Advertisement
Agentia de presa pentru romanii de pretutindeni
redactia@rgnpress.ro


Menu Principal
Home
- - - - - - -
Arhiva 2005 - listing
- - - - - - -
Arhiva 2005
<<
Mai 2005
>>
D
L
M
M
J
V
S
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        
Cautare
Jurnalistii s-au intors acasa, in sanul familiilorPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :194
Friday, 27 May 2005

Jurnalistii eliberati au ajuns in sfasit la familiile lor. Dupa trei zile de carantina, in care au fost supusi unor controale minutioase si li s-au acordat ingrijiri, Marie Jenne Ion, Sorin Miscoci si Ovidiu Ohanesian au fost eliberati joi, 26 mai, la ora 20.10.

Cei trei ziaristi tinuti ostatici in Irak aproximativ doua luni si-au putut revedea familiile si colegii din presa la Palatul Cotroceni in prezenta presedintelui Traian Basescu si a consilierilor prezidentiali. Dupa cateva minute alaturi de rude jurnalistii au intrat sa discute cu Traian Basescu. Conform datelor prezentate de presedintie, in urma analizelor carora le-au fost supusi a reiesit ca starea generala a lui Marie Jeanne, Sorin si Ovidiu este buna si ca urmeaza ca ei sa intre intr-un proces individual de recuperare, odata cu intoarcerea in sanul familiilor.

Imediat dupa ce jurnalistii au iesit din carantina si s-au reintors la familiile lor, celula de criza instituita la Palatul Cotroceni pentru rezolvarea crizei ostaticilor a fost dizolvata, conform declaratiilor purtatorului de cuvant al Administratiei Prezidentiale, Adriana Saftoiu. Aceasta a mai transmis presei un mesaj de intelegere din partea celor trei, in care li se comunica acestora sa inteleaga ca au nevoie de cateva zile alaturi de familie, inainte sa faca orice declaratie. "Vor decide singuri momentul in care se pot exprima public", a adaugat Adriana Saftoiu, multumind in acelasi timp presei pentru colaborare.

 
Comisia Europeana cere Germaniei sa nu impiedice aderarea RomanieiPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :202
Friday, 27 May 2005

Comisia Europeana a avertizat Germania sa nu incerce impiedicarea procesului de aderare a Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana, chiar in conditiile in care la putere ar veni crestin-democratii.

CE a subliniat angajamentul clar pe care Germania il are de a integra Romania si Bulgaria in Uniune, angajament pe care aceasta tara si l-a asumat prin semnarea Tratatului de aderare.

Reamintim ca in urma cu cateva zile, parlamentarul crestin-democrat german Peter Hintze a anuntat ca, in cazul in care francezii vor acorda un vot negativ Constitutiei Europene in cadrul referendumului de anul acesta, va incerca sa blocheze aderarea Romaniei si a vecinei noastre la forul european. Alegerile anticipate convocate de cancelarul german Gerhard Schroeder se vor desfasura in curand, iar favoritii in cursa electorala sunt crestin-democratii lui Hintze. Germania intentioneaza sa amane votul pana dupa prezentarea raportului de monitorizare pentru cele doua tari.

 
Liviu Tudan nu mai este printre noiPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :296
Friday, 27 May 2005

Cunoscutul compozitor, solist vocal, instrumentist si orchestrator Liviu Tudan a decedat joi, 26 mai, in urma unei indelungate suferinte.

Unul dintre cei mai importanti muzicieni din peisajul rock autohton, Liviu Tudan a infiintat formatia Sideral, dar va ramane pentru totdeauna in memoria generala ca facand parte din grupul Rosu si Negru, cu care a cantat in anii 60si 70. Totodata, el a colaborat cu succes cu alti artisti cunoscuti ai perioadei, precum Dida Dragan, Corina Chiriac si Trio Expres. Liviu Tudan a lucrat in ultima parte a vietii sale in cadrul redactiei muzicale de la Televiziunea Romana.

 
15 judete afectate de inundatiile din ultimele trei zilePDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :247
Friday, 27 May 2005

Ca urmare a precipitatiilor abundente, a scurgerilor de pe versanti si a revarsarii paraielor locale, in intervalul 24 27 mai au fost afectate mai multe judete.

In judetul Alba, localitatea Jidvei au fost afectate 15 anexe gospodaresti si 15 hectare de teren agricol, in judetul Arad - localitatea Archis - un podet, in judetul Bacau in Colonesti, Dealu Morii si Urechesti opt anexe gospodaresti, 53 ha teren agricol, 4,1 km DJ+DC, in judetul Bihor - localitatile Uileacu de Beius, Varciorog, Soimi, Pomezeu, Abramuti - 23 case, 238 anexe gospodaresti, 250 ha teren agricol, 9,6 km DJ+DC, 20 podete, un obiectiv socio-economic, 6,2 km strazi, calea ferata Borz-Urvis de Beius. De asemenea , in Buzau, in localitatile Sahateni, Merei, Viperesti, Tisau, Breaza, Pietroasele au avut de suferit 93 case, 226 anexe gospodaresti, 71,7 km DN+DJ+DC, zece podete, 450 ha teren agricol, 12 fantani, in Caras-Severin in localitatile Caransebes, Vaiug, Bocsa, Buchin, Valea Timisului, Poiana, Paltinis, Cornutel, Copacele, Ruginosu, Dezesti - 32 case, 60 anexe gospodaresti, 121 ha teren agricol, 1,5 km DJ+DC, 1,6 km strazi, un obiectiv socio-economic, un pod, in Constanta - localitatile Aliman, Vlahii - 60 ha teren agricol, 3 km DJ, in Galati, la Tecuci, Tepu, Gohor - 43 case, 41 anexe gospodaresti, 32,5 ha teren agricol, 6 strazi, 4 podete, 5,3 km DJ+DC, in Harghita - la Magherus, Zencani, Toplita - 5 anexe gospodaresti, 0,5 km DC, un obiectiv socio-economic, in Iasi - la Helesteni si Grajduri - 18 case, 17 anexe gospodaresti, 29 ha teren agricol, 12 poduri, 1,9 km DJ+DC, in Maramures - in Baia Mare, Sieu - 50 anexe gospodaresti, 10 ha teren agricol, un km. DC, o constructie hidrotehnica, trei strazi, in Mures in localitatile Viforoasa, Neaua, Rigmani - 100 fantani inundate, in Salaj la Zalnoc, Simleu Silvaniei - 12 anexe gospodaresti, 50 ha teren agricol, 3 podete, 0,2 km DJ, un obiectiv socio-economic, in Sibiu in localitatile Agnita, Chirpar, Richis, Biertan - 50 case, 71 anexe gospodaresti, 105 ha teren agricol, 3 fantani si in judetul Vaslui - localitatea Poienesti - cinci persoane care au fost evacuate, 2 case, 1,6 km DJ+DC. In total au fost afectate 15 judete, informeaza Prompt Media.

