Advertisement
Agentia de presa pentru romanii de pretutindeni
redactia@rgnpress.ro


Menu Principal
Home
- - - - - - -
Arhiva 2005 - listing
- - - - - - -
Arhiva 2005
<<
Iunie 2005
>>
D
L
M
M
J
V
S
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30    
Cautare
Jurnalistii nu vor fi audiati la ParchetPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :171
Thursday, 02 June 2005

Cei trei jurnalisti romani nu vor fi chemati la Parchet pentru audieri. Cel putin nu saptamana viitoare.

Aceasta este pozitia oficiala a Parchetului General privind informatiile aparute in presa care sustineau ca Marie Jeanne Ion, Sorin Miscoci si Ovidiu Ohanesian vor fi audiati la Parchet. Purtatorul de cuvant al Parchetului, Simona Frolu a infirmat zvonurile din presa, adaugand ca nu cunoaste mai multe aspecte legate de acest subiect deocamdata.

 
Romania ar putea avea probleme serioase legate de aderarePDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :185
Thursday, 02 June 2005

Romania va primi o scrisoare de avertizare din partea Comisiei Europene, a declarat comisarul european pentru extindere, Olli Rehn.

Motivele pentru care oficialii CE vor atentiona Romania vizeaza intarzieri evidente la capitole esentiale ale reformelor impuse de preaderare. Lupta impotriva coruptiei, controlul la frontiere, regimul subventiilor de stat, legislatia privind protectia mediului, agricultura, impozitarea, achizitiile publice si proprietatea intelectuala: acestea sunt capitolele la care Romania a ramas codasa. Raportul de evaluare al Romaniei, in vederea aderarii la forul european este programat pentru luna octombrie, data pana la care tara noastra trebuie sa demonstreze ca a facut reale progrese la capitole semnificative la care Uniunea cerea reforme. Scrisoarea de avertizare din partea CE vine imediat dupa ce europarlamentarul german Markus Farber anunta ca va incerca stoparea aderarii Romaniei la Uniune, pe motiv ca nici tara noastra (nici Bulgaria, alaturi de care se va produce aderarea Romaniei), si nici chiar Uniunea nu sunt pregatite pentru aceasta extindere. Referitor la Constitutia Europeana, pe care francezii au respins-o la referendumul de saptamana trecuta, Ferber a subliniat ca nu vede sensul unei aderari a celor doua state, daca pana in 2007 nu va exista o Constitutie noua.

 
Romania ramane alaturi de Forta Multinationala din IrakPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :155
Thursday, 02 June 2005

Romania isi mentine sprijinul pentru transformarea si normalizarea situatiei din Irak, considerand ca deosebit de importanta continuarea sprijinului comunitatii internationale pentru eforturile poporului irakian si al autoritatilor sale legitime, se arata intr-un comunicat al MAE.

Romania saluta desfasurarea Conferintei Internationale pentru Irak de la Bruxelles (21-22 iunie), considerand ca pregatirea sa comuna de catre UE, SUA si ONU este benefica pentru amplificarea coordonarii sprijinului international pentru Irak.

Consiliul de Securitate al ONU a examinat la finele lunii mai activitatea Fortei Multinationale din Irak (MNF), din care face parte si Romania. In contextul acestei evaluari, ministrul irakian de externe, Hoshyar Zebari, a aratat cu aceasta ocazie ca Guvernul de tranzitie de la Bagdad recunoaste si apreciaza rolul MNF in asigurarea stabilitatii si securitatii in tara, respectiv contributia MNF la formarea si consolidarea structurilor nationale capabile sa preia in viitor aceste sarcini. S-a aratat ca Guvernul irakian sustine in mod formal continuarea prezentei si activitatii MNF. Romania, alaturi de ceilalti membri ai Consiliului de Securitate, a reafirmat rolul esential al Fortei Multinationale in asigurarea stabilitatii si eficientizarea fortelor irakiene de politie si armata. A fost subliniata hotararea autoritatilor romane de a continua sprijinul pentru aceste eforturi prin activitatea efectivelor desfasurate in sudul Irakului, respectiv a dispozitivului de protectie a prezentei ONU din afara Bagdadului, in pofida incercarii grele prin care au trecut jurnalistii romani rapiti in Irak, autoritatile si poporul roman.

MNF va continua activitatile de asistenta pentru intarirea capacitatilor irakiene de aparare si asigurare a sigurantei, urmand ca acestea sa preia gradual aceste responsabilitati. Conform rezolutiei 1546/2004 a Consiliului de Securitate, reinnoirea mandatului MNF va fi discutata de Consiliul de Securitate la incheierea procesului politic convenit, respectiv dupa desfasurarea alegerilor constitutionale.

 
Prim-ministrul Tariceanu va prezenta la Berlin progresele RomanieiPDF Print E-mail
Berlin, Germania/Romanian Global News
Accesari :126
Thursday, 02 June 2005

Prim-ministrul roman Calin Popescu-Tariceanu efectueaza in intervalul 2-3 iunie o vizita oficiala in Germania, ca urmare a unei invitatii facute de omologul sau german, Gerhard Schroeder.

Pe langa intalnirea cu acesta din urma, vizita va mai include discutii si intrevederi cu dr. Angela Merkel, presedintele Uniunii Crestin Democrate (CDU) si al fractiunii CDU/CSU din Bundestag, precum si cu membrii fractiunii liberale din Bundestag. Deplasarea oficiala romana in Germania este de o importanta deosebita ca urmare a faptului ca la Berlin se vor prezenta progresele inregistrate de tarav noastra in procesul de aderare, principalele masuri pe care guvernul de la Bucuresti le-a adoptat in ceea ce priveste lupta impotriva coruptiei, reforma sistemului judiciar, si asigurarea unui mediu economic stabil, pe fondul sublinierii determinarii Romaniei de a deveni parte a UE. Mesajul central al vizitei va fi acela ca actualul guvern are vointa politica sa duca la capat angajamentele asumate in negocierile de aderare, se arata intr-un comunicat de presa emis de guvernul roman.

