liceu de profil real, si-a indreptat mai departe atentia catre studiile universitare religioase si a urmat cursurile Facultatii de Teologie "Andrei Saguna" din Sibiu. In afara diplomei de licentiat, episcopul este doctor in teologie la Institutul de Teologie Ortodoxa "Saint-Serge" din Paris.

Inaltul ierarh roman este preot din anul 1994 si episcop din 2001, cand a fost hirotonit in Biserica Sfantul Iosif a parohiei omonime de la Bordeaux, informeaza pagina de web a mitropoliei romane din Paris. Prea Sfintitul Siluan reprezinta Biserica Ortodoxa Romana in Italia.

 
Presedintele Basescu reia ideea participarii Romaniei la rezolvarea conflictului transitreanPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :485
Wednesday, 16 February 2005

"Sigur, Romania a pierdut sansa sa fie implicata in gasirea unor solutii ale problemei transnistrene. Acum este dificil sa reasezam sistemul de negociere pe problema Transnistriei, dar, asa cum am facut-o si in alte intalniri, si cu aceasta ocazie am subliniat interesul Romaniei de a fi participant la gasirea unei solutii pentru problema transnistreana", a declarat marti presedintele Romaniei Traian Basescu pe Aeroportul "Henry Coanda" din Bucuresti, la revenirea sa din Moscova.

Potrivit unui comunicat al Departamentului comunicare publica al presedintelui roman, Basescu a mentionat ca a discutat atat cu presedintele Putin, cat si cu primul ministru Fradkov, implicarea Romaniei in conflictul din Transnistria. "Este un conflict inghetat, iar un conflict inghetat poate evolua extrem de rapid si negativ in orice moment, fara ca lucrurile sa poata fi serios controlate. Deci, noi consideram ca problema transnistreana este una de securitate nationala, care vizeaza si Romania", a spus Basescu. Reamintim ca Rusia s-a pronuntat impotriva implicarii unor noi actori in procesul de negocieri privind reglementarea problemei transnistrene, pledand pentru pastrarea actualului format pentagonal, la care in prezent participa Rusia, Ucraina, OSCE, Chisinaul si Tiraspolul.

 
Inscriptii rasiste si xenofobe impotriva romanilor din SpaniaPDF Print E-mail
Logrono, Spania/Romanian Global News
Accesari :578
Wednesday, 16 February 2005

Comunitatea de romani din Logrono a fost la finele saptamanii trecute tinta unor mesaje rasiste si xenofobe inscrise pe zidurile unor cladiri.

Alaturi de svastici, pe cladirile de pe strada Labradores si din imprejurimi au aparut insulte precum "Nu imigratiei", "Curve de romani", "Traiasca Spania" si "Florin ai terminat anul 2004, dar nu si 2005". Cele trei inscriptii indreptate impotriva comunitatii romanesti si a unui cunoscut comerciant din zona, nu reprezinta o premiera, acestia fiind si in alte situatii tinta unor atacuri similare. Aceste noi insemne au aparut cand inca nu se uscasera cele vechi. Vecinii din zona spun ca este vorba despre "un grup de huligani tineri" care par sa fi pus stapanire pe cartier. Aceste mesaje vin chiar pe fondul noului proces de regularizare pus in miscare de Executivul spaniol si in cadrul caruia imigrantii aflati fara acte pe teritoriul Spaniei isi pot legaliza situatia si obtine un permis de munca. Politia nationala nu crede ca este vorba despre actiuni ale unei bande de orintare nazista, ci apartin "mai degraba unor huligani care actioneaza periodic si izolat". Agenti ai politiei au relevat dificultatile care apar in procesul de prindere a autorilor inscriptiilor, pentru ca acestia ar trebui prinsi exact in momentul comiterii faptelor. Daca se determina la nivelul Politiei ca actele constituie un delict, autorii acestor insemne ar putea fi arestati si cercetati pentru instigare la rasism, au mai declarat surse din cadrul Politiei Nationale.

