Advertisement
Agentia de presa pentru romanii de pretutindeni
redactia@rgnpress.ro


Menu Principal
Home
- - - - - - -
Arhiva 2005 - listing
- - - - - - -
Arhiva 2005
<<
Iunie 2005
>>
D
L
M
M
J
V
S
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30    
Cautare
Statele membre UE sustin in continuare aderarea RomanieiPDF Print E-mail
Bruxelles, Belgia/Romanian Global News
Accesari :155
Friday, 17 June 2005

Toate statele membre ale Uniunii Europene garanteaza sustinerea Romaniei si Bulgariei in procesul de integrare in UE, a anuntat presedintele Traian Basescu in cadrul unei declaratii de presa de la finalul primei zile a reuniunii Consiliului European de vara, desfasurat in perioada 16-17 iunie, la Bruxelles.

Presedintele roman a mai precizat ca, in discutiile pe care le-a avut cu sefii delegatiilor din Franta, Germania, Italia, Mare Britanie, precum si cu regele belgienilor, M.S. Albert II, a primit asigurari privind sustinerea Romaniei in procesul de integrare in UE conform calendarului stabilit, informeaza Presedintia romana. Un alt aspect abordat in cadrul discutiilor avute cu Olli Rehn, comisarul European pentru extindere, a fost si stabilirea cresterii asistentei acordate tarii noastre pentru atingerea obiectivelor pana in 2007.

Totul depinde de noi. Integrarea Romaniei - realizarea obligatiilor in termenii si la calitatea negociata - este o problema interna, a spus presedintele Basescu. Toate statele membre pleaca de la premiza ca au semnat un tratat cu Romania si Bulgaria, cu obligatii si drepturi de ambele parti, a mai adaugat Train Basescu.

Seful statului roman a aratat ca in acest moment agenda europeana este marcata de dezbaterea privind continuarea procesului de ratificare a Tratatului Constitutional ca urmare a rezultatelor celor doua referendumuri care au avut loc in Franta si Olanda. Penntru a se evita respingerea Tratatului Constitutional si de catre alte tari membre ale UE, s-a propus introducerea unei perioade de reflectie, pe care Basescu o considera benefica, putand bloca efectul de domino pe care l-ar putea genera votul din Franta si Olanda, avand in vedere calendarul referendumurilor stabilite in unele tari membre ale UE.

O alta problema pe agenda discutiilor a fost viitorul comun al Europei care inseamna o unitate de politica externa, sociala si de securitate, in viziunea sefului statului roman. Tot Traian Basescu a afirmat ca in lipsa acestui tratat, Europa va ramane doar o piata comuna si nu un proiect politic.

Presedintele Basescu a mai declarat ca, in cazul in care s-ar inregistra inca un vot negativ in cadrul unui referendum constitutional, s-ar prefigura o criza majora. Pana unde merge Europa este una din intrebarile la care cetatenii europeni nu au primit inca un raspuns, iar acest raspuns trebuie sa il primeasca de la politicieni, a mai spus seful statului roman.

 
Se infiinteaza Asociatia pentru limba, cultura si religia romanilor de pe Valea MoraveiPDF Print E-mail
Isakova, Timoc, Serbia-Muntenegru/Romanian Global News
Accesari :328
Friday, 17 June 2005

Marti, 14 iunie a avut loc in localitatea Isakova din comuna sarbeasca Ciupria binecuvantarea si sfintirea locului pe care se va ridica Centrul Asociatiei pentru limba, cultura si religie a romanilor de pe Valea Moravei cu hramul Schimbarea la Fata a Domnului.

Evenimentul s-a desfasurat in prezenta unui grup de credinciosi ortodocsi romani, iar slujba de sfintire a fost tinuta de catre Prea Sfintia Sa Dr. Daniil Stoenescu, Episcop-loctiitor de Varset, pentru romanii din Serbia, se arata intr-un comunicat al Federatiei Romanilor din Serbia.

 
Romania si Italia au semnat un protocol in domeniul economicPDF Print E-mail
Roma, Italia/Romanian Global News
Accesari :249
Friday, 17 June 2005

Romania a semnat miercuri, 15 iunie, in capitala Italiei, Protocolul celei de a VII-a reuniuni a Grupului de lucru Interguvernamental romano-italian prin care s-au convenit noi proiecte de colaborare in domeniul industrial, energetic, transporturi, mediu inconjurator, informeaza ministerul Economiei si Comertului.

Tara noastra a participat la cea de a VII-a reuniune a Grupului de lucru Interguvernamental romano-italian pentru Schimburi si Cooperare Economica si Industriala, prin reprezentantul sau, ministrul delegat pentru comert Iuliu Winkler. Documentul a fost semnat de ministrul roman si de viceministrul pentru comert exterior in Ministerul Activitatilor Productive si presedintele partii italiene in Grupul de lucru Interguvernamental, Adolfo Urso.

Din anul 1997, Italia este primul partener comercial al Romaniei, in anul 2004 volumul schimburilor comerciale bilaterale inregistrand o valoare maxima, respectiv 8,5 miliarde euro, din care 4 milliarde export si 4,5 miliarde import. Cu un numar de 17785 de societati cu capital italian existente pe piata romanesca, Italia ocupa un loc important si in ceea ce priveste investitiile in tara nostra.

In cadrul sesiunii plenare a reuniunii Grupului de lucru, ministrul delegat pentru comert Iuliu Winkler a facut o prezentare a evolutiei economiei romanesti si a apreciat ca recentele masuri luate de guvernul roman privind reducerea fiscalitatii si imbunatatirea mediului de afaceri vor determina in continuare atragerea de noi companii italiane care sa investeasca pe piata romanesca.