Un alt subiect care va fi abordat de cele doua parti va fi cooperarea economica, Germania fiind in prezent al doilea partener comercial al Romaniei si al patrulea investitor strain in tara noastra. Calin Popescu-Tariceanu va sustine, totodata, si o alocutiune cu tema Romania si provocarile momentului aderarii la Uniunea Europeana, in cadrul unei manifestari organizate de Fundatia Friedrich Naumann, Reprezentanta landului Hessen si Ambasada Romaniei la Berlin si va participa si la expozitia de fotografii Romania-peisaj cultural european.

 
Noi dezastre in intreaga tara dupa ultimele inundatiiPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :165
Thursday, 02 June 2005

Judetele Mures, Timis, Arad, Brasov, Covasna, Suceava si Neamt au fost din nou afectate de valul noi de inundatii care a lovit in ultimele ore.

Noi alunecari de teren au fost inregistrate, gospodarii distruse si terenuri agricole compromise din cauza ploilor in majoritatea satelor din judetele din vestul tarii. Ploile torentiale au distrus retele electrice importante in judetul Mures, au inundat drumuri europene si judetene, blocand, sau cel putin ingreunand circulatia pe tronsoane semnificative. Peste 500 de case si gospodarii din satele muresene au fost complet distruse de inundatii, familii intregi ramanand fara agoniseala de o viata si fara speranta ca vreodata vor mai putea recupera ceea ce au pierdut in numai cateva ore de ploi. Judetul Timis a fost si el din nou afectat, ca urmare a revarsarii raului Bega.

Case si anexe, drumuri judetene, poduri si podete distruse au fost semnalate si in Moldova, unde judetele Suceava si Neamt au fost cel mai serios afectate de caderile masive de precipitatii din ultima vreme.

 
Problema fortei de munca va fi tratata de ministrul Gheorghe Barbu la LuxemburgPDF Print E-mail
Luxemburg/Romanian Global News
Accesari :171
Thursday, 02 June 2005

Ministrul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, Gheorghe Barbu, participa in perioada 2-3 iunie la Consiliul Ocuparea fortei de munca, politica sociala, sanatate si consumatori, organizat la Luxemburg sub egida Presedintiei luxemburgheze a Uniunii Europene.

Lucrarile vor aborda teme referitoare la politicile in domeniul ocuparii fortei de munca si politicii sociale, respectiv liniile directoare integrate pentru dezvoltare si ocuparea fortei de munca, se arata intr-un comunicat de presa emis de ministerul roman. Gheorghe Barbu va interveni pe parcursul dezbaterilor cu o prelegere in care se vor prezenta prioritatile Romaniei in domeniul dezvoltarii si ocuparii fortei de munca.

 
Concurs international de limba si literatura romana la ConstantaPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :204
Thursday, 02 June 2005

Ministerul Educatiei si Cercetarii organizeaza in perioada 2-6 iunie 2005, la Constanta, a IV-a editie a Concursului International de Limba si Literatura Romana Mihai Eminescu, la care vor participa 105 elevi si 55 de profesori.

Concursul International de Limba si Literatura Romana Mihai Eminescu se adreseaza premiantilor la etapa nationala a concursului Mihai Eminescu (elevi romani sau din randul minoritatilor nationale), elevilor straini aflati la studii in Romania si elevilor din comunitatile romanesti din Albania, Argentina, Austria, Australia, Bulgaria, Canada, Franta, Germania, Grecia, Israel, Italia, Macedonia, Republica Molddova, Turcia, Spania, Serbia, Ucraina, SUA si Ungaria). Concursul se va desfasura pe trei sectiuni (proba scrisa individuala, proba de elaborare a unui eseu in echipa si proba orala de limba, literatura si comunicare), axate pe dimensiunile culturale ale pregatirii generatiei mileniului III, integrarii euro-atlantice si educatiei globale. Probele concursului vor avea loc la Colegiul National Mihai Eminescu si la Liceul International de Informatica, iar festivitatea de premiere va fi organizata, luni, 6 iunie, orele 9.00, la Biblioteca Judeteana I.N.Roman, informeaza Prompt Media.

 
Gigi Caciuleanu va evolua alaturi de Baletul National Chilian si in RomaniaPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :185
Thursday, 02 June 2005

Coregraful roman Gigi Caciuleanu, director al Baletului National Chilian, EL BANCH, va sosi in Romania in aceasta luna alaturi de compania pe care o conduce pentru a sustine doua reprezentatii la Sibiu si Bucuresti.

Spectacolele vr avea loc sambata, 4 iunie, si luni, 6 iunie, la Sibiu si Bucuresti. Prima reprezentatie face parte din evenimentele incluse in agenda celei de-a XII-a editii a Festivalului International de Teatru si reprezinta un inedit balet intitulat "Carne de Aire" care a fost conceput anul trecut ca sa marcheze centenarul nasterii lui Pablo Neruda. A doua aparitie pe scena romaneasca se va desfasura la Teatrul Odeon din Bucuresti si se intituleaza "Alter Mahler". Aceasta isi propune sa abordeze intr-o maniera diferita creatia renumitului compozitor european Gustav Mahler. De altfel, vizunea ii apartine in totalitate artistului roman. Gigi Caciuleanu nu este la prima incercare curajoasa de interpretare diferita a unei partituri clasice in Chile, el fiind si autorul proiectului Saxografia, bazat pe muzica jazz. Romanul a preluat conducearea institutiei chiliene in urma cu patru ani si se bucura de un succes deosebit pe meleaguri sud-americane.

 
Romania sarbatoreste Ziua Mondiala a MediuluiPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :151
Thursday, 02 June 2005

Intregul mapamond celebreaza anual pe 5 iunie Ziua Mondiala a Mediului. In acest an, toate orasele din Europa sunt invitate sa se alature initiativei Comisiei Europene care celebreaza "Zilele Oraselor Verzi 2005", care este tematica Zilei Mondiale a Mediului.

Prin aceasta initiativa se urmareste promovarea evenimentelor locale de constientizare a publicului fata de calititatea mediului urban. Totodata, evenimentul are ca scop si popularizarea in randul populatiei a subiectelor cele mai relevante legate de protectia mediului. Actiunile care au loc in aceasta perioada vor fi mentionate pe pagina de Internet www.urbangreendays.org, motiv suficient de stimulant pentru implicarea autoritatilor din Romania in punctarea Zilei Mondiale a Mediului. Acestea vor avea, totodata, sansa de a primi anumite avantaje la nivel local si european in urma actiunilor desfasurate pe tema sus-mentionata.

