Advertisement
Agentia de presa pentru romanii de pretutindeni
redactia@rgnpress.ro


Menu Principal
Home
- - - - - - -
Arhiva 2005 - listing
- - - - - - -
Arhiva 2005
<<
Mai 2005
>>
D
L
M
M
J
V
S
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        
Cautare
HRISTOS A INVIAT !PDF Print E-mail
Bucuresti, Romania / Romanian Global News
Accesari :215
Sunday, 01 May 2005

Fie ca lumina lina a Invierii Domnului Nostru Iisus Hristos sa va patrunda in suflete si in simtiri si sa aveti parte de bunatatea divina a iubirii! Fie ca in aceste momente de inaltare sufleteasca gandurile tuturor sa fie alaturi de familiile ramase fara adapost in tara, alaturi de copii abandonati, de miile de batrani carora nu le mai bate nimeni la usa, de familiile indoliate din cauza muncii la negru in strainatate sau a celor care au copii in Irak. Nu putem sa sarbatorim in liniste fara ca macar cu gandul sa nu fim alaturi de acestia, si multi altii, sa ne dorim o lume mai buna, mai atenta cu suferinta semenilor, o lume in care egoismul sa fie considerat un pacat major!

Hristos a Inviat! Sarbatori Fericite alaturi de cei dragi din partea colectivului redactional al Agentiei de presa Romanian Global News!

Multumim tuturor colaboratorilor si cititorilor nostri pentru sustinere!

{mosimage}

 
Pastorala Patriarhului Bisericii Ortodoxe Romane, TeoctistPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania / Romanian Global News
Accesari :305
Sunday, 01 May 2005

''Sa ne curatim simtirile si sa vedem pe Hristos stralucind cu neapropiata lumina a Invierii''

Din Cantarile Invierii

Iubiti parinti slujitori ai sfintelor altare, Dreptmaritori crestini,  Aceasta inaltatoare chemare ne indreapta luarea-aminte ca Sfantul si Marele Post al Pastilor, insotit si de faptele iubirii crestine, constituie drumul de intoarcere a noastra prin pocainta la Tatal nostru cel Ceresc, din cel mai indelungat si dureros surghiun - cel prin care au fost indepartati de la plinatatea si bucuria vietuirii paradisiace, de la fericita vedere a stralucirii luminii Fetei lui Dumnezeu.