 
Motiune de cenzura impotriva guvernului TariceanuPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :167
Friday, 17 June 2005

133 de senatori si deputati ai Partidului Social Democrat au depus recent o motiune de cenzura impotriva cabinetului Tariceanu, ca urmare a asumarii raspunderii guvernului pentru proiectele de lege privind proprietatea si reforma in justitie.

Motiunea, intitulata Dictatura si incompetenta Guvernului impotriva integrarii europene a Romaniei este principalul mesaj public prin care vrem sa aratam ca in urma acestei legi va aparea un haos in zona proprietatii si practice va fi distrus sistemul separatiei puterilor, pentru ca in mod evident, politicul va realiza din nou controlul asupra Justitiei, a declarat vicepresedintele PSD, Adrian Nastase. Motiunea PSD va fi prezentata luni, 20 iunie, in plenul celor doua camere reunite ale Parlamentului, iar dezbaterea si exprimarea votului secret se vor desfasura miercuri, 22 iunie. Daca motiunea va fi adoptata Guvenul Tariceanu va fi demis.

 
Incep lucrarile de reconstructie in judetele afectate de inundatiiPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :169
Friday, 17 June 2005

S-a incheiat selectia firmelor care au participat la reconstructia caselor distruse de inundatii. Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului a ales joi, 16 iunie, din totalul de 32 de companii care au depus oferte tehnice si financiare, numai 16 care au intrunit conditiile impuse prin caietul de sarcini.

Astfel, vor contribui la procesul de reconstructie firmele SC Tehnodomus SA, SC American Romanian Company SA, SC Rotary Constructii SRL, SC Xenia SA, SC Paluni SRL, SC General Construct SA, SC Alco Plus SA, SC Dorela Dumitrescu SRL, SC Ciac SA, SCC Nova Construct SA, SC Solaris SRL, SC Consmin SA, SC Consig SA, SC Tiab SA, SC Antares Homes SRL, SC Ciprom filiala Bucuresti, pentru proiecte de zidarie si lemn. Pentru proiectele bazate pe schelet metalic, negocierile cu firmele de constructie continua, urmand a fi incheiate in aproximativ doua saptamani. Cele 16 firme selectate acopera constructia a 935 de case, urmand ca diferenta pana la aproximativ 1.100 de case sa fie acoperita cu firme care vor executa proiecte pe structura metalica, se arata intr-un comunicat al Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului.

Sase din firmele selectate vor incepe ridicarea de case de luni, 20 iunie, pe amplasamentele pregatite la ora actuala pentru constructie. Acestea vor incepe constructia a 130 de case in zonele inundate din judetul Timis si 18 in judetul Caras Severin. Pe masura ce vor fi pregatite si alte amplasamente, si celelalte 10 firme vor incepe executia lucrarilor de constructie a caselor, se mai arata in comunicat.

 
Aproximativ 470.000 romani au fost intorsi de la frontiera in cinci luni din 2005PDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :179
Friday, 17 June 2005

Potrivit statisticilor oficiale, in primele cinci luni ale anului 2005, din totalul romanilor care s-au prezentat in punctele de control cu intentia de a iesi din tara, politistii de frontiera au luat masura nepermiterii continuarii calatoriei unui numar de 468.905 romani, ca urmare a faptului ca nu indeplineau conditiile prevazute de legislatia in vigoare.

59.875 dintre acestea nu posedau asigurare medicala, 30.380 nu posedau bilet de calatorie dus-intors, 4.979 erau fara carte verde a autoturismului, 7.610 aveau nereguli in wochere/invitatii, 316.948 - fara mijloace de intretinere (nu posedau sumele in valuta prevazute de lege, necesare pentru efectuarea unei calatorii in strainatate), iar 104 - pasapoarte / vize false ori falsificate. In majoritatea cazurilor, romanii care s-au legitimat cu documente de calatorie false aveau suspendat dreptul de folosinta al propriilor pasapoarte, ca urmare a returnarii lor din diverse state (inclusiv, Schengen - Italia, Spania, Germania etc.), ei incercand sa se intoarca in acele tari pentru a munci la negru, informeaza Prompt Media.

 
Primul pas in programul american de comemorare a lui Teo PeterPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :170
Friday, 17 June 2005

Seful Compartimentului de Balet din cadrul Operei Nationale Romane, Mihai Babuska va fi primul artist roman care va beneficia de programul american Teo Peter Memorial Visitor Program.

Programul este infiintat de Ambasada SUA la Bucuresti si vizeaza comemorarea vietii si a muncii membrului trupei Compact, Teo Peter, ucis intr-un cccident de circulatie de un puscas marin care lucra in serviciul reprezentantei diplomatice americane. Teo Peter Memorial Visitor Program consta intr-un schimb cultural profesional anual, de care va beneficia o personalitate culturala din Romania care poate ajuta la dezvoltarea vietii cultural artistice din Romania si la promovarea unor noi artisti. Babushka este o astfel de personalitate, intrucat poate contribui si sprijini dezvoltarea unora dintre cei mai buni dansatori din Romania. Mihai Babuska a fost, printre alte realizari importante ale carierei sale, prim solist al Operelor din Belgrad, Tokio si Novi Sad, iar schimburile culturale dezvoltate cu Statele Unite vor veni, pe viitor in sprijinul promovarii dansului in Romania si a tinerelor talente care se vor remarca in acest domeniu.

 
Inca doua luni de functionare pentru agentia basarabeana Info PrimPDF Print E-mail
Chisinau, Basarabia/Romaniann Global News
Accesari :172
Friday, 17 June 2005

Agentia municipala de presa basarabeana Info-Prim, a carei lichidare era decisa prin decizia Consiliului municipal Chisinau 23/17 mai, va functiona in regim normal pana la data de 10 august.

