Advertisement
Agentia de presa pentru romanii de pretutindeni
redactia@rgnpress.ro


Menu Principal
Home
- - - - - - -
Arhiva 2005 - listing
- - - - - - -
Arhiva 2005
<<
Iunie 2005
>>
D
L
M
M
J
V
S
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30    
Cautare
Ziua Drapelului nu a adus la Miercurea Ciuc nici un steag romanescPDF Print E-mail
Miercurea Ciuc, Romania/Romanian Global News
Accesari :154
Monday, 27 June 2005

Municipiul Miercurea Ciuc nu s-a alaturat celorlate orase din Romania care au sarbatorit duminica, 26 iunie, Ziua Drapelului, primarul de aici, Raduly Robert, hotarand sa nu decoreze centrul localitatii sale cu steaguri romanesti pe motiv ca actiunea nu a avut autorizatie.

Ceremonia care a avut, totusi, loc duminica, s-a desfasurat in fata statuii Ostasului Roman din Miercurea Ciuc si a reunit putine persoane. Printre acestea se aflau locuitori, dar si cativa reprezentantati ai autoritatilor locale sau judetene. Nici un steag romanesc nu a fost arborat in centrul orasului, un singur drapel fiind inlatat pe catarg, iar alte sase steaguri ajungand in Mirercurea Ciuc de la Unitatea de Vanatori de Munte din apropiere, dar luate imediat dupa ce s-a terminat ceremonialul scurt din centru.

Primarul Raduly Robert a afirmat ca este nevoie de autorizatie pentru toate manifestarile care se organizeaza in oras, chiar si pentru ziua de 1 Decembrie-Ziua Nationala a Romaniei. Directorul de cabinet al prefectului Harghitei, Adrian Panescu, s-a aratat surprins de decizia sefului sau pe motiv ca din punctul de vedere al Institutiei Prefectului, edilul ar fi trebuit sa se ocupe de pavoazarea arterei principale a orasului pe parcursul intregii zile. Hotararea de Guvern 1157 din 2001 prevede la articolul 4, alineatul 1, litera a, ca este obligatorie arborarea drapelului Romaniei pe perioada sarbatoririi unor evenimente deosebite sau pe durata desfasurarii unor ceremonii, cum ar fi Ziua Nationala a Romaniei, Ziua Drapelului National sau Ziua Imnului National, in locurile publice stabilite de autoritatile publice locale''. Cel ce nu respecta aceasta hotarare este vinovat de contraventie si primeste o amenda de la 25 la 50 milioane lei.

Este pentru a doua oara cand orasul nu este decorat cu drapelul national cu ocazia unor manifestari oficiale, de la alegerea primarului Raduly in functie. Data precedenta a avut loc la 1 decembrie 2004, iar cand subiectul a facut valva in mass-media locale si centrale, angajatii primariei au arborat mai multe steaguri in centrul orasului Miercurea Ciuc.

 
Sase medalii romanesti la Olimpiada Balcanica de Matematica pentru JunioriPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :181
Monday, 27 June 2005

Romania a reusit sa castige trei medalii de aur si trei de argint, dar si locul I pe natiuni, la a IX-a editie a Olimpiadei Balcanice de Matematica pentru Juniori care s-a desfasurat in perioada 20-25 iunie in orasul grecesc Veria.

Elevii care au adus tarii noastre aceasta performanta sunt Madalina Persu, Claudiu Corneliu Prodescu, Francisc Bozgan, Bogdan Matican, Victor Padureanu si Stefan Stoican, se arata intr-un comunicat de presa emis de ministerul Educatiei si Cercetarii.

Olimpiada Balcanica de Matematica pentru Juniori (OBMJ) este un concurs anual destinat elevilor din statele din zona balcanica, Albania, Bosnia Hertegovina, Bulgaria, Cipru, Grecia, Serbia-Muntenegru, Macedonia, Moldova, Romania si Turcia. Fiecare tara poate inscrie in concurs o echipa formata din maximum 6 elevi a caror varsta nu depaseste 15 ani si 6 luni la data concursului.