De aceea ne-am si rugat, cu smerenie, la inceputul acestei sfintite calatorii duhovnicesti: ''Daruieste-ne si noua, nevrednicilor, Doamne, desfatarea postirii, precum lui Adam raiul, odinioara, si a ne indulci sufletul din toate poruncile Tale, Dumnezeul nostru, si a ne feri pururi de rodul pacatului, ca sa ajungem cu bucurie la patima Ta, cea de pe Crucea purtatoarea de viata''. Ne este necesara aceasta ''desfatare a postirii'' si darul de ''a ne indulci sufletul din toate poruncile'' dumnezeiesti, intrucat stramosii neamului omenesc nu s-au invrednicit de bucuria ascultarii de Dumnezeu. Pe buna dreptate ne invata Sf. Vasile cel Mare ca: ''Daca Eva ar fi postit, si n-ar fi mancat din pom, n-am fi avut trebuinta de postul de acum.'' Dar, ''lepadand harul de la Dumnezeu - adauga Sfantul Chiril al Alexandriei - si dezbracandu-se de bunatatile de la inceput, firea omului a fost aruncata din raiul desfatarii si preschimbata indata spre uraciune, aflandu-se de aici inainte ca una cazuta in stricaciune''. Iubiti fii duhovnicesti, ''Vindecat-ai ranile mele, Stapane, ne spune sfintitul imnograf, fiind ranit si mainile Tale sangerandu-Ti, si, ca un Bun, m-ai indreptat, Doamne, sa umblu pe caile cele mantuitoare, strapungandu-Ti-se pe cruce picioarele, cu care incepatorii vietii, Adam si Eva, de demult, vazandu-Te umbland in rai, s-au ascuns.'' Acesta este pretul platit pentru vindecarea acestei stricaciuni si a mortii de catre Fiul lui Dumnezeu intrupat pentru noi si pentru a noastra mantuire, pentru ca omul launtric din fiecare, adica omul cel nepieritor din noi, izbavindu-se din robia patimilor si de orice stricaciune, sa poata umbla doar pe caile ce duc la mantuire. Aceasta calatorie duhovniceasca a Luminatului Post al Pastilor ne calauzeste deci, an dupa an, la bucuria si lumina cea neinserata a Slavitei Invieri a Domnului. Dar o calatorie, un mers neincetat este insasi viata noastra in aceasta lume. Umbland pe acest drum al vietii, fiecaruia dintre noi ii este dat sa se intalneasca, in chip neasteptat, chiar cu Hristos cel Inviat. Acest adevar ni-l istoriseste Sfanta Evanghelie cand scrie cum S-a aratat Domnul dupa Sfanta Sa Inviere, la doi ucenici care mergeau spre un sat numit Emaus /Luca 24, 13/, aflat nu departe de Ierusalim. Cei doi calatori, dintre care unul este pomenit cu numele sau - Cleopa, iar pe celalalt traditia sfanta il arata a fi insusi Sfantul Evanghelist Luca, autorul acestei relatari, faceau parte dintre cei ''saptezeci'' de ucenici alesi de Domnul, dupa alegerea celor doisprezece: ''Iar dupa acestea, Domnul a ales alti saptezeci si i-a trimis doi cate doi inaintea fetei Sale'' /Luca 10, 1/. In Duminica Invierii, cei doi ucenici mergeau spre Emaus plecand din Ierusalim, unde ceata Apostolilor si a celorlalti care urmasera Domnului era cuprinsa de adanca nedumerire si mahnire dupa rastignirea si punerea Lui in mormant, caci Domnul nu li Se aratase Apostolilor Sai dupa ce inviase. Apasati de aceeasi tristete, cei doi apostoli au vazut un strain care, ''apropiindu-Se, mergea cu ei'' /Luca 24, 15/; ''dar ochii lor erau tinuti ca sa nu-L cunoasca'' /v. 16/, Iisus cel Inviat ramanand pentru ei doar un strain. La intrebarea Domnului cu privire la cele pe care le vorbeau ucenicii unul cu altul, ''ei s-au oprit si erau tristi'' /v. 17/. Intr-adevar, intristat este pana in strafunduri sufletul oricarui om care nu L-a cunoscut sau recunoscut pe Hristos cel Inviat. Apoi, mirandu-se ca ''strainul'' parea sa nu cunoasca cele de curand petrecute in Ierusalim cu Iisus Nazarineanul, ''profet puternic in fapta si in cuvant inaintea lui Dumnezeu si intregului popor'' /v. 19/, cei doi i-au istorisit despre osandirea la moarte si rastignirea Celui in care isi pusesera nadejdea ca ''avea sa izbaveasca pe Israel'' /v. 21/. Ba, mai mult, ei pomenesc si cele spuse despre Iisus de catre femeile Mironosite, care se dusesera in dimineata aceleiasi zile la mormant si vazusera ''vedenie de ingeri care le-au spus ca Domnul este viu'' /v. 23/. Dar, nevazandu-L inviat ei insisi, cu propriii lor ochi, cei unsprezece ucenici si cei ce erau impreuna cu ei nu au crezut.   Felul in care au istorisit toate aceste evenimente sfinte, ii face vrednici pe cei doi ucenici, ca si pe ceilalti din Ierusalim, de dumnezeiasca mustrare a Domnului: ''O, nepriceputilor si cu inima zabavnici a crede-n toate cate au spus profetii Nu trebuia oare ca Hristos sa patimeasca aceasta si sa intre intru slava Sa?'' /v. 25, 26/. Apoi El le-a talcuit, ''incepand de la Moise si de la toti profetii'', din ''toate Scripturile cele despre El'' /v. 27/. Cu toata claritatea acestei talmaciri, Luca si Cleopa nu-L recunosc inca pe Domnul cel Inviat. Apropiindu-se de Emaus, ucenicii L-au rugat staruitor pe ''strain'' sa ramana cu ei, pentru ca se insera. i stand impreuna cu ei la masa, Domnul Iisus ''luand painea a binecuvantat si frangand, le-a dat. i s-au deschis ochii lor si L-au cunoscut; dar El li s-a facut nevazut'' /v. 30, 31/.  Iubitii mei, aceasta dumnezeiasca intalnire - prin bogatia de intelesuri si invataturi pe care le cuprinde - a fost randuita de Sfanta noastra Biserica sa fie citita in a treia zi de Pasti, continuand sa limpezeasca adevarul Invierii din morti a Fiului lui Dumnezeu. Cei doi ucenici n-au putut sa recunoasca de la bun inceput pe Domnul cel Inviat, fiindca pentru ei, El era doar ''Iisus Nazarineanul, profet puternic in fapta si cuvant'', dar nu si Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, venit in lume pentru mantuirea intregii omeniri. Nevazand in faptul Rastignirii implinirea tuturor prorociilor mesianice ale Sfintei Scripturi, ei au pregetat sa creada in Invierea Domnului chiar si cand au auzit despre cele petrecute la mormant, de la Sfintele Femei purtatoare de mir. Nici macar dupa ce Domnul le-a talcuit cele scrise in Scripturi despre felul in care avea El sa patimeasca si sa intre in slava Sa, adica sa invie si sa se inalte la cer, nici atunci nu L-au putut recunoaste. Simtisera doar ca ''ardea intru ei inima...cand Le vorbea pe cale'' /Luca 24, 32/. Asadar, ajutandu-i sa creada mai profund si sa inteleaga sensul Sfintelor Scripturi despre Persoana si patimirea Sa mantuitoare, Domnul i-a impartasit intai cu dumnezeiescul cuvant. Dar daca cei doi apostoli n-ar fi staruit ca ''strainul'' cu care calatorisera sa primeasca ospitalitatea lor, folosul lor s-ar fi marginit numai la aceasta impartasire, necesara dar nu deplina. Neindoielnic, din grija lor pentru Cel care ii insotise razbatea deja ascultarea poruncii de a privi, a primi si a odihni cu bunatate pe orice semen, fie el cunoscut sau strain. Daca inima nu li s-ar fi deschis in prezenta Domnului - inca ascuns ochilor lor, poate ca El nu ar fi ramas cu ei. Iar atunci, nu s-ar mai fi desavarsit impartasirea lor si luminarea vederii lor sufletesti. Doar cand Domnul, ''luand painea a binecuvantat si, frangand, le-a dat'', atunci ei s-au impartasit deplin cu Hristos cel Euharistic, atunci L-au recunoscut. Iubiti frati si surori in Domnul cel Inviat,  Iata ca Hristos cel Inviat este Mantuitorul cel Impreuna-Calator cu noi. Asa Isi implineste El fagaduinta de a fi cu noi ''in toate zilele, pana la sfarsitul veacului'' /Matei 28, 29/, ramanand intru ''lumina cea neapropiata'' /I Tim. 6, 16/, dar si ''apropiindu-Se'' si mergand alaturi de noi pe caile atat de serpuitoare ale vietii noastre Pentru a ne da seama de prezenta Lui, trebuie ca simtirile noastre, gandurile si inima sa fie curatite prin rugaciune si iubire. Se cuvine, de asemenea, ca ochii sufletului sa nu fie intinati de ura, indoiala si mandrie, rautate si dispret fata de cel de langa noi. Aceste podoabe sufletesti vor dezvalui vazului nostru launtric valoarea celor de langa noi, asa cum Luca si Cleopa L-au vazut pe Domnul cel Inviat. Dar intalnirea cu Domnul cel Inviat a insemnat si intalnirea cu Cuvantul cel Viu al lui Dumnezeu din Sfintele Scripturi, in care odihneste Duhul Sfant, precum odihneste si peste Fiul lui Dumnezeu Intrupat, cum s-a descoperit la Botezul Domnului in apa Iordanului /Matei 3, 16/. Astfel, Hristos Domnul va ramane un insotitor tainic al nostru, iubiti frati si surori, pe care poate nu-L cunoastem totdeauna, intrucat nu zabovim staruitor sa-L cunoastem, sa-L vedem, sa-L auzim si sa fim cu El in ''frangerea painii'', intru pocainta si impartasirea cu Sfintele Taine, spre iertarea pacatelor si mostenirea vietii vesnice. Dar curatiei simtirilor prin post i se adauga implinirea voii si cuvantului lui Dumnezeu, a iubirii semenilor, a numerosilor Sai frati mai mici: ''Adevar va spun, intrucat ati facut unuia dintr'acesti foarte mici frati ai Mei, Mie Mi-ati facut'' /Matei 25, 40/, adica pruncilor, orfanilor, bolnavilor, celor din inchisori, cu care Se identifica, chiar si cu dusmanii si pacatosii iubitori de pocainta, dar atat de iubiti de El. O asemenea curatie a simtirilor noastre sufletesti si trupesti Insusi Domnul o va binecuvanta si ne va invrednici de cunoasterea Sa, ne va deschide ochii mintii si sufletului, stapaniti de dumnezeiescul dor de a-L primi in camara cea impodobita a sufletului nostru. Pe de alta parte, dreptmaritori crestini, Sfintele Scripturi ne invata ca Domnul cel Inviat si Inaltat la cer ramane pururea cu noi. si El ni Se arata prin orice semen, pe care noi, de cele mai multe ori, il vedem doar ca pe un simplu strain. Asa cum S-a descoperit celor doi apostoli pe drumul Emausului, tot asa El ni Se descopera prin orice strain pe care il intalnim neincetat, mai ales atunci cand aratam cat de reala  si de vie ne este credinta si iubirea fata de El, fata de Biserica Lui si de semeni. Iar ''strainul'' care apare langa noi este Domnul, este fiecare faptura omeneasca pe care imprejurarile vietii o aduc in apropierea noastra sau chiar o fac sa aiba vitala nevoie de impreuna-patimirea si grija noastra binevoitoare. Indiferent de aspectul, starea si insusirile vazute ale unui om, cele dinlauntrul lui raman o taina, care nu se lumineaza decat in masura in care invatatura Domnului Hristos, vestita de mai bine de doua mii de ani in Biserica noastra, creeaza acea atmosfera de iubire sfanta, de incredere si jertfelnicie, de rugaciune si smerenie, in care orice semen, orice strain care ni se alatura calatoriei noastre spre Emausul descoperirilor celor mai presus de fire, orice necunoscut, este invaluit si el de aceeasi stralucire nepamanteasca a Invierii Domnului, chemat si el la aceeasi nadejde a vietii vesnice /Tit 1, 2/. Privind pe semenii din jurul nostru, precum si pe cei de maine, se cuvine sa ne gandim, iubiti parinti slujitori ai sfintelor altare, ca noua si tuturor crestinilor ne revine sfanta indatorire de a raspandi - precum sfintii nostri inaintasi - aluatul iubirii, generozitatii si nobletei evanghelice, pentru ca lumea aceasta sa nu ajunga o colectivitate in care oamenii sa se vada si sa se priveasca nepasatori, ca niste straini si concurenti in abuzuri, lacomie si nedreptati, aducatoare de dureri tuturor. Imputinarea iubirii celei sfinte aduce prabusirea omului in cel mai nemilos egoism si in cele mai pustiitoare patimi si distrugeri fara intoarcere, denaturand sensul vietii si primejduind intreaga Creatie. Egoismul si lacomia inseamna desfigurarea spirituala a omului, stagnare si inchidere pacatoasa in sine, refuzul de a parcurge prin iubire de Dumnezeu si de semeni calea catre mantuire, calea catre semen. Patriarhii Vechiului Legamant, incepand cu Dreptul Avraam, au fost toti niste calatori care, pentru dobandirea patriei ceresti, a celor neschimbatoare, le-au parasit pe cele in care contemporanii lor isi gaseau placerea si siguranta, inaintand neincetat spre cele nepieritoare, prin ascultarea chemarii dumnezeiesti si implinirea poruncilor de Sus. A trai cu adevarat inseamna a calatori si a urca neintrerupt spre piscurile inundate de lumina si bucuria Invierii, spre descoperirea de la Emaus, care ne-a aratat ca: ''Dumnezeu este iubire'' /I Ioan 4, 8/. In noul mileniu, care a inceput sub semnul cunoasterii popoarelor intre ele, a zidirii unei noi Europe, valoarea iubirii rastignite si inviate va face din toti si din toate temelia spirituala a lumii doritoare cu adevarat a unui cer nou de gandire si a unui pamant nou, de inflorire a vietii omenirii. In implinirea acestei sfinte nadejdi, sa cantam imnul Luminii si Invierii: ''Hristos a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le.''