 
Zdob si Zdub se scuza din nou pentru televotingul din BasarabiaPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :233
Friday, 27 May 2005

Reprezentantii Basarabiei la Eurovision 2005, Zdob si Zdub, asteapta respectarea promisiunii facute de presedintele Vladimir Voronin, prin care acesta se obliga sa returneze toti cei 50.000 de euro cheltuiti de trupa pe promovare.

Conform declaratiilor PR-ului grupului, Corina Cairean, problema aceasta va trebui gestionata de Ministerul de Finante de la Chisinau. Reamintim ca anul acesta a fost marcat de prima participare a Moldovei la acest concurs, premiera celebrata cu o performanta foarte buna a celor de la Zdob si Zdub: locul 6 in finala Eurovision, cu un punctaj general de 148. In semn de recunostinta pentru succesul Zdubilor la concursul muzical european presedintele Voronin o conferit solistului trupei, Roman Iagupov titlul de Maestru in arte, iar boonika Lidia Bejenaru a primit ordinul Meritul Civic, la fel ca si restul membrilor formatiei. Acestia din urma au mai primit si titlul de Persoana Emerita. La conferinta de presa de la intoarcerea acasa, Zdob si Zdub au reluat faptul ca sunt indignati de rezultatele votului moldovenilor la Eurovision 2005, prin care au fost acordate numai 7 puncte Romaniei si maximul de 12 puncte Letoniei, care in seminifinala nu luase nici un punct de la Basarabia. Roman Iagupov a mai declarat ca in data de 20 mai vor avea un concert la Bucuresti, ocazie cu care vor trasnmite din nou scuzele lor pentru televoting-ul de dincolo de Prut.

 
Subcomitetul de Asociere nr. 4 se intruneste la MIEPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :182
Friday, 27 May 2005

Lucrarile Subcomitetului de Asociere nr. 4, Aspecte economice si monetare, Circulatia capitalurilor si Statistica, se desfasoara vineri, 27 mai, la Bucuresti, in organizarea Ministerului Integrarii Europene din Romania.

La lucrari vor participa Secretarul de stat in Ministerul Integarii Europene, Leonard Orban, cel care va prezida intalnirea, si seful Unitatii Romania din cadrul DG Extindere, Weneceslas de Lobkowitz, reprezentant al partii comunitare.

Pe agenda reuniunii se afla evolutiile recente ale Romaniei cu privire la miscarile de capital, sectorul financiar, evolutiile macro-economice, reforma economica din Romania sau politica bugetara, se arata intr-un comunicat de presa emis de MIE.

 
Olimpiada Balcanica de Chimie ajunge la BucurestiPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :203
Friday, 27 May 2005

Romania va gazdui in perioada 11-19 iunie la Bucuresti cea de-a treia editie a Olimpiadei Balcanice de Chimie.

Evenimentul este organizat de Ministerul Educatiei si Cercetarii in colaborare cu Consiliul Municipiului Bucuresti, Universitatea Politehnica Bucuresti, Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti si Societatea de Chimie din Romania, informeaza un comunicat de presa emis de ministerul Educatiei.

Olimpiada se va desfasura la Universitatea Politehnica Bucuresti si va reuni peste 30 de participanti, elevi si profesori, din Bulgaria, Cipru, Grecia, Romania si Serbia si Muntenegru. Echipele sunt formate din cate patru elevi si doi profesori, Romania, in calitate de tara organizatoare, avand dreptul sa participe cu doua echipe, din care se va selecta o singura formatiune care poate sa intre in palmares.

Olimpiada Balcanica de Chimie reprezinta pentru Romania revitalizarea unei competitii ale carei prime etape au avut loc inainte de 1990 si o proba de baraj in vederea selectiei lotului care va participa la Olimpiada internationala.

 
Artistii din tarile riverane Dunarii vor incanta publicul romanPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :225
Friday, 27 May 2005

Un alt eveniment cultural are loc la Bucuresti, capitala urmand sa gazduiasca in perioada 26 mai - 5 iunie festivalul "Zilele Operei si Baletului din tarile riverane Dunarii ".

Evenimentul are loc la Opera Nationala din Bucuresti si a debutat joi, 26 mai, cu spectacolul "Trubadurul". La manifestare participa, pe langa artistii romani, 11 reprezentanti ai baletului si ai operei din Germania, Serbia, Croatia, Bulgaria, Ungaria, Slovacia. Din program fac parte montari cu "Lacul lebedelor", "Traviata", "Aida", "Nabucco", "Carmen", "Don Quijote" sau "Rigoletto".