 
Romanii timoceni in vizita oficiala la BucurestiPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :651
Wednesday, 16 February 2005

Delegatia romanilor din Timoc formata din dr. Predrag Balasevici, presedintele Partidului Democrat al Romanilor din Serbia, dl. Dusan Prvulovic, reprezentantul Comisiei pentru Drepturile Omului din Negotin si dl. Zavisa Zurz, presedintele Asociatiei pentru Cultura romanilor-vlahilor "Ariadnae Filum" care a avut ieri mai multe intalniri cu autoritatile romanesti din Bucuresti dar si cu Patriarhul Teoctist, a sustinut o conferinta de presa miercuri, 16 februarie, la sediul Fundatiei Nationale pentru Romanii de Pretutindeni.

Cu aceasta ocazie membrii delegatiei au reafirmat necesitatea dialogului atat cu partea romana cat si cu cea sarba, pe care l-au demarat in ultima vreme pentru recunoasterea romanilor-vlahilor ca minoritate nationala si pentru obtinerea drepturilor ce sunt stipulate de conventiile internationale, in materie de drepturile omului si au salutat initiativa partii romane care a lansat aceasta invitatie.

Dl. Predrag Balasevici a prezentat ziaristilor situatia actuala a comunitatii romanilor din Valea Timocului, dialogul pe care l-au demarat cu autoritatile sarbe in ceea ce priveste Biserica din Malainita si asteptarile pe care le au de la oficialii de la Bucuresti. In ceea ce priveste situatia viitoare, dr. Predrag Balasevici a marturisit ca sunt multe de facut pana cand oamenii vor redobandi ceea ce au avut odata: limba, cultura, educatie, religie, in primul rand din cauza faptului ca exista o pauza in istoria lor identitara de aproape 200 de ani. "In tot acest rastimp statul sarb a inoculat in noi ideea ca suntem altceva chiar si decat fratii nostri din Voievodina. Un pas de 200 de ani nu se poate face cat ai bate din palme", a mai spus dl. Balasevici.

Referitor la Bisericia din Malainita si situatia actuala, dosarul acestei biserici se afla la Curtea Superioara de justitie a Serbiei, iar Comitetul pentru Drepturile Omului din Negotin s-a ocupat cu pregatirea dosarului dar si cu scrisorile de intampinare catre oficialitatile sarbe in materie.

Intrebati de reactia autoritatilor de la Malainita, membrii delegatiei au fost de acord ca a fost un eveniment nefericit, o reactie neispirata a primarului comunei, dar ca in nici un caz populatia nu incurajeaza asemenea manifestari. "Suntem in urma voastra cu multi ani, poate ca Serbia va vedea Uniunea Europeana in vreo 30 de ani. De aceea am venit si la voi, sa ne ajutati sa mediatizam cat mai mult situatia romanilor din Timoc", a spus jurnalistilor dl. Dusan Parvulovici, comisar pentru drepturile omului. Intrebat daca ipodiaconul Bojan Alexandrovici este recunoscut canonic de catre biserica sarba dl. Parvulovici a declarat: "Episcopul nostru Daniil (Episcopul Romanilor din Serbia, n.n.) il recunoaste, oamenii care umplu biserica duminica de duminica il recunosc ca preot! Eu nu cunosc situatia canonica a lui Bojan, stiu doar ca lumea vrea slujba in romana si el este singurul care a avut curajul sa o faca si trebuie sa il sustinem. Cred ca problema canonica trebuie sa si-o puna cei care se pricep. Eu vreau sa va spun ca pe parte legala noi l-am aparat si il vom apara pentru ca are toate drepturile", a mai declarat dl. Parvulovic.

Dl. Zavisa Zurz, presedintele Asociatiei "Ariadnae Filum" referindu-se la situatia socio-culturala a timocenilo, a trecut in revista preocuparile asociatiei sale. S-a discutat de asemenea despre faptul ca selectia burselor de studiu pentru etnicii romani din Valea Timocului este defectuoasa si ca an de an, comunitatea romanilor pierde locurile oferite de Statul Roman in detrimentul studentilor sarbi, care "platesc gras" pentru un loc la facultatile romanesti. De asemenea s-a mai adus in discutie faptul ca specializarile pe care Romania le ofera pentru etnicii romani din Serbia nu sunt in conformitate cu necesitatile comunitatii (preoti, profesori de limba romana, sociologi, istorici etc.) si ca in marea lor majoritate studentii care au venit din 1993 incoace si-au ales sa devina numai medici si stomatologi. "Comunitatea resimte deja nevoia de specialisti si alte domenii si speram sa rezolvam aceasta problema cat mai repede cu putinta", a declarat dl. Zurz.