 
Colaborare universitara romano-sarba la VarsetPDF Print E-mail
Varset, Serbia/Romanian Global News
Accesari :161
Monday, 27 June 2005

Academia Pedagogica din orasul sarbesc Varset si Universitatea timisoreana Tibiscus au organizat vineri, 24 iunie, la Varset, o masa rotunda cu tema Supradotatii si Adultii" la care au participat reprezentanti ai mediului didactic universitar din Romania si Serbia

Din partea tarii noastre a fost prezent rectorul universitatii timisorene, prof. dr. Cornel Harangus, dar si o serie de cadre didactice din Timisoara, Cluj, Resita si Lugoj, informeaza cotidainul Adevarul de Arad. Un alt invitat special din Romania a fost rectorul Universitatii aradene de stat Aurel Vlaicu", prof. univ. dr. Lizica Mihut, prietena mai veche a directorului Academiei Pedagogice din Varset, prof. dr. Grozdanka Gojkov. Profesorul universitar din Iasi a fost intervievat cu aceasta ocazie de ziaristii televiziunii publice din Belgrad, care au remarcat colaborarea dintre cele doua institutii de invatamant prietene.

 
Liderul opozitiei germane staruie asupra aderarii Romaniei in 2007PDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :150
Monday, 27 June 2005

Liderul opozitiei germane si posibilul viitor cancelar german, Angela Merkel sustine respectarea de catre Uniunea Europeana a angajamentelor asumate fata de Romania, Bulgaria si Croatia.

Intr-un interviu acordat publicatiei germane Frankfurter Allgemeine Zeitung, Merkel a spus ca cu politica sa de extindere la zi, Uniunea Europeana si-a atins limitele abilitatii de integrare. Ea a mai spus ca forul ar trebui sa isi stabileasca noi prioritati dar a accentuat ca promisiunile facute Bucurestiului ca si autoritatilor din celelalte doua tari, Bulgaria si Croatia, trebuie respectate. Cuvintele sale pun astfel capat comentariilor negative din partea liderilor crestin-democrati germani care insinuau ca aderarea Bulgariei si Romaniei, planificata pentru 2007, nu mai este chiar atat de sigura.

Abordand, la modul general, problema Uniunii Europene, oficialul german a sugerat ca ar trebui sa existe o schimbare in felul in care este impartita puterea intre Bruxelles si statele membre. Cuvintele acestei noi doamne de fier a politicii europene, au avut un impact destul de puternic asupra opiniei publice internationale, mai ales in perspectiva alegerilor generale ce se vor desfasura in Germania in luna septembrie, la care Angela Merkel este creditata cu sanse reale de a deveni noul cancelar german.

 
Diplomatii straini din Romania au trecut la diplomatie in terenPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :157
Monday, 27 June 2005

Sefii de misiune acreditati la Bucuresti au desfasurat in perioada 25-27 iunie o vizita de documentare in judetele Suceava si Iasi. 20 de ambasadori si 5 insarcinati cu afaceri din 25 de tari au mers in vizita la manastirea Voronet si la Muzeul Lemnului, din Campulung Moldovenesc.