Agentia isi va onora obligatii contractuale, astfel, si va oferi fluxul de stiri in regim normal pana la aceasta data, se arata intr-un comunicat al conducerii institutiei de presa. Totodata, in comunicat se mai arata ca echipa care a lucrat la Info-Prim intentioneaza sa-si continue activitatea in aceeasi componenta, promovand aceeasi politica editoriala, axata pe principiile deontologice de baza: obiectivitate, echidistanta si promptitudine. La momentul in care ne vom constitui intr-o noua formula, vom urma acelasi regim de emitere a fluxului de stiri: 7 zile pe saptamana, astfel incat eventualii nostri parteneri, opinia publica in ansamblu, sa aiba in  persoana noii institutii un mijloc de informare sigur si credibil se mai arata in comunicat.

 
Pentru trei luni, copiii romani au pus cartile in cuiPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :171
Friday, 17 June 2005

Cursurile anului scolar 2004/2005 se incheie vineri, 17 iunie, elevii romani intrand intr-o binemeritata vacanta de aproape trei luni.

Cei peste 3.500.000 elevi din clasele I-VII si IX-XI vor beneficia, asadar, din plin de sezonul estival, caci vacanta lor dureaza pana in data de 11 septembrie, anunta ministerul Educatiei si Cercetarii. Mai harnici au fost elevii claselor a VIII-a, care au terminat scoala pe 10 iunie, dar care mai au emotii luna aceasta ca urmare a inceperii testelor nationale. Prin emotii vor trece si absolventii claselor a XII-a care incep examenul de bacalaureat in 27-28 iunie cu proba orala de limba si literatura romana.

Prin ordin al ministrului educatiei si cercetarii, anul scolar 2005-2006 are 36 de saptamani de scoala si este organizat pe doua semestre, dupa cum urmeaza: Semestrul I: cursuri (luni, 12 septembrie 2005vineri, 23 decembrie 2005), vacanta (24 decembrie 20058 ianuarie 2006) si vacanta in perioada 31 octombrie 6 noiembrie pentru elevii din invatamantul primar si grupele din invatamantul prescolar. Cursurile semestrului I se vor relua luni, 9 ianuarie 2006 si se finalizeaza cu o vacanta intersemestriala, programata intre 4 februarie 2006 si 12 februarie 2006.

Semestrul al II-lea: cursuri (luni, 13 februarie 2006 vineri, 14 aprilie 2006) si vacanta (sambata, 15 aprilie 2006 luni, 24 aprilie 2006). Cursurile vor fi reluate marti, 25 aprilie si se vor termina vineri, 16 iunie 2006, vacanta de vara urmand sa inceapa sambata 17 iunie 2006 si sa dureze pana joi, 31 august 2006. Elevii claselor a VIII-a incheie cursurile in data de vineri, 9 iunie 2006.

 
Oaspeti de seama la concertul romanesc de la Marele Teatru din EfesPDF Print E-mail
Efes, Turcia/Romanian Global News
Accesari :182
Friday, 17 June 2005

Concertul Extraordinar pe care il vor sustine maestrul Gheorghe Zamfir si Corul National de Camera Madrigal pe scena Marelui Teatru din Efes se va bucura de prezenta in public a ministrului roman al Culturii, Mona Musca, care se afla in perioada 16-17 iunie in Turcia special pentru acest eveniment.

Spectacolul romanesc inclus in seria de evenimente a Festivalului Interntional de la Izmir este organizat de Ambasada Romaniei la Ankara si va fi onorat de prezenta Patriarhului Ecumenic al Constantinopolului, Sanctitatea Sa Bartolomeu, informeaza ministerul roman. Printre invitatii de seama care vor lua parte la concert se mai afla ministrul Culturii si Turismului din Turcia, Attila Koc, presedintele Fundatiei pentru Cultura, Arta si Educatie, Filiz Ezacibasi Sarper, guvernatorul regiunii Izmir, Yusuf Ziya Goksu, membri ai Parlamentului turc, reprezentanti ai Guvernului, cercurilor academice si de cultura, oameni de afaceri, mass-media, precum si numerosi ambasadori acreditati in Republica Turcia.

Seara se va incheia cu un dineu oferit in onoarea ministrului roman de catre omologul sau din Republica Turcia.

 
Militarii romani si italieni ii instruiesc pe colegii lor irakieniPDF Print E-mail
Talil, Irak/Romanian Global News
Accesari :162
Friday, 17 June 2005

Un numar de 150 de militari irakieni au fots instruiti de Batalionul 2 Infanterie Calugareni in cadrul unui curs de pregatire care s-a incheiat joi, 16 iunie, la baza White Horse din Irak.

Cursul a durat patru saptamani si a beneficiat de ajutor din partea Unitatii Specializate Multinationale din cadrul Fortei Intrunite Operationale Italiene, informeaza MApN. La finalul cursului, care a vizat specializarea pentru operatii militare in mediul urban, subunitatile armatei si politiei irakiene au prezentat un exercitiu demonstrativ, pregatit in colaborare cu instructorii romani si italieni.

Ceremonia de incheiere a cursului de pregatire l-a avut ca invitat pe comandantul Diviziei 10 a Armatei Irakiene, general maior Abd Al Iateef Thuban, care a apreciat faptul ca antrenamentele au fost apropiate de realitatea campului de lupta si au dezvoltat increderea soldatilor in fortele proprii. Pana in prezent, militarii romani si italieni au instruit 320 de soldati irakieni si pregatesc urmatorul curs care se va desfasura in luna iulie, mai informeaza ministerul roman.