Intrebarile ziaristilor s-au axat pe sprijinul pe care il acorda statul roman comunitatilor romanilor din jurul granitei iar invitatii au afirmat ca desi au depus in anii trecuti, la departamentul de resort din cadrul guvernului, mai multe proiecte nu le-au fost acordate decat cateva si acelea de impact minim pentru comunitate. In schimb proiectele de infiintare care vizau dezvoltarea mass-media, radio si televiziune cu precadere, au ramas in asteptare pana acum, desi a fost finantat un proiect pilot la o televiziune privata, care nu a functionat decat pe o perioada limitata.

Daniela Soros, vicepresedintele Fundatiei Nationale pentru Romanii de Pretutindeni a prezentat pe scurt realizarile Fundatiei impreuna cu partenerii romani din Serbia, evidentiind cazul Bisericii din Malainita, dar si situatia acordarii burselor pentru etnicii romani si urmarirea impactului pe care acestea le au pentru comunitate. "Desi am sesizat inca de acum cativa ani conducerea Ministerului Educatiei, si pe cale oficiala si in discutiile avute in cadrul actiunilor Fundatiei, ca bursele se dau unor studenti care nici macar nu au meritul de a fi romani si ca s-a creat deja o afacere a burselor an de an, in comunitatile din jurul Romaniei, nu s-a imbunatatit absolut nimic. Comisia mixta romana care acorda bursele accepta de foarte multe ori dosarele pe care i le prezinta asociatiile romanesti fara sa mai verifice veridicitatea etnicitatii solicitantilor de burse si asa se ajunge la situatii de genul celor mentionate de invitati", a spus dna. Soros.

Vizita pe care au intreprins-o reprezentantii comunitatii romanesti de pe Valea Timocului la Bucuresti a fost initiatia de presedintele Comisiei pentru politica externa din cadrul Camerei Deputatilor, dl. Stefan Glavan, fostul ambasador al Romaniei la Belgrad. Din delegatia care s-a intalnit si cu Patriarhul Romaniei dar si cu reprezentantii Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni a mai facut parte si dl. Dragomir Draghici, presedintele Forumului pentru Cultura Romanilor din Serbia.

 
Comunitatea romaneasca din Ribeira a inceput procesul de regularizarePDF Print E-mail
Ribeira, Spania/Romanian Global News
Accesari :527
Wednesday, 16 February 2005

Planul Comunitar din Ribeira, institutia insarcinata sa acorde consultanta strainilor fara acte rezidenti in regiune, a initiat deja procedura de regularizare a unui numar de 150 din cei aproximativ 700 de imigranti care locuiesc in zona de mai mult de sase luni.

Aceste persoane au deja locuri de munca iar, in cea mai mare parte a cazurilor imigrantii nu asteapta decat sa primeasca cazierul juridic din tara de origine pentru ca angajatorii sa ii poate inregistra pentru plata asigurarilor sociale. Incepand cu data de 7 februarie, data la care a intrat in vigoare noua lege a imigratiei, care permite legalizarea situatiei persoanelor care traiesc de peste jumatate de an in Spania, un numar ridicat de persoane interesate au facut apel la Planul Comunitar din Ribeira pentru a solicita ajutor. Romanii care locuiesc in Ribeira si care pana acum nu aveau un loc de munca si-au gasit acum slujbe, mai ales in ateliere, in domeniul hotelier dar si ca angajati domestici. Singura problema cu care se mai infrunta este ca prorietarii de apartamente cer preturi foarte mari pentru inchirierea unei locuinte. Reteaua de sprijin pentru imigranti, constituita in Ribeira pentru rezolvarea problemelor legate de populatia straina, va organiza saptamana aceasta o reuniune in cadrul careia vor fi analizate aceste probleme, precum si posibilele solutii la care s-ar putea ajunge. Reteaua ofera in acelasi timp si cursuri de alfabetizare si formare a celor recent sositi in Spania, mai ales ca necunosterea limbii pare a fi una dintre cele mai semnificative probleme ale imigratiei.

