Advertisement
Agentia de presa pentru romanii de pretutindeni
redactia@rgnpress.ro


Menu Principal
Home
- - - - - - -
Arhiva 2005 - listing
- - - - - - -
Arhiva 2005
<<
Iunie 2005
>>
D
L
M
M
J
V
S
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30    
Cautare
Discriminarea romanilor din Serbia in atentia organizatiilor pentru protectia drepturilor omuluiPDF Print E-mail
Belgrad, Serbia/Romanian Global News
Accesari :586
Thursday, 09 June 2005

Membri importanti ai minoritatii nationale romanesti din Serbia au sustinut miercuri, 9 iunie, la Centrul Media din Belgrad o conferinta de presa, cu tema Discriminarea minoritatii nationale romanesti din Serbia.

Conferinta s-a desfasurat si cu participarea organizatiilor care se ocupa cu drepturile omului. Au luat cuvantul in cadrul dezbaterilor coordonatorul Coalitiei pentru lupta impotriva discriminarii, Sasa Gajin, coordonatorul Adunarii Consiliului pentru Drepturile Omului din Serbia, CHRIS, Dragan Georgevici, presedintele Consililui pentru drepturile omului din Negotin, Dusan Parvulovici, copresedintele Federatiei Romanilor din Serbia si presedintele Partidului Democrat al Romanilor din Serbia, Pedrag Balasevici.

Dragan Georgevic, coordonatorul Adunarii Consiliului pentru Drepturile Omului din Serbia-CHRIS, a constatat ca organele judiciare si politia au standarde duble. El a explicat ca prin modul lor de a actiona acestia si-au demonstrat eficacitatea pentru reprezentantii minoritatilor nationale romanesti, dar nu aun procedat in acelasi fel si cu pentru celalalt grup care de fapt a provocat incidentul. De altfel aceasta Adunare este abilitata pentru a acorda ajutor judiciar in fata organelor de justitie si dispune de 18 avocati in Serbia. Avocatii CHRIS-ului sunt deja angajati pentru a apara reprezentantii minoritatii nationale romane, se arata intr-un comunicat al Federatiei Romanilor din Serbia.

Presedintele Consiliului pentru drepturile omului din Negotin, Dusan Parvulovic, s-a referit la ziua de 21 mai, cand un grup de persoane care s-au prezentat ca fiind credinciosi ai Bisericii Ortodoxe Sarbe, s-au opus tinerii parastasului organizat la Manastirea Kolograsi, intru cinstirea memoriei ostasilor cazuti la Rovine Parvulovic a apreciat ca ei si-au manifestat astfel intoleranta impotriva romanilor. Conform declaratiilor sale, Politia a hotarat interzicerea acelei intruniri, hotarare anulata a doua zi de Tribunalul teritorial din Negotin. Parvulovic a mai precizat ca in Bor, la data de 6 iunie, au fost sparte geamurile sediului ONG-ului Ariadnae Filum Asociatia pentru cultura valahilor romanilor din Serbia de N-E.

Copresedintele Federatiei Romanilor din Serbia, Predrag Balasevic, a apreciat, la randul sau, ca intamplarile recente demonstreaza ca in comunele unde traiesc romani nu exista toleranta si nu exista dialog intre Asociatia romanilor si reprezentantii administratiei locale. Dupa cum spune Balasevic, romanii din Timoc vor forma, pana in toamna, Consiliul national. El a mai aratat ca o organizare mai buna a romanilor atrage dupa sine o presiune mai mare a autoritatilor locale asupra organizatiilor care ii reunesc pe reprezentantii minoritatii romane. Balasevic a tinut sa sublinieze ca statul nu da importanta faptului ca romanii nu au presa in limba materna si ca in scoli copii nu invata limba materna. Intrebat de agentia de presa sarba Taniug care este limba pe care romanii o cer in scoli, Balasevic a precizat ca este vorba despre limba romana, informeaza corespondentul Romanian Global News in Serbia.

 
Deputatul Constantin Igas, preocupat in continuare de romanii din TimocPDF Print E-mail
Arad, Romania/Romanian Global News
Accesari :212
Thursday, 09 June 2005

Intrebarea deputatului PD de Arad, Constantin Igas, adresata in urma cu cateva saptamani ministrului Afacerilor Externe, Mihai Razvan Ungureanu, referitoare la situatia in care se afla romanii de pe Valea Timocului, a primit in cele din urma un raspuns.

Oficialul roman a precizat faptul ca situatia romanilor de pe Valea Timocului reprezinta, in momentul de fata, una din problemele prioritare aflate in atentia Ministerului Afacerilor Externe in domeniul, atat de vast si complex, al promovarii si protejarii drepturilor conationalilor nostri din Serbia si Muntenegru. (...) MAE militeaza pentru tratarea romanilor din Valea Timocului drept parte integranta a minoritatii romane din Serbia si Muntenegru, in spiritul acordului intre cele doua guverne privind cooperarea in domeniul protectiei minoritatilor nationale..., informeaza cotidianul Adevarul de Arad.

Deputatul este atat membru al partidului sus-mentionat, cat si al Grupul de prietenie romano-sarb. In urma cu cateva saptamani, el a cerut sprijin pentru romanii de pe Valea Timocului care doresc sa-si construiasca o biserica ortodoxa romaneasca si o scoala cu predare in limba romana. In solicitarea sa, politicianul a mentionat numarul extrem de mare al romanilor care traiesc in aceasta zona, aproximativ 400.000 de persoane. Constantin Igas lanseaza si un apel catre comunitatatea aradeana pentru a dona carti pentru romanii de pe Valea Timocului.

Cei care doresc sa faca acest lucru se pot prezenta la sediul cabinetului parlamentar din Bulevardul Revolutiei, nr. 74, etaj II, de luni pana vineri (intre orele 9 si 16) si sambata (intre orele 9 si 12). Aceasta este doar una dintre actiunile intreprinse de deputatul PD, el intentionand sa mearga in vacanta parlamentara de vara in Valea Timocului pentru a vedea care este situatia la fata locului.

 
Legea minoritatilor nu este agreata nici macar de acesteaPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :600
Thursday, 09 June 2005

Miercuri, 8 iunie, a avut loc o dezbatere gazduita de Project on Ethnic Relations (PER) si moderata de Gabriel Andreescu, coordonator al Asociatiei APADOR - CH Romania, pentru jurnalistii din presa centrala si locala, subiectul constituindu-l viitoarea Lege a minoritatilor - din ciclul de proiecte "Consolidarea tolerantei interetnice in si prin presa".

La dezbatere a fost prezent un numar relativ mic de jurnalisti fata de lista participantilor, insa ce a fost de remarcat este faptul ca majoritatea cunosteau continutul acestei legi ce aduce in discutie o multime de erori de continut care o pot cataloga ca o lege discriminatorie, chiar si in randul minoritatilor nationale. Astfel, deja mai multe organizatii ale romilor s-au sesizat fata de continutul discriminatoriu al acesteia si au inaintat Parlamentului si initiatorilor, un protest ce include, pe puncte, argumentele contra. Intrebati de reporterii RGN, reprezentantii ucrainenilor din Romania au declarat si ei ca nu sunt multumiti de actuala forma a legii, ca nu au fost consultari suficiente cu toate minoritatile implicate, si, drept urmare, este considerata de marea majoritate a acestora drept "legea UDMR-ului". Atilo Marko, secretarul de stat al Departamentului pentru Relatii Interetnice, prins in corzi de jurnalisti, a recunoscut ca este o lege perfectibila insa ca ei (UDMR-ul, n.n.) si-o doresc foarte mult, chiar si asa, cu lipsuri, pentru a-si atinge telul de autonomie culturala cat mai curand.

Gabriel Andreescu, expert in problemele minoritatilor nationale, a facut jurnalistilor o scurta istorie a minoritatii maghiare din Romania, pentru a se intelege mai bine contextul in care acestia isi doresc Legea, insa a subliniat faptul ca discriminarile, atat pozitive, cat si negative, nu sunt benefice nici unei forme de societate, dar ca, pe de alta parte, masurile speciale pentru minoritari asigura pacea sociala si ca este normal ca guvernele sa aloce mai multi bani pentru acestia.