Ziua Mondiala a Mediului se sarbatoreste in fiecare an in peste 100 de tari ale lumii. Aceasta zi incearca sa atraga atentia asupra modului in care populatia umana isi pericliteaza propriul habitat si sa sublinieze necesitatea urgenta a modificarii atitudinii si comportamentului nostru fata de mediu.

 
Coruri din Romania si Bulgaria se intrec la PitestiPDF Print E-mail
Pitesti, Romania/Romanian Global News
Accesari :166
Thursday, 02 June 2005

Festivalul international de muzica corala D.G. Chiriac isi deschide portile joi, 2 iunie, la Pitesti, reusind sa aduca in orasul lalelelor formatii corale din Romania si Bulgaria.

Cea de-a 23-a editie a festivalului va oferi publicului pitestean concerte la care se vor intrece 17 ansambluri din cele doua tari vecine. La inceputul anilor 70, Pitestiul a reusit sa devina primul oras din Romania in care s-a organizat un festival national de muzica corala, informeaza postul national de radio. Totodata, din anul 1992, la initiativa Societatii Culturale Ars Nova, festivalul a devenit international, fiind onorat pana acum de peste o suta de coruri din 15 tari.

 
Ziua Mondiala a Tineretului se sarbatoreste anul acesta la KolnPDF Print E-mail
Koln, Germania/Romanian Global News
Accesari :280
Thursday, 02 June 2005

400 000 de tineri din intreaga lume vor participa in perioada 11-22 august in orasul german Koln la cea de-a XX-a editie a Zilei Mondiale a Tineretului.

La eveniment va participa si noul Papa, Benedict al XVI-lea, la prima sa vizita oficiala in afara Italiei. Intalnirea de la Koln se va incheia pe 21 august cu o Liturghie oficiata de Papa, ca punct final al manifestarii. La aceasta ultima actiune din cadrul Zilei Mondiale a Tineretului organizatorii asteapta chiar un milion de persoane, informeaza postul de radio al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei. Localitatea germana se pregateste de multa vreme pentru acest eveniment, intalnirile de discutie, de rugaciune si meditatie urmand sa fie gazduite de 250 de biserici, sali de conferinte sau cladiri ale Bisericii din acest oras.

 
In viitor am putea avea doi romani in staff-ul lui AS RomaPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :250
Thursday, 02 June 2005

Dupa revenirea la finele saptamnii trecute in viata fotbalistica cu un debut la clubul torinez de fotbal Juventus, Adrian Mutu ar putea fi cedat la o alta echipa din campionatul Italian, AS Roma.

Se pare ca totusi conducerea lui Juventus este, asa cum s-a speculat in repetate randuri, mai interesata de internationalul italian Antonio Cassano decat de roman. Acesta ar putea fi un motiv pentru care briliantul ar putea merge la AS Roma, in schimbul venirii lui Cassano la Juventus. Roma vrea in schimbul lui Cassano 12 milioane de dolari si un jucator imprumutat, iar cel mai probabil acesta va fi Adi Mutu. Tehnicianul lui Juventus, Fabio Capello a fost, pana acum, impresionat de prestatia lui Mutu la antrenamente, precum si de modul in care a evoluat in primul sau meci alaturi de echipa torineza, insa el s-a aratat interesat, in acelasi timp, si de atacantul lui Roma, Cassano. Tot in favoarea luI Cassano atarna si parerea directorului general al lui Juventus, Luciano Moggi, care nu este convins ca Mutu trebuie sa ramana la Juvetus.

 
Grupul Ilascu implineste azi 13 aniPDF Print E-mail
Chisinau, Basarabia/Romanian Global News
Accesari :313
Thursday, 02 June 2005

Se implinesc joi, 2 iunie, exact 13 ani de cand membrii a ceea ce a fost numit ulterior Grupul Ilascu, Andrei Ivantoc, Alexandru Lesco, Tudor Petrov Popa si Ilie Ilascu, au fost arestati in mod abuziv de catre autoritatile separatiste de la Tiraspol.

Ulterior, au fost eliberati intai Ilie Ilascu si mai apoi, in cursul anului trecut, Alexandru Lesco, insa cea de-a doua jumatate a grupului, Andrei Ivantoc si Tudor Petrov Popa se afla inca in temnitele de la Tiraspol, asteptand in fiecare zi sa se faca dreptate si sa fie eliberati. Problema incarcerarii ilegale a celor doi patrioti romani a constituit obiectul unei recente hotarari a Comisiei Europene a Drepturilor Omului, prin care aceasta dispunea eliberarea imediata a lui Ivantoc si Petrov-Popa insa din nefericire, regimul separatist de la Tiraspol refuza sa respecte decizia CEDO.

Prezentam in cele ce urmeaza declaratiile celor patru membri ai grupului, asa cum apar ele in dosarele CEDO. Precizam ca materialul a fost obtinut cu ajutorul Ziarului de Garda.

Ilie Ilascu: Locuiam in orasul Tiraspol, pe  strada Pacii 50, de 10 ani. In dimineata zilei de 2 iunie 1992, la ora patru, abia se zorea de ziua. A inceput sa latre cainele. Am vazut cum sar gardul militari, imbracati in camuflaj si veste anti-glont, inarmati. S-a deschis usa, si au navalit, m-au lovit in fata cu patul armei si am cazut jos, m-au legat cu mainile la spate. Erau in uniforma Armatei a 14-a, cu distinctiile fostei armate sovietice. Cu emblema Uniunii Sovietice, cu epoleti de capitan, de maior ... altii erau pur si simplu, in camuflaj, fara epoleti. Cand m-au scos afara am vazut ca erau doua blindate la capatul strazii si in jur de 50-60 de oameni, toti inarmati erau. Conducea operatiunea un colonel, nu-l cunosteam cine este, nu mi s-a prezentat, dar cu dansul mai era un colonel-locotenent care mi s-a prezentat. Era Vladimir Gorbov, vice-ministru, al asa-zisei securitati din Transnistria. L-am mai recunoscut pe un ofiter de la Militia din Tiraspol care trecuse cu timpul in serviciile secrete ale Trasnistriei, era Victor Gusan, in prezent nu stiu ce lucreaza, paremi-se bussinesman al firmei Sherriff. De acasa pana la Securitatea din Tiraspol am fost dus intr-o masina Volga, cu escorta... Si mainile legate. M-au introdus intr-o camera unde se afla Vadim Sevtov.