 
Planul ucrainean pentru Transnistria un recital de pian la patru mainiPDF Print E-mail
Chisinau, Basarabia/Romanian Global News
Accesari :169
Friday, 17 June 2005

"Votul de la 10 iunie a fost o demonstratie de forta. Tiraspolului si Moscovei li s-a dovedit ca Republica Moldova are un spate tare in afara hotarelor, iar Occidentului i s-a aratat ca el se poate increde in clasa politica de la Chisinau", scrie, vineri, editorialistul Petru Bogatu de la Flux.

In opinia lui, in cazul in care ar fi dezaprobat planul de la Vinnita, Chisinaul, cu sau fara voie, ar fi dat apa la moara lui Putin si Smirnov. "Rusia ar fi iesit iar in prim-plan, inghesuind Ucraina pe necarosabil. Ar fi scapat basma curata si regimul separatist, care ar fi indreptat degetul aratator spre malul drept, acuzandu-l de obstructionarea procesului de pacificare a zonei conflictuale. In plus, Chisinaul si-ar fi deteriorat relatia cu Ucraina lui Iuscenko, care a intrat, precum se stie, in gratiile Occidentului. Iar acest fapt ar fi atras dupa sine, fireste, nemultumirile SUA si UE", sustine editorialistul.

Totodata, Petru Bogatu mentioneaza ca initiativa ucraineana este, mai curand, o schita de proiect decat un plan, Kievul oferindu-i Chisinaului posibilitatea de a veni cu un plan propriu, care ar imbraca forma ucraineana. "Si clasa politica moldoveneasca n-a ratat aceasta ocazie. Completarile si precizarile, votate vinerea trecuta, i-au schimbat planului de la Vinnita continutul. Si Kievul nu a avut nimic de reprosat. Dimpotriva, s-a aratat satisfacut de pozitia adoptata de Parlamentul Republicii Moldova", mentioneaza Bogatu. Potrivit editorialistului, initiativa ucraineana este "un recital de pian la patru maini", interpreti fiind Kievul si Chisinaul, asistati de Washington, Bruxelles si Bucuresti, care scriu si muzica, si textele pentru respectivul proiect. Ca urmare a mutarii politice de vinerea trecuta, afirma Bogatu, Chisinaul a preluat initiativa in chestiunea transnistreana, bucurandu-se acum in totalitate de sprijinul Occidentului. Potrivit editorialistului, acest fapt avantajeaza enorm Chisinaul, dar nu ii asigura succesul in lupta pentru Transnistria, deoarece replica Moscovei se anunta a fi furibunda, Republica Moldova fiind nevoita sa tina piept unui necrutator santaj rusesc. "Cum la Chisinau colaborationistii filorusi, in ciuda senilitatii lor politice, continua sa fie activati de Moscova, lucrurile se complica si mai mult. In aceste conditii, pentru a reusi, consensul national realizat in Parlament va trebui sa se lateasca si in societate. Numai asa vom putea convinge Occidentul sa se implice nu numai politic, ci si financiar in solutionarea definitiva a conflictului", conchide Petru Bogatu.

 
Basarabia vrea in NATOPDF Print E-mail
Chisinau, Basarabia/Romanian Global News
Accesari :184
Friday, 17 June 2005

In cadrul unui interviu acordat postului de radio Europa Libera la intoarcerea de la Reuniunea Ministrilor Apararii din cadrul parteneriatului Euroatlantic, ministrul Apararii de la Chisinau a declarat ca, pe viitor, nu este exclusa aderarea Republicii Moldova la NATO.

. Intrebat daca semnarea Planului individual de actiuni Republica Moldova - NATO ar putea constitui o dovada a intentiei autoritatilor de a renunta la statutul de neutralitate al Republicii Moldova ca un prim pas spre aderarea la NATO, Plesca a raspuns ca semnarea unui astfel de document nu inseamna aderarea la un bloc militar-politic, dar, totodata, nici nu exclude acest fapt. In opinia ministrului, acest fapt "ramane in atentia viitorului tarii noastre, a societatii civile si, in special, a elitelor politice, care trebuie sa traseze politica europeana a Republicii Moldova". "Este cert ca politica de integrare a Republicii Moldova, care a demarat deja si prin semnarea Planului de actiuni Republica Moldova - Uniunea Europeana, trece prin prisma raporturilor noastre cu Alianta Nord-Atlantica. Pe cat de calitativ si operativ va reusi ministerul Apararii si Republica Moldova sa coopereze cu aliatii, pe atat de bun va fi si urmatorul pas - integrarea, politica de integrare si rezultatele ei", a conchis Valeriu Plesca pentru "Europa Libera".

 
Festival de folclor romanesc si parastas la manastirea CoroglasiPDF Print E-mail
Negotin,Timoc, Serbia-Muntenegru/Romanian Global News
Accesari :246
Friday, 17 June 2005

La sfarsitul acestei saptamani romanii din Timoc, ca si cei din Romania se vor intalni in cadrul primului festival de folclor din regiune.

Festivalul, organizat de Liga pentru Drepturile Omului din Serbia, se va desfasura duminica, 19 iunie, in comuna Geanova-Dusanovat din Negotin-Timoc.