Jurnalistii prezenti au provocat organizatorii la o adevarata dezbatere, incercand sa inteleaga punctele slabe ale legii, care s-au aratat a fi destul de multe, asa cum comenta chiar Gabriel Andreescu. Acesta a mai subliniat faptul ca, desi Comisia de la Venetia, ODIR si Consiliul Europei, care au comentat si legea alegerilor locale, nu si-au dat acordul pentru actuala forma a Legii minoritatilor nationale, "este o lege a UDMR-ului pentru care se bate cu dintii, iar eu nu sunt de acord cu anumite puncte, asta este evident", a conchis Andreescu. Acesta a fost de parere si ca etno bussines-ul va inflori o data cu adoptarea acestei legi si ca simplul fapt ca te poti declara ca aprtinand de doua minoritati in acelasi timp va duce la acest fenomen nedorit. In plus, faptul ca se impun niste standarde foarte inalte pentru o minoritate ca sa poata fi acceptata in Consiliul National al Minoritatilor catalogheaza aceasta varianta a legii ca discriminatorie si impotriva legilor statului, pentru ca, in loc sa ajute minoritarii, le ingradeste foarte multe drepturi si le impune standarde pe care unii nu le pot atinge.

 
Ion Iliescu, invinuit in dosarul mineriadei din 1990PDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :158
Thursday, 09 June 2005

Fostul presedinte al Romaniei, Ion Iliescu, a aflat joi, 9 iunie, invinuirile ce i se aduc in dosarul mineriadei din 13-15 iunie.

Iliescu a declarat joi, 9 iunie, ca le-a trimis procurorilor bibliografia necesara pentru dosarul mineriada, urmand ca avocatii sai sa stabileasca impreuna cu procuroii o data pentru audiere. Am avut discutii cu comisia parlamentara privind evenimentele din 13-15 si am trimis si la Procuratura strenogramele cu discutiile mele cu comisia, a explicat Iliescu.

Intrebat cum va reactiona in cazul unei confruntari cu fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, fostul sef de stat a spus ca nu are ce sa discute cu acesta despre mineriade, ci cu instantele abilitate. Pana la urma, Iliescu s-a mai inmuiat si nu a uitat sa precizeze ca domniei-sale, ca persoana, i s-a parut cam exagerata condamnarea la 18 ani de inchisoare pentru Cozma si a precizat, in final, ca daca i se va cere o confruntare va accepta. Reamintim ca insusi Miron Cozma este cel care a cerut o confruntare in acest caz, cu Ion Iliescu. In dosarul mineriadei mai sunt in atentia procurorilor fostul premier, Petre Roman, precum si Gelu Voican Voiculescu.

 
Sfaturi-cheie pentru romanii care vor sa plece la lucru in strainatatePDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :321
Thursday, 09 June 2005

Pe fondul evenimentelor din ultimul timp referitoare la romanii care pleaca sa lucreze in strainatate, Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale a emis un comunicat de presa in care anunta o serie de aspecte extrem de importante pentru cei care doresc sa munceasca in afara granitelor tarii.

Cele mai importante sfaturi adresate de catre oficialii romani se refera la evitarea asa-zisilor reprezentanti ai angajatorilor straini care se tin de promisiuni dar, de fapt, urmaresc doar interesele materiale personale, citirea oricarui inscris pe care li se cere sa il semneze si sa nu faca acest lucru pana cand nu sunt siguri ca au inteles clar sensul fiecarei clauze in parte, achitarea tarifele de mediere in transe, in functie de evolutia in procesul de recrutare si plasare a fortei de munca in strainatate, pentru a limita eventualele pierderi in caz de nefinalizare a obiectului contractului, si solicitarea agentului de ocupare a fortei de munca sa le prezinte oferta ferma a angajatorului strain, care sta la baza recrutarii si plasarii de catre firma de plasare de forta de munca in strainatate, precum si clauzele esentiale care trebuie sa fie continute in contractul individual de munca.

Totodata, cei care sunt hotarati sa plece intr-adevar in strainatate la munca ar trebui sa insiste sa se intocmeasca o copie a contractului individual de munca si in limba romana, cu mentiunea ca valoarea juridica a acesteia este egala cu cea a contractului incheiat in limba tarii de destinatie, si sa contacteze, la cea mai mica urma de dubiu, Centrul de Informare si Documentare pentru Lucratorii Migranti din cadrul Oficiului pentru Migratia Fortei de Munca, Departamentul pentru Munca in Strainatate sau Inspectia Muncii, pentru relatii competente in domeniu. In ceea ce priveste obtinerea contractului de munca in strainatate, este bine de stiut ca se aplica pe pasaport, de catre misiunea diplomatica a tarii de destinatie ce functioneaza pe teritoriul Romaniei, o viza de munca, pentru care se plateste o taxa fixata de aceste autoritati. Pasaportul nu se preda decat reprezentantilor autoritatilor competente ale statului, atat in Romania, cat si in tara de destinatie, inainte de plecare toti cetatenii trebuind sa se informeze cu privire la datele de contact ale misiunilor diplomatice ale Romaniei de pe teritoriul tarilor de tranzit si al tarii de destinatie, pentru a le apela in caz de nevoie. Un ultim aspect il reprezinta asigurarea de sanatate care trebuie neaparat sa existe si prudenta sporita pentru cei care vor sa se deplaseze in tari in care Romania nu are misiune diplomatica, precum si in tari care nu au pe teritoriul Romaniei reprezentanta diplomatica, se mai arata in comunicat.

Plecarea la lucru in strainatate in scop de munca este supusa unor reglementari specifice care difera de la o tara la alta, de la o profesie la alta, de la un tip de contract la altul, motiv pentru care ar fi bine sa nu se aleaga aceasta alternativa pana cand cetatenii nu se informeaza si nu iau toate masurile care se impun; altfel, acestia risca sa devina potentiale victime ale traficului de persoane si de migranti.

 
Ortodocsii si greco-catolicii sarbatoresc Inaltarea DomnuluiPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :261
Thursday, 09 June 2005

Crestinii ortodocsii si greco-catolici sarbatoresc joi, 9 iunie, Inaltarea Domnului, praznic care are loc la 40 de zile de la Invierea lui Iisus Hristos.

Aceasta sarbatoare prin care Mantuitorul s-a suit la Ceruri marcheaza incheierea activitatii Sale pamantesti. La 40 de zile dupa inviere, Iisus s-a inaltat la cer de pe muntele Maslinilor, dupa ce le-a promis ucenicilor ca le va trimite Duhul Sfant pentru a intemeia biserica. Inaltarea la cer a Domnului ocupa un loc important in sirul marilor sarbatorilor crestine si, impreuna cu Invierea si Pogorarea Sfantului Duh, alcatuieste cele trei mari evenimente care definitiveaza trecerea pe pamant a Mantuitorului Hristos.Incepand cu anul 1920, Inaltarea Domnului este si ziua de pomenire a eroilor neamului. La cimitirele si monumentele eroilor se vor oficia in aceasta zi slujbe de pomenire si depuneri de coroane in semn de cinstire pentru cei care si-au dat viata pentru apararea tarii.

 
Bani de la Guvern pentru refacerea digurilor din Timis si Caras-SeverinPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :176
Thursday, 09 June 2005

Executivul a aprobat, prin hotarare de guvern, suplimentarea bugetului Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor cu 35 miliarde lei, din Fondul de interventii la dispozitia Guvernului, pentru inlaturarea efectelor calamitatilor naturale produse de recentele inundatii din bazinele hidrografice ale raurilor Timis, Bega si Barzava, situate in judetele Timis si Caras-Severin.

Obiectivele de investitii care urmeaza a se realiza pentru inlaturarea efectelor calamitatilor naturale produse de inundatii sunt refacerea digului pe raul Timis in zona Crai Nou-Graniceri (judetul Timis), inchiderea bresei pe raul Timis in zona localitatii Lugoj (judetul Timis), inchiderea bresei in zona Gavojdia (Valea Spaia - judetul Timis), refacerea apararii malului stang, aval baraj Costei (judetul Timis), refacerea liniei de aparare a malului drept pe raul Bega, in zona Sintesti-Marginea (judetul Timis), lucrari la acumularile nepermanente Secas si Cosarii (judetul Timis), inchiderea si refacerea liniei de aparare a raului Barzava pe sectorul Gataia-Denta (judetul Timis) si in zona Bocsa-Gataia (judetul Caras-Severin), inchiderea liniei de aparare pe raul Poganis (judetul Caras-Severin), pe raul Caras si afluenti (sectorul Ticvaniu Mic-frontiera cu Serbia), precum si refacerea liniei de aparare a raului Timis, in zona localitatii Daicoviciu (judetul Caras-Severin). De asemenea, este in curs de desfasurare, conform legii, intocmirea studiilor de fezabilitate si proiectelor tehnice pentru lucrarile respective, informeaza Prompt Media.