Pranzul, specific zonei, s-a desfasurat in comuna Pojorata, unde oaspetii au fost intimpinati de calareti in costume nationale, buciumasi si ceterasi. Pe pacursul dejunului, in jurul mesenilor, s-a cosit, s-a intors fanul si s-a pregatit balmosul (o mancare specifica locului), s-au dansat dansuri populare si au cantat rapsozii locali. Vizita a mai inclus si popasuri la manastirile Moldovita si Sucevita, unde oaspetii au fost intampinati de IPS Pimen, iar mai apoi la atelierele unde isi desfasoara activitatea mesterii olari din comuna Marginea, cunoscuta pentru ceramica sa de culoare neagra. In seara de sambata, 25 iunie, oaspetii au cinat la Gura Humorului, in jurul unui foc de tabara, ocazie cu care au asistat si la un spectacol cu dansuri ci cantece populare oferit de ansamblul Ciprian Porumbescu. Toti cei prezenti la eveniment au fost invitati la finalul serii sa incinga o  Perinita romaneasca. Duminica 26 iunie, delegatia demnitarilor a fost invitata de autoritatilor sucevene la Palatul administrativ. Cu aceasta ocazie, seful diplomatiei romane, Mihai Razvan Ungureanu a explicat ca aceasta deplasare in Bucovina reprezinta punerea in aplicare a noului concept de diplomatie in teren, ce isi propune facilitarea unui contact direct cu realitatile romanesti. Vizita a continuat cu un tur al Sucevei care a inclus si o vizita la Cetatea de Scaun, precum si la manastirea Probota, ctitorita de Petru Rares si renovata de experti japonezi cu finantare UNESCO, incepand din 1993. De pe lista obiectivelor importante din regiunea moldava, vizitate de echipa de ambasadori, nu a lipsit nici leaganul viniculturii romanesti, Cotnari, unde diplomatii s-au delectat cu cele mai premiate soiuri de vinuri produse in aceasta regiune. Diplomatii au vizitat si cateva obiective culturale din Municipiul Iasi, printre care Mitropolia, Universitatea si Palatul Culturii, iar luni, 27 iunie vor intra in vizorul ambasadorilor doua dintre obiectivele economice majore iesene, Antibiotice SA si fabrica de mobila Moldomobila.

 
Romania si Ucraina au discutat din nou despre securitatea la Marea NeagraPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :157
Monday, 27 June 2005

Secretarul de stat si sef al Departamentului pentru Integrare Euroatlantica si Politica de Aparare,  Ion Mircea Plangu, a desfasurat, vineri, o vizita oficiala in Ucraina.

Pe parcursul celor doua runde de convorbiri desfasurate la sediul Ministerului Apararii au fost abordate aspecte legate de experienta Romaniei in cadrul Parteneriatului pentru Pace (PfP) si al parcursului Planului de Actiune pentru Aderare (MAP), cadrul legislativ necesar reformelor din sistemul militar, managementul  resurselor umane. De asemenea, in cadrul  intalnirilor oficiale cu Georgy Kriuchkov, presedintele Comitetului Radei Supreme a Ucrainei pentru Probleme de Securitate si Aparare Nationala si cu ministrul adjunct al Afacerilor Externe, Oleg Shamshur, au fost discutate subiecte referitoare la stadiul cooperarii militare bilaterale, precum si cele legate  de securitate in zona Marii Negre, informeaza Prompt Media.

 
Doi ofiteri romani, medaliati in IrakPDF Print E-mail
Bagdad, Irak/Romanian Global News
Accesari :131
Monday, 27 June 2005

Doi ofiteri romani, participanti la Operatia Iraqi Freedom, au fost medaliati, sambata 25 iunie de seful Centrului de Operatii Civil-Militare din Comandamentul Fortei Multinationale Irak, generalul de brigada american Steven J. Hashem, in cadrul unei ceremonii desfasurate la Bagdad.

Locotenentul colonel Virgiliu Ene si maiorul Liviu Stoica sunt singurii romani componenti ai Centrului Operational de Reconstructie Irak, din Bagdad. Acestia indeplinesc de aproape sase luni functiile de ofiteri de stat major, se arata intr-un comunicat al MapN. Armata Romaniei participa la misiunea din Irak cu peste 800 de militari, aproape 30 dintre ei fiind incadrati in comandamentele multinationale.

 
Ministrul Ene Dinga participa la Bruxelles la discutiile despre implementarea EDISPDF Print E-mail
Bruxelles, Belgia/Romanian Global News
Accesari :171
Monday, 27 June 2005

Ministrul Integrarii Europene, Ene Dinga, se afla in perioada 28-29 iunie la Bruxelles, unde participa la reuniunea Grupului de Lucru pentru implementarea Sistemului de Implementare Descentralizat Extins, EDIS, informeaza un comunicat al ministerului roman.