Intalnirea are in program si o vizita la manastirea Coroglasi, a lui Mircea cel Batran, inaltata pe locul Rovine II, intre satele romanesti Coroglasi, Geanova, Camenita Mica, orasul Negotin si Samarinovat. Cu aceasta ocazie vse va oficiam la mansstire un parastas pentru eroii romani, sarbi, macedoneni si turci, raposati in aceasta mare batalie despre care in Romania nu se stie si nu se scrie, informeaza corespondentul Romanian Global News in Timoc. Tot cu acest prilej vor fi pomenite si capeteniile armatei romane, sarbesti si macedonene, Marcu Craisoru si fratele sau Constantin Dragasevici, ucisi de catre Mircea pentru tradare, dar in memoria carora Mircea a inaltat aceasta misterioasa manastire.

 
In Memoriam Paul Neagu in capitala britanicaPDF Print E-mail
Londra, Anglia/Romanian Global News
Accesari :210
Friday, 17 June 2005

{mosimage}Joi, 16 iunie, s-a implinit un an de la moartea artistului roman stabilit pe taram britanic, Paul Neagu.

{mosimage}Sunt numerosi artisti care au facut cariere de succes in alte tari: unii dintre acestia sunt cu adevarat faimosi: Brancusi, Tzara, Marcel Janco, Mircea Eliade, Emil Cioran sau Eugene Ionesco. Acestia sunt toti luminatori aclamati, iar lumina lor straluceste pe cerul artelor si gandirii, influentand multi ucenici si lasand o urma de nesters in dezvoltarea viitoare a vietii culturale. In urma cu un an acest panteon a primit, desi prea devreme, inca un nume mare, inca un membru...

Nascut la Bucuresti in 1938, Paul Neagu a crescut in vestul Romaniei, la Timisoara si s-a intors la Bucuresti sa studieze la Academia de Arte Frumoase in 1963. In acea vreme, se cerea ca arta sa portretizeze societatea in stilul realist socialist, deja norma de la inceputul anilor 1950. Arta care nu urma aceste precepte nu exista in mod oficial, desi multi dintre tinerii artisti erau atrasi de viziuni diferite, mai abstracte, iar Paul Neagu era unul dintre acesti artisti. Pe la sfarsitul anilor 60, dupa o relaxare in ceea ce priveste abordarea izolationista a statului comunist roman, Romania a avut o scena a artei contemporane mai dezvoltata, la acelasi nivel cu cea din vest, iar dialogul devenise din nou posibil. In consecinta, Richard Demarco, un tanar artist si curator din Edinburgh a organizat un show cu lucrarile lui Paul Neagu in 1969. Un an mai tarziu, Neagu s-a decis sa paraseasca Romania si sa se stabileasca in Marea Britanie, primind in 1977 si cetatenia britanica. In toata aceasta perioada artistul roman a lucrat cu frenezie, dezvoltandu-si tot mai mult vocabularul artistic. In 1975 a avut o expozitie la Muzeul de Arta Moderna, Oxford, unde opera sa s-a aflat, pentru prima data, in fata unei audiente mult mai ample decat pana atunci. Tot in 1975 Neagu a creat primul Hyphen, o forma in care era concentrata o intreaga filozofie si un element ce avea sa fie o parte integranta a viziunii sale pana in momentul mortii sale. Dupa revolutia din Romania din decembrie 1989, Paul a expus din nou in tara sa natala unde opera sa era din nou apreciata de public. In 2001 Paul Neagu a suferit un atac cerebral, iar capacitatea sa de a comunica a fost diminuata in mare masura, desi cu ajutorul unui proces indelungat de recuperare, niciodata definitivat, Paul a continuat sa lucreze si sa distileze tot soiul de idei. In 1003 Tate Gallery a achizitionat o mare parte a lucrarilor sale si a expus unele dintre ele la Tate Britain. Cu toate acestea, sanatatea sa era din ce in ce mai proasta, iar la 16 iunie 2004, acum un an, Paul Neagu s-a stins din viata.

Dupa toate standardele, Paul Neagu a fost un mare artist intr-adevar, un mare arhitect al unor noi contexte artistice. Influentat de filozofie, cateodata mai mult decat de arta contemporana, Paul a scris un limbaj al formelor si semnficatiilor cu totul nou. Daca ar fi sa ne gandim la Neagu in relatie cu alti romani mari, Brancusi este primul care ne-ar veni in minte, si poate va veni o vreme cand opera lui Neagu va fi considerata la fel de importanta ca cea a predecesorului sau, informeaza Centrul Cultural Roman de la Londra.

 
Ar trebui ca Guvernul sa ii ajute pe cei care se angajeaza la schimbarea imaginii Romaniei in lumePDF Print E-mail
Malaga, Spania/Romanian Global News
Accesari :722
Friday, 17 June 2005

Presedinta unei noi asociatii a romanilor din Spania, a acordat recent un interviu publicatiei pentru romanii de pretutindeni Momentul Festiv, interviu pe care il publicam si noi cu speranta ca problemele despre care vorbeste Maria Coman in legatura cu comunitatile romanesti din Spania sa isi gaseasca o cat mai rapida rezolvare.

Cateva cuvinte despre Asociatia pe care o dirijezi: cand s-a infiintat, statutul ei, numarul de membri, etc.

Asociatia a luat fiinta din dorinta si necesitatea de a face ceva pentru Romania si a-i ajuta putin pe romanii aflati departe de tara. Denumirea Asociatiei este: Asociacion Hispano-Rumana de Andalucia (AHSRA), cu sediul in C/La Subasta nr.6, 29640 Fuengirola (Malaga). A fost inregistrata pe data de 14 decembrie 2004 la Junta de Andalucia, avand urmatorii membri fondatori: Maria Coman presedinte, Amalia Onica vicepresedinte, Stelian Coman trezorier, Isabel Vencesla Mariscal secretara. Deocamdata numaram putini membri suntem la inceput, dar lista ramane deschisa si se poate inscrie oricine doreste, chiar si din Romania sau de oriunde. La fel ca toate asociatiile din Spania, ne lovim de lipsa de fonduri totul se face numai pe banii nostri. Cea mai mare realizare a romanilor de pe Costa del Sol este infiintarea Parohiei Ortodoxe Romane Sfantul Ioan Botezatorul, unde ne intalnim in fiecare duminica. Dupa cum stii din articolul publicat in numarul trecut, am sarbatorit praznicul bisericii in compania Preasfintitului Iosif de la Paris. Aici se oficiaza botezuri, logodne, etc.