 
Satul Padureti, Arges, a fost inundat completPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :168
Thursday, 09 June 2005

30 de gospodarii din satul argesean Padureti au fost inundate in numai cateva minute in noaptea de 8 spre 9 iunie. Ploaia violenta care cazut in noaptea de miercuri a distrus casele si curtile oamenilor, care povestesc ca apa ajunsese in unele locuri chiar pana la un metru.

Apele au intrat si in fantani, facand imposibila folosirea apei acestora. Se pare ca inundatia a fost cauzata de santurile de scurgere din fata curtilor care nu erau ingrijite. Pompierii, sositi la interventie cred ca daca aceste santuri ar fi fost curatate apa s-ar fi putut scurge. Pompierii au desfundat, in cele din urma, santurile, insa prea tarziu pentru zecile de gospodarii afectate de ape.

 
Militarii romani si germani amenajeaza cimitirile eroilor din Craiova si BrailaPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :150
Thursday, 09 June 2005

Cimitirele Eroilor din garnizoanele Craiova si Braila vor fi reamenajate, in perioadele 8 - 22 iunie si 4 - 16 iulie a.c., de militari romani si germani, organizati in cadrul unor tabere mixte pentru ingrijirea mormintelor de razboi germane.

Aceasta activitate, intrata in traditia colaborarii dintre cele doua armate, are ca obiectiv reabilitarea mormintelor si operelor comemorative, ridicate in memoria militarilor care au luptat in cele doua razboaie mondiale. Taberele sunt organizate in conformitate cu prevederile Acordului intre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Federale Germania privind mormintele de razboi romanesti din Germania si mormintele de razboi germane din Romania, ratificat prin Legea nr. 170/1997. Actiunile sunt coordonate de Sectia Traditii Militare si Educatie Civica din Departamentul pentru Relatii cu Parlamentul, Armonizare Legislativa si Relatii Publice, informeaza un comunicat al MApN.

 
Al 25 lea elicopter modernizat, in dotarea Fortelor Aeriene RomanePDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :157
Thursday, 09 June 2005

Incepand de joi, 9 iunie, Fortele Aeriene Romane vor avea in dotare ultimul elicopter IAR-330, modernizat cu sistemul SOCAT.

Achizitia se va face in cadrul programului derulat de IAR Brasov cu firma israeliana ELBIT. IAR-ul 330 clasic, modernizat acum cu sistemul SOCAT a devenit un elicopter multifunctional, capabil sa egfectueze atat misuuni utilitare, cat si de lupta, in cele mai dificile medii si in orice conditii meteorologice. Elicopterele modernizate prin acest program au efectuat deja aproximativ 10 000 ore de zbor in tara si 500 in Bosnia Hertegovina, in misiuni de cercetare si supraveghere, evacuare medicala si transport de trupe si personal.

Sistemul SOCAT (sistem optronic de cercetare si antitanc) este un sistem modern, destinat sa asigure capabilitati pentru indeplinirea misiunilor de cautare, salvare, recuperare si transport de trupe din locuri greu accesibile.

 
Cinci ani de activitate pentru Institutul European din RomaniaPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :182
Thursday, 09 June 2005

Institutul European din Romania aniverseaza in aceasta perioada cinci ani de activitate, prilej cu care organizeaza in Bucuresti o conferinta internationala cu tema Noile si viitoarele state membre. Ce rol isi asuma intr-o Uniune Europeana cu 27 de tari?.

La eveniment participa reprezentanti ai Corpului Diplomatic din Romania, ministri, membri ai Parlamentului Romaniei, precum si cercetatori si oficiali ai unor institutii reprezentative din Statele Membre ale UE. Printre oficialii romani care au apreciat activitatea de pana acum a Institutului se numara si ministrul Integrarii Europene, Ene Dinga, care a felicitat Institutul European pentru rezultatele sale, declarand ca acestuia este fundamentala in ceea ce priveste dinamica sociala si economica. De asemenea, ministrul roman a afirmat ca obiectivele de crestere economica nu ar trebui stabilite intr-o modalitate comparativa, utilizand, de exemplu, modelul american, ci in propriul sistem si pe termen lung. Europa nu este intr-un punct de criza, ci intr-unul de reconsiderare a fundamentului sau, iar globalizarea nu va reduce importanta factorului social, ci il va accentua. Sunt necesare relansari ale modelului european de cultura si civilizatie, precum si ale modelului de crestere economica, a mai afirmat Ene Dinga la acest eveniment.

 
Nava Mircea va naviga pe ape strainePDF Print E-mail
Constanta, Romania/Romanian Global News
Accesari :170
Thursday, 09 June 2005

Nava Scoala Mircea efectueaza in perioada 9 iunie - 20 septembrie un mars de instructie in Marea Mediterana, Oceanul Atlantic si Marea Nordului, anunta ministerul Apararii Nationale.

In acest timp petrecut in afara tarii, vasul va participa la mai multe festivaluri maritime internationale si manifestari jubiliare in Belgia, Franta, Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, Norvegia, Germania, Olanda si va face escale in porturi din Italia, Portugalia, Spania si Tunisia. Un alt eveniment de maca la care s-a inscris si Mircea il reprezinta competitia nautica Tall Ships Race 2005 care va avea loc in Marea Nordului.

Echipajul navei este alcatuit din 160 de membri, fiind pentru prima data cand, pentru un mars de trei luni, noua persoane de sex feminin, studente si eleve, fac parte din echipaj, mai informeaza ministerul roman.

Construita intre anii 1938-1939 la Santierul Naval Blohm&Voss din Hamburg, Germania, Nava Scoala Mircea reprezinta simbolul traditiilor navale romanesti, mai multe generatiile de ofiteri si maistri militari de marina beneficiind de instruire la bordul vasului.

Nava a participat in anul 1976 la bicentenarul Independentei Statelor Unite, iar anul trecut Mircea a traversat Oceanul Atlantic pentru a doua oara si a concurat la competitia nautica Tall Ships Challenge 2004. In cadrul acestei intreceri nautice, vasul romanesc s-a clasat pe locul al doilea la una dintre etape si pe locul al cincilea in clasamentul general.

 
Incepe competitia pentru Marile Premii PrometheusPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :198
Thursday, 09 June 2005

Fundatia Anonimul si-a anuntat recent nominalizarile pentru editia din acest an a Marilor Premii Prometheus pentru Opera Omnia si Opera Prima.

Pentru castigarea trofeului Opera Omnia concureaza Gheorghe Anghel, Geta Bratescu, Roman Cotosman, la sectiunea "Arte plastice", Paul Bortnovski, Lucian Pintilie, Miriam Raducanu, la sectiunea "Artele spectacolului", Ana Blandiana, Mircea Ivanescu, Constantin Toiu, la sectiunea "Literatura", Aurelian Octav Popa, Cornel Taranu, cvartetul Voces, alcatuit din Bujor Prelipcean, Anton Diaconu, Constantin Stanciu si Dan Prelipcean, la sectiunea "Muzica".

In ceea ce priveste Premiul Opera Prima, pe lista nominalizatilor se afla Dumitru Gorzo, Florin Tudor, Mona Vatamanu si castigatorul Premiului I la Tabara de Sculptura Prometheus de la Sf. Gheorghe, Delta Dunarii, la sectiunea "Arte plastice", Geanina Carbunariu, Imola Kezdi, Cornel Porumboiu, la sectiunea "Artele spectacolului", Ionut Chiva, Stefania Mihalache si castigatorul Premiului I la Festivalul de Poezie Prometheus de la Sf. Gheorghe, Delta Dunarii, la sectiunea "Literatura", iar pentru sectiunea "Muzica" se intrec Laura Buruiana, Cristian Bence Muk si Diana Rotaru. Juriul va desemna cate un finalist pentru fiecare sectiune in luna septembrie, iar castigatorii Marilor Premii vor fi anuntat o luna mai tarziu la Clubul Prometheus.

 
Concert extraordinar pe ritmuri grecesti la Arenele RomanePDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :230
Thursday, 09 June 2005

Interpretul grec Thanasis Polykandriotis va sustine joi, 30 iunie, la Arenele Romane din Bucuresti, un spectacol extraordinar, alaturi de Orchestra Simfonica.

Concertul va incepe la ora 20:00 si va contine elemente de scenografie si decor ce duc cu gandul la vechea Elada, dar si la Grecia de astazi, informeaza compania organizatoare. Spectacolul va dura 100 de minute si va contine piese variate, unele cu accente traditionale sau clasice, altele cu ritmuri vibrante, moderne, pornind de la un singur instrument si ajungand la o intreaga orchestra. Nu va lipsi faimoasa tema muzicala din filmul Zorba Grecul piesa de referinta in muzica universala si care da si titlul spectacolului.