Cu parinteasca dragoste, va pun la inima aceste cuvinte de bucurie sfanta, spre a raspunde cu vrednicie Celui ''Care ne-a mantuit si ne-a chemat cu chemare sfanta, nu dupa faptele noastre, ci potrivit planului Sau si harului dat noua intru Hristos Iisus...Cel ce a nimicit moartea si a adus la lumina viata si nemurirea'' /Ii Tim. 1, 9, 10/. Adresandu-va tuturor vestirea mantuitoare: Hristos a Inviat, Adevarat a Inviat, va imbratisez cu parinteasca dragoste.

T E O C T I S T  Arhiepiscop al Bucurestilor,  Mitropolit al Munteniei si Dobrogei, Loctiitor al Cezareei Capadociei si Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

Insemnare: La luminatul praznic imparatesc al Invierii Domnului, din acest an, le putem impartasi dreptmaritorilor fii ai Bisericii noastre Ortodoxe vestea ca, dupa indelungata peregrinare, s-a statornicit ca sfantul locas al Catedralei Mantuirii Neamului sa fie inaltat pe locul numit Dealul Arsenalului, in apropierea vechiului amplasament al Manastirii Mihai Voda.

 
Episcopia Ortodoxa Romana din Ungaria a trimis mesajul pascal pentru acest anPDF Print E-mail
Giula, Ungaria / Romanian Global News
Accesari :375
Sunday, 01 May 2005
Episcopul romanilor ortodocsi din Ungaria, IPS Sofronie, a trimis mesajul sau de Pasti catre comunitatea de romani stabilita in aceasta tara, mesaj care ne-a parvenit la redactie prin intermediul corespondentului Romanian Global News in Ungaria.

Redam, in cele ce urmeaza, textul acestei pastorale.

 

Sofronie,

Cu voia lui Dumnezeu Episcop al Episcopiei Ortodoxe Romane din Ungaria

Cinstitului cler de mir si monahal si dreptcredincioasei suflari crestine incredintate noua, har, binecuvantare si pace de la Dumnezeu si Tatal Domnului nostru Iisus Hristos, iar din parte-ne, nestramutata grija arhipastoreasca si pretuire sfanta.

Hristos a inviat!

Este Evanghelia, Vestea cea Buna (aceasta inseamna in limba elina cuvantul "evanghelie") pe care nu vom obosi nicicand a o proclama si noi! Vestea cea Buna ca Cel Rastignit pentru pacatele noastre, a treia zi de la moartea Sa, a inviat dintre cei morti, a adus tuturor bucurie si nadejde, dar si sfarsit suferintelor si asteptarii umanitatii bolind de moarte, dupa ruperea legaturii sfinte, datorita voii umane libere, dintre Creator si faptura Sa, omul. In sfarsit, Fiul Omului rupe pecetile mortii si sclavia pacatului este abolita prin moartea si invierea, conform Scripturilor, Fiului lui Dumnezeu inomenit.

Vestea cea Buna, datatoare de speranta pentru intreaga umanitate, in toata desfasurarea sa spatio-temporala, este cel mai bun si singurul cu adevarat semnificativ lucru ce putea si trebuia sa ni se intample noua oamenilor, ontologic vorbind, de la inceputul si pana la sfarsitul istoriei noastre. Toate celelalte sunt premise si consecinte ale acestui fapt cu adevarat mantuitor, rascumparator, unic si irepetabil. Moartea si invierea Omului-Dumnezeu. Invierea lui Hristos-Dumnezeu-Omul, Vestea cea Buna, Vestea cea Mare, singura valabila din toata istoria umana. Asa cum o cunoastem si cum ni se va descoperi, in toata spectaculozitatea ei, intr-o buna zi.

Dar dincolo de stralucirea si luminozitatea necreate ale Sarbatorii sarbatorilor, reflectate si in stralucirea, lumina si caldura sufleteasca a atator generatii de credinciosi ai lui Hristos care au impodobit istoria cu netrecatoare urme ale credintei si marturiei lor asupra celor intamplate odinioara la Ierusalim, dincolo de insasi bucuria si netemerea noastra a celor de acum, suntem obligati sa recunoastem ca lumea noastra recunoaste tot mai putin evenimentul acesta cu adevarat unic al istoriei omenirii si ca noi insine, traitori in acest veac instrainat, nihilist si pacatos, suntem contaminati de amestecarea lucrurilor, de confuzia dintre bine si rau, de deznadejde.

Astfel, desi multe sunt falsele lumini exterioare ale lumii noastre, mare este intunericul in care traim. Si intr-un asemenea intuneric, intr-o asemenea lume a tenebrelor, a rasturnarilor de valori, cu certe valente apocaliptice, Vestea cea Buna a Invierii Domnului si, implicit, a rascumpararii Omului, cu greu poate razbate. Este intuneric si confuzie mare, vremea fiind neprielnica si puternic lovita de ambiguitate. Or, este limpede ca in astfel de coordonate existentiale, mesajul crestin greu, abia, poate trece. Si tumultul si plaga lovesc nemilos peste toti, infectand fara mila peste tot. Ne ating si pe noi. De aceea suntem de multe ori coplesiti de indoiala si strigam catre Domnul neputinciosi: "Ramai cu noi ca este spre seara si s-a plecat ziua" (Luca 24, 28).

Intr-adevar, se insereaza peste lumea noastra si intunericul pacatului este tot mai consistent. Dar toate acestea cheama lumina Domnului. Lumina invierii Sale. Intr-un interval in care se clatina credinta multora, intr-un rastimp in care Domnul este crucificat continuu de necredinta si pacat, intr-o epoca a prabusirii valorilor si nesocotirii sistematice a Bisericii, Hristos Insusi, Capul Bisericii Sale, este intins din nou pe cruce, batjocorit, desconsiderat, hulit, marginalizat, exclus, omorat, exilat cat mai departe, dincolo de hotarele acestui timp, dincolo de vetrele umanitatii contemporane noua. El si ai Sai, fratii mai mici, Biserica luptatoare, sunt invitati iar a se sui pe cruce.

Sub atatea lovituri subtile, intr-o stare intretinuta de subversivitate, acum ca si atunci, noi, nevrednicii Sai discipoli de astazi fugim, ne ascundem, "de frica". Ne lipseste curajul marturisirii. Am invatat, dupa atatea si atatea metamorfoze istorice, sa supravietuim, desi ne mintim pe noi insine spunand ca ne acomodam tacit nevoilor timpului nostru, asa cum am invatat sa ne potrivim tuturor valurilor de incercare ce pana acum ne-au cercetat. Dar, cu toate acestea, nu ne-am pierdut nadejdea. Si daca, mai putini sau mai multi, dupa imprejurari, am continuat sa ne strangem in jurul Sfintelor Altare spre a celebra impreuna bucuria Celui Inviat, deodata cu nadejdea noastra nepieritoare, este pentru ca, desi din ce in ce mai greu, totusi, noi credem ca Hristos a inviat!