Ce program v-ati propus?Exemple de actiuni desfasurate in ultimul timp.

Pe 8 aprilie, Sala de Cultura din Fuengirola a gazduit un minunat concert cu concursul a doi violonisti de origine romana, din orchestra simfonica din Malaga: Daniela Isipciuc si Nicolae Faureanu. Iar, intre 11-15 aprilie, a avut loc o expozitie de arta, cultura si artizanat romanesc. Aceste doua actiuni le-am initiat la rugamintea Ambasadei Romaniei la Madrid cu ocazia semnarii Tratatului de Aderare a Romaniei la Comunitatea Europeana.

Perspective de viitor.

In viitor vrem sa intreprindem multe actiuni, depinde de cum vom fi ajutati, dar si cei din tara ar trebui sa se implice. Nu dispunem de nici un fel de material de reclama pentru Romania, nu avem nici macar un steag al Romaniei. Pentru expozitie am adunat tot ce a fost romanesc de prin casele noastre si ale prietenilor, am avut o colectie de tablouri pictate de o romanca de a noastra, Geta Enache si de asemenea, o colectie de icoane pictate de doi tineri.

Noi am luat legatura cu Ambasada Romana de la Madrid, cu Ministerul de Externe roman, Departamentul pentru Straini, dar in afara de promisiuni nu am primit altceva. Se pare ca s-au facut schimbari la toate resorturile si acum nu mai avem cu cine lua contact, nu cunoastem nici un telefon, fax sau e-mail, de la noile persoane. Ar trebui ca Guvernul, prin reprezentantii sai, sa ajute pe cei care se anagajeaza la schimbarea imaginii Romaniei in lume. De exemplu pentru a veni orchestra Star 2000 am rezolvat cu transportul, prin sponsorizarea oferita de firma Atlassib iar cu cazarea si mancarea ne-am descurcat pe plan local. Problema mai spinoasa a fost cea a onorariului. Si Televiziunea Romana ar putea interveni, prin popularizarea activitatilor noastre. Asociatia noastra incearca pe cat e posibil sa indrume pe romanii veniti in Spania, cu sfaturi, relatii pentru locuri de munca si intr-un viitor apropiat, cu ajutor material. Pe masura ce relatiile noastre se vor consolida cu autoritatile locale, vom putea sa fim de folos unui numar mai mare de oameni aflati in impas.

(Interviu preluat din Momentul Festiv)

 
Pavilionul romanesc de la Folklorama 2005 are nevoie de sponsoriPDF Print E-mail
Winnipeg, Canada/Romanian Global News
Accesari :196
Friday, 17 June 2005

Pavilionul romanesc de la Festivalul cultural canadian Folklorama 2005, care se va desfasura la Winnipeg in perioada 31 iulie-13 august, are nevoie de sustinere financiara pentru a putea sa fie cat mai bine reprezentat in cadrul manifestarii.

Evenimentul are o expunere deosebita la public pentru companii, business-uri, si persoane individuale, I anii precedenti peste 400 de persoane au reusit sa afel mai multte despre Romania prin intermediul brosurile editate si distribuite la vizitatori, cat si prin pamfletele distribuite la festivitatea de deschidere a Festivalului, anunta portalul stiri.ca. Persoanele care doresc sa devina sponsori sunt rugate sa ia legatura cu Caius Priscu prin e-mail la adresa priscu@sprint.ca

 
Trei aniversari romanesti la BudapestaPDF Print E-mail
Budapesta, Ungaria/Romanian Global News
Accesari :171
Friday, 17 June 2005

Societatea Culturala a Romanilor din Budapesta si Autoguvernarile Minoritare Romanesti din sectoarele II si XI vor organiza vineri, 24 iunie, la la Casa de cultura Budavari din Budapesta, un cenaclu cultural-stiintific.

Acesta va avea ca tema principala trei aniversari importante 140 de ani de la infiintarea revistei "Familia" (Pesta, 1865), 135 de ani de la constituirea "Societatii pentru fond de teatru roman" (Pesta, 1870) si 110 ani de la moartea savantului si inventatorului Irinyi Janos (Leta Mare, 1895), informeaza corespondentul Romanian Global News in Ungaria. Intrunirea aniversara va incepe la ora ora 16:30, casa de cultura fiind situata la adresa Budapesta, Cheile Bem nr. 6.

 
Stand romanesc la Sarbatoarea Strainilor din KarlsruhePDF Print E-mail
Karlsruhe, Germania/Romanian Global News
Accesari :179
Friday, 17 June 2005

Asociatia Romano-Germana din Karlsruhe participa sambata, 18 iunie, la "Sarbatoarea Strainilor", eveniment care se va desfasura in acest oras german in intervalul orar 11:00-18:00, informeaza pagina Ligii Asociatiilor Romane din Germania, LARG.