Comisia Europeana organizeaza miercuri, 29 iunie, in capitala Belgiei, o reuniune a Grupului de Lucru care are ca obiectiv evaluarea pregatirii Romaniei pentru trecerea la EDIS, dar si formularea de recomandari, daca este cazul, care sa sprijine autoritatile romanesti in efortul de crestere a capacitatii de gestionare a fondurilor PHARE fara controlul ex-ante al Comisiei Europene. Acest lucru ar urma sa fie facut cat mai curand posibil, dar nu mai tarziu de data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana.

In contextul pregatirii tarii noastre pentru trecerea la EDIS a fondurilor comunitare de pre-aderare, Comisia Europeana si Romania au constituit Grupul de Lucru la Nivel Inalt care reuneste periodic, din partea Comisiei Europene, reprezentanti ai serviciilor specializate, iar din partea romana oficialitatile responsabile de gestionarea fondurilor de pre-aderare (PHARE SI ISPA).

 
IPS Daniel reprezinta Romania la un congres din GreciaPDF Print E-mail
Veria, Grecia/Romanian Global News
Accesari :290
Monday, 27 June 2005

Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, IPS Daniel, participa in aceste zile in orasul grecesc Veria la cea de-a 11-a editie a Congresului Stiintific International intitulat Biserica si Societatea, conform Sfantului Apostol Pavel.

La acest congres participa reprezentanti ai tuturor Bisericilor Ortodoxe care vor reliefa importanta Sfantului Pavel pe care a avut-o acesta in contextul legaturii dintre Biserica si Societate, dar si in intreaga Europa. Participarea ierarhului roman la acest eveniment este una extrem de activa, IPS Daniel urmand sa sustina o alocutiune despre Sfintii Apostoli Petru si Pavel, intitulata Apostoli si Martiri in Europa, si sa participe miercuri, 29 iunie, la celebrarea celor doi apostoli la Hramul Catedralei Mitropolitane din Veria, unde se afla si o parte din moastele Sf. Pavel, informeaza Mitropolia Moldovei.

 
Trei zile de post pentru credinciosii ortodocsi si catoliciPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :307
Monday, 27 June 2005

Credinciosii ortodocsi si romano-catolici renunta pentru trei zile la alimentele de origine animala, ca urmare a faptului ca luni si marti este Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, iar miercuri, 29 iunie, cand se sarbatoresc cei doi apostoli, se va tine post in continuare.

Postul nu are data fixa, ci variaza de la un an la altul in functie de ziua in care se celebreaza sarbatoarea Invierii Domnului.

Sfintii Apostoli Petru si Pavel au propovaduit amandoi Evanghelia, biserica crestina socotindu-I intaistatori intre apostoli. Viata si activitatea lor misionara, ca si minunile savarsite de ei, sunt descrise in Noul Testament, la faptele Apostolilor. De asemenea, intreaga activitate a Sfantului Apostol Pavel este cuprinsa si in cele 14 epistole scrise de el catre bisericile locale pe care tot el le-a infiintat. Credinta le-a adus ucenicilor lui Hristos, insa, si suferinta, Apostolul Petru fiind rastignit cu capul in jos la Roma, iar Sfintul Apostol Pavel murind prin taierea capului.

 
Biserica din Deal din Sighisoara a castigat Marele Premiu al Uniunii Europene pentru patrimoniuPDF Print E-mail
Sighisoara, Romania/Romanian Global News
Accesari :159
Monday, 27 June 2005

Cel mai important monument de arhitectura religioasa din Sighisoara, Biserica din Deal, restaurat recent cu ajutorul unui proiect sustinut financiar de catre Ministerul Culturii si Cultelor si de catre o fundatie germana, a castigat Marele Premiu al Uniunii Europene pentru patrimoniu.

Premiul Europa Noastra revine, astfel, pentru prima oara unui monument istoric din Romania. Costurile necesare restaurarii bisericii s-au ridicat la suma de 4 milioane de euro, dintre care 1,5 milioane au fost alocate de ministerul roman si 2,5 milioane au venit din partea fundatiei germane Messerschmitt Association din Munchen, anunta Rador. Restaurarea Bisericii din Deal este rezultatul unei colaborari internationale intre specialisti din Romania, Germania si Ungaria, din perioada 1992-2003.