Dreptmaritori crestini si crestine,

Nu avem voie sa ne lasam descumpaniti de nici un val trecator, oricat de devastator s-ar arata acesta in intentie sau in fapt! Cu toate ca o radiografie destul de dura a lumii noastre ca cea de mai sus si, implicit, o diagnosticare cat mai exacta, mai apropiata de adevarul nevazut al lucrurilor, ar putea sa puna serios sub semnul intrebarii situarea noastra in campul duhovnicesc al existentei, suntem siliti sa marturisim, cu toata responsabilitatea, ca progresul material si tehnologic al secventei noastre de umanitate nu este, din nefericire, insotit de un progres spiritual pe masura!

Din pacate, prea putine lectii a invatat omul civilizatiei virtuale si al satelitilor interplanetari de la predecesorii sai. Iar noi, fratii discreti ai umanitatii, care ne obstinam sa credem si sa marturisim ca Iisus Hristos este cu adevarat Fiul lui Dumnezeu si Om adevarat, ca a murit si a inviat, prea putin, prea razlet si prea neconvingator reusim sa facem sa treaca mesajul nostru de credinta, de iubire, de speranta, pe care noi il credem singurul si neperisabilul redemptor, mantuitor. Am experiat crestinismul triumfator asupra paganismului, crestinismul denaturat de puterea de stat, crestinismul maturat sau imputinat de islam, crestinismul clatinat si asaltat de rationalism, crestinismul interzis de totalitarismul ateu si martirizat de ideologii straine. Si n-am reusit sa invatam mai nimic!

La o asemenea constatare, in deplina luciditate duhovniceasca, sa recunoastem: suntem tot la inceput, copii fricosi, desi avem nori intregi de marturii inaintea noastra! Lumea s-a maturizat prea putin sau deloc. Iar noi, ca si discipolii de atunci, de la Ierusalim, suntem pusi intr-o situatie asemanatoare. Si pentru ca in joc e mantuirea intregii umanitati, sa recunoastem: suntem iarasi la inceput, la fel de insetati de marturia Invierii Domnului, ravnind dupa Puterea de Sus, Duhul Sfant, chemandu-L sa vina si sa lucreze in noi cele ale Domnului, spre mantuirea lumii.

Un posibil raspuns il putem afla aplecandu-ne cu luare-aminte asupra celor intamplate in chiar Ziua Invierii Domnului. Pentru aceasta, ne stau la indemana relatarile Sfintelor Evanghelii. Credinciosii obisnuiti ai bisericilor noastre sunt familiarizati cu aceste adevaruri din frecventarea lor duminicala a sfintelor locasuri. Ceea ce s-a petrecut atunci cu discipolii Domnului, in toate privintele, este intru totul asemanator, pastrand totusi proportiile, cu ceea ce traim noi astazi, desi suntem, din Ziua Cincizecimii, sub continua lucrare a Sfantului Duh. Salbaticia si virulenta, fie chiar ascunse, atacurilor la fiinta si misiunea Bisericii, ne fac a proceda la aceasta apropiere.

Asadar, Sfintii Evanghelisti ne vorbesc mai intai de grija femeilor purtatoare de miruri, cele ce au fost martorele ingroparii Domnului (Marcu 15, 47 si Luca 23, 55) si "au pregatit miresme si miruri" (Luca 23, 56) "ca sa vina sa-L unga" (Marcu 16, 1), si care, potrivit marturiilor evanghelice unanime, duminica, in ziua cea dintai a saptamanii, "cand se lumina de ziua" (Matei 28, 1) sau "dis-de-dimineata", "pe cand rasarea soarele" (Marcu 16, 2) sau "foarte de dimineata" (Luca 24, 1), "fiind inca intuneric" (Ioan 20, 1), au plecat sa vada mormantul. Acolo vad mormantul gol, lespedea de la usa fiind pravalita de un inger coborat din cer (Matei 28, 2). Soldatii pusi sa asigure paza, dupa ce sunt inspaimantati (Matei 28, 4), raporteaza arhiereilor cele intamplate (Matei 28, 11), iar, dupa sfatuire, sunt platiti (Matei 28, 12) spre a raspandi ideea furtului nocturn al trupului Celui Rastignit (Matei 28, 13-15).

Purtatoarele de miruri, in randul carora se regaseste mereu Maria Magdalena (Matei 28, 1; Marcu 16, 1; Luca 24, 10 si Ioan 20, 1), dar si Maria lui Iacov (Marcu 16, 1 si Luca 24, 10), Salomea (Marcu 16, 1) si Ioana (Luca 24, 10) "si celelalte impreuna cu ele" (Luca 24, 10) sunt intampinate de ingeri vestitori ai Invierii. La fel ca la nasterea Domnului, Invierea Ii este binevestita de ingeri. Cu alte cuvinte, prima intalnire cu realitatea suprapamanteasca a Invierii Domnului este o prezenta angelica si o absenta hristica: mormantul gol. Iar ingerul (Matei 28, 2-7; Marcu 16, 5-7) sau ingerii (Luca 24, 4-7 si Ioan 20, 12-13) poarta un mesaj catre mirofore: Iisus Cel Rastignit nu este in mormant, "S-a sculat precum a zis" (Matei 28, 6), "a inviat" (Marcu 16, 6), se poate vedea "locul unde a zacut" (Matei 28, 6), "unde L-au pus" (Marcu 16, 6), asa dupa cum a marturisit despre Sine, ca va fi rastignit "iar a treia zi" va invia (Luca 24, 7) si o trimitere: catre apostoli, spre a le vesti intalnirea cu Cel Inviat in Galileea (Matei 28, 7 si Marcu 16, 7).

De fapt, la mormantul gol ajung si doi dintre apostoli, anuntati despre surpriza de catre Maria Magdalena, Simon-Petru si "celalalt ucenic pe care-l iubea Iisus" (Ioan 20, 2-10) si vad acolo "giulgiurile puse jos" (Ioan 20, 5 si 6) si mahrama "infasurata, la o parte, intr-un loc" (Ioan 20, 7). Dar ei "inca nu stiau Scriptura, ca Iisus trebuia sa invieze din morti" (Ioan 20, 9). Asadar, prima intalnire si in cazul discipolilor Domnului este mormantul gol si giulgiurile golite de prezenta fizica a Celui mort si acum inviat. Insa apostolii nu se intalnesc, potrivit marturiilor evanghelice, cu ingerii binevestitori ai Invierii. Ei vad si cred (conf. Ioan 20, 8). Dar se si mira "de ceea ce se intamplase" (Luca 24, 12), cum reiese din relatarea lucanica privitoare la Petru.

Dar, de departe, cele mai semnificative sunt aratarile Domnului Insusi dupa Inviere: femeilor purtatoare de miruri, cu indemnurile "Bucurati-va!" (Matei 28, 9) si "Nu va temeti" (Matei 28, 10), trimitandu-le El Insusi sa binevesteasca apostolilor intalnirea din Galileea (Matei 28, 10), cu o referire speciala evanghelica la Maria Magdalena: "si inviind dimineata, in ziua cea dintai a saptamanii El S-a aratat intai Mariei Magdalena, din care scosese sapte demoni" (Marcu 16, 9), care nu Il recunoaste (Ioan 20, 14), decat atunci cand o cheama pe nume: "Maria!" (Ioan 20, 16). Invariabil, Maria Magdalena ii vesteste pe ucenicii Domnului, dar ei nu cred (Marcu 16, 10-11). De altfel, S-a aratat si lui Simon (Luca 24, 34) si "in alt chip, la doi dintre ei, care mergeau la o tarina" (Marcu 16, 12), dar desi si ei vestesc celorlalti "nici pe ei nu i-au crezut" (Marcu 16, 13).

Binecredinciosi fii si fiice ai Sfintei Maici Biserica,

Cele ce vi s-au reamintit mai inainte s-au petrecut in prima parte a Zilei Invierii. Vi s-au improspatat in memorie deoarece le stiti din sfintele noastre slujbe. Oare nu auzim cu totii duminica devreme, dis-de-dimineata, la utrenie, Evangheliile Invierii, cand, din Sfantul Altar, de pe Sfanta Masa care inchipuie si Mormantul Domnului, ingereste ni se vesteste Invierea Domnului? Toata slujba diminetii duminicale in Biserica noastra graviteaza in jurul acestor realitati netrecatoare si pline de nadejde, cu conditia ca si noi sa fim constienti si partasi tezaurului nostru de credinta si, consecutiv, de rugaciune comuna.