Zilele Operei si Baletului din tarile riverane Dunarii la Opera Nationala urmareste stabilirea unor relatii de colaborare cu institutii similare din strainatate, dorindu-se o oportunitate pentru schimburi culturale, o cale de promovare a valorilor artistice ale fiecarei tari implicate in proiect, o deschidere spre colaborari viitoare si bucurie pentru iubitorii de arta din Romania, informeaza portalul Operei Nationale. Evenimentul este ealizat cu suport financiar din Fondul National Cultural, cu sprijinul Ambasadei Republicii Slovace, Ambasadei Republicii Federale Germania, Centrului Cultural Maghiar si Uniunii Artistilor Plastici din Romania.

 
Schimb de experienta romano-belgian in domeniul picturiiPDF Print E-mail
Cluj, Romania/Romanian Global News
Accesari :188
Friday, 27 May 2005

Clujenii vor putea sa viziteze in perioada 30 mai-19 iunie, la Galeria UAP din oras, o expozite de pictura si desen a unui grup de zece artisti belgieni din grupul De Muze din Gent.

Vernisajul va avea loc in prima zi a manifestarii, de la ora 13:00, in prezenta artistilor invitati. Evenimentul cultural se desfasoara sub titulatura Puncte de vedere si este organizat de Universitatea de Arta si Design din Cluj-Napoca, impreuna cu Uniunea Artistilor Plastici din Romania, filiala Cluj. Expozitia se constituie ca un prim pas al schimbului cultural initiat de artisti clujeni si cei belgienii, se arata intr-un comunicat de presa emis de organizatori. Pasul urmator se va realiza, in cursul anului viitor, sub forma unei expozitii a artistilor clujeni in Belgia. Aflati la doua extreme geografice ale continentului european, artistii romani si belgieni participa la reconstructia Europei, bazata pe cunoastere si intelegere reciproca, prin intermediul formelor artistice.

 
Securitatea in zona de sud-est a Europei, discutata de Romania si FrantaPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :192
Friday, 27 May 2005

Secretarul de stat si sef al Departamentului pentru Integrare Euroatlantica si Politica de Aparare, Ion Mircea Plangu, a desfasurat in perioada 25-26 mai o vizita oficiala in Republica Franceza, la invitatia omologului sau, Marc Perrin de Brichambaut.

Pe parcursul deplasarii oficiale, secretarul roman a avut intrevederi si consultari politico militare cu partea franceza la Ministerul Apararii si la Ministerul de Externe, informeaza MApN. Din agenda discutiilor oficiale au facut parte subiecte referitoare la situatia si dinamica de securitate in Europa de Sud Est si in regiunea Marii Negre, Politica Europeana de Securitate si Aparare, inclusiv contributiile militare la Grupurile Tactice de Lupta (Battle Groups), procesul de transformare a NATO, situatia de securitate din Afganistan si Irak, precum si programul bilateral de colaborare militara.

 
Rugby-ul romanesc a ajuns la performanta europeanaPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :295
Friday, 27 May 2005

Nationala de rugby de tineret a Romaniei s-a calificat in finala Campionatului European, ce se desfasoara zilele acestea in Spania, la Valladolid.

Romania a trecut, in semifinala de selectionata tarii gazda cu scorul de 40-8, urmand ca in finala sa intalneasca reprezentativa Georgiei, invingatoare in fata Rusiei cu scorul de 24-16.

 
Monumentele lui Lenin sunt inca la moda in Basarabia?PDF Print E-mail
Chisinau, Basarabia/Romanian Global News
Accesari :231
Friday, 27 May 2005
Deputatul crestin-democrat, Stefan Secareanu, a declarat, joi, in cadrul sedintei Parlamentului, ca, la 27 aprilie curent, in preajma bisericii din orasul Anenii Noi a fost instalat monumentul lui Lenin, actiune initiata si coordonata de consiliul orasenesc in baza unor decizii ilegale, alocand din soldul disponibil pentru reinstalarea monumentului lui Vladimir Lenin 4 mii lei.

"Acest act sfidator al administratiei locale a trezit nemultumirile, absolut intemeiate, ale populatiei din raionul Anenii Noi. Scrisori de proteste au fost expediate autoritatilor locale si centrale din partea a 18 parohi din 13 localitati ale raionului si circa 700 enoriasi. Acestea, insa, au ramas fara raspuns", a subliniat Secareanu.

In adresarile catre autoritati, protestatarii au cerut ca, in termen cat mai restrans, sa fie demontat monumentul instalat neconstitutional, "deoarece personalitatea lui Lenin a ranit biserica si lumea libera, iar reinstalarea monumentului langa biserica in Saptamana Mare a calendarului crestin este o incercare a unora de a profana sfintenia si de a readuce amintirile dureroase si infricosatoare din perioada regimului dictatorial". In cazul in care autoritatile nu vor da curs revendicarilor, enoriasii declara ca vor apara de ponegrire imaginea bisericii si cultura crestina, recurgand la toate masurile posibile. In context, deputatul crestin-democrat a facut o interpelare Guvernului si Procuraturii Generale, solicitand sa i se comunice "care este motivatia legala a instalarii monumentului lui Lenin la Anenii Noi si in alte localitati ale tarii, care sunt masurile luate impotriva persoanelor care au admis ca banii publici sa fie folositi in acest scop si daca instalarea monumentului lui Lenin face parte din Planul de actiuni Republica Moldova-UE".

 
Si Basarabia e lovita de inundatiiPDF Print E-mail
Chisinau, Basarabia/Romanian Global News
Accesari :206
Friday, 27 May 2005
Mai multe localitati din raioanele Edinet si Ocnita din Basarabia au avut de suferit in urma ploilor cu grindina, cazute in dupa amiaza zilei de miercuri in partea de nord a Republicii Moldova, au comunicat responsabili de la Departamentul Situatii Exceptionale.