Thanasis Polykandriotis este unul dintre cei mai renumiti rapsozi greci, pasiunea lui pentru muzica si buzuki rasplatindu-l cu recunoasterea mondiala a talentului sau. A cantat pe cele mai faimoase scene ale lumii, Albert Hall (Londra), Opera House (Sydney), Kennedy Center, Carnegie Hall (SUA), dar si acasa, in deschiderea Jocurilor Olimpice. Alaturi de Polykandriotis si Orchestra Simfonica, pe scena va mai urca Adrian Naidin, compozitor si orchestrator roman.

 
Romania si-a trecut in palmares o realizare: victoria in amicalul cu ArmeniaPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :249
Thursday, 09 June 2005

Selectionata de fotbal a Romaniei a castigat miercuri seara in fata reprezentativei Armeniei cu scorul de 3-0, intr-o partida care, insa, nu va aduce tricolorilor nimic altceva decat amintirea unei victorii intr-un meci cu miza minima.

Daca Romania nu s-ar fi facut de ras in majoritatea meciurilor de pana acum din calificarile pentru Campionatul Mondial din Germania, 2006, poate ca aceasta victorie ar fi contat la calificarea Romaniei. Sau poate ca romanii s-ar fi putut bucura macar de victorie. Golurile Romaniei au fost marcate de Gigel Bucur (de doua ori) si de Ovidiu Petre.

In celelalte partide din grupa, Olanda s-a impus in fata Finlandei si Cehia a invins Macedonia, un joc al rezultatelor care ar putea da celor mai optimisti dintre suporterii nationalei sperante intr-o calificare.

 
Cooperare militara sporita intre Bucuresti si ChisinauPDF Print E-mail
Chisinau, Basarabia/Romanian Global News
Accesari :190
Thursday, 09 June 2005

Colaborarea dintre Republica Moldova si Romania in domeniul militar a constituit obiectul principal al discutiilor de luni dintre ministrul Apararii Valeriu Plesca si ambasadorul Romaniei la Chisinau.

Potrivit Serviciului de presa al Ministerului Apararii de la Chisinau, au fost elaborate toate premizele pentru o asemenea colaborare - partile au convenit ca acest lucru poate fi realizat atat in cadrul Programului Parteneriat pentru Pace, cat si "in mod direct", la baza fiind Acordul bilateral semnat intre institutiile militare de la Chisinau si Bucuresti.

In acest context, s-a mentionat ca apropiata vizita oficiala a ministrului Apararii Nationale a Romaniei, Teodor Atanasiu, la Chisinau, programata pentru 21 iunie curent, ar putea deveni o noua etapa in realizarea mai eficienta a planului comun de cooperare dintre armatele celor doua state.

 
Romania, UE, SUA in negocierile pentru regiunea transnistreana, cere Voronin la BruxellesPDF Print E-mail
Bruxelles, Belgia/Romanian Global News
Accesari :196
Thursday, 09 June 2005

Chisinaul a solicitat sprijin politic si asistenta din partea NATO pentru elaborarea unui plan individual de actiuni de parteneriat Republica Moldova-NATO si implementarea acestuia in paralel cu realizarea Planului de actiuni Republica Moldova-UE.

In discursul sau rostit marti, 7 iunie, in fata Consiliului Nord-Atlantic, la Bruxelles, presedintele Vladimir Voronin a declarat ca Republica Moldova a optat, de-o maniera ireversibila, pentru integrarea sa in UE si, in pofida unei conjuncturi geopolitice defavorabile, atribuie o importanta majora dezvoltarii relatiilor cu NATO. "Pentru Republica Moldova participarea la activitatile Consiliului parteneriatului euro-atlantic si ale Programului "Parteneriat pentru Pace" nu este un exercitiu academic. Problemele reale cu care ne confruntam - terorismul, separatismul agresiv si intransigent, criminalitatea organizata, traficul de persoane, coruptia, contrabanda - reprezinta o amenintare la esenta democratica a statelor noastre si pot fi solutionate numai in comun", a declarat Voronin, mentionand ca pentru Republica Moldova cooperarea cu NATO constituie cea mai buna modalitate de a se alatura eforturilor internationale vizand crearea unui sistem comun de securitate in spatiul euro-atlantic si de consolidare a stabilitatii in lume. Voronin sustine ca Republica Moldova doreste sa valorifice la maximum potentialul de cooperare oferit de Parteneriatul pentru pace si Consiliul Parteneriatului euro-atlantic si, totodata, sa sporeasca dinamica relatiilor sale cu NATO. "Consideram de o utilitate aparte elaborarea in cadrul PARP a obiectivelor parteneriatului pentru realizarea reformei armatei nationale si a masurilor privind imbunatatirea capacitatii fortelor noastre armate de a opera alaturi de fortele NATO", a declarat Voronin.

Totodata, el a mentionat barierele majore in calea avansarii Republicii Moldova pe fagasul integrarii europene si aprofundarii relatiilor sale cu Alianta: prezenta militara ilegala a trupelor rusesti pe teritoriul Republicii Moldova si conflictul transnistrean nesolutionat care afecteaza securitatea Moldovei si pe cea a regiunii. "Retragerea neintarziata, neconditionata si completa a fortelor armate ale Federatiei Ruse din Republica Moldova ar da un impuls decisiv solutionarii problemei transnistrene", a precizat Voronin, adaugand ca Tratatul adaptat cu privire la fortele conventionale in Europa nu poate fi ratificat atata timp cat nu vor fi retrase trupele rusesti de pe teritoriul Republicii Moldova. "Fidela principiului egalitatii suverane a statelor, Republica Moldova impartaseste pozitia conform careia este inadmisibila consolidarea securitatii unor state in detrimentul intereselor nationale ale altor state", a spus Voronin.

Referindu-se la conflictul transnistrean, el a constatat ca negocierile in formatul pentalateral si mecanismul de pacificare existent si-au demonstrat ineficienta si nu sunt de natura sa conduca la o solutie durabila. "Taraganarea procesului de reglementare serveste drept paravan pentru consolidarea regimului separatist si promovarea unor interese geopolitice si mafiote straine intereselor populatiei de pe ambele maluri ale Nistrului", a spus Voronin, salutand vointa Ucrainei de a juca un rol mai important in solutionarea problemei transnistrene. "Examinam, impreuna cu partenerii nostri, recentele initiative ale Kievului. Totodata, consideram drept prioritate instituirea controlului comun moldo-ucrainean de frontiera si vamal si desfasurarea unei misiuni internationale de monitorizare a frontierei moldo-ucrainene, in special pe segmentul transnistrean al acesteia. Doar eforturile concertate ale comunitatii internationale pot conduce la o schimbare pozitiva a situatiei in regiunea transnistreana. Ne pronuntam ferm pentru extinderea formatului de negocieri astfel, incat el sa includa UE, OSCE, SUA, Rusia, Ucraina si Romania. Contam in continuare pe spiritul de solidaritate si sustinerea Aliantei si a statelor ei membre pentru identificarea unei solutii pasnice durabile a problemei transnistrene, care de 13 ani mentine in calitate de ostatic un popor intreg si impiedica dezvoltarea ascendenta a tarii in toate domeniile", a spus Voronin. Potrivit lui, cooperarea Aliantei si UE cu Rusia este cruciala in reglementarea si prevenirea conflictelor. "Am fi recunoscatori statelor membre ale NATO daca in cadrul dialogului lor cu Rusia ar pune si problematica drepturilor omului in regiunea transnistreana, solicitand contributia la eliberarea neintarziata a celor doi detinuti politici din "grupul Ilascu", in conformitate cu decizia CEDO din 8 iulie 2004", a conchis Voronin.

 
Consulul Catalin Bodoni: "Acordul de munca a fost amanat de greci"PDF Print E-mail
Atena, Grecia/Romanian Global News
Accesari :1148
Thursday, 09 June 2005

Despre viata imigrantilor romani in Grecia, despre imigratia ilegala in aceasta tara si despre muncitorii romani si meseriile in care sunt implicati cel mai mult, despre problemele care apar cel mai adesea in drumul romanilor care vin in Grecia, vorbeste consulul Romaniei la Atena, Catalin Bodoni, intr-un interviu realizat de Costin Anghel, pentru Jurnalul National.

JN: Care este semnificatia termenului de "comunitate romaneasca" in Grecia?