Andrei Ivantoc: Am locuit in orasul Tiraspol, strada Tineretii 58. In dimineata de 2 iunie 1992, cam pe la vreo ora noua-zece, au batut in usa, au navalit fortele speciale. M-au batut bine si apoi m-au luat. Un timp am fost tinut in subsol si pe urma ne-au transferat la Comendatura Armatei a 14-a.
Alexandru Lesco: Locuiam in orasul Tiraspol. La 2 iunie 1992 am fost trezit din somn, la ora doua noaptea. Au intrat patru oameni inarmati. In civil era dl Gusan. Asa s-a prezentat. Nu mi-au spus ca ma aresteaza, mi-au spus sa imi iau documentele cu mine. M-au imbarcat in automobil, din urma a mai mers un automobil, atat am vazut. M-au dus la izolatorul preventiv din orasul Tiraspol. Acolo, am avut o discutie de vreo trei ore cu domnul care se numea atunci Sevtov- Antiufeev, asa mi s-a prezentat. In afara de el acolo era un oarecare Gorbov, care de asemenea, s-a prezentat. A treia persoana nu s-a prezentat. Peste o zi s-au inceput interogarile.

Tudor Petrov- Popa: Am trait in orasul Tiraspol, strada Tesatorilor. Inainte de aceasta am fost trimis de la Combinatul de bumbac la Sevastopol, la odihna pe o luna de zile. Cand am venit, a doua zi, am fost arestat, dimineata la ora sase. Victor Gusan, el a intrat intai. Au fost toti in civil. Am fost dus la sectia de Militie pana undeva la ora 12. Pe urma m-au dus in subsol, acolo, in celula. Am fost tinut in sectia de Militie, sapte luni de zile. Cand s-a inceput judecata, eram in inchisoarea din Tiraspol.

 
Ultimul cotidian guvernamental eliminat la ChisinauPDF Print E-mail
Chisinau, Basarabia/Romanian Global News
Accesari :185
Thursday, 02 June 2005

Ziarul guvernamental basarabean Moldova Suverana isi va inceta aparitia incepand de joi, 2 iunie, dupa ce membrii cabinetului de ministri de la Chisinau au votat in sedinta de miercuri, 1 iunie, lichidarea acestuia.

Premierul Vasile Tarlev a declarat si el ca decizia Guvernului este binevenita si ca este discutata de mult informeaza agentia de monitorizare a presei Monitor Media. Moldova Suverana, intitulat inainte de proclamarea independentei tarii Moldova Socialista este unul dintre cele mai vechi ziare basarabene, avand cea mai lunga istorie. Decizia desfiintarii acestuia vine la putin timp dupa ce Guvernul de la Chisinau a decis aceeasi soarta si pentru ziarul guvernamental de expresie rusa, Nezavisimaya Moldova, in data de 18 mai. Odata cu dizolvarea Moldovei suverane, Guvernul nu mai are in gestiune nici o publicatie de infromare generala, cu exceptia agentiei oficiale Moldpres, ce editeaza Monitorul oficial al Republicii Moldova.

Monitor Media mai informeaza ca la data de 17 mai, membrii Consiliului municipal Chisinau au votat, intr-o sedinta extraordinara, si lichidarea Agentiei municipale de presa INFO-Prim, institutie finantata din bugetul orasului Chisinau. Respectiva agentie de presa a activat mai bine de sase ani. Pentru decizia respectiva au votat consilierii fractiunilor crestin-democrate, comuniste si trei consilieri independenti.

Incetarea editarii ziarelor guvernamentale Moldova Suverana si Nezavisimaia Moldova de catre Guvern a fost ceruta de Partidul Popular Crestin Democrat (PPCD) din Moldova la 4 aprilie curent, cand Parlamentul de la Chisinau l-a ales pe Vladimir Voronin in functia de presedinte al tarii. Aceasta a fost una dintre cele 10 conditii impuse de PPCD in schimbul votarii lui Voronin.

 
A luat fiinta Liga Romanilor din ItaliaPDF Print E-mail
Milano, Italia/Romanian Global News
Accesari :382
Thursday, 02 June 2005

{mosimage}Primul Congres al Ligii Romanilor din Italia s-a desfasurat sambata, 28 mai, la Milano. LRI este o organizatie apolitica ce grupeaza majoritatea asociatiilor cu activitati importante in comunitatea romaneasca din Italia, se arata intr-un comunicat al Ligii.

{mosimage}Structura organizata la nivel national, a fost construita in cele sase luni de la prima prezentare a proiectului, in data de 20 noiembrie, la Roma. Desi foloseste modelul altor Ligi si Federatii romanesti din alte tari, LRI aduce o nouate prin faptul ca nu include numai asociatii, ci si alte aspecte importante din viata comunitatii romanesti, precum ziare, sindicate, intreprinzatori si parohii ortodoxe. Modelul de constituire este acela prin reprezentanti ai asociatiilor si ai celorlalte structuri, plus un numar de persoane fizice care au ales sa nu se inscrie in nici o asociatie, dar care vor participa la activitatea Ligii, se mai arata in comunicat.

Presedinte al LRI a fost ales, prin vot secret, Serban Dogarescu, un inginer in varsta de 41 de ani, din Milano. Tot prin vot secret au fost alesi coordonatori in Lazio, Lombardia, Piemonte, Veneto, Toscana, Liguria si Sicilia.