Potrivit acelorasi surse, in satele Barladeni, Paladea si Rujnita din raionul Ocnita au fost inundate partial 30 case de locuit, iar o casa de locuit si o cladire culturala au fost deteriorate. De asemenea, a fost innamolita o portiune a drumului Ocnita-Edinet, au fost afectate livezi, semanaturi, localitatile respective ramanand fara curent electric. In localitatile Burlanesti, Cepeleuti, Goleni, Ruseni din raionul Edinet au fost inundate partial patru case de locuit, au fost innamolite aproximativ 38 hectare de terenuri agricole si au fost afectate 100 hectare de livezi. In prezent, in localitatile afectate de ploile cu grindina activeaza comisiile pentru situatii exceptionale, care urmeaza sa evalueze pagubelor materiale cauzate. Potrivit datelor DSE, ploile torentiale si ploile cu grindina, cazute in zilele de 22 si 23 mai in raioanele Cahul, Cantemir, Stefan Voda au cauzat daune materiale in valoare de peste 3,1 milioane lei.

 
Epsicopii ortodosci romani din strainatate vor pune accent mai mult pe fenomenul emigratieiPDF Print E-mail
Michigan, SUA/Romanian Global News
Accesari :331
Friday, 27 May 2005
Fenomenul fara precedent al emigratiei determina elaborarea unei pastorale care sa tina cont de continuarea slujirii specifice a celor ce de o generatie sau mai multe se afla in Occident si adaptarea mijloacelor pastorale la necesitatile specifice ale celor ce, in numar foarte mare, au ajuns in ultimii ani in Occident, au fost concluziile celei de-a doua intalniri a episcopilor ortodocsi romani din Europa Occidentala si America.

Aceasta s-am desfasurat in perioada  9-16 mai, la Manastirea Adormirea Maicii Domnului din Jackson (USA), la invitatia Inalt Prea Sfintitului Nathaniel, Arhiepiscop de Detroit si al Episcopiei Ortodoxe Romane din America (OCA). In urma discutiilor la care a participat iererhii ortodocsi romani din zonele mentionate s-a mai declarta si faptul ca ierarhii ortodocsi romani din Europa Occidentala si America confirma preocuparea deosebita pentru o pastoratie specifica in conditiile vietii din aceasta parte a lumii, informeaza  episcopul vicar al Mitropoliei din Germania, PS Sofian Brasoveanul. Totodata, in urma analizei si schimburilor de experienta cu privire la realitatile lumii occidentale, a reiesit faptul ca acestea impun elaborarea unei linii pastorale in termenii si prin mijloacele corespunzatoare cadrului in care traiesc cei carora ea se adreseaza, si care totodata sa pastreze si sa transmita nealterat tezaurul Sfintei Traditii ortodoxe. Modalitatea prin care aceste lucruri se pot realiza se va face printr-o formare adecvata a preotilor care sa pastoreasca sau sa formeze comunitati de credinciosi in Occident. O alta preocupare a participantilotr a constituit-o si ingrijorarea cu privire la preotii si monahii din tara care vin in Occident fara binecuvantarea episcopului lor, iar aici este necesar sa se colaboreze cu  eparhiile romanesti din Occident in vederea gasirii solutiilor celor mai eficiente pentru a raspunde acestor exigente pastorale.

Epsicopii ortodocsi romani din Europa Occidentala si America au mai observat in cadrul dialogurilor avute si faptul ca implicarea activa a credinciosilor in viata parohiei are un rol important in coeziunea si in unitatea acesteia, contribuind la o mai mare eficacitate a lucrarii pastorale, precum si la intarirea si perpetuarea legaturii lor cu Biserica. Ierarhii doresc, totodata, sam intensificr colaborarea cu toate celelalte jurisdictii ortodoxe locale, prin angajare mai sustinuta si mai constanta la toate nivelurile pe plan panortodox local si prin organizarea de actiuni impreuna. De asemenea, inaltii prelati au reafirmat implicarea activa in sustinerea si promovarea procesului de creare a Bisericilor locale peste tot unde exista ortodocsi, conform spiritului Ortodoxiei si hotararilor panortodoxe.

Cea de-a treia intalnire a episcopilor ortodocsi romani din Europa Occidentala si America a fost propusa sa aiba loc in Germania, in jurul Duminicii a patra dupa Pasti a anului viitor, care coincide cu perioada 12-18 mai 2006.

 
Conferinta despre Romania in ItaliaPDF Print E-mail
Milano, Italia/Romanian Global News
Accesari :262
Friday, 27 May 2005
Presedintele Societatii 8 Iunie 1859 si directorul bibliotecii din Lodi, Marco Baratti va sustine vineri, 10 iunie, o conferinta cu tema Deziderat de libertate: Romania si Italia, doua coordonate.

Conferinta se va desfasura la Salla delle Bataglie del Castello Mediceo di Melegnano, de la ora 21.00. In deschiderea conferintei despre Romania, sustinuta de Baratti, un simpatizant al culturii romane, va vorbi si profesorul Ercolino Dolcini.

 
Parohia Sfantul Dumitru din Winnipeg va sprijini o manastire de la OrsovaPDF Print E-mail
Winnipeg, Canada/Romanian Global News
Accesari :389
Friday, 27 May 2005

Biserica ortodoxa romana Sfantul Dumitru din Winnipeg continua seria colectelor destinate sustinerii financiare a semenilor nostri, de data aceasta beneficiara fiind Manastirea Sfanta Ana din Romania.

Colecta este o initiativa a poetei si artistei plastice Neli Fatu de Valahia, originara din Orsova, dar care locuieste in prezent in Canada, la Toronto, informeaza site-ul parohiei romanesti. Stabilita pe taram nord-american, Neli Fatu si-a facut un nume in principal prin poezia ei de sorginte folclorica, dar si prin pictura. Artista romanca a oferit manastirii, si prin aceasta in principal concetatenilor ei, dar si tuturor celor ce viziteaza aceasta manastire din cuprinsul Mitropoliei Olteniei, 47 de lucrari in care imbina poezia launtrica a imaginii cu expresia in linii si culoare obtinute prin tehnica de varf a pictarii computerizate. Tablourile sale au ca tema dorul de tara (care a facut-o, de altfel, sa-si adauge la semnatura vechiul nume al Tarii Romanesti, Valahia, introdus prin prepozitia de noblete de), religiozitatea (exprimata plastic mai ales prin heruvimii care domina majoritatea lucrarilor), chemarea naturii (predominant montana sau acvatica) si dragostea pentru poetul national Mihai Eminescu, 1850-1889.