Catalin Bodoni: Comunitatea romaneasca inseamna in primul rand cei care sunt stabiliti aici definitiv, adica cei care au domicilii stabile in Grecia. Sunt in jur de 4.500-5.000 de romani stabiliti definitiv in Grecia. Ei pot fi numiti diaspora romana din Grecia. Pe langa ei mai avem in jur de 100.000-110.000 de romani aflati legal la munca. Unii au venit direct la munca, altii au obtinut permis de sedere prin diverse situatii prevazute de legea greaca, precum "reintregirea familiei".

Care sunt zonele cele mai populate de romani?

Atena si apoi Salonic, in general zonele urbane. Estimat, Atena are in jur de 25.000-30.000 de romani. Nu avem o statistica oficiala pe care sa o punem la dispozitie, ci doar aprecierile ambasadei. In Salonic sunt in jur de 15.000 de romani. Mai avem comunitati destul de puternice in Larysa, Creta si in insula Rhodos.

Care sunt ocupatiile principale ale romanilor din Grecia?

Daca ne referim la romanii din diaspora, cei care sunt stabiliti definitiv in Grecia... ei sunt in majoritate medici si ziaristi. Mai sunt arhitecti, oameni de cultura, de arta, multi sunt chiar aici in Atena. Iar daca ne referim la romanii veniti cu permis de sedere, majoritatea lucreaza in constructii si in domeniul agricol. In general, barbatii lucreaza in constructii, femeile in domeniul serviciilor. Putem vorbi de un numar mare de femei care, pe baza Legii 2910, privind regimul strain in Grecia, si-au reintregit familia. Barbatii au venit, s-au stabilit, au un loc de munca sigur, si statul elen le permite reintregirea familiei. Asta inseamna sa-si aduca sotia si copiii.

Se pune problema muncitorilor ilegali romani in Grecia?

Pe langa cei 110.000 de romani sunt si o parte ilegali. Trebuie spus de la inceput ca practic nu exista statistici oficiale privind numarul romanilor din Grecia. Autoritatile elene nu ne-au pus la dispozitie o statistica oficiala. Am avea 110.000 romani aflati legal la munca, 5.000 cu domiciliul stabil in Grecia si 70.000-80.000 de romani aflati ilegal. In majoritatea cazurilor poate fi vorba de cei care au avut permise de sedere si nu le-au mai fost prelungite.
Insa, cu toate astea, si-au pastrat sederea in Grecia. In mod ilegal, bineinteles. Si e vorba de cei care vin pe baza acestui acord intre Romania si statele Schengen din care face parte si Grecia. Au dreptul sa calatoreasca timp de 90 de zile, insa ei vin si raman peste termenul stabilit. Politia greaca ne-a dat estimari in 2002: sunt circa 10.000 de persoane care au ramas ilegal. Estimari de genul: "au intrat 100.000 si au plecat 90.000". In 2003 au fost 11.000 si in 2004, 10.000. Ei sunt cei care au ramas peste termenul-limita. Asta e practic din statisticile politiei de frontiera.

Cati bani trimit muncitorii in tara anual?

Mi-e greu sa spun. Pentru ca nu am mijloacele necesare ca sa fac o evaluare, insa stiu ca e vorba de sume importante. Poate totusi va pot da o imagine. In sensul ca avem 110.000 romani legali, 70.000-80.000 ilegali, care in general au salarii cuprinse intre 1.000 si 1.500 de euro pe luna. Au salarii dinspre medii spre bune. Cel putin pentru Grecia. Aici, salariul minim pe economie este de 580 de euro. Avem insa si situatii cand cetatenii romanii lucreaza la salarii foarte mici.

Dupa Olimpiada "Atena 2004" s-au schimbat regulile jocului in Grecia, mai sunt doriti muncitorii straini?

Pe undeva e legitima intrebarea, in sensul ca au fost asteptari ca dupa terminarea olimpiadei, avand in vedere finalizarea lucrarilor pentru instalatiile olimpice, statul elen sa mai limiteze din numarul strainilor care au participat la lucrarile respective. Insa n-a fost asa. Dupa terminarea olimpiadei n-au intervenit nici un fel de masuri care sa reduca numarul strainilor si inclusiv al romanilor aflati aici. Practic, atata vreme cat muncitorii imigranti se afla legal in Grecia, ei reprezinta o mana de lucru ieftina si din punctul asta de vedere statul elen e interesat sa-i mentina, insa dupa olimpiada, si nivelul de trai din Grecia a cunoscut o scadere din punct de vedere al puterii de cumparare si al cresterii preturilor.

Exista acorduri de munca intre Romania si Grecia?

A fost o incercare pentru negocierea unui acord de munca in 2003, insa nu s-a finalizat. In principiu datorita partii elene. Romania a propus incheierea unui acord privind forta de munca, insa acordul a fost amanat de partea elena. In prezent, nu exista un acord intre Romania si partea elena privind forta de munca.

Care sunt cele mai mari probleme?

Cele mai mari probleme sunt legate de permisul de sedere si schimbare a pasaportului. Deci, e vorba de un sistem legislativ care nu permite schimbarea pasaportului in conditiile in care permisul de sedere eliberat de statul elen nu este in posesia cetateanului roman respectiv. Practic e vorba de un sistem de verificare a legalitatii, in sensul ca nu poti schimba pasaportul daca nu ai sederea legala asigurata in Grecia. Putem spune ca asta e principala problema a romanilor. Statul elen nu elibereaza permisul de sedere intr-un termen foarte scurt si pana la eliberearea permisului de sedere sunt in posesia unei adeverinte care dovedeste sederea legala pana la primirea permisului de sedere propriu-zis.

Sunt romani care au avut impresia ca in Grecia vor gasi o viata mai buna si de fapt au o viata mai grea decat la ei acasa?

Am avut multe situatii de sprijin umanitar, in special in 2004, in jur de 30-35 de cazuri in care ambasada a acordat sprijin umanitar pentru cazare, o perioada de doua, trei zile, unor persoane fara posibilitati financiare. Pe acestia i-am sprijinit si sa-si procure bilete de intoarcere la un pret redus.
Avem o cooperare cu o firma de transport care accepta sa sprijine ambasada si sa faca o reducere la 50% a biletului de intoarcere. Din cele 30-35 de cazuri 18 au fost persoane de sex feminin, intrate in traficul cu fiinte umane, care au reusit sa scape din retelele respective de traficanti. Au solicitat sprijinul ambasadei sau al politiei. Restul de cazuri, pana la 30-35, au fost romani veniti la munca si lasati fara nici un fel de posibilitati financiare.

Cum ajung in astfel de situatii?

Exista retele specializate, se face plecarea de undeva din nordul Romaniei, Satu-Mare, Oradea, Moldova. Se recruteaza muncitori, li se promite ca vor avea un salariu generos, conditii de cazare si masa in Grecia. Li se solicita o suma de bani, in jur de 500 de euro pentru transportul din Romania in Grecia, via Ungaria, Austria, Italia. In momentul in care respectivii au achitat suma de 500 de euro si au ajuns in Grecia sunt lasati fara nici un fel de posibilitati financiare si de cele mai multe ori li se retine si pasaportul.

Romanii care vin la consulat ce solicita cel mai des?

Schimbarea pasaportului, inregistrarea nasterilor, transcrierea certificatelor de casatorie elene in registrele de stare civila romanesti, casatorii, efectuarea acestora. In perioadele de sezon, cand e vorba de aducerea copiilor din Romania in Grecia, se dau aceste declaratii pe proprie raspundere privind acordul de a calatori insotiti de persoanele terte, dar in final putem vorbi de autentificarea de protocol de schimbare a pasaportului si a buletinului si servicii in domeniul actelor de stare civila. Insa sigur, plaja serviciilor consulare asigurate de ambasador practic include toate categoriile de servicii.

(Interviu preluat din Jurnalul National, editia de miercuri, 8 iunie)

 
Grupul Ilascu revine la CEDOPDF Print E-mail
Chisinau, Basarabia/Romanian Global News
Accesari :187
Thursday, 09 June 2005

Problema detinutilor politici din Transnistria a fost discutata din nou pe parcursul acestei saptamani la sedinta Comitetului de Ministri al Consiliului Europei.