 
Proiectele energetice ale Romaniei sunt promovate de ministrul Seres la LuxemburgPDF Print E-mail
Luxemburg/Romanian Global News
Accesari :227
Monday, 27 June 2005

Ministrul Economiei si Comertului, Ioan Codrut Seres, va participa marti, 28 iunie, la reuniunea Consiliului UE pentru Energie de la Luxemburg, prilej cu care va prezenta dinamica si prioritatile sectorului energetic romanesc in perspectiva integrarii pe piata unica europeana.

Politica Ministerului Economiei si Comertului, prin care institutia romana doreste sa creeze un cadru competitiv pe piata nationala de energie, se refera la indeplinirea unor masuri ca restructurarea sectorului energetic, liberalizarea pietei de energie si gaze naturale, participarea la proiecte europene si regionale de interes, informeaza un comunicat al ministerului Economei si Comertului.

Oficialul roman va mai aduce in discutie in fata partenerilor europeni si disponibilitatea tarii noastre de a infiinta la Bucuresti o bursa de energie pentru regiunea balcanica. Interesul manifestat de investitorii straini, pozitia geografica a Romaniei si infrastructura energetica existenta recomanda tara noastra pentru initierea acestui proiect. Alte proiecte prioritare promovate de MEC in sectorul energiei si al resurselor energetice vizeaza dezvoltarea proiectelor de interconectare transfrontaliera in sectorul petrolului si al gazelor naturale si demararea lucrarilor la Unitatea 3 de la CNE Cernavoda.

 
100 de burse de performanta pentru olimpiciPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :182
Monday, 27 June 2005

In cursul anului scolar/universitar 2005-2006, Ministerul Educatiei si Cercetarii va oferi 100 de burse de performanta Meritul Olimpic, in valoare de 2.500.000 de lei, lunar, inclusiv in perioada vacantelor.

Bursele se ofera pe baza de concurs elevilor care au primit distinctii la olimpiadele scolare internationale, precum si tinerilor doctoranzi cu varsta de pana la 35 de ani. Bursele Meritul Olimpic se pot cumula cu alte tipuri de burse oferite de Ministerul Educatiei si Cercetarii. De asemenea, vor fi finantate din bugetul ministerului (fondul de cercetare) si angajamentele asumate de MEdC in anii anteriori pentru bursele de cercetare, informeaza Prompt Media.

 
Fotbalul romanesc din nou in topPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/iunie/Romanian Global News
Accesari :295
Monday, 27 June 2005

Daca in competititiile de fotbal ale momentului Romania se dovedeste o dezamagire din ce in ce mai mare, in competitile mai putin tensionate, ca de exemplu cea de fotbal pe plaja de la Saint Tropez, tricolorii fac din nou senzatie.

Nationala de aur a Romaniei, cu Hagi, Gica Popescu si Stelea in teren au participat zilele trecute la Turneul de Fotbal de la Saint-Tropez, de unde s-au si intors cu locul al treilea. Desi nu intr-o forma la fel de buna ca cea cu care obtineau victorii dupa victorii in urma cu cativa ani tricolorii de aur ai Romaniei au reusit sa se mobilizeze, ajungand pana in finala mica, pe care si-au si adjudecat-o. Nationala de aur a fost antrenata de Dan Petrescu care, dintr-o sclipire de geniu, l-a pus pe Hagi, pe postul de fundas, dupa cum insusi atacantul roman se plange. La randul sau, Petrescu s-a declarat foarte nemultumit de evolutia elevilor sai, subliniind ca nu poate aprecia pe nimeni, cu exceptia lui Mara.

Incantati de atmosfera destinsa si amicala in care s-a desfasurat turneul, Hagi pare foarte convins sa inaugureze si el un astfel de turneu in Romania, chiar pe plaja din Constanta. "Daca ma ajuta autoritatile, facem si la noi un turneu d-asta. Sa aduca cineva tribunele, eu pun la dispozitie hotelul, ne chemam prietenii, fotbalisti cu nume, si sa vedeti ce iese. In doi ani noi, romanii, iesim campioni mondiali la fotbal pe plaja" a pus Hagi, incantat de idee.