Ceea ce s-a petrecut in continuare in Ziua Invierii are legatura directa cu viata noastra crestineasca in toata desfasurarea ei. Este vorba de timpul pe care l-a petrecut Domnul in Ziua Invierii Sale spre a ne arata tuturor urmasilor Sai si spre a ne invata ceea ce avem de implinit dupa Invierea Sa, ca marturie fata de noi insine intai si apoi fata de toti cu privire la cele ce s-au petrecut atunci, iar de atunci incoace se repeta tainic si neintrerupt in lume, prin Sfanta Biserica, Maica duhovniceasca a lumii, locul privilegiat al lucrarii Domnului in lume si azi, "in toate zilele, pana la sfarsitul veacului" (Matei 28, 20).

"In aceeasi zi" a duminicii (Luca 24, 13), doi dintre ucenici, dintre care pe unul il chema Cleopa (Luca 24, 18), mergeau "la un sat care era departe de Ierusalim, ca la saizeci de stadii, al carui nume era Emaus" (Luca 24, 13), adica la aproximativ unsprezece kilometri. Cu ei impreuna calatoreste Iisus Insusi, desi ei nu-L recunosc, pentru ca "ochii lor erau tinuti ca sa nu-L cunoasca" (Luca 24, 16), iar El raspunde nedumeririlor, spaimelor, angoasei lor: "incepand de la Moise si de la toti proorocii, le-a talcuit lor, din toate Scripturile cele despre El" (Luca 24, 15-27). Ajunsi la capatul calatoriei, "spre seara", cand "s-a plecat ziua", cedeaza staruintelor celor doi de a ramane cu ei "si a intrat sa ramana cu ei" (Luca 24, 29).

"Si, cand a stat impreuna cu ei la masa, luand El painea, a binecuvantat si, frangand, le-a dat lor. Si s-au deschis ochii lor si L-au cunoscut; si El S-a facut nevazut de ei" (Luca 24, 30-31). Oare ar putea cineva avea vreun dubiu ca in aceste cuvinte sfinte sta icoana intreaga a Sfintei Liturghii? Sfanta Liturghie pe care noi o celebram solemn in fiecare duminica si sarbatoare, ba chiar zilnic in catedrale si la manastiri. Liturghia Cuvantului, cu lecturile biblice si talcuirea lor potrivit nu inchipuirii, ci Magisteriului Bisericii, lui Moise si Profetilor, Apostolilor si Parintilor, urmata apoi de Liturghia Euharistica, a binecuvantarii si frangerii Painii celei ceresti. Am putea adauga ceva de la noi?

Dupa o astfel de dumnezeiasca descoperire, cu sufletele fierbinti, cei doi se intorc la Ierusalim, la fratii lor intru apostolat (Luca 24, 33) si le vestesc cele intamplate "si cum a fost cunoscut de ei la frangerea painii" (Luca 24, 35). Asa suntem si noi, iubiti frati si surori, pe cale spre Emaus, nepriceputi si "zabavnici cu inima" (Luca 24, 25), inspaimantati de cele ce se petrec in jurul nostru si in noi. Si totusi, Il recunoastem la frangerea painii pe Domnul. Si stim ca acolo unde se petrece frangerea painii, in Sfanta Maica Biserica, acolo este Domnul. Altfel, noi nu putem marturisi.

Si, pentru ca bucuria tuturor sa fie deplina, in cele din urma, Domnul vine si sta in mijlocul discipolilor Sai, "la masa" (Marcu 16, 14), prin usile incuiate (Ioan 20, 19), ii incredinteaza ca El este, dupa ce-i mustra "pentru necredinta si impietrirea inimii lor, caci n-au crezut pe cei ce-L vazusera inviat" (Marcu 16, 14), ba chiar mananca impreuna cu ei (Luca 24, 41-43), dupa ce le arata realitatea Invierii Sale: mainile si coasta strapunsa (Ioan 20, 20), este El in carne si oase (Luca 24, 39-40). "Atunci le-a deschis mintea ca sa priceapa Scripturile. Si le-a spus ca asa este scris si asa trebuie sa patimeasca Hristos si sa invieze din morti a treia zi" (Luca 24, 45-46).

Aceasta intalnire de taina cu apostolii in Ziua Invierii este pentru toti discipolii Domnului, de atunci si pana in Ziua Celei de a Doua Veniri, investirea apostolilor de catre Insusi Mantuitorul si prin ei, implicit, a tuturor succesorilor acestora, cu autoritatea si puterea slujirii in Biserica: trimiterea in lume, propovaduirea Evangheliei "la toata faptura" (Marcu 16, 14), a pocaintei "spre iertarea pacatelor, la toate neamurile, incepand de la Ierusalim" (Luca 24, 47), botezarea celor ce vor crede, spre mantuire (Marcu 16, 15) si iertarea pacatelor prin lucrarea Duhului Sfant (Ioan 20, 21-23).

Oare ar putea cineva sa mai ridice semne de intrebare sau urme de indoiala sa-si lase in inima, dupa toate acestea? Oare nu Sfanta Biserica este locul privilegiat in care Domnul Iisus Hristos Cel Inviat lucreaza si astazi, prin Duhul Sfant, oricat de vitrege ar fi conditiile? Oare mai putem noi sa ne temem, fie lumea oricat de ostila fata de noi, crestinii, de ceva cand stim ca peste toate si dincolo de toate este Domnul Care a inviat si pana si astazi, neobosit, neimputinat, neschimbat, ne talcuieste, in Sfanta Biserica, Scripturile, Se jertfeste pentru noi pe Sfantul Altar, care-I este si Mormant gol si Masa euharistica, jertfeste si frange, Se frange pentru noi neincetat.

El, Arhiereul si Mielul, Primitorul Jertfei si Cel Ce Se imparte spre mancare, spre viata, spre nadejde. Noua si lumii. Nu va temeti! Bucurati-va! El are "toata puterea, in cer si pe pamant" (Matei 28, 18). De cine ne vom teme? Ce ne mai poate infricosa? Veseliti-va si nu va descurajati! Nu va pierdeti viata, credinta, speranta si iubirea pentru Dumnezeu, pentru frati si surori, pentru lume! Chiar asa ostila, bolnava deci si, de aceea, tanjind dupa vindecare!

Hristos a inviat!

Al vostru, al tuturor,

de tot binele voitor si pentru toti rugator,

Sofronie

Episcop

Data in Resedinta noastra din Jula, cu ocazia Sfintelor Pasti din Anul Domnului 2005

 
Arhiepiscopul Nathaniel se adreseaza enoriasilor sai de PastiPDF Print E-mail
Detroit, SUA / Romanian Global News
Accesari :345
Sunday, 01 May 2005
Episcopia Ortodoxa Romana din America nu a uitat nici la aceasta sarbatoare de Pasti de enoriasii sai, carora le-a adresat un mesaj pascal prin intermediul paginii sale oficiale de web.

Prezentam continutul pastoralei romane pentru Invierea Domnului 2005.

 

Scrisoare Pastorala la Sfintele Pasti 2005

 Asa graieste Domnul catre oasele acestea: Iata, Eu voi aduce intru voi duh de viata si nervi voi aduce pe voi si carne voi pune pe voi si piele voi intinde pe voi si duhul Meu il voi pune intru voi si veti invia si veti cunoaste ca Eu sunt Domnul.(Iezechiel 37,5-6)

Iubiti credinciosi,

Hristos a inviat!