Potrivit agendei din 8 iunie, punctul 4 al ordinii de zi este dedicat problemelor ce tin de drepturile omului si o rubrica speciala este dedicata discutiilor cu privire la neindeplinirea Hotararii CEDO cu privire la eliberarea lui Andrei Ivantoc si Tudor Popa, informeaza Ziarul de Garda. Intr-un comunicat remis Ziarului de Garda de catre Biroul de presa al CE, se mentioneaza ca "La 6 si 7 iunie Consiliul Europei va tine cea de-a treia sedinta dedicata respectarii drepturilor omului si a supravegherii indeplinirii Deciziilor CEDO." Cazul Ilascu este vizat in acest document in contextul "masurilor ce urmeaza a  fi luate de catre Moldova si Rusia in baza Deciziei CEDO care considera detinerea celor doi aplicanti in Transnistria drept arbitrara si ilegala, fiind ordonata eliberarea imediata a acestora". Continutul dezbaterilor este confidential, potrivit statutului Comitetului de Ministri, dar deciziile luate sunt publice. In acest context, pe site-ul Consiliului Europei a fost plasata rezolutia intermediara adoptata de Comitetul de Ministri la 22 aprilie 2005. Mentionam ca in aceasta rezolutie se spune ca "Ivantoc si Petrov-Popa sunt pana acum incarcerati pe teritoriul Transnistriei care este o parte integra din teritoriul R. Moldova", iar continuarea acestei detentii ilegale a depasit durata de 9 luni dupa Decizia CEDO, de aceea Rusia este "solicitata urgent" sa se conformeze deciziei de eliberare a detinutilor. Eudochia Ivantoc ne-a spus ca nu are vesti noi de la Andrei si ca a solicitat avocatii din cadrul organizatiei "Juristii pentru Drepturile Omului" sa faca o noua cerere la CEDO, care vizeaza nerespectarea deciziei din 8 iulie 2004. Totodata ea a solicitat audienta la birourile celor mai importante persoane din stat si, timp de cateva saptamani deja, asteapta sa fie acceptata. Tot ieri, in sedinta Comitetului de Ministri al Consiliului Europei, a fost inclusa chestiunea retragerii trupelor armate ruse din Moldova, semnalata de deputatul Vlad Cubreacov.

 
Un roman cu adeverintaPDF Print E-mail
Bistrita, Romania/Romanian Global News
Accesari :522
Thursday, 09 June 2005

Un roman din Basarabia, vine in Romania si se casatoreste cu o bistriteanca. Au doi copii impreuna, insa asta este tot ce au... Nu au o casa, el nu are acte valabile de identitate, desi este repatriat, pasaportul lui a expirat, iar in curand si buletinul ei a expirat.

Sotii Secrieru locuiesc acum intr-o intr-o garsoniera in comuna Lechinta, garsoniera in care cu greu si cu insistente din partea reprezentantilor de presa au fost pasuiti sa mai locuiasca pana la 1 Iulie pentru ca Andrada si Sergiu, copiii familiei, sa isi poata incheia anul scolar. Redam in cele ce urmeaza povestea familiei Secrieru, asa cum apare ea in saptamanalul Atac de Bistrita, in speranta ca cineva le va auzi povestea si ca se va face dreptate, mai ales pentru cei doi micuti.

Nu-ti dai seama de cate necazuri au parte oamenii decat atunci cand stai sa le asculti pasurile. Si atunci iti vine sa crezi ca in lumea asta sunt mai multe lacrimi decat zambete. Sotii Secrieru sunt doi tineri care si-au intemeiat o familie cu convingerea ca pot realiza mai multe lucruri impreuna. N-a fost sa fie asa. Viata dura si-a aratat curand coltii tinerei familii.

Ion si Ramona s-au casatorit in 1996. El cetatean din Republica Moldova, ea bistriteanca. In cei noua ani de casnicie au venit pe lume cei doi copii ai lor. Ar trebui sa se considere o familie implinita, dar nu este asa. De ce? Pentru ca nu au o locuinta. Si de aici pleaca toate necazurile lor. La inceput cei doi au locuit impreuna cu familia Ramonei. Din cauza unor neintelegeri Ion si Ramona sunt nevoiti sa-si caute o alta locuinta cu chirie. Numai ca era destul de greu de a plati o chirie si de a intretine o familie. Pentru a-si creste cei doi copii, Ramona a fost nevoita sa renunte la slujba. Asa ca Ion Secrieru a fost nevoit sa caute un loc de munca, dar de fiecare data s-a izbit de aceeasi problema nimeni nu-l putea angaja cu forme legale pentru ca nu avea actul necesar sa dovedeasca faptul ca este cetatean roman. Singurul act de identitate era pasaportul, care si acesta a expirat in 23.08.2004. Pentru a putea obtine un act de identitate, cel care-l solicita trebuie sa aiba un domiciliu stabil. Nu era si cazul lui Ion Secrieru. Astfel, in ianuarie 2001 sotii Secrieru depun o cerere pentru obtinerea unei locuinte sociale la Primaria Bistrita, numai ca Ion, neavand nici un act care sa dovedeasca ca este repatriat, familia pierde puncte importante la dosar. Adeverinta de redobandire a cetateniei romane este obtinuta abia in martie 2001, cand pentru cei doi era deja tarziu, pentru ca repartizarea locuintelor sociale pe acel an avusese loc in februarie. Si-au mai incercat norocul si in anul 2002. Din necunostinta de cauza, sau poate ignoranta, familia Secrieru nu a mai depus pana anul acesta nici un dosar pentru obtinerea unei locuinte sociale. Reprezentantii primariei declara ca deocamdata nu pot sa faca nimic in acest sens, deoarece nu dispun de spatii suficiente in acest scop. Totusi, se spera ca in 2006 sa se reuseasca construirea si darea in folosinta a 160 de locuinte sociale, existand deja un studiu de fezabilitate. Intrebarea care se ridica in final este cine ii poate ajuta pe acesti oameni? Fara un domiciliu stabil Ion Secrieru nu poate dobandi un act de identitate, fara de care nu-si va gasi prea curand legal un loc de munca. Adevarul este ca in primul rand familia Ramonei ar trebui sa fie prima care sa le intinda o mana de ajutor si sa reuseasca sa treaca peste orice orgolii personale, cu atat mai mult cu cat sunt doi copii la mijloc care au nevoie de stabilitatea unui camin. Dar cum se intampla, strainii sunt de multe ori mai aproape decat neamurile. Povestea nu se incheie aici, pentru ca in curand Ramonei ii va expira valabilitatea actului de identitate, iar adresa la care ea figureaza acum nu mai este valabila, dat fiind faptul ca apartamentul respectiv apartine altei persoane, deci are toate sansele sa ia urmele sotului. Noi nu vom inchide ochii si vom urmari in continuare tot ce se va intreprinde pentru aceasta familie. Vom reveni.

 
Anca Babei, un roman in SUA - cursa rapida spre succesPDF Print E-mail
New York, SUA/Romanian Global News
Accesari :265
Thursday, 09 June 2005

Anca Andreea Babei, o romanca in varsta de 19 ani a ajuns zilele trecute la capatul unei calatorii academice de mare viteza in Statele Unite.

Tanara noastra compatrioata a fost cea mai tanara absolventa a promotiei 2005 a Hunter College, obtinand o licenta in psihologie si stiinte politice in numai trei ani. Tatal sau este diplomat roman, detasat in Statele Unite, impreuna cu familia, temporar. A fost, astfel, nevoita sa-si urgenteze studiile si sa le termine cat mai repede, pentru cazul in care tatal sau ar fi fost transferat inapoi in Romania. Anca Andreea a folosit aceeasi formula pentru a trece prin colegiu, si prin liceul Manhattans Bayard Rustin for the Humanities, pe care l-a absolvit dupa numai 2 ani si jumatate. A facut cursuri de vara in fiecare an, iar in timpul anului scolar a mers in paralel si cu cursuri suplimentare. In perioada in care studia la Hunter, lucra si la Biblioteca Publica din New York, la Hotelul Plaza si la Colegiul Hunter pentru a-si acoperi cheltuielile si lucra si ca intern in biroul senatorului Hillary Clinton. Nascuta in Bucuresti, Andreea a crescut in Italia, la Washington si la New York. Vorbeste limba romana, italiana, spaniola, frenceza si engleza fluent si vrea sa continue sa traiasca in oras. Chiar daca a invatat timp de cinci ani si jumatate fara vacanta, nu se gandeste sa renunte si isi cauta o slujba in New York.

 
Ambasadorul Ducaru s-a inalnit cu Nadia la Oklahoma CityPDF Print E-mail
Oklahoma, SUA/Romanian Global News
Accesari :185
Thursday, 09 June 2005

{mosimage}Ambasadorul Romaniei la Washington, Sorin Ducaru, a efectuat in perioada 4-6 iunie, o vizita la Oklahoma City, la invitatia congresmanului Ernest J. Istook JR, a guvernatorului Brad Henry si a Camerei de Comert locale.