Manastirea Sfanta Ana se afla pe culmea Dealului Mosului de langa municipiul Orsova si a fost ctitorita de ziaristul roman Pamfil Seicaru (1884-1980), care a luptat pe aceste locuri ca sublocotenent in regimentul 17 infanterie in timpul Razboiului de Reintregire a Romaniei din 1916-1918. In actul de donare a manastirii catre Mitropolia Olteniei (notificat la Munchen in 1975) faimosul ziarist a scris ca aceasta reprezinta un "prinos de recunostinta adus memoriei camarazilor de arme si memoriei tuturor celor care au cazut pentru o Romanie Mare". Pamfil Seicaru este, totodata, ctitorul Monumentului Eroilor de la Marasesti, ridicat de prietenul sau, sculptorul Oscar Han. Banii care se vor strange in urma colectei va trebui sa fie primiti la biserica, astfel incat toti donatorii sa poata primi chitanta pentru suma oferita, mai informeaza parohia. Romanii din tara pot dona direct la BCR Orsova, cont (acc.)2511245562, IBAN: RO49RNCB3530000045560002.

 
Invitatie romaneasca la un alt eveniment multiculturalPDF Print E-mail
Toronto, Canada/Romanian Global News
Accesari :199
Friday, 27 May 2005
Comunitatea de romani din Toronto este invitata sa participe la o Caravana multiculturala care se va desfasura in perioada 21 iunie-4 iulie si in care participantii pot sa isi prezinte specificul tarii din care provin.

Aceasta este cea mai dinamica celebrare multicultiurala din Canada si a ajuns in anul 2005 la cea de-a 37-a editie. Organizatorii invita reprezentantii Romaniei sa participe la eveniment pentru a expune si celebra cultura si traditia tarii noastre, informeaza Romanul Canadian. Conform portalului oficial al evenimentului, Caravana este cel mai important eveniment de acest fel care se desfasoara pe glob si care reuneste sub un singur acoperis mai multe aspecte culturale care definesc fiecare natiune in parte, precum gastronomia, produse traditionale, muzica si dansuri populare, dar si alte surprize specifice tarilor participante. Masnifestarea multiculturala va fi gazduita in acest an de Downsview Park din Toronto.

 
Eniko Szilagyi reinvie amintirea Mariei Tanase la ParisPDF Print E-mail
Paris, Franta/Romanian Global News
Accesari :243
Friday, 27 May 2005
Renumita interpreta de origine romana, Eniko Szilagyi, va canta la acest sfarsit de saptamana la Paris melodii din repertoriul Mariei Tanase. Recitalul de muzica romaneasca se va desfasura sambata, 28 mai, de la ora 20.30, la Kiron Espace din Paris.

Cantareata, care de la debutul sau recent la Hexagone a suscitat admiratia si interesul publicului francez, dar nu numai, va fi acompaniata de pianistul Guillaume Rouzaud. Rezervarile de bilete se pot face la numerele de telefon 01 44 64 11 50; 06 67 65 74 28 si 06 67 89 17 13, sau la adresa de e-mail resa@kiron-espace.com. 

Un talent extraordinar pus in slujba celui mai prestigios nume al cantecului romanesc, asa o descrie un material de prezentare al Institutului. Actrita de teatru si cinema al carui renume a trecut dincolo de granitele Romaniei, distinsa cu numeroase premii nationale si internationale, Eniko Szilagyi si-a pus talentul in slujba muzicii de exceptie a Mariei Tanase, construind o adevarata monodrama in cantec care reuneste vocea si gestul, sensibilitatea sufletului si gratia miscarilor. Renumita pentru premiile obtinute si pentru prestigiul sau atat in Romania, cat si in Ungria, artista romanca a obtinut numeroase premii precum cel de interpretare feminina la Festivalul de Teatru pentru Tineret din 1984 in Romania, premiul pentru interpretare feminina la Festivalul de Film Romanesc din 1985, Premiul National de intrepretare in Ungaria in 1993, 1994, 1996, 1997, Crucea de Cavaler de Onoare al Republicii Ungaria in 2002.

 
Succes complet al lui Silviu Purcarete la Londra cu ScapinoPDF Print E-mail
Londra, Anglia/Romanian Global News
Accesari :242
Friday, 27 May 2005
Recent s-a lansat la Londra, pe scena Chischester Festival Theatre a noua abordare a regizorului roman Silviu Purcarete, a celebrei piese a lui Moliere Scapino.

Spectacolul, o productie uimitoare dupa cum scrie publicatia britanica The Guardian induce la inceput ideea ca ne aflam in fata unui concept de teatru european lugubru. Purcarete fixeaza intreaga actiune in interiorul unei cafenele parasite, meticulos proiectata de Helmut Stuermer, unde praful se ridica de pe claviatura pianului, iar scaunele sunt rostuie unul peste altul. Totul pare un strigat indepartat al comediei napolitane a lui Moliere. Insa stralucirea conceptului lui Purcarete devine clar incetul cu incetul: el trateaza piesa lui Moliere nu ca pe un instrument febril, ci ca pe un document filozofic uman. Cheia catre Scapino, interpretat de Richard McCabe sta in declaratia sa ca cei vulgari m-ar numi un con man. Eu m-as numi artist. Aducand in minte imaginea lui Orson Welles in rolul lui Prospero, McCabe acopera scena ca un magician la pensie, intr-o ultima incercare de a reordona haosul vietii. Mc Cabe este unul dintre cei mai buni actori britanici, mai scrie The Guardian, care nu uita insa sa mentioneze ca acesta, alaturi de Purcarete, lasa impresia ca avem in fata o piesa care vorbeste despre triumful razbunator al artistului.