Manifestarea dedicata strainilor se afla deja la cea de-a 15-a editie, Romania fiind nelipsita din anii precdenti. Tara noastra participa sambata cu un stand de artizanat si material informativ si, desi initial participarea romaneasca consta doar in prezentarea unor preparate culinare specifice, la editia din acest an asociatia va prezenta publicului german care va vizita standul, imagini din Romania si traditii ale romanilor. Asociatia Romano Germana Karlsruhe ii asteapta pe toti romanii din zona, si nu numai, sa viziteze standul, mai informeaza LARG.

 
Asociatia Agero Stuttgart-cinci ani de activitate pentru romanii din GermaniaPDF Print E-mail
Stuttgart, Germania/Romanian Global News
Accesari :187
Friday, 17 June 2005

Pregatirile pentru petrecerea aniversara a asociatiei Agero Stuttgart au ajuns pe ultima suta de metri, membrii acestei organizatii urmand sa se intalneasca sambata, 18 iunie, de la ora 19:00, la Turn und Versammlungshalle St.-Mohringen, anunta pagina de web a asociatiei.

Localul care va gazdui seara in care Agero Stuttgart isi sarbatoreste cei cinci ani de functionare se afla la adresa Vahingerstr. 35, 70567, participantii la petrecere facandu-si rezervari in prealabil pentru a putea sa ia parte la manifestare. De altfel, preturile pentru biletele de intrare sunt simbolice, membrii Agero beneficind de acces gratuit, iar restul persoanelor partcipante urmand sa achite doar 3 euro.

 
Studentii romani din Toronto ies la iarba verdePDF Print E-mail
Toronto, Canada/Romanian Global News
Accesari :194
Friday, 17 June 2005

Tinerii romani de la Clubul Studentilor Romani de la Universitatea din Toronto organizeaza sambata, 25 iunie, la Center Island, un picnic care va incepe matinal, la ora 10:00.

Locul in care se va desfasura iesirea la iarba verde se afla imediat la dreapta, dupa ce se coboara din ferry-boat, intocmai ca si vara trecuta, informeaza portalul clubului studentesc. Romanii care vor lua parte la acest picnic vor putea sa petreaca cateva clipe de relaxare in compania altor romani, la un gratar cu mici, o partida de fotbal sau de volei, cu jocuri de carti si multa muzica, mai anunta studentii romani. Picnicul se va termina in jurul serii, la ora 18:00.

 
Premiera Peer Gynt intr-o abordare propusa de Vasile NedelcuPDF Print E-mail
Londra, Anglia/Romanian Global News
Accesari :188
Friday, 17 June 2005

Vineri, 17 iunie la Glasshouse Studio Theatre din Stourbridge, va avea loc premiera spectacolului Peer Gynt realizat de regizorul si actorul roman Vasile Nedelcu.

Spectacolul este programat in cadrul Stourbridge Performing Arts Festival, si se va desfasura cu incepere de la ora 19.00. Biletele costa 8 lire sterline, iar pentru cei rezervari numai 6 lire.

Peer Gynt, spectacol realizat dupa poemul dramatic al celebrului autor scandinav Henrik Ibsen, este povestea calatoriei unui om aflat in cautare de sine insusi. Este o poveste mitica ce vorbeste despre dragoste, pierdere, renastere si fantezie, ce calatoreste pe intreg mapamondul si pe durata unei intregi vieti. Spectacolul va fi insotit de muzica live si de o selectie de peste 70 de masti si papusi. Piesa se va juca pe acesta scena pana la data de 24 iulie.

 
Bucurestiul de la sat la metropolaPDF Print E-mail
Roma, Italia/Romanian Global News
Accesari :202
Friday, 17 June 2005

Volumul lansat de autorul italian Giuseppe Cina, la editura Unicopli, Bucuresti de la sat la metropola, va ocaziona la Roma o masa rotunda pe marginea arhitecturii capitalei romanesti.

Evenimentul se va desfasura la Sala de Conferinte a Accademiei di Romania din Roma, marti, 21 iunie, de la ora 18.00, in prezenta autorului cartii, dar si a profesorului roman de arhitectura Nicolae Lascu.

Odata cu caderea regimului comunist, Romania s-a indreptat catre Europa, iar in acest proces de renastere Bucurestiul este centrul elaborarii noii structuri politice, economice si culturale a tarii. Dar in ce conditii intreprinde orasul acest nou drum pe care il are de strabatut? Cartea ce serveste ca punct de plecare pentru dezbaterile de la aceasta masa rotunda, propusa de Accademia di Romania, indruma catre descoperirea acelor parti din Bucuresti ramase din Republica Populara de la 1848. Aspectul urban al capitalei romane ofera una dintre cele mai elocvente reprezentari ale contrapozitionarii intre doua mari utopii care, de la jumatatea anilor 1800 au inspirat constructia orasului european: orasul liberal si orasul socialist.

 
Pe piata franceza nu mai exista nici un exemplar LoganPDF Print E-mail
Paris, Franta/Romanian Global News
Accesari :303
Friday, 17 June 2005

Cei care isi doresc sa conduca un Logan in Franta inainte de sfarsitul toamnei vor fi nevoiti sa aiba multa rabdare. La numai o saptamana dupa lansarea sa la Paris, berlina low-cost scoasa de parteneriatul Dacia-Renault nu mai este de gasit.

Masinile care vor fi livrate pana in luna noiembrie fussera deja comandate, de fapt, inainte de 9 iunie, data lansarii oficiale a masinii pe piata franceza. Saptezeci de Logan-uri ne-au fost trimse, iar acestea au fost vandute in opt zile, explica unul dintre concesionarii parizieni pentru publicatia franceza Le Figaro.