{mosimage}Vizita a facut parte din Saptamana Internationala a Ambasadorilor, care s-a desfasurat in acest oras american, si a constituit pentru diplomatul roman o ocazie de a vedea Oklahoma State Capitol, Centrul National de Vest pentru Conservare sau State Fairgrounds, anunta ambasada romana. Totodata, Sorin Ducaru a mai luat parte si la o demonstratie de controlare a traficului aerian care a avut loc la Federal Aviation Administration din Oklahoma si a mai vizitat si Fundatia Medicala de Cercetare din Oklahoma, Centrul National de Meterologie si Centrul de Stiinte Medicale de la universitatea din acest oras. O vizita deosebita s-a produs la Academia de Gimnastica detinuta de Nadia Comaneci si de sotul sau, Bart Conner, cei care l-au insotit pe ambasadorul roman si la International Gymnastics Hall of Fame.

 
Reprezentanti ai ASE-ului bucurestean, in vizita de lucru in SUAPDF Print E-mail
Washington, SUA/Romanian Global News
Accesari :183
Thursday, 09 June 2005

Ambasada Romaniei la Washington a gazduit miercuri, 8 iunie, intalnirea unei delegatii romane de la Academia de Stiinte Economice din Bucuresti cu reprezentanti ai Universitatii George Washington.

Delegatia tarii noastre a fost condusa de rectorul Ion Gh. Rosca, cel care a avut ocazia sa dialogheze la aceasta intrevedere cu dr. Stephen Joel Trachtenberg, din partea institutiei americane de invatamant superior, informeaza pagina de web a misiunii diplomatice romane. Grupul de profesori de la Academia de Stiinte Economice din Bucuresti efectueaza in perioada 1-11 iunie o vizita de lucru in Statele Unite ale Americii pentru dezvoltarea parteneriatelor academice cu universitati americane.

 
Romanii din Amsterdam vor avea o petrecere tematicaPDF Print E-mail
Amsterdam, Olanda/Romanian Global News
Accesari :186
Thursday, 09 June 2005

Romanii mai petrecareti din Olanda se vor inatalni sambata, 18 iunie, la Amsteradm, de la ora 20:00, la deja traditionalul loc de intrevedere Durty Nelly's Irish Pub din Warmoessstraat nr. 115-117, prilej cu care vor organzia si o seara rhythm&blues.

Organizatorul evenimentului va asigura muzica necesara evenimentului si decorul aferent, astfel incat petercerea tematica sa fie cat mai credibila si sa creeze starea necesara bunei dispozitii, informeaza pagina romanilor din Olanda, romanians.nl.

 
La UCLA se poate invata limba romanaPDF Print E-mail
California, SUA/Romanian Global News
Accesari :191
Thursday, 09 June 2005

Prestigioasa institutie de invatamant superior UCLA din California va gazdui in perioada 27 iunie - 5 august un curs intensiv de romana pentru incepatori, anunta publicatia romana Clipa.

Sesiunea de vara a acestor cursuri va dura, asadar, 6 saptamani, si contine un numar de 12 credite care indeplinesc cerinta de limbi straine la UCLA. Studentii interesati in continuare de frecventarea acetor module de cursuri au posibilitatea sa urmeze in toamna cursul avansat de limba romana de la UCLA, Romanian 187, cu 12 credite. Informatii aditionale se pot obtine de la numarul de telefon 310-825-3856 sau de la adresa de e-mail farnoaga@humnet.ucla.edu a Georgianei Galateanu.

 
Reprezentatie inedita a piesei "Deus ex machina" la MunchenPDF Print E-mail
Munchen, Germania/Romanian Global News
Accesari :166
Thursday, 09 June 2005

Centrul Cultural "Gasteig" din Munchen va fi duminica, 3 iulie, incepand cu ora 20:00, locul de desfasurare al premierei versiunii germane a piesei "Deus ex machina" de Gheorghe Sasarman, informeaza pagina LARG.

Evenimentul cultural face parte din manifestarea mai ampla a Zilelor Culturii Romanest care se vor desfasura in acest oras si a fost realizat din initiativa si cu sprijinul Societatii pentru Promovarea Culturii si a Traditiilor Romanesti. Spectacolul trateaza problema vesniciei si a misterelor legate de viata de dupa, din punct de vedere religios si, poate, si din perspectiva agnostica. Piesa este, totodata, un amalgam de umor, citate ironice si indrazneli iconoclaste care sustin aceasta tema veche de cand lumea si, totusi, de inepuizabila actualitate. Regia spectacolului este semnata de Brigitte Drodtloff care a reusit sa creeze o formula tehnica inedita, un fel de premiera mondiala.

 
Petrecere campeneasca la Campul Romanesc din HamiltonPDF Print E-mail
Hamilton, Canada/Romanian Global News
Accesari :196
Thursday, 09 June 2005

Campul Romanesc din Hamilton reinvie traditia romaneasca duminica, 12 iunie, cand va organiza o Nedee Romaneasca in aceasta localitate canadiana.

Romanii care vor lua parte la petrecere vor putea sa asculte un program muzical bogat care se va potrivi cu toate gusturile si care va include melodii din repertoriul romanesc si international. Acestea vor fi interpretate de cunoscuta solista Flori Tigau, informeaza Alianta Romanilor Canadieni. La randul lor, copiii care vor veni la nedee se vor putea bucura de un bazin de inot, jocuri distractive si premii, pe langa gratarul in aer liber si barul asortat la preturi convenabile. Tichetele de intrare costa 5 dolari canadieni pentru adulti si 3 dolari pentru copii si studenti. Mai multe informatii se obtin de la numarul de telefon (905) 265-9884.

Pentru necunoscatori, nedeea este o petrecere campeneasca populara, de origine pastorala, care se organizeaza in mod obisnuit cu prilejul unei sarbatori sau al unui hram.

 
Un nou loc de intalnire pentru romanii din OlandaPDF Print E-mail
Rotterdam, Olanda/Romanian Global News
Accesari :179
Thursday, 09 June 2005

Comunitatea romana din Olanda se va intalni duminica, 3 iulie, de la ora 14:30, la restaurantul Extra Vierge din orasul Rotterdam, informeaza portalul romanians.nl.

Aceasta este prima intalnire in acest local, romanii din Olanda putand sa isi desfasoare actiunile culturale viitoare in restaurantul Extra Vierge ca urmare a amabilitatii proprietarei, Susanne Brakke, si la initiativa lui Zoe Daniela Cochia si a olandezilor Denox si Jan Willem Bos. Dupa-amiaza va contine un scurt program cultural menit sa ii apropie pe romanii din aceasta parte a Olandei si sa se creeze noi prietenii. Cu aceasta ocazie, cei prezenti vor putea vedea in incinta localului si expozitia de fotografie a Ioanei Huiduc, intitulata ChiaHae, expozitie care dureaza pana la sfarsitul lunii iulie.

Localul se afla la adresa Mathenesserlaan 169, 3014 HA, si este situat chiar in centrul Rotterdam-ului. Persoanele care doresc sa participe la aceasta intalnire sunt rugate sa confirme participarea printr-un scurt mesaj trimis la daniela@letterenhuis.nl sau zitzanl@yahoo.com.

 
Phoenix isi incepe turneul in AmericaPDF Print E-mail
Kitchner, Canada/Romanian Global News
Accesari :182
Thursday, 09 June 2005

Trupa Phoenix se afla in aceasta perioada pe continentul nord-american unde va sustine mai multe spectacole mult asteptate in orase importante din SUA si Canada.

Prima serie de concerte se va desfasura in acest sfarsit de saptamana in localitatile Kitchner, Toronto si Montreal din Canada. Spectacolele vor avea loc vineri, 10 iunie, sambata, 11 iunie, si duminica, 12 iunie, si se desfasoara sub titulatura Transsylvania, informeaza compania organizatoare, Romanian Show Production.

 
Moment aniversar pentru Asociatia Culturala de Prietenie Romania-IsraelPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :361
Thursday, 09 June 2005

Asociatia Culturala de Prietenie Romania-Israel, ACPRI, se afla la moment aniversar, implinind in acest an 15 ani de activitate.