Desi publicatia britanica recunoaste meritele intregii echipe care a lucrat la Scapino, varianta regizata de Moliere, finalul articolului da Cezarului ce-i al Cezarului. Creditul final apartine insa lui Purcarete. Nu este primul regizor care a salvat piesa lui Moliere de obisnuit. Ceea ce Purcarete ne face, insa, sa realizam este ca Scapino ofera un portret in miscare al artistului carese confrunta cu propria sa moralitate.

Spectacolul cu piesa Scapino, pus in scena de Silviu Purcarete, se joaca la Chichester Festival Theatre, incepand de saptamana trecuta. Cei care nu au apucat inca sa mearga sa vada minunata abordare a lui Purcarete despre farsa lui Moliere din 1671, o mai pot face pana in data de 9 septembrie.

 
Caravana spectacolelor lui Tudor Gheorghe face o statie la CalgaryPDF Print E-mail
Toronto, Canada/Romanian Global News
Accesari :174
Friday, 27 May 2005
Turneul american al lui Tudor Gheorghe si al naistului Nicolae Voiculet se va opri sambata, 28 mai, la Acadia Recreation Complex din orasul canadian Calgary, mai precis in Rose Banquet Hall din cadrul acesteia.

Spectacolul Muica, suntem neam de piatra va incepe la ora 19:00, sala de concert fiind situata la adresa 240 - 90 Ave. SE (Macleod Trail & 90th Ave SE) Calgary, informeaza pagina romshow.com. Biletele au pretul de 25 de dolari pentru adulti, 15 dolari pentru copiii cu varsta intre 6 si 12 ani, copiii mai mici de sase ani urmand sa intre gratuit. Pentru cei care nu au reusit sa cumpere bilete in avans, pretul acestora va fi la intrare de 30 de dolari canadieni. Pentru bilete, se mai poate contacta Ofelia Rain, la numarul de telefon 274 -5128 sau la adresa de e-mail caras-severin@shaw.ca.

 
Alexandru Dragomir-omagiat in revista Studia PhaenomenologicaPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :194
Friday, 27 May 2005
Revista Studia Phaenomenologica. Romanian Journal for Phenomenology publica un numar special, destinat romanilor si mediior internationale si dedicat scriitorului roman Alexandru Dragomir.

Protagonistul acestei editii a fost ales tocmai pentru personalitatea sa fascinanta, despre care nu se stiu foarte multe lucruri concrete. De altfel, traseul heideggerian al lui Alexandru Dragomir este relativ putin cunoscut in ziua de astazi si reprezinta, oarecum, o enigma. Articolele din acest numar al revistei sunt semnate de Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, Virgil Ciomos, Catalin Partenie, Walter Biemel, preieteni ai lui Dragomir, care i-au fost aproape pana la capat. Din paginile Studia Phaenomenologica. Romanian Journal for Phenomenology nu lipsesc nici texte si documente ale autorului care au beneficiat de traduceri in cateva limbi de circulatie internationala. Revista Studia Phaenomenologica. Romanian Journal for Phenomenology este o publicatie a Societatii Romane de Fenomenologie -The Romanian Society for Phenomenology, asociatie infiintata in toamna anului 2000. Scopul acesteia este sa promoveze cercetarea in acest domemiu al fenomenologiei, sa coordoneze dezvoltarea disciplinei in Romania si sa constituie o comunitate de specialitate in tara noastra. De la infiintare, societatea a reusit sa se extinda pana la un numar de 53 de membri din Romania si din Paris, Freiburg, Vienna, Dijon, Montreal, Lyon, Tubingen, Nice, Torino, London si Munchen.

 
Dansurile romanesti ale lui Bartok, o noua interpretarePDF Print E-mail
Londra, Anglia/Romanian Global News
Accesari :170
Friday, 27 May 2005
Celebrele Dansuri Romanesti compuse de Bela Bartok apar pe un nou CD in interpretarea muzicianului finlandez Sakari Oramo. Acesta este acompaniat de Orchestra Simfonica Finlandeza si va mai oferi melomanilor pe noua sa aparitie discografica si alte cateva lucrari semnate de compozitorul maghiar, precum Concertul pentru Orchestra sau Concertul pentru doua piane si percutie, informeaza cotidianul The Guardian.
 
Orchestra National Radio concerteaza in JaponiaPDF Print E-mail
Tokio, Japonia/Romanian Global News
Accesari :207
Friday, 27 May 2005
Orchestra Nationala Radio va sustine in perioada imediat urmatoare patru concerte in Japonia, la Tokio si Osaka, dar si la pavilonul romanesc de la Expozitia Mondiala Aichi 2005, eveniment care are loc in orasul omonim japonez.

Muzicienii romani sunt insotiti de dirijorul Mendi Rodan si de solistii Alexandru Tomescu, la vioara, si Keisuke Yamauchi, informeaza postul national de radio. De altfel, orchestra va ajunge la timp pentru Ziua Romaniei, care se va desfasura miercuri, 1 iunie, in pavilionul personal al tarii noastre.

 
Un film ce apara Rosia Montana a castigat un premiu internationalPDF Print E-mail
Banska Bystrica, Slovacia/Romanian Global News
Accesari :169
Friday, 27 May 2005
Filmul New Eldorado, realizat de regizorul maghiar Tibor Kocsis si care are ca tema principala distrugerea zonei Rosia Montana de catre investitorii straini, a castigat premiul intai la un festival de film slovac.

Cea de-a XXI-a editie a Festivalului International al Filmului de Mediu s-a desfasurat in aceasta luna in localitatea Banska Bystrica, informeaza portalul romanilor din British Columbia. Realizatorul peliculei a pus accent in filmul sau pe frumusetea satului Rosia Montana, situat intr-un decor superb din Muntii Apuseni si care va fi teoretic distrus de exploatarea aurifera care presupune stramutarea locuitorilor si modificarea reliefului. Juriul international a apreciat latura emotionala a documentarului si faptul ca mesajul clar al filmului a fost in favoarea Rosiei Montane, care nu trebuie nimicita chiar cu orice pret.