 
Romanii din Londra isi schimba locul de petrecerePDF Print E-mail
Londra, Anglia/Romanian Global News
Accesari :510
Wednesday, 16 February 2005

In ultima vineri a lunii februarie Centrul Cultural Roman de la Londra va organiza o noua petrecere romaneasca, de data aceasta intr-o noua locatie.

La fiecare sfarsit de luna romanii din Londra se intalneau la o petrecere 100% romaneasca la Ye Olde Cock Taverne, insa incepand cu prima petrecere pe 2005, reuniunile comunitatii romanesti se vor desfasura la pub-ul The George. Noua adresa este: 213 Strand, London WC2R 1 AP. Cea mai apropiata statie de metrou pentru a ajunge la noua locatie este Blackfriars&Holborn, iar autobuzele care trec prin zona sunt 4, 11, 15, 23, 26, 76, 172 si 341. Biletul de intrare se plateste la usa, si este in valoare de 6 lire sterline pentru participanti, iar pentru membrii Centrului Cultural Roman este in valoare de 4 lire. La ora 20.30 petrecaretii se vor putea bucura si de un bufet rece, in timp ce, in buna traditie de la Ye Olde Cock, la ora 21.30 va fi organizata o tombola cu premii constand in DVD-uri si casete video cu filme romanesti si CD-uri cu muzica traditionala romaneasca. Pana cel mai tarziu vineri, 18 februarie, organizatorii trebuie sa stie aproximativ numarul celor interesati sa vina la petrecere, pentru a sti ce comanda de mancare sa faca. Participarea poate fi confirmata la adresa de e-mail bookings@romanianculturalcentre.org.uk, sau la numarul de telefon 020 7439 4052, ext. 102. Petrecerile se vor desfasura si pe perioada anului 2005 in ultima zi de vineri a fiecarei saptamani, dupa cum urmeaza: 25 februarie, 25 martie, 29 aprilie, 27 mai, 24 iunie, 23 septembrie, 28 octombrie, 25 noiembrie, informeaza Centrul Cultural Roman de la Londra.

 
Alexandra Austin intenteaza proces familiei canadiene care a adoptat-oPDF Print E-mail
Ontario, Canada/Romanian Global News
Accesari :539
Wednesday, 16 February 2005

Tanara romaca Alexandra Austin a carei poveste socanta am relatat-o anterior a intentat marti, 15 februarie, un proces impotriva parintilor adoptivi canadieni care au hotarat s-o infieze, s-o ia din Romania, iar la numai cinci luni s-au razgandit si au trimis-o inapoi in tara.

Dupa ce au trimis-o la o viata de saracie, la numai doua zile distanta, cei doi soti canadieni au adoptat o alta fetita. Procesul a fost intentat la Curtea Suprema din Ontario, iar Alexandra Austin il identifica drept tatal sau legal pe celebrul chirurg cardiolog Joseph Austian, seful sectiei de chirurgie cardiologica de la Overlake Hospital Medical Center din Bellevue, Wash. Procesul, care cere daune de 2 milioane de dolari canadieni va fi intentat in acelasi timp si Guvernelui canadian si celui din Ontario. "Mi-au furat copilaria. Mi-au furat viitorul. Mi-au furat viata", a declarat Alexandra, adaugand ca nu a reusit niciodata sa aiba o viata normala. In anul 1991 sotii Austin, care aveau deja patru baieti si isi doreau si o fata, au convins-o pe mama Alexandrei, o femeie saraca, sa o lase pe fiica sa sa mearga cu ei in Canada, desi nu fusese inscrisa pe vreo lista de adoptii. Cand, peste numai cateva luni a fost trimisa inapoi in Romania, fata in varsta de numai 9 ani s-a trezit dintr-o data in ilegalitate in ambele tari si apatrida. Familia Austin nu a anulat niciodata adoptia, actele copilului fusesera deja modificate, ceea ce face ca locul de nastere al fetei sa apara ca fiind Canada. Drept consecinta, autoritatile de la Bucuresti au refuzat sa o recunoasca si i s-a interzis accesul la educatie si la ingrijire medicala. Pentru ca nu este cetatean canadian, oficialii consulari canadieni au refuzat sa se implice in acest caz, pana cand in ultima perioada atat presa de la Bucuresti cat si cea straina a inceput sa puna intrebari in legatura cu acest caz. Povestea Alexandrei Austin a fost tot mai mult popularizata, odata cu difuzarea de catre postul american de televiziune CBS a documentarului "Return to sender", care prezinta pe larg calvarul prin care, pe atunci, copila de 9 ani, a fost nevoita sa treaca. Filmul va fi reluat de televiziunea CBS in seara de miercuri, 16 februarie.