Liga Romanilor din Italia isi propune sa devina, de-a lungul activitatii sale, un interlocutor credibil pentru autoritatile italiene si romane din Italia, pentru a da greutate demersurilor in favoarea comunitatii romanesti din aceasta tara. LRI doreste sa reprezinte interesele comunitatii romanilor din Italia, sa promoveze o imagine corecta a Romaniei si sa ia atitudine in cazul unor momente critice pentru comunitate. De asemenea, LRI intentioneaza sa poarte discutii cu celelalte ligi, federatii sau uniuni ale diasporei romanesti. Toate asociatiile romanesti prezente in Italia sunt invitate sa se alature acestei Ligi, pentru unirea miscarii de asociere a tuturor romanilor intr-o singura voce, mai informeaza comunicatul Ligii.

 
Partidele parlamentare sustin in comun sistemul de autoguvernari minoritarePDF Print E-mail
Budapesta, Ungaria/Romanian Global News
Accesari :182
Thursday, 02 June 2005

Liderii partidelor din Parlamentul Ungariei s-au inteles in cele mai importante probleme privitoare la modificarea Legii pentru Minoritati.

Aceasta inseamna ca in toamna anului viitor se vor putea tine alegerile autoguvernarilor nationalitatilor. Astfel, la alegerea autoguvernarilor minoritatilor vor putea participa doar persoane cu cetatenie maghiara. Vor primi dreptul la alegerile autoguvernarilor minoritatilor acele persoane care se vor prezenta la notarul localitatii si isi vor declara apartenenta lor etnica. Aceasta declaratie nu poate fi contestata de nimeni. Pentru a se putea tine alegerea intr-o localitate anume, trebuie sa se inregistreze pe lista cel putin 30 de alegatori, in cazul nostru, persoane care vor declara ca sunt romani. La alegeri, vor putea fi candidati in autoguvernarea minoritara doar persoanele desemnate de organizatii de nationalitate. Candidatul va trebui sa declare ca vorbeste, cunoaste limba minoritatii din care face parte. Se vor putea forma si autoguvernari minoritare judetene. La alegerea autoguvernarilor judetene si pe tara vor avea dreptul deputatii din autoguvernarile minoritare locale. Despre cele mai importante obiective ale intelegerii au informat presa la 31 mai 2005, la Budapesta, Mesterhazy Attila si Nemeth Zsolt, membrii Prezidiului MSZP, respectiv FIDESZ.

Intrebandu-l pe presedintele Autoguvernarii pe Tara a Romanilor din Ungaria despre opinia sa privitoare la intelegerea partidelor parlamentare, Traian Cresta ne-a declarat ca este o bucurie consensul acestora, insa pentru romanii din Ungaria nu inseamna rezolvarea problemelor. Desi in 2006 vom avea alegeri minoritare, nici cu aceste modificari nu vom putea exclude anomaliile si cred ca vom avea iarasi grave probleme mai ales in Capitala, unde si actualmente membri ai 14 autoguvernari romanesti nu sunt cunoscuti de comunitatea noastra, a mai adaugat presedintele reprezentantei pe tara. Acum urmeaza dezbaterea proiectului pe comisii, iar in scurt timp Legea Minoritatilor va putea fi votata de catre Parlament, informeaza corespondentul Romanian Global News in Ungaria.

 
Au inceput inscrierile pentru obtinerea permiselor de sedere in ItaliaPDF Print E-mail
Milano, Italia/Romanian Global News
Accesari :420
Thursday, 02 June 2005

Miercuri, 1 iunie, a fost prima zi in care romanii din Milano au putut face prenotari pentru prezentarea cererilor de reinnoire a permisului de sedere.

Se va incerca in acest fel evitarea cozilor inutile care se formeaza, de cele mai multe ori, la comisariat. Confirmarea reinnoirii permisului de sedere se poate face direct pe Internet, pe pagina www.provincia.milano.it. Tot la aceasta adresa cei interesati vor putea afla cand sa se prezinte pentru ridicarea permisului. Este suficienta numai tastarea numelui si a datei de nastere a solicitantului pentru a afla informatiile dorite. Aceasta este, de asemenea, o masura la care s-a recurs pentru a fi evitate cozile in fata ghiseelor. Anul trecut, a aratat chestorul din Milano, Paolo Scarpis, in cadrul cuvantarii sale cu ocazia aniversarii Politiei ne-am cerut scuze pentru timpul indelungat necesar reinnoirii permisului de sedere. Am promis, atunci, initiative si schimbari, care in fapt, au existat, insa care nu au dat rezultatele scontate. In timp ce asteptam concretizarea noilor initiative ale Guvernului a mai spus Chestorul noi vom incerca sa facem posibil incepand cu 1 iunie, prenotarea in vederea accesului la oficiile noastre pentru prezentarea cererilor de reinnoire a permisului.

 
Cimitir romanesc stravechi langa cetatea Giulei?PDF Print E-mail
Giula, Ungaria/Romanian Global News
Accesari :209
Thursday, 02 June 2005

Zilele trecute, pe strada Var nr. 29, in timpul demolarii unei case vechi si pregatirii terenului pentru noua fundatie, au iesit la iveala ramasitele unui cimitir, fiind descoperite numeroase oase.

Deoarece cetatea si imprejurimile sunt considerate ca teren arheologic, la sapaturi a fost de fata si un arheolog. In urma gasirii mormintelor la o adancime de vreo 30 de cm, lucrarile s-au oprit, pana la descoperirea originii acestora.

Mormintele descoperite, in jur de vreo 15, sunt asezate in ordine, in directia Nord-Vest Sud-Est. Dupa primele observatii, acestea dateaza din secolul al XVIII-lea. Arheologul Liska Andras, in urma unor cercetari efectuate pe baza documentelor timpurii, a ajuns la concluzia ca acesta s-ar putea sa fi fost un cimitir provizoriu al romanilor care traiau in imediata apropiere a cetatii. Aceasta presupunere este bazata pe unele harti care, in anul 1722 indicau in acel loc numai copaci, in anul 1783 erau indicate numai cateva case, cu denumirea de Walach Stad (Oras Romanesc), iar in anul 1807 in locul respectiv era indicat un cimitir parasit (cem. desertum), imprejmuit de case. Pe hartile care sunt facute dupa aceasta data, cimitirul nu mai figureaza, in acest loc construindu-se case. Din datele de mai sus cu privire la asezarea cimitirului, precum si la asezarea populatiei romanesti in acele vremuri, s-a ajuns la presupunerea ca ar fi vorba de un cimitir ortodox romanesc. Insa, pana a se ajunge la concluzii sigure, mai sunt necesare investigatii arheologice, pentru a dovedi cu siguranta corectitudinea acestei presupuneri, informeaza corespondentul Romanian Global News in Ungaria.