Aceasta a luat fiinta in anul 1990 la initiativa unor inalte personalitati intelectuale romanesti si il are ca presedinte executiv pe prof. dr. preot Emilian Cornitescu, informeaza portalul romania-israel.com. Printre obiectivele propuse la inceput s-au numarat promovarea cunoasterii reciproce si a bunei intelegeri intre romani si evrei, cunoasterea realitatilor culturale, socio-economice si geo-politice israeliene si dezvoltarea, prin activitatile sale, a unui spirit ecumenic de inalta spiritualitate. Ideile au fost imbratisate de mai multi sustinatori care s-au alaturat pe parcurs acestei initiative. Membrii sunt tineri si oameni din toate categoriile sociale cu ajutorul si cu participarea carora ACPRI a organizat concerte de muzica contemporana israeliana, executate de artisti romani de prestigiu, ca si artisti israelieni, invitati in Romania, celebrarea ecumenica a celor doua mari sarbatori Hanuka-Craciun, concursuri de genul Cine stie castiga, de cunostinte culturale, sociale, geo-politice, recompensate cu premii si excursii in Israel, mese rotunde, dezbateri si simpozioane.

ACPRI dispune de o mare varietate de ziare si reviste israeliene in limba romana, ca si de carti ale scriitorilor de limba romana din Israel, studii si cercetari de profil, casete video si alte materiale infotmative. Pentru realizarea obiectivelor propuse, asociatia colaboreaza cu mai multe fundatii si institutii din Romania, dar si cu organizatii, asociatii, fundatii din Israel. Asociatia este deschisa tuturor prietenilor Israelului, pentru mai multe informatii, inclusiv pentru inscrierea la cursurile de ebraica, putand fi contactati prof. Veronica Barladeanu, telefon 252.82.80, 0766.765352, sau Jurist Ildiko Galeru tel: 0722.945756.

 
Petrecere romaneasca pe TamisaPDF Print E-mail
Londra, Anglia/Romanian Global News
Accesari :183
Thursday, 09 June 2005

O noua petrecere speciala romaneasca ii asteapta pe romanii din Londra vineri, 24 iunie. Petrecerea va fi urmata si de o discoteca romaneasca care va tine spiritele incinse pana la ora 2.00 din noapte.

Petrecerea va incepe de la ora 18.00 pe vasul HMS President, la Victoria Embankement din capitala britanica. Chiar daca petrecerea va fi catre sfarsitul lunii iunie, organizatorii le recomanda celor interesati sa inceapa sa faca rezervarile inca din aceasta saptamana. Biletele rezervate in avans costa 8 lire, sau 5 pentru membrii Centrului Cultural Roman din Londra, iar biletele fara rezervare vor fi mai scumpe cu o lira. Studentii au un pret special, pentru prima data, acela de 6 lire, daca prezinta carnetul de student.

Petrecerea va fi animata de muzica romaneasca, veche si noua, se va servi mancare pentru toate gusturile, iar berea si vinurile romanesti vor fi la inaltime mentinand voia buna si distractia in randul participantilor la chef. Bufetul va fi organizat intre orele 20.30 si 21.30 si va fi urmat de o tombola de la 21.30. Premiile pentru castigatorii tombolei vor consta in CD-uri cu muzica si piese de teatru romanesti, vinuri romanesti de Cotnari si bere Ursus. Un premiu nou la aceasta editie va fi o antena de satelit, prin intermediul careia romanii vor putea urmari programele romanesti preferate. Premiul special va fi, si de aceasta data, o tranzactie in valoare de 100 de lire de la MoneyGram. CD-urile care vor putea fi castigate la tombola sunt: Pasarea Colibri In cautarea cuibului pierdut, Romanian Sounds Gheorghe Zamfir un album cu muzica folclorica din toate regiunile romanesti. Premiul principal este CD-ul cu inregistrarea istorica din 1952 a celebrei piese a lui Ion Luca Caragiale, O noapte furtunoasa, in regia lui Sica Alexandrescu. Piesa ii are in distributie pe Alexandru Giugaru, Marcel Anghelescu, Ion Ciprian, Radu Beligan, Silvia Dumitrescu-Timica, Victoria Mierlescu, Horia Serbanescu.

Rezervarile se pot face pana la data de 20 iunie, la adresa de e-mail bookings@romanianculturalcentre.org.uk, sau la numarul de telefon 020 7439 4052, ext. 102.

 
George Enescu comemorat si la HavanaPDF Print E-mail
Havana, Cuba/Romanian Global News
Accesari :188
Thursday, 09 June 2005

Ambasada Romaniei de la Havana va organiza vineri, 10 mai comemorarea a 50 ani de la disparitia marelui muzician George Enescu.

In salonul Ambasadei vor fi prezenti romani din Cuba, cubanezi care au facut studiile in Romania, precum si oameni de cultura din Republica Cuba. Pe langa auditia unor piese din creatia marelui Enescu a fost organizata si o expozitie de artizanat, cu piese de o exceptionala valoare artistica. Vor fi prezentate, cu aceasta ocazie, si imagini din Romania. Ambasada va oferi participantilor buletinul lunar Noticias Rumanas cu un CD cuprinzand piese ale marelui compozitor George Enescu, informeaza ambasada Romaniei in Cuba.

 
O noua dezbatere despre istoria Romaniei in ItaliaPDF Print E-mail
Roma, Italia/Romanian Global News
Accesari :183
Thursday, 09 June 2005

Sala de Conferinte a Accademiei di Romania din Roma va gazdui vineri, 10 iunie, conferinta cu tema Sfarsitul contactelor romano-bizantine la Dunare.

Conferinta va fi sustinuta de dr. Alexandru Madgearu, din partea Institutului de Studii Politice de Aparare si Istorie Militara din Bucuresti, in limba engleza. Cei interesati de tema sunt invitati sa participe la dezbaterea organizata de Accademia di Romania din capitala italiana, de la ora 18.00.

 
Artistii romani aduc un omagiu lui Enescu si la ParisPDF Print E-mail
Paris, Franta/Romanian Global News
Accesari :192
Thursday, 09 June 2005

In cadrul seriei de evenimente Mari aniversari Unesco: George Enescu (1881-1955) celebrii muzicienii romani Dana Ciocarlie si Radu Blidar vor sustine vineri, 10 iunie, la Musee de lArmee din Paris un concert in memoria marelui compozitor roman.

Concertul va incepe de la ora 20.00 si va avea in program urmatoarele partituri: George Enescu  IIme Suite op. 10 (in stil clasic ), Maurice Ravel Prlude, Forlane, Toccate de la Suite  Le tombeau de Couperin , eorge Enescu Suita pentru vioara si pian  Impression denfance  op.28, Horatiu Radulescu Dr. Kai-Hongs secret Mountai, solo vioara, sonata a IV-a pentru pian  Like a wellOlder than God  op. 92, George Enescu Carillon nocturne de la IIIme Suite si Prima rapsodie romana op. 11.

Dupa ce si-a terminat studiile de pian in Romania, Dana Ciocarlie a urmat, la Paris, cursurile Scolii Normale de Muzica si ale Conservatorului National Superior de Muzica. A primit numeroase premii internationale prestigioase dintre care un premiu II la Concursul Robert Schumann, premiul Pro Musicis, Premiul Special Sandor Vegh al Concursului Geza Anda, premiul Young Concert Artist European Auditions sau premiul Concursului Ferrucio Busoni. Pentru interpretarea muzicii romanesti, a primit in anul 2003 premiul criticilor muzicali romani.

Violonist, laureat al marilor concursuri internationale Sarasate, Ravel si Sauguet, ales ca cel mai bun tanar violonist de catre Consiliul Europei (1993), Radu Blidar a primit premii precum  Nadia Boulanger  al Fundatiei Frantei. A sustinut concerte importante in cadrul Lincoln Center din New York sau la Mozarteum din Salzburg, abordand in primul rand un repertoriu din secolul al XX-lea. Instrumentul pe care il foloseste Blidar este un Stradivarius din 1714, informeaza Institutul Cultural Roman din Paris.

Pentru intrarea la concert va fi nevoie de o rezervare prealabila, care poate fi facuta la numarul de telefon 01.44.42.48.14.

 
Conferinta despre Romania la MilanoPDF Print E-mail
Milano, Italia/Romanian Global News
Accesari :159
Thursday, 09 June 2005

Deziderat de libertate: Romania si Italia, doua coordonate este tema unei conferinte pe care presedintele Societatii 8 Iunie 1859 si directorul bibliotecii din Lodi, Marco Baratti, o va sustine vineri, 10 iunie.

Conferinta se va desfasura la Salla delle Bataglie del Castello Mediceo di Melegnano, de la ora 21.00. In deschiderea conferintei despre Romania, sustinuta de Baratti, un simpatizant al culturii romane, va vorbi si profesorul Ercolino Dolcini.

 
top

(C) 2017 Romanian Global News - singura agentie de presa a romanilor de pretutindeni
Programare si design Ideal Data Solutions