Astazi suntem in prezenta tainei Invierii Domnului Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Prin bunatatea iubirii lui Dumnezeu, aceasta sarbatoare a fost revarsata din nou peste noi si suntem chemati de Sfantul Duh sa ne adunam imprejurul altarului lui Dumnezeu pentru a auzi proclamatia electrificanta a ingerului la mormant: Pentru ce cautati pe cel viu intre cei morti? A inviat; nu este aici... Aduceti-va aminte ce v-a spus pe cand era inca in Galileea ca Fiul Omului va fi dat in mainile pacatosilor si va fi rastignit, dar a treia zi va invia. Si ele si-au adus aminte cuvintele Lui. (Luca 24,6-8) In fiecare an pe care-l petrecem pe pamant suntem binecuvantati sa ne aducem aminte de cuvintele Sale, mai ales acum, in aceasta zi de sarbatoare a sarbatorilor, a Sfintelor si Maritelor Pasti. Aceste cuvinte au fost vestite de catre inger femeilor care venisera din Galileea cu Iisus... (Luca 23,55) In Biserica, in fiecare Duminica, ziua Domnului, sarbatorim acest eveniment rasunator al invierii lui Hristos din morti! In imnografia Bisericii, in cadrul Utreniei Duminicii, comemoram acele femei la Binecuvantarile Invierii. Ele sunt numite ucenitele Domnului pentru ca, cu adevarat l-au urmat pe Hristos si invatatura Sa. Ele mai sunt numite mironosite - purtatoare de mir - pentru ca au adus miruri la mormant pentru a unge Trupul Domnului. Cei doisprezece Apostoli, ale caror chipuri le vedem in icoana Cinei celei de Taina care este deasupra usilor imparatesti, nu au fost singurii care L-au insotit pe Mantuitorul in misiunea Sa. Aceste femei L-au urmat si ele pe Mantuitorul si ele au fost cele care: Dupa ce a trecut Sabatul, dis-de-dimineata, in ziua cea dintai a saptamanii... au venit la mormant. (Matei 28,1-2) Aceste femei au fost ucenite cu adevarat, pentru ca au infruntat intunericul si tacerea primejdioasa a strazilor Ierusalimului, iesind de sub protectia zidurilor cetatii, mergand in gradina in care se afla Mormantul Domnului pentru a unge Trupul Invatatorului si Domnului lor.

In Evanghelia dupa Marcu, auzim ingerul spunandu-le: Nu va temeti. Cautati pe Iisus din Nazaret Cel Rastignit? A inviat, nu este aici. Vedeti locul in care L-au pus. Mergeti si spuneti ucenicilor si lui Petru...

(Marcu 16,6-7) Femeilor li s-a poruncit sa-si inceapa misiunea lor prin a propovadui celorlalti Invierea Domnului rastignit. Celorlalti insemnand insusi Apostolii care fugisera de la locul rastignirii, Petru care se lepadase de trei ori de Domnul, si celorlalti Apostoli care, de frica pentru vietile lor se incuiasera in foisor, Apostolilor care n-au avut curajul sa infrunte intunericul si primejdia strazilor Ierusalimului pentru a se apropia de mormant in zori de zi. Probabil, credinta lor in promisiunea Domnului ca va invia din morti, a fost anihilata de frica pentru propriile lor vieti, iar cei trei Ucenici uitasera ceea ce vazusera si auzisera pe Muntele Taborului si ceea ce Hristos Domnnul le poruncise: Si pe cand coborau ei de pe munte, Hristos le-a poruncit: Sa nu spuneti nimanui nimic din cele ce ati vazut, pana cand Fiul Omului nu va invia din morti. (Matei 17,10)

Femeile mironosite, desi implineau o datorie, o ultima actiune de dragoste si compasiune fata de Invatatorul lor, nu erau nici ele pregatite sa auda proclamarea Invierii. Dar limitele inimii si ratiunii omenesti pot fi depasite atunci cand cineva isi pune nadejdea in Dumnezeu care a facut cerul si pamantul. Psalmistul David spune: Dar intorcandu-Ti Tu fata Ta se vor tulbura; lua-vei duhul lor si se vor sfarsi si in tarana se vor intoarce. Trimite-vei Duhul Tau si se vor zidi si vei innoi fata pamantului. Fie Slava Domnului in veac! (Ps 104,30-32)

Din relatarile Evangheliilor, stim ca femeile mironosite au calatorit impreuna cu Domnul in timpul propovaduirii Sale; L-au auzit profetind moartea Sa pe cruce; L-au auzit incurajandu-le sa nu le fie teama si sa nu-si piarda credinta; caci El va birui moartea si va invia; si ca se vor intalni din nou cu El, nu in cetatea Ierusalimului care nu L-a primit, ci in Galileea, printre aceea care au primit mesajul Sau de mantuire si pe care acum trebuiau sa-i anunte. Cu adevarat, locul in care fusese pus era gol si El va implini fagaduinta de a fi cu ele din nou si de a petrece cu Ucenicii timp de 40 de zile!

Iubiti credinciosi,

Ce spaima au tras aceste femei, vazand rastignirea si ingroparea, plangand toata noaptea moartea Domnului, asteptand sa treaca lunga zi a sabatului, pentru a putea iesi din oras pentru a veni la mormantul pe care Iosif din Arimateea il daruise pentru a fi inmormantat Domnul. De-a lungul drumului lor, erau asemenea lui Iezechiel care purtat fiind de Duhul Sfant a vazut Valea Mortii plina de oasele goale ale celor raposati de demult. Lui Iezechiel i s-a harazit sa vada puterea de a invia a lui Dumnezeu peste valea oaselor goale ale mortilor de demult. Femeilor mironosite, le-a fost dat sa vada pe Insusi Hristos Domnul inviiat. In vreme ce Iezechiel a vazut prototipul invierii universale, femeile mironosite au vazut pe Hristos Cel Inviat, Autorul invierii tuturor oamenilor. Ele L-au vazut asa cum le promisese, in Galileea. Si S-a aratat lor dupa Patimile Sale, in multe randur; pentru 40 de zile S-a aratat lor si le-a vorbit despre imparatia lui Dumnezeu. (Fapte 1,3)

Lui Iezechiel i s-a spus ca oasele ce le vedea erau ale intregii Case a lui Israel: Oasele noastre s-au uscat, nadejdea noastra s-a dus; suntem ca si morti. Apoi Dumnezeu i-a spus lui Iezechiel sa profeteasca asupra lor: <<Spune-le lor: Asa graieste Domnul: Iata, Eu voi deschide mormintele voastre si va voi scoate pe voi, poporul Meu, din mormintele voastre si va voi conduce inapoi in pamantul lui Israel...Si voi pune Duhul Meu in voi si veti trai... (Iezechiel 37,11-14) Acest dar al invierii, al ridicarii mortilor, al conducerii inapoi spre un loc de odihna, un loc cu verdeata, unde nu este durere, nici intristare, nici suspin a fost planuit nu numai pentru un segment limitat de oameni, ci pentru intreaga omenire. Noi, iubiti credinciosi, suntem mostenitori ai acestei fagaduinte. Minunea Invierii e propovaduita, cantata, amintita si imbratisata la fel de mult astazi ca si atunci cand a avut loc. Urmand celor 40 de zile in care a invatat pe Apostoli, Inaltarii la cer, Pogorarii Duhului Sfant si asteptand a doua si slavita venire a lui Hristos, noi suntem chemati sa sarbatorim Invierea Sa si sa privim spre fiecare cimitir si loc de veci ca spre un loc in care oasele goale asteapta sunetul trambitei arhanghelului. Insusi cuvantul cimitir inseamna loc de odihna. Scanteia minunii care s-a aprins in inimile femeilor mironosite s-a transformat intr-o flacara stralucitoare de marturisire publica care a patruns peste veacuri de disperare, pacat si moarte odata cu salutarea eterna: Lumina lui Hristos lumineaza tuturor! Rasarind din intunericul mormantului, mesajul continua sa iradieze, sa incurajeze, sa intareasca pe oameni cu bune intentii. Sarbatorind acest eveniment de importanta universala, ne amintim de cuvintele spuse catre Iezechiel: Vei afla ca Eu sunt Domnul Dumnezeu si Eu iti dau viata!