 
Centrul cultural roman din Montreal, in dezbaterea ARCPDF Print E-mail
Montreal, Canada/Romanian Global News
Accesari :210
Thursday, 02 June 2005

Asociatia Romana din Canada invita toate asociatiile, organizatiile si persoanele interesate sa participe vineri, 17 iunie, la o masa rotunda cu tema "Centrul cultural roman din Montreal (8070 Cristophe Colomb) - trecut, prezent si viitor".

Intalnirea se va desfasura incepand cu ora 18:45 la Centrul comunitar Cote-des-Neiges care se afla la adresa 5347 Chemin de la Cote-des-Neiges, Montreal, informeaza site-ul asociatiei. Informatii suplimentare despre acest eveniment se pot obtine de la adresa de e-mail info@arcanada.org sau la numarul de telefon (514) 735-9139.

 
Copiii din Finlanda pot sa urmeze cursuri de limba romanaPDF Print E-mail
Helsinki, Finlanda/Romanian Global News
Accesari :175
Thursday, 02 June 2005

Copiii romani din Helsinki ar putea sa participe, incepand cu aceasta toamna, la un curs de limba romana pe care il va sustine un profesor care este dispus sa efectueze saptamanal sedinte cu durata de o ora si jumatate.

Cursul va fi gratuit, iar locul de desfasurare a orelor se va stabili in functie de dorintele parintilor, informeaza Calin Hera, membru al Asociatiei Romanilor din Finlanda. De asemenea, exista si posibilitatea de a organiza un curs de limba romana pentru adulti, de data aceasta fiind nevoie de mai multi doritori care sa fie dispusi sa plateasca suma de 10-15 euro pe luna. Desi in apropiere de capitala finlandeza, in localitatea Espoo, exista deja un curs similar de limba romana, la care iau parte in jur de 14 copii, ar fi bine ca si cei mici din Helsinki sa poata beneficia de aceste lectii. Cursurile sunt gratuite ca urmare a faptului ca sunt organizate de municipalitati, in cazul in care exista doritori. Cei interesati pot sa il contacteze pe Calin Hera la adresa calinhera@yahoo.co.uk.

 
Campul Romanesc de la Val-David se va reamenajaPDF Print E-mail
Montreal, Canada/Romanian Global News
Accesari :181
Thursday, 02 June 2005

Romanii din Montreal sunt invitati din nou sa ia parte vineri, 11 iunie, la o actiune benevola de intretinere a parcului de la Val-David, initiata de Asociatia Romana din Canada.

Participantii la program va trebui sa se ocupe de curatenia si reamenajarea acestui parc, care reprezinta locul unde se afla Campul Romanesc, un adevarat simbol pentru romanii din Montreal. Persoanele intresate sa dea o mana de ajutor la acest proiect sunt rugate sa contacteze asociatia romana la adresa info@arcanada.org sau la numarul de telefon (514) 735-9139, informeaza portalul ARC.

 
Sarbatoarea cartierului pentru romanii din BruxellesPDF Print E-mail
Bruxelles, Belgia/Romanian Global News
Accesari :138
Thursday, 02 June 2005

Casa de cultura Belgo-Romana Arthis ii invita pe toti romanii sa vina duminica, 5 iunie, de la ora 13:00, in parcul din Square des Blindes 1000 din Bruxelles, la Sarbatoarea cartierului.

Programul manifestarii include un spectacol de muzica folclorica romaneasca, reggae si hip-hop, ateliere creative pentru copii, ce vor contine desene, ceramica, modelaj, cateva partide de minifotbal, un castel gonflabil, dar si la o masa copioasa cu mici la gratar si bere, specialitati belgiene si africane, informeaza portalul rombel.com.

 
Chivu si Lobont au ajutat financiar biserica romaneasca din SchiedamPDF Print E-mail
Schiedam, Olanda/Romanian Global News
Accesari :290
Thursday, 02 June 2005

{mosimage}Doi cunoscuti fotbalisti romani, Cristi Chivu si Bogdan Lobont, se numara printre donatorii care au sprijinit parohia ortodoxa romana Sfantul Grigorie Teologul", din localitatea olandeza Schiedam.

{mosimage}Cei doi sportivi au daruit fiecare cate 100 de euro pentru iconostatsul bisericii, bani care s-a adauga celorlalte donatii facute de enoriasi pe parcursul anului trecut. In urma sumei stranse, parintele Ioan Dura a reusit sa achizitioneze un iconostas pentru biserica romaneasca, care a fost ulterior pictat si instalat, se arata pe paginade web a parohiei romane.

Bogdan Lobont este portarul echipei olandeze de fotbal Ajax Amsterdam si a fost coleg cu Cristi Chivu la aceasta echipa. In prezent, Chivu este legitimat la clubul AS Roma.

 
Romanii din Chicago sarbatoresc succesul Romaniei la EurovisionPDF Print E-mail
Chicago, SUA/Romanian Global News
Accesari :182
Thursday, 02 June 2005

Echipa Seara Romaneasca din Chicago va organiza si in luna iunie celebrele intalniri de joi seara.

Prima seara de acest fel este programata sa se desfasoare joi, 2 iunie, in aceeasi locatie: Juliana Restaurant and NightClub din Chicago. Intalnirile de luna aceasta vor fi dedicate celebrarii succesului obtinut de reprezentantii Romaniei la Eurovision, Luminita Anghel si trupa de percutionisti Sistem, care au reusit sa obtina un binemeritat loc trei. Acest succes reitereaza unul dintre principiile de baza care stau la baza Serii Romanesti promovarea valorilor noastre nationale in plan international. Ceea ce, bineinteles, are ca obiectiv suprem promovarea chintesentei culturii noastre muzicale care contribuie, in acelasi timp, la crearea unei imagini care reflecta frumusetea Romaniei in fata lumii, mentioneaza echipa Seara Romaneasca. Colectivul care ofera in fiecare seara de joi romanilor din Chicago aceste intalniri este formata din Luminita Boldovici, fondator al proiectului si responsabil PR, Daniel Mitrus DJ Danny si Cezar Rachieru DJ Cezar.