 
UE incearca sa reduca migratie ilegala si traficul de droguri din BasarabiaPDF Print E-mail
Chisinau, Basarabia/Romanian Global News
Accesari :182
Friday, 27 May 2005
Prima actiune din cadrul proiectului "Consolidarea Managementului de Control la Frontiera", vizand aspectele instruirii in problematica UE, a fost lansata joi, 26 mai.

In cadrul actiunii vor fi prezentate informatii generale despre constituirea si extinderea UE, relatiile UE cu Republica Moldova, Acordul Schengen, cooperarea cu UE in domeniul Justitiei si Afacerilor Interne, inclusiv managementul de control la frontiera si securizarea lor etc., informeaza un comunicat de presa al reprezentantei Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) in Moldova.

Potrivit sursei citate, actiunea reprezinta o etapa preliminara in programele de instruire specializata, care vor urma pe parcursul anului curent, si este organizata de Institutul de Politici Publice si Asociatia pentru Informare si Instruire Europeana.

Uniunea Europeana si PNUD in Moldova au lansat, in februarie curent, Programul de Consolidare a Managementului de Control la Frontiera, al carui obiectiv este reducerea substantiala a migratiei ilegale si a traficului de droguri in si prin Republica Moldova catre tarile membre UE, precum si familiarizarea structurilor guvernamentale cu responsabilitati la frontiera cu standardele UE in domeniu. Proiectul, avand un buget total de 1 milion 942 mii 500 euro, este finantat de Uniunea Europeana, co-finantat si implementat de Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare in Moldova.

Principalul beneficiar al proiectului este Serviciul de Graniceri. Proiectul colaboreaza cu Comisia Europeana, Organizatia Internationala pentru Migratie, Guvernul SUA, Serviciul Vamal, Biroul pentru Migratie, MAI si MAEIE din Republica Moldova.

 
Interpelare a unui deputat european in cazul PasatPDF Print E-mail
Strasburg, Franta/Romanian Global News
Accesari :228
Friday, 27 May 2005

Vicepresedintele subcomisiei pentru drepturile omului a Parlamentului European Charles Tannock a solicitat marti, 24 mai, in cadrul sedintei Comitetului pentru cooperare UE-Republica Moldova informatii privind acuzatiile aduse consilierului RAO ES Rossii Valeriu Pasat si privind faptul daca procesul judiciar impotriva acestuia se desfasoara conform normelor dreptului international si a procesului echitabil.

Potrivit unui comunicat de presa al Comitetului UE-RM, deputatul european a mentionat ca dispune de informatii, potrivit carora Pasat este acuzat de comercializarea avioanelor MIG-29 sub pretul real al acestora si ca a facut abuz de putere, prejudiciind statul. Totodata, Tannok a spus ca nu exista probe ca Pasat ar fi obtinut profituri personale, dar exista premise ca acuzatiile au fost generate de motive politice, legate de sustinerea opozitiei de catre Pasat.

Membrul Parlamentului European din partea Marii Britanii a mentionat ca, din cate stie, Pasat este detinut in conditii foarte proaste si ca el poate fi vizitat doar de avocat, iar mama sa a putut sa-l viziteze doar o singura data. De asemenea, Tannok a spus ca Pasat necesita urgent asistenta medicala.

In legatura cu cele expuse, deputatul european a solicitat ambasadorului Republicii Moldova la Parlamentul European Eugen Carpov sa comenteze acest caz prin prisma corespunderii normelor procedurale si respectarii dreptului la un proces echitabil. Tannok a solicitat informatii privind acuzatiile aduse lui Pasat si pe ce se bazeaza acestea. Raspunzand la interpelarea lui Charles Tannok, Eugen Carpov a spus ca, din pacate, nu poate oferi vreo informatie privind cazul lui Pasat.

Urmatoarea sedinta a comitetului UE-RM va avea loc la 8 iunie, la care a fost invitat sa participe si presedintele Vladimir Voronin.

 
Pasat ar fi contribuit la dezvoltarea relatiilor militare cu SUA, sustine Gheorghe AmihalachioaePDF Print E-mail
Chisinau, Basarabia/Romanian Global News
Accesari :174
Friday, 27 May 2005

"Ma bucura faptul ca cineva dintre oficialii internationali este interesat si ia o atitudine fata de cazul Pasat. In Republica Moldova, cazul este tratat altfel de catre organele de drept si structurile de stat, chiar daca se cunoaste faptul ca Pasat nu a avut un profit personal in urma tranzactiei cu SUA. El nu a avut nici o intentie de a prejudicia statul. Dimpotriva, el a contribuit la mentinerea si dezvoltarea relatiilor de cooperare in domeniul militar cu SUA si de lupta cu terorismul", a declarat avocatul lui Valeriu Pasat, Gheorghe Amihalachioae.

Potrivit sursei citate, tot ce s-a facut pana la perioada in care Pasat a fost ministru al Apararii putea sa aiba consecinte grave, deoarece avioanele puteau ajunge in mainile teroristilor sau ale unor state care sunt ostile atat Europei, cat si NATO. "Republica Moldova nu a avut scopul de a profita material in urma acestei tranzactii, cu toate ca si acesta este un scop major. Obiectivul ei principal a fost stabilirea relatiilor cu SUA si dezvoltarea relatiilor cu toate tarile care lupta cu terorismul", a subliniat Amihalachioae.