Iubiti crediniciosi,

Hristos a inviat! Si oasele goale vor fi innoite! Hristos a inviat! Si fagaduinta din veci s-a implinit odata cu invierea Domnului, Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, caruia I se cuvine toata marirea, cinstea si inchinaciunea, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

+ NATHANIEL

Din milostivirea lui Dumnezeu,

Arhiepiscop al Detroitului si al Episcopiei Ortodoxe Romane din America

 
Pastorala Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane din America si CanadaPDF Print E-mail
Chicago, SUA / Romanian Global News
Accesari :364
Sunday, 01 May 2005
Arhiepiscopul Nicolae, al al Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane in America si Canada, s-a adresat credinciosilor sai printr-un mesaj pascal care a fost distribuit parohilor care se inscriu in aceasta eparhie.

Continutul integral al pastoralei va fi prezentat in cele ce urmeaza.

 

Pastorala la Praznicul Invierii Domnului 2005

NICOLAE

din mila lui Dumnezeu Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane in America si Canada

Iubitului cler si dreptmaritorilor crestini, pace si bucurie sfanta de la Hristos Domnul, iar de la noi arhiereasca binecuvantare.

Prea Cucernici Parinti,

Iubiti Credinciosi,

Hristos a inviat!

An de an, in ziua Invierii, ne vestim unii altora ca Hristos, Cel ce a primit patimi si moarte pentru noi, nu a fost tinut de moarte, ci a inviat. Iar aceasta vestire este transmisa din generatie in generatie, de la Apostoli si femeile mironosite, care s-au invrednicit sa-L vada pe Domnul Inviat, la noi cei care credem si marturisim aceasta minune. Sf. Evanghelist Luca relateaza una din descoperirile lui Hristos cel Inviat: Si iata, doi dintre ei mergeau in aceeasi zi la un sat care era departe de Ierusalim, ca la saizeci de stadii, al carui nume era Emaus. Si aceia vorbeau intre ei despre toate intamplarile acestea. Si pe cand vorbeau si se intrebau intre ei. Si Iisus Insusi, apropiindu-Se, mergea impreuna cu ei. Dar ochii lor erau tinuti ca sa nu-L cunoasca. (Luca 24, 13 16) Cei doi ucenici au fost printre cei privilegiati sa asculte cuvintele Mantuitorului, sa ii vada faptele ce aduceau tamaduire, sa simta puterea ce o transmitea Invatatorul lor; si totusi, pe drumul spre Emaus cred ca Cel ce li s-a alaturat este un strain, chiar unul care nu este la curent cu ultimele evenimente ce au tulburat Ierusalimul. Domnul calatoreste impreuna cu noi prin aceasta viata, Domnul ne asculta chiar atunci cand vorbim despre El, fara sa se descopere pe data, caci cunoasterea Lui nu este un lucru usor. Din relatarea Sf. Luca trebuie sa intelegem ca a vorbi despre Dumnezeu este intotdeauna un lucru dificil, caci nu vorbim despre ceva ce poate fi studiat si cunoscut, ci despre Cineva care se descopera si se face Insusi cunoscut. Pe Dumnezeu nu-L vom cuprinde niciodata in cuvintele noastre mestesugite, nu-L vom epuiza in concepte, ci ceea ce descoperim altora despre Dumnezeu este valabil numai atunci cand aceasta reprezinta o transmitere a descoperirii lui Dumnezeu catre noi. Ucenicii Luca si Cleopa vorbesc despre Iisus Nazarineanul care era prooroc puternic in fapta si in cuvant, dar puterea Lui se parea ca s-a oprit la mormant. Dumnezeu Insusi trebuie sa-si descopere puterea pentru ca omul sa inteleaga: O, nepriceputilor si zabavnici cu inima ca sa credeti toate cate au spus proorocii! Nu trebuia oare, ca Hristos sa patimeasca acestea si sa intre in slava Sa? Si incepand de la Moise si de la toti proorocii, le-a talcuit lor, din toate Scripturile cele despre El. (Luca 24, 25-27) Intelegerea cu mintea nu vine pe data, ci ea are nevoie de o intelegere duhovniceasca, suprafireasca, o primire cu toata faptura a descoperirii dumnezeiesti:

Ramai cu noi ca este spre seara si s-a plecat ziua. Si a intrat sa ramana cu ei. Si, cand a 2 stat impreuna cu ei la masa, luand El painea, a binecuvantat si, frangand, le-a dat lor. Si s-au deschis ochii lor si L-au cunoscut; si El s-a facut nevazut de ei. Si au zis unul catre altul: Oare, nu ardea in noi inima noastra, cand ne vorbea pe cale si cand ne talcuia Scripturile? (Luca 24, 29-32). Hristos se face cunoscut la frangerea painii, la repetarea gesturilor sacramentale de la Cina cea de taina, a gesturilor ce sunt repetate la fiecare Sf. Liturghie ca o implinire a poruncii de a face acestea intru pomenirea Lui. Ceea ce inseamna ca cunoasterea lui Dumnezeu in urma Invierii Mantuitorului are o dimensiune sacramentala. Hristos a inviat pentru a birui moartea ca esec al omului, ca dovedire a neputintei lui de a implini porunca desavarsirii. Hristos a inviat pentru a surpa peretele cel din urma al separarii omului de Dumnezeu, dupa cuvintele Sf. Parinti. Hristos a inviat pentru a impaca prin om intreaga faptura cu Ziditorul. Dar Hristos a inviat si pentru a ne aduce o altfel de cunoastere a lui Dumnezeu. Pe Dumnezeu il cunoastem din ordinea pe care a sadit-o in Creatie, din Cuvantul descoperit in Sf. Scriptura, din profetiile celor ce L-au vestit pe Mesia, din lumina de pe Tabor ce se impartaseste celor ce se fac urmasi ai lui Hristos, din fiecare fapt ce ne descopera realitatea comuniunii noastre cu El. Pe drumul spre Emaus, si de atunci la fiecare Sf. Liturghie, Hristos ni-L aduce pe Dumnezeu Cel ce a luat trup omenesc, a patimit, a murit si a inviat. Iar aceasta aducere ne revendica, ne cheama sa ii fim partasi, ne cheama sa o gustam si primind-o sa o cunoastem. Dupa primirea Sf. Taine ale Trupului si Sangelui lui Hristos cantam: Am vazut lumina cea adevarata, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credinta cea adevarata, nedespartitei Sf. Treimi inchinandune Devenim initiati ai tainelor lui Dumnezeu, il primim pe Dumnezeu in fiinta noastra si aceasta primire devine cunoastere prin participare, transformare a noastra in fii ai lui Dumnezeu. Abia in urma consumarii acestei taine putem spune ca il cunoastem pe Dumnezeu, ca am aflat credinta si inchinarea cele adevarate.

Iubiti credinciosi,

Invierea Domnului este momentul redeschiderii comuniunii omului cu Dumnezeu, este poarta catre cunoasterea adevarata a lui Dumnezeu, este sansa nemuririi noastre, a celor ce credem si o marturisim. Fiecare praznic al Invierii ne face partasi acestor realitati si ne descopera reflectarea lor in viata noastra. Personal si comunitar, perceperea acestor semnificatii ne permite sa ramanem in lumina si bucuria Invierii, sa ne conducem viata noastra si a parohiei neuitand ca fiecare act al nostru primeste pecetea vesniciei caci Hristos a inviat. Il rog pe Dumnezeu sa va daruiasca sfinte sarbatori cu sanatate, pace, bucurii si nadejde neimputinata. Va imbratisez pe toti intru Domnul si va indemn parinteste sa va rugati pentru toti cei aflati in suferinte si in nevoi ca Domnul sa le aduca alinare, iar noua cereasca binecuvantare.

Hristos a inviat!

Al vostru frate intru rugaciune catre Dumnezeu,

NICOLAE

Chicago, Praznicul Invierii Domnului, 2005

 
FAPTU DIVERS implineste 8 ani de aparitiePDF Print E-mail
Canada / Romanian Global News
Accesari :334
Sunday, 01 May 2005

FAPTU DIVERS va doreste, cu ocazia Sfintelor Sarbatori de Paste sa aveti multa caldura in suflet, armonie si liniste in familie, prietenii si colegii sa va aprecieze, iar Lumina INVIERII sa va lumineze.