 
Cadouri pentru imigrantii din Spania care trimit bani acasaPDF Print E-mail
Madrid, Spania/Romanian Global News
Accesari :573
Wednesday, 16 February 2005

Posta spaniola a lansat recent o campanie de facilitare a trimiterii banilor imigrantilor din Spania catre familiile lor.

Campania se va desfasura incepand de marti, 15 februarie si pana la data de 31 martie in 178 de oficii. Cei 2,7 milioane de imigranti care traiesc in Spania au deja la dispozitie in oficiile postale un serviciu rapid, simplu si sigur, acela de trimitere de bani la minut prin Western Union. Pe perioada lunilor februarie si martie, acest program va oferi si bonusuri pentru operatiunile realizate. Pentru a facilita trimiterea de bani in tarile de origine, Posta a pus la dispozitia celor interesati 178 de oficii din intreaga Spanie, cele mai multe dintre acestea fiind repartizate pe zonele cu cea mai mare concentrare de imigranti, unde exista o mare cerere catre aceste servicii. Clientii care efectueaza doua operatiuni de transmitere de bani in aceste doua luni, mai exact intre 15 februarie si 31 martie, vor primi cadou un aparat radio, prezentand chitantele acestor doua tranzactii. Romanii, unii dintre cei care utilizeaza cel mai frecvent acest serviciu, alaturi de sudamericani si marocani, vor fi in consecinta si cei care vor avea cele mai mari avantaje de pe urma acestor tranzactii. In anul 1999, Posta spaniola a semnat un acord cu Western Union pentru realizarea de tranzactii monetare cu peste 190 de tari, in reteaua sa de 1.900 de oficii. Acest serviciu permite trimiterea de bani, fara a fi nevoie de cont bancar, de carti de credit si, in putine minute, suma de bani se afla deja la destinatie.

 
Prea Sfintitul Siluan are o noua resedinta episcopala in ItaliaPDF Print E-mail
Paris, Franta/Romanian Global News
Accesari :533
Wednesday, 16 February 2005

Prea Sfintitul Siluan, Episcop vicar pentru Italia al Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale, are o noua resedinta episcopala in Italia.

Aceasta se afla situata la adresa Via Gavedo nr. 6, 54020 Groppoli, Mulazzo. Episcopul roman s-a nascut in anul 1970 in judetul Timisoara si, desi a absolvit un liceu de profil real, si-a indreptat mai departe atentia catre studiile universitare religioase si a urmat cursurile Facultatii de Teologie "Andrei Saguna" din Sibiu. In afara diplomei de licentiat, episcopul este doctor in teologie la Institutul de Teologie Ortodoxa "Saint-Serge" din Paris. Inaltul ierarh roman este preot din anul 1994 si episcop din 2001, cand a fost hirotonit in Biserica Sfantul Iosif a parohiei omonime de la Bordeaux, informeaza pagina de web a mitropoliei romane din Paris. Prea Sfintitul Siluan reprezinta Biserica Ortodoxa Romana in Italia.

 
Violoncelist de origine romana concerteaza la BelgradPDF Print E-mail
Belgrad, Serbia/Romanian Global News
Accesari :445
Wednesday, 16 February 2005

Artistul de origine romana Gotz Teutsc va sustine joi, 17 februarie, un concert la Centrul de Arte Frumoase "Guarnerius" din Belgrad, transmite corespondentul Romanian Global News din Serbia.