 
S.O.S Bisericile pictate din Romania la LondraPDF Print E-mail
Londra, Anglia/Romanian Global News
Accesari :169
Thursday, 02 June 2005

Sherban Cantacuzino va prezenta vineri, 3 iunie, in Glasgow conferinta intitulata Bisericile pictate din Romania (The Painted Churches of Romania).

Evenimentul va avea loc la The Burrell Collection si va fi sustinuta in sprijinul Fundatiei Pro Patrimonio, organizatie internationala nonguvernamentala si nonprofit al carei obiectiv este acela de a restaura cladiri aflate in pericol, ce fac parte din mostenirea istorica. Pro Patrimonio este fondata prin plata abonamentelor membrilor, prin donatii, inclusiv transferuri de proprietate. Organizatia este, de fapt, o federatie de fundatii nationale autonome din Romania, Mare Britanie, SUA si Franta, care impartasesc o misiune comuna, un program de conservare comun, si au o pagina web comuna, ca si acelasi presedinte. Fundatia isi desfasoara activitatea sub patronajul Regelui Mihai I de Romania si este fondata si prezidata de Sherban Cantacuzino. Printre proiectele acestei organizatii se afla restaurarea Casei Golescu din Campulung Muscel, Wallachia Banffy Palace (Bontida, Transilvania), Viscri (Deutsch-Weisskirch) si Voronet (Bucovina).

Sherban Cantacuzino este originar din Romania, insa din 1939, de la varsta de 11 ani traieste in Anglia, unde a avut o activitate foarte bogata, mai ales in domeniul arhitecturii. In 1994 a devenit membru al Uniunii Arhitectilor din Romania si al Comisiei pentru Locuri si Monumente Istorice. Intrucat numarul de locuri din sala este limitat, este indicat ca cei interesati de conferinta sa faca o rezervare, trimitand un plic auto-adresat si timbrat la adresa Sherban Cantacuzino, 140 Iffley Road, London W6 0PE, sau sunand la numarul de telefon 020 8748 0415, sau la fax 020 8563 8336. Intrarea va fi ilbera, insa cei care vor sunt liberi sa faca o donatie in sprijinul fundatiei Pro Patrimonio.

 
Omagiu adus Ligiei Pop in FrantaPDF Print E-mail
Paris, Franta/Romanian Global News
Accesari :202
Thursday, 02 June 2005

Salonul de Aur al Hotelului Behague, resedinta Ambasadei Romaniei la Paris va gazdui vineri, 3 iunie, de la ora 20.00, un concert de muzica clasica.

Spectacolul este gandit ca un omagiu adus profesoarei Ligia Pop de catre elevii sai de la Liceul de muzica Dinu Lipatti din Bucuresti. Andrei Preda, Cristina Mihart, Valentin Codrescu, Andreea Pogor si Sinziana Alexandru vor interpreta partituri de exceptie ale unor renumiti compozitori. Din program vor face parte, astfel, piese de Beethoven (Tema si Variatiuni op.77 in Sol major), Chopin (Impromptu op.29 no.1 in La bemol major si Fantezie), Ravel (Sonatine si Scarbo fragment din Suita Gaspard de la nuit), Enescu (Preludiu si Fuga si Brahms (Rapsodie op.79 no.1 in Si minor si 6 Klavierstucke op.118).

Dupa ce si-a facut studiile de pian in Romania, Ligia Pop a urmat cursuri de perfectionare la Weimar. A desfasurat, de atunci, o bogata activitate artistica, atat camerala cat si ca solista. Incepand din anul 1972, Ligia Pop a predat pian la Liceul de Muzica Dinu Lipatti din Bucuresti, cu un palmares uimitor, mai ales ca elevii sai au obtinut in mod frecvent premii nationale si internationale. De asemenea, multi dintre acestia sunt astazi cunoscuti in intreaga lume. Pe de alta parte, Ligia Pop este si autoarea a numeroase lucrari stiintifice si de specialitate, ce reprezinta adevarate instrumente de munca pentru cei care cauta desavarsirea in plan muzical.

Fondurile care se vor acumula in urma acestui spectacol vor fi donate organizatiei Solidaritate fata de copiii romani abandonati. Pentru intrarea in sala este nevoie de o rezervare, care se poate face la numarul de telefon 01.47.05.15.31.  

 
O autobiografie a unui roman va detrona oare celebrul Papillon?PDF Print E-mail
Londra, Anglia/Romanian Global News
Accesari :226
Thursday, 02 June 2005

In capitala britanica s-a lansat recent, fiind deocamdata disponibila numai on-line, cartea The Story of My Rotten Life (Povestea vietii mele stricate).

Volumul scris de Constantin Misaca, un roman fugit in urma cu ani buni din tara este inca o poveste autobiografica a unui om care a fugit de realitatile societatii comuniste din Romania pentru a-si face un viitor in oricare alt colt de lume. Stiu ca multi or mai zice: inca o poveste despre un alt vagabond prin lumea asta Dar nu suntem cam asa, noi toti cei care am intins-o din tara odata, nu conteaza din ce motive? spune Constantin Misaca. El invita cititorii sa se delecteze cu aceasta carte, daca au ajuns sa o cumpere si promite ca ofera o lectura buna si captivanta.

Autobigrafia este disponibila pe orice pagina de internet care vinde carti. In Marea Britanie pretul la care poate fi achizitionata este de 18.93 lire sterline. Cartea are nu mai putin de 660 de pagini, destul pentru povestea unei vieti, si este editata in luna octombrie a anului trecut.

Exista multe carti bune scrise in aceasta lume, care ar putea acoperi subiectul si domeniul pe care il acopera cartea mea. Dar pana acum, nu pot spune sincer decat ca a fost numai o carte care a reusit sa se apropie si sa fie calificata de mine drept numarul unu, pe acest gen de subiect. Si aceasta carte a fost si este cartea lui Henry Charierre, Papillon. Insa acum, cred ca timpul a trecut si de acum inainte este timpul sa inlocuiesc acest vechi number one cu unul nou, care este cartea mea, The Story of My Rotten Life, pentru ca cred ca intr-un fel este o carte mult mai buna, declara Misaca in synopsis-ul cartii sale, adaugand si speranta ca dupa materialul sau autobiografic se va face candva si un film.