Un alt concesionar declara ca Logan-ul este o masina pentru care va trebui sa invatati sa aveti rabdare. Dupa declaratiile acestuia Renault prevazuse un ritm de vanzare de 800 de unitati Logan pe luna, insa ritmul actual este de 2.000. Constructorul nu vrea sa inunde piata cu Logan. Sunt destui clienti care nu mai cumpara masini de ocazie. Nu stim care vor fi consecintele acestei evolutii, mai spun comerciantii.

Insa la birourile Reanult discutia are cu totul alt mers. Constructorul aminteste ca masina era initial destinata Europei de Est si nu pietei franceze. Ea a ajuns aici pentru a pune capat importurilor paralele ale mandatarilor, care concureaza reteaua oficiala. Masinile vandute pe teritoriul national sunt, in oarecare masura, un bonus raportat la obiectivele initiale ale Renault. Deocamdata insa nici nu poate fi vorba despre o marire brusca a ritmului de productie pentru a raspunde unei stari de lucru care poate nu este decat un foc de paie. Odata trecuta nebunia noutatii, nu este sigur ca cererea se va mentine la nivelul sau actual, cred cei de la Renault. Cu toate acestea constructorul nu exclude posibilitatea de a adapta productia sa la acest ritm, in conditiile in care cererea se va mentine.

 
Concurs pentru pagina de web a Societatii romane din ManitobaPDF Print E-mail
Manitoba, Canada/Romanian Global News
Accesari :180
Friday, 17 June 2005

Pagina de web a Societatii romane din Manitoba, Canada, a lansat un concurs destinat gasirii unei embleme a site-ului oficial al societatii.

Emblema poate fi si o poza de inaltime mica, in jurul a 70 de pixeli, si nu extrem de lata, probabil mai putin de 800 de pixeli, informeaza portalul stiri.ca. La acest concurs sunt asteptate toate propunerile din partea amatorilor, membrii societatii sperand sa poata sa gaseasca o solutie optima vizionand cat mai multe variante.

 
Teatrul Andrei Muresanu din Sfantu Gheorghe, invitat in FinlandaPDF Print E-mail
Tampere, Finlanda/Romanian Global News
Accesari :163
Friday, 17 June 2005

Teatrul Andrei Muresanu din Sfantu Gheorghe va sustine sambata, 13 august, si duminica, 14 august, doua reprezentatii in cadrul Festivalului de Teatru din localitatea finlandeza Tampere.

Actorii romani participa la acest festival cu piesa Trei surori, de Cehov, in regia lui Radu Afrim, informeaza portalul comunitatii romane din Finlanda. Reprezentatiile romanesti se vor desfasura la teatrul din Tampere, situat la adresa Hameenpuisto 28-32, de la ora 20:00, sambata, si de la ora 12:30, duminica. Biletele costa 18, 22 sau 24 de euro si se pot rezerva in prealabil de la numerele de telefon 03-217 8111, al teatrului, sau 03-223 1066, la festival.

Festivalul de Teatru de la Tampere se desfasoara in perioada 8-14 august si reuneste de mai multe trupe de actori din tari precum Letonia, Islanda, Germania, Lituania si Kazahstan.

 
Ioana Luca expune la MunchenPDF Print E-mail
Munchen, Germania/Romanian Global News
Accesari :161
Friday, 17 June 2005

Artistul plastic roman Ioana Luca expune vineri, 17 iunie, la Munchen, in cadrul unei manifestari intitulate Totul despre Dusseldorf, informeaza pagina rom2.de.

La aceasta expozitie participa 30 de artisti din 12 tari care fac parte din centrul privat de arta Mintrop20, alaturi de curatorii Elmar Zorn si Matthias Richter. Pictorii isi vor prezenta lucrarile in perioada 17 iunie-22 iulie, la Kultfabrik din Munchen, dupa ce vernisajul a avut loc joi, 16 iunie, la ora 19:00. Biletele de intrare la aceasta expozitie costa 2 euro, iar informatii despre programul manifestarii se pot obtine de la numarul de telefon 089-4900 9070.

Ioana Luca s-a nascut la Iasi in anul 1977 si a absolvit Universitatea Al. I. Cuza din Iasi, Facultatea de Teologie Ortodoxa, sectia Patrimoniu Cultural, obtinand in urma absolvirii titlul de licentiat in teologie-arte plastice. In anul 2002 intreprinde o calatorie de studii in Germania si pratica in atelierul pictorului german Detlev Foth, absolvent al Academiei de Arta Dusseldorf. Incepand din 2003 Ioana Luca traieste si lucreaza ca artist plastic in Dusseldorf Ateliergemeinschaft Foth Luca.

 
Ansamblul Prahova din Ploiesti concerteaza la romanii din OffenbachPDF Print E-mail
Offenbach, Germania/Romanian Global News
Accesari :177
Friday, 17 June 2005

Restaurantul romanesc La Terazza din orasul german Offenbach va gazdui sambata, 25 iunie, incepand cu ora 20:00, spectacolul de muzica usoara si folclorica romaneasca sustinut de solistii Ansamblului Prahova din Ploiesti, informeaza pagina rom2.de.

Reprezentatia este organizata de Ioan Toma, firma Intertouring si localul din Offenbach. La Terazza este un restaurant romanesc din toate punctele de vedere, oferind preparate culinare romanesti gatite de bucatari romani, si se afla la adresa Bierbrauerweg 5, 63071 Offenbach a. M. Artistii prahoveni vor fi acompaniati la orga electronica de Aliosa, mai anunta rom2.de. Pentru informatii sau rezervari de locuri se potb apela urmatoarele numere de telefon: 069 / 82378239, 06271 / 72649 si 017622233749.

 
top

(C) 2017 Romanian Global News - singura agentie de presa a romanilor de pretutindeni
Programare si design Ideal Data Solutions