In programul concertului solo pentru violoncel el va prezenta suita de J. S. Bach. Nascut in anul 1941 in Romania, Gotz Teutsch si-a facut studiile in Bucuresti alaturi de Dumitru Dincu si Radu Aldulescu, completandu-si mai tarziu cunostintele cu Enrico Mainardi si Karl Reichter. El a fost principalul violoncelist al Orchestrei Simfonice de Radio din Bucuresti, pana in 1968 cand a parasit Romania. Odata ajuns in capitala germana, in anul 1970 a devenit membru al Filarmonicii din Berlin, iar din 1976 Gotz Teutsch este violoncelistul principal al acesteia. In ultimii ani el s-a implicat intens in muzica contemporana, studiind viola da gamba si violoncel baroc, aducandu-i alaturi de Maria Cristina Kiehr, Konrad Junghanel, Gerhart Darmstadt si altii.

 
Orchestra din Satu Mare a concertat la DusseeldorfPDF Print E-mail
Dusseldorf, Germania/Romanian Global News
Accesari :418
Wednesday, 16 February 2005

Sala Tonhalle din Dusseldorf a gazduit la sfarsitul saptamanii trecute un concert al Orchestrei "Dinu Lipatti" din Satu Mare, concert inscris in seria traditionala a evenimentelor "ars musica".

Romanii au interpretat un potpuriu de arii, uverturi din opere renumite si selectiuni din lucrarile compozitorilor romantici ai secolului al XIX-lea. Alaturi de orchestra satmareana, pe scena s-a aflat un ansamblu format din 140 de muzicieni de la corurile reunite din orasele Dusseldorf si Hilden. Concertele grupate sub titlul "ars musica" sunt organizate in cadrul unui program de schimburi culturale germano-romane pe care le-a conceput dirijorul german Franz Lamprecht, actualul conducator al instrumentistilor romani, informeaza portalul rom2.de. Formatia muzicala "Dinu Lipatti" a fost infiintata in urma cu 50 de ani si, pe parcursul perioadei de activitate, a avut la pupitrul dirijoral nume precum Carlo Zecchi, Bruno Campanella si Christoph Eschenbach. Dirijorul Franz Lamprecht se afla la conducerea permanenta a orchestrei din anul 1999 si, datorita prestatiei sale, a fost distins anul trecut cu titlul de "Cetatean de Onoare" al municipiului Satu Mare. Concertul viitor care face parte din seria mai sus-mentionata va avea loc pe 6 martie la ora 11:00, in aceeasi Tonhalle din Dusseldorf. In programul urmator se vor afla lucrari de Meyerbeer, Sibelius, Dvorak, Grieg, Tschaikowski, Borodin, Fucik, Bizet si Lehar.

 
Romanii pot sa cumpere obiecte de arta de pe internetPDF Print E-mail
Toronto, Canada/Romanian Global News
Accesari :456
Wednesday, 16 February 2005

Romanii iubitori de cultura care locuiesc in afara tarii au posibilitatea de a achizitiona on-line obiecte din sfera artei accesand pagina de web www.globalartfusion.com, informeaza portalul romanilor din Canada.

Fiind un magazin virtual, portalul poate fi utilizat non-stop, la orice ora din zi si din noapte, si ofera produse de arta romaneasaca autentica, dar si altele, dupa cum scriu initiatorii proiectului pe pagina. Printre obiectele care se pot cumpara de pe site se numara mileuri, goblenuri, icoane, dar si tablouri, sculpturi, antichiatati, artizanat, fotografii, CD-uri si carti. De asemenea, anumite articole beneficiaza si de trimiteri catre paginile personale ale autorilor, ceea ce face mai usoara alegerea cumparatorului.