 
Cel mai bun spectacol romanesc merge la GiulaPDF Print E-mail
Giula, Ungaria/Romanian Global News
Accesari :181
Thursday, 02 June 2005

Cea mai noua piesa a renumitului regizor roman Silviu Purcarete, intitulata "Cum doriti sau Noaptea de la spartul targului", adaptata dupa opera lui William Shakespeare, si pusa in scena de actorii Teatrului National din Craiova, va putea fi urmarita si de publicul julan.

Spectacolul se va desfasura in ziua de 14 iulie, pe scena din sala sporturilor din oras, cu incepere de la ora 20.30. Piesa lui Purcarete a castigat in acest an Premiul Uniter in categoria "Cea mai buna regie" si "Cel mai bun spectacol". "Sunt aici toate spectacolele pe care le-am facut, majoritatea actorilor cu care am lucrat; este o suita de oglinzi deformate de nostalgie, o privire melancolica asupra unui timp pe care l-am petrecut aici, cu sentimentele si parfumurile care au existat. M-au inspirat nenumaratele descinderi in biblioteca teatrului, un loc care pe mine m-a fascinat pentru ca timp de cincisprezece ani de cand vin aici, in teatru, ei bine, acele dulapuri ale bibliotecii nu mi s-au parut a fi deschise", a afirmat Silviu Purcarete la premiera spectacolului "Cum doriti, informeaza corespondentul Romanian Global News in Ungaria.

 
Expozitia romaneasca de fotografii de la Berlin va avea un oaspete specialPDF Print E-mail
Berlin, Germania/Romanian Global News
Accesari :157
Thursday, 02 June 2005

Premierul Calin Popescu-Tariceanu va participa, conform programului anuntat in urma cu o saptamana, la vernisajul expozitiei de fotografii intitulata Romania - peisaj cultural european, care va avea loc vineri, 3 iunie la sediul Ministerului Federal al Afacerilor Externe din Berlin.

Evenimentul va incepe la ora 11:00, actiunea fiind organizata de Muzeul Dunareano-Svab Ulm, informeaza pagina rom2.de. Totodata, expozitia a primit sustinere financiara din partea Ambasadei Romaniei al Berlin si a Forumului Romano-German.

 
Incep repetitiile pentru Festivalul Romanesc din BoulderPDF Print E-mail
Boulder, SUA/Romanian Global News
Accesari :160
Thursday, 02 June 2005

Organizatia RAFA, Romanian American Freedom Alliance, se va ocupa si in acest an de festivalul romanesc care se va desfasura sambata, 9 iulie, in localitatea americana Boulder, statul Colorado.

Prima intalnire care va pune la punct o parte din detalile acestui eveniment romanesc va avea loc sambata, 4 iunie, la adresa 685 10th St, incepand cu ora 16:00, informeaza portalul rafa.org. Toti romani sunt rugati sa se implice in organizarea festivalului astfel incat acesta sa devina, din nou, un eveniment de succes, asa cum s-a intamplat in ultimii zece ani. Cei care doresc sa ia parte la activitatile premergatoare, dar nu pot sa vina din cauza programului personal, pot sa isi trimita ideile si sfaturile la adresa de e-mail info@rafa.org. Pentru buna desfasuratre a festivalului este nevoie de 20 de persoane care sa se ocupe de gatit in perioada 6-8 iulie si de alte 40 de persoane care ajute in ziua festivalului la toate acele aspecte care tin de organizarea din ziua respectiva.

Festivalul Romanesc din Pearl Street Mall Boulder a luat fiinta in anul 1994 la initiativa comunitatii de romani din statul Colorado. Principalul scop al evenimentului este strangerea de fonduri destinate organizatiei RAFA si crearea unei mai bune imagini a Romaniei in randul poporului american. Prin acest festival, comunitatea de romani poate sa se exprime mai bine din punct de vedere cultural, artistic si gastronomic.

 
Film romanesc la ICR PragaPDF Print E-mail
Praga, Cehia/Romanian Global News
Accesari :164
Thursday, 02 June 2005

Institutul Cultural Roman de la Praga a gazduit marrti, 31 mai, proiectia filmului romanesc Occident, in regia lui Cristian Mungiu.

La evenimentul care s-a derulat in cadrul ciclului "Cultura romana in context european" a luat parte un public numeros. Acesta a fost alcatuit din vorbitori de limba romana, profesori universitari, studenti, membrii Asociatiei Cehia-Romania si cetateni romani stabiliti temporar in Cehia, informeaza directorul adjunct al institutului, Constantin Stefanoaie. Proiectia filmului face parte dintr-un program al Institutului Cultural Roman din Praga care se va realiza prin prezentarea periodica a unor pelicule romanesti cerute in mod special de catre iubitorii genului.

 

 
Trenul vietii ajunge la televizunea finlandezaPDF Print E-mail
Helsinki, Finlanda/Romanian Global News
Accesari :160
Thursday, 02 June 2005

Postul de televiziune finlandez Yle 1 va difuza joi, 2 iunie, de la ora 21.55, filmul Trenul vietii de Radu Mihaileanu.

Pelicula este o coproductie Franta/Belgia/Israel/Romania din anul 1998 si beneficiaza de coloana sonora semnata de Goran Bregovic.

Trenul vietii a fost inclus in selectia oficiala a Festivalului de la Venetia in anul 1998. Pelicula trateaza intr-o maniera tragi-comica evenimentele din cel de-al doilea razboi mondial, cu accent pus pe deportatarea evreilor in lagarele de concentrare. Din distributie fac parte Mihai Calin, Razvan Vasilescu, Luminita Gheorghiu, Constantin Codrescu si Sanda Toma.

 
top

(C) 2017 Romanian Global News - singura agentie de presa a romanilor de pretutindeni
Programare si design Ideal Data Solutions