HRISTOS A INVIAT!

{mosimage}

 

Ne face o deosebita placere sa va anuntam ca de Sfintele Sarbatori de Paste primul saptamanal romanesc din Canada FAPTU DIVERS aniverseaza al 8-lea an de la aparitie. Prezent saptamanal in casele a mii de romani stabiliti in Canada si nordul Americii, "FAPTU' DIVERS" a constituit pentru 394 de saptamani una dintre cele mai directe si sentimentale legaturi ale Comunitatii Romanesti de pe aceste meleaguri cu tara mama ROMANIA, ne transmit colegii nostri de la sapatamanalul romanesc.

Dorim la aceasta aniversare sa transmitem gandurile noastre cele mai bune, de apreciere si recunostinta, catre toti cei care si-au ales ca scop sa intretina si sa intareasca spiritul romanesc oriunde in lume.  Felicitarile si urarile de "LA MULTI ANI!" adresate noua de mii de romani din Canada si US cu ocazia celei de-a 8-a aniversari le transmitem cu caldura mai departe, catre toti cei care, sub o forma sau alta, ne-au sprijinit de-a lungul anilor, se mai arata in scrisoarea oficiala a directorului fondator al saptamanalului Faptu Divers, dl. Radu Iatan.  

 
Naframele pe blid din nordul BucovineiPDF Print E-mail
Cernauti, Ucraina / Romanian Global News
Accesari :473
Sunday, 01 May 2005
Pentru crestinii din nordul Bucovinei, ca si pentru toti ortodocsii, sarbatorile de Pasti sunt apogeul sarbatoririi evenimentelor celor mai importante din viata lui Isus Hristos.

Pregatirile catre aceasta mare sarbatoare incep odata cu sosirea Postului Mare (postului de inainte de Pasti). Anume in aceasta perioada femeile brodeaza cate un prosop, cu care vor acoperi blidul (cosul cu pasca), atunci cand vor merge in ziua de Pasti sa-l sfinteasca. Acestor prosoape li se zice naframa de blid.

Mentionam faptul ca romanii din nordul Bucovinei mai toate momentele importante din viata le sarbatoresc utilizand diferite prosoape. La nasterea copilului, de exemplu, moasei i se face cadou un prosop; la botez nasii impodobesc lumanarile tot cu cate un prosop; la nunta nasii sunt insemnati, legati cu cate un stergar frumos brodat sau tesut. Prosopul este folosit si la inmormantari, cand este legat la fiecare prapor,  la pom si apoi dat de pomana celor care au ajutat la oficierea inmormantarii. Fiecare dintre ele, in dependenta de menire, are un izvod sau desen anumit.

Prosoapele de Pasti sau naframele pe blid din nordul Bucovinei au diferite ornamente prin care se deosebesc de altele. Totodata, ele au si un element comun. Acesta este crucea care, de obicei, se brodeaza in centrul prosopului cu ata de culoare galbena si reprezinta simbloic materialul (lemnul) din care a fost facuta crucea pe care a fost rastignit Isus Hristos. Pastrand acest element obligatoriu, am putea spune ca, femeile din nordul Bucovinei, utilizand imaginatia si majora potenta de a crea si de a sintetiza, redau pe aceste prosoape, alegoric bineinteles, rastignirea si invierea Domnului Isus Hristos.

Dupa tablourile, izvoarele ce le prezinta, aceste prosoape pot fi clasificate in trei categorii. Cele din categoria intaia reprezinta crucea ingropata in pamantul plin de flori, iar pe cruce o cununa din  trandafiri, care are enirea de a-l simboliza pe Isus Hristos. Acest lucru ne demonstreaza si faptul ca aceste femei, foarte credincioase de altfel, nu se incumeta sa brodeze chipul Mantuitorului, considerand ca acest lucru sunt in drept sa-l faca numai mironositele. Jos, langa cruce, pe de amndoua partile se pot vedea doi ingeri ingenunchiati. Acest model, dupa parerea noastra, reda momentul cand Isus se afla pe cruce, dupa ce spusese de acum cuvintele Parinte, in mainile tale incredintez Duhul Meu!"si sunt cel mai des intalnite in nordul Bucovinei.

Din categoria a doua fac parte prosoapele, pe care este brodata crucea goala, de pe care lipseste cununa de flori, iar ingerii zboara pe langa partea de sus a crucii. Si pe aceste prosoape sunt prezente multe flori brodate cu atata maiestrie, incat par a fi flori vii.

Din categoria a treia fac parte asa-zisele prosoape-sinteza. Desenul acestor naframe pe blid parca ar reda simbolic cele doua mari sarbatori crestinesti Floriile si Pastele. Ca element principal, pe aceste naframe , vom gasi doua crengute de salcie, cateva oua rosii si multe flori. Pe mai toate naframele pe blid, brodate de mainile harnice ale bucovinencelor, putem vedea inscriptia Hristos a inviat.

(Corespondenta de la Stefan Costinean - regiunea Cernauti)

 
HRISTOS A INVIAT!PDF Print E-mail
Cernauti, Ucraina / Romanian Global News
Accesari :230
Sunday, 01 May 2005

Mesaje din partea asociatiilor romanesti din jurul granitelor.

Stimati conationali! Frati si surori intru Neam si Credinta!

Traim una dintre cele mai frumoase sarbatori religioase ale Neamului nostru - Pastile, amintirile si obiceiurile careia le-au purtat cu sfintenie parintii si stramosii nostri din veac in veac. E sarbatoarea invierii Domnului Iisus, Fiul lui Dumnezeu si Mantuitorul Nostru.

Timpul, in ireversibila sa goana cosmica, iar ne-a adus in pragul celei mai luminoase si fericite sarbatori ale lumii crestine: invierea Domnului nostru Iisus Hristos. In acest fapt de primavara, cam intarziata un pic, dar care nu a putut impiedica tumultuoasa pornire spre regenerare, s-a implinit Minunea cea Mare: din moarte, pre moarte calcand, Izbavitorul nostru ne-a curatit sufletele de pacatele cele mari ale ratacirilor, asezandu-ni-le in albia cea dreapta si milostiva a Credintei. Va doresc ca aceasta sarbatoare sa Va aduca pace, liniste sufleteasca, sa intareasca in fiecare dintre noi mila, bunatatea si iubirea fata de Dumnezeu, de Neam si de cei apropiati. Mantuitorul sa bata la usa fiecaruia dintre D-Voastra, aducandu-Va implinirea tuturor dorintelor, patrunzand in sufletul fiecaruia cu chip de lumina si credinta. La ferestrele caselor D-Voastra sa cante ingerii pazitori, sa Va presoare cu flori de primavara si cu cuvinte de lauda.

Dumnezeu sa Ne binecuvanteze pe Noi toti, sa Ne dea intelepciune, sa Ne indrumeze pe calea mantuirii si Sa Ne consolideze Comunitatea Noastra. In timpul cel mai apropiat veti porni cu totii spre Biserica lui Hristos intru a-L slavi si a Va bucura de Marea Izbanda. La intoarcere Veti purta vestea cea mare impartasind-o tuturor celor intalniti in cale cu mare bucurie si evlavie. Vin si eu in casele Dumneavoastra cu gandul plin de aceeasi bucurie, cu inima incarcata de aceeasi lumina purificatoare, cu sufletul asezat in aceeasi albie a credintei marete pentru a Va spune tuturor: Sarbatori fericite! Hrirtos a inviat! ne transmite tuturor dr. Ion Popescu, presedintele Consiliului National al Uniunii Interregionale a Comunitatii Romanesti din Ucraina, Deputat al poporului din Ucraina din legislaturile democratice (1994-2002), Membru in AP a Consiliului Europei (1996-2002).

 
top

(C) 2018 Romanian Global News - singura agentie de presa a romanilor de pretutindeni
Programare si design Ideal Data Solutions