In opinia lui, declaratiile potrivit carora Pasat a fost retinut din motive politice, fapt pe care l-a mentionat, de mai multe ori, si Pasat, sunt adevarate. "Este o rafuiala a conducerii de varf, deoarece el a criticat si atunci, si acum partidul de guvernamant. Pasat a participat la congresul moldovenilor, care s-a desfasurat la Moscova. Acolo a luat cuvantul, pronuntandu-se impotriva partidului de guvernamant", a specificat avocatul.

Solicitat sa comenteze faptul ca ambasadorul Republicii Moldova la Consiliul Europei, Eugen Carpov, nu a putut oferi nici o informatie oficialilor europeni in legatura cu acest caz, Amihalachioae a spus ca "nimeni nu va oferi nici o informatie pana nu va primi invoirea conducerii de varf a Republicii Moldova".

Amihalachioae afirma ca Pasat a expediat o a scrisoare deschisa Ambasadei SUA in Republica Moldova, solicitand oficialilor americani sa ia atitudine fata de acest caz, deoarece Departamentul Apararii al SUA a fost parte a tranzactiei cu avioanele de vanatoare. "A trecut aproximativ o luna, dar nu am primit pana in prezent nici un raspuns. Aceasta pasivitate ne ingrijoreaza, deoarece fiecare contract vizeaza doua parti si daca este viciata o parte, acest lucru se rasfrange si asupra celeilalte parti. In cazul in care au fost comise incalcari flagrante ale legislatiei si au fost cauzate prejudicii statului moldovenesc, aceasta nu s-a facut fara implicarea SUA", considera avocatul lui Pasat.

El a precizat ca a vrut chiar de la inceput sa starneasca "aceasta situatie de conflict". Astfel, el spera ca prin relatiile colegiale dintre avocati, judecatori si procurori va fi posibila schimbarea masurii de reprimare. "M-a pus in garda, insa, faptul ca presedintele Judecatoriei sectorului Centru, Lilia Vasilevici, care examineaza dosarul secretarului Consiliului municipal Chisinau, Vladimir Sarban, si care stia inca de la prima sedinta preliminara ca va fi ocupata pana la 24 iunie, a luat spre examinare cazul Pasat. Ea a numit data primei sedinte la 27 iunie, adica peste mai bine de o luna si jumatate, incalcand prevederile Codului de procedura penala. Acest fapt ma face sa cred ca este vorba de o comanda de stat, pe care trebuie sa o execute anume ea", a conchis Amihalachioae.

La randul sau, secretarul Consiliului suprem de securitate, Ion Morei, a declarat, prin intermediul purtatorului de cuvant al Presedintiei, Natalia Visanu, ca, atat timp cat Presedintia nu va primi un demers oficial in acest caz, toate intrebarile pot fi adresate Procuraturii Generale.

Conducerea Ministerul Afacerilor Externe si Integrarii Europene s-a eschivat sa comenteze declaratiile vicepresedintelui Subcomisiei pentru drepturile omului a Parlamentului European, Charles Tannock, motivand ca nu a primit nici o informatie oficiala in acest sens.

La ora trimiterii stirii, presedintele Judecatoriei sectorului Centru al capitalei, Lilia Vasilevici, a fost inabordabila.

Reamintim ca vicepresedintele Subcomisiei pentru drepturile omului a Parlamentului European, Charles Tannock, a solicitat, la 24 mai curent, in cadrul sedintei Comitetului pentru cooperare UE - Republica Moldova, informatii privind acuzatiile aduse Pasat si modul in care decurge procesul judiciar initiat impotriva acestuia. Tannok a spus ca "nu exista probe ca Pasat ar fi obtinut profituri personale, dar exista premise pentru parerea potrivit careia acuzatiile au fost generate de motive politice, legate de sustinerea opozitiei de catre Pasat". Raspunzand la interpelarea lui Charles Tannock, Eugen Carpov a spus ca, "din pacate, nu poate oferi vreo informatie in legatura cu cazul Pasat".

 
Diplomatii romani au participat la o vizita pe sectorul transnistrean al frontierei moldo-ucrainienePDF Print E-mail
Kiev, Ucraina/Romanian Global News
Accesari :308
Friday, 27 May 2005

Sefii reprezentantelor diplomatice ale tarilor-membre ale UE, SUA, Rusiei si Romaniei, acreditati in Republica Moldova, au efectuat, miercuri, 25 mai, o vizita de documentare a situatiei pe segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene.

Potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe al Ucrainei, in cadrul vizitei la detasamentul de graniceri din Kotovsk, diplomatii straini s-au familiarizat cu particularitatile asigurarii securitatii frontierei ucrainene de stat pe segmentul transnistrean, precum si cu tehnologia regimului de control.

"Astfel, partea ucraineana a confirmat, inca o data, deschiderea si disponibilitatea de a colabora in problema intaririi controlului si securitatii la frontiera moldo-ucraineana", mentioneaza Serviciul de presa al MAE ucrainean.

Reprezentantii misiunilor diplomatice au salutat aceasta initiativa a partii ucrainene, dand o apreciere inalta eforturilor Ucrainei in vederea intaririi securitatii pe segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene.

Solicitat de AP FLUX, responsabilul Serviciului de presa al Ministerului Afacerilor Externe si Integrarii Europene de la Chisinau, Sergiu Teodor, a spus ca nu poate oferi detalii cu privire la acest eveniment. El a recomandat reporterului sa se adreseze consilierului in probleme politice al Ambasadei Ucrainei, Marko Sevcenko.

La randul sau, ministrul Reintegrarii de la Chisinau, Vasili Sova, a declarat ca "nu a participat la acest eveniment si ca intentioneaza sa afle unele detalii maine dimineata (vineri - n. r.) de la oficialii care au vizitat segmentului transnistrean al frontierei moldo-ucrainene. "Deocamdata, nu dispun de informatii la ce concluzii au ajuns oficialii straini care au fost miercuri in aceasta regiune", a conchis Sova.

 
top

(C) 2018 Romanian Global News - singura agentie de presa a romanilor de pretutindeni
Programare si design Ideal Data Solutions