 
Cetatenii Basarabiei trebuie sa aleaga culoarea oranj, crede Dick MorrisPDF Print E-mail
Chisinau, Basarabia/Romanian Global News
Accesari :465
Wednesday, 16 February 2005

"Vorbesc nu din numele Guvernului SUA si nu din numele poporului american, dar stiu ca inima lor este alaturi de Partidul Popular Crestin Democrat din Moldova", a declarat luni, in cadrul unei conferinte de presa, politologul american, Dick Morris.

El a spus ca a incheiat un contract de colaborare cu PPCD in vederea obtinerii, de catre aceasta formatiune, a victoriei in alegerile din 6 martie. "Lucrez pentru acest partid si de aceea el va castiga (...) Avand de a face cu un regim precum cel din Moldova, trebuie sa ne asteptam la falsificarea alegerilor. Comunistii stiu ca nu pot fi alesi pe cale democratica si, in acest caz, ei ar putea purcede la falsificari. Insa comunitatea internationala si cetatenii Moldovei nu vor permite falsificarea scrutinului din martie. Anul 2004 a fost anul libertatii pentru Ucraina, iar anul 2005 va fi anul libertatii pentru Republica Moldova", a subliniat Morris. Potrivit lui, in Europa a simtit pretutindeni spiritul reformei, a observat ca oamenii se misca inainte. "Culorile rosu si oranj sunt asemanatoare, dar sunt si foarte diferite. Oranj este culoarea viitorului, culoarea oportunitatii de colaborare cu Uniunea Europeana si cu SUA, culoarea libertatii, iar rosul este culoarea trecutului, culoarea saraciei, culoarea coruptiei, culoarea lipsei de posibilitati si a dictaturii. Cetatenii Republicii Moldova vor face la fel cum au facut cetatenii Ucrainei, care au ales oranj", a declarat Morris. In opinia sa, in ultimele sase luni, lucrurile in Moldova s-au schimbat - acum sase luni Voronin era rosu, iar in prezent "nu este sigur ce culoare are". "Cu 6 luni in urma, Moldova se afla intr-o mare rosie, - pe de o parte Nastase, iar pe de alta - Kucima. Acum Moldova este inconjurata de o mare oranj, - pe de o parte Basescu, iar pe de alta parte - Iuscenko. In cativa ani Romania va deveni membru al UE si este probabil ca Ucraina o va urma. Nu cred ca Moldova merita sa ramana o insula (...) Cand George Bush a declarat luna trecuta ca America vede liderii reformelor democratice din toata lumea, m-am gandit la Iurie Rosca. Am o noutate pentru presedintele si structurile politice din Republica Moldova: PPCD va fi invingatorul scrutinului apropiat si-i va depasi pe comunisti. Rosca trebuie sa explice alegatorilor ca trebuie sa aleaga intre "rosu" si "oranj". Alegatorii care considera ca viitorul Moldovei este alaturi de Rusia sunt alegatorii Partidului Comunistilor si ai BMD. Cei care cred ca viitorul Moldovei este langa Europa, unde exista mai multe oportunitati economice, mai multa libertate politica, sunt alegatorii PPCD si ai lui Iurie Rosca", a conchis Dick Morris. Potrivit unui comunicat al Biroului de presa al PPCD, Dick Morris este cel care l-a ajutat pe Bill Clinton sa recastige alegerile din 1996, dupa ce acesta pierduse locul in congres in favoarea republicanilor cu doi ani inainte. Morris a mai operat campaniile electorale a treizeci senatori si congresmani, toate rezultate fiind cu victorie. In ultimii ani, Morris s-a orientat spre campaniile electorale din strainatate si a servit in calitate de strateg principal al reformatorului din Mexic Vincente Fox, care a castigat alegerile prezidentiale in iulie 1970 dupa 71 ani de dictatura socialista. A lucrat impreuna cu strategii din "Nasha Ukraina", pentru succesul lui Victor Iuscenko. Dick Morris a lucrat si pentru campaniile electorale de succes a presedintilor din Argentina, Uruguay, Rusia si Taiwan. Recent, Morris a ghidat Partidul Independentei din Marea Britanie spre un succes in alegerile pentru Parlamentul European", se mai arata in comunicat.

 
top

(C) 2018 Romanian Global News - singura agentie de presa a romanilor de pretutindeni
Programare si design Ideal Data Solutions