 
O delegatie a Comunitatii Romanesti din Ucraina in vizita de lucru in RomaniaPDF Print E-mail
Kiev, Ucraina/Romanian Global News
Accesari :250
Monday, 27 June 2005

O delegatie a Uniunii Interregionale Comunitatea Romaneasca din Ucraina se va afla luni, 27 iunie, intr-o vizita de lucru la Oradea.

Cu ocazia acestei vizite vor fi semnate o serie de acorduri de colaborare si va fi lansata o monografie privind situatia romanilor din Transcarpatia, se arata intr-un comunicat la CRU. Delegatia va cuprinde 15 persoane, membri ai Secretariatului Executiv al Comunitatii si filialei regionale din Transcarpatia in frunte cu Secretarul Responsabil Aurica Bojescu, Seful Departamentului administrativ Petru Posteuca si Presedintele Uniunii Romanilor din Transcarpatia, Ion Botos.

Reamintim ca Uniunea Interregionala Comunitatea Romaneasca din Ucraina a fost constituita in data de 5 martie, ca initiativa a Uniunii Societatilor Romanesti Pentru Integrare Europeana. In perioada martie-iunie 2005 au aderat in mod oficial la CRU 13 ONG-uri romanesti din Ucraina. Astfel, au devenit membre, in ordine, urmatoarele organizatii romanesti: Uniunea Societatilor Romanesti Pentru Integrare Europeana, Centrul Bucovinean Independent de Cercetari Actuale, Clubul Sportiv Dragos-Voda, Societatea Vatra, Societatea Petru Movila, Societatea Ioan Mihaly-de-Apsa, Centrul ProEuropa, Fundatia de Binefacere Casa Limbii Romane, Societatea Ecologica IALPUG, Filiala regionala Odesa a Aliantei Crestin Democrate a Romanilor din Ucraina, Asociatia National-Culturala a Romanilor din raionul Tatarbunar, Uniunea Romanilor din Transcarpatia Dacia, Asociatia Social-Culturala a Romanilor din Transcarpatia, George Cosbuc. In prezent continua tratativele cu alte doua ONG-uri romanesti.

Statutul Uniunii Interregionale Comunitatea Romaneasca din Ucraina a fost inregistrat in data de 25 martie, la Directia Regionala de Justitie Cernauti, iar la 7 aprilie a fost constituita filiala regionala Cernauti a UI Comunitatea Romaneasca din Ucraina, prezidata de Vasile Tarateanu. La data de 18 aprilie a fost intarita varianta oficiala a traducerii in limba romana a Statutului Comunitatii, publicata in ziarul Arcasul. Luni 25 aprilie, presedintele Comunitatii, Dr Ion Popescu, a vizitat Comitetul Radei Supreme in problemele drepturilor omului si minoritatilor nationale, unde a abordat problema privind necesitatatea reluarii finantarilor de catre Comitetul de Stat al nationalitatilor, aflat in procesul de reorganizare, a ziarelor minoritatilor, in special, a ziarelor romanesti Concordia si Zorile Bucovinei. Marti, 3 mai a avut loc sedinta Senatului, in care a fost dezbatuta problema informarii fortelor politice din Ucraina despre constituirea, legalizarea si scopurile Comunitatii. O saptamana mai tarziu, in data de 10 mai, Presedintele Comunitatii a transmis informatiile privind legalizarea, scopurile si sarcinile Comunitatii la Presedentia Ucrainei, Guvern, Comitetul de stat al minoritatilor si migratiei, Ministerul de Externe al Ucrainei, Conducerea Radei Supreme si tuturor fortelor politice reprezentative din Parlamentul Ucrainei. Joi, 2 iunie Presedintele Comunitatii, Ion Popescu a fost primit in audienta de catre vice-prim-ministrul Ucrainei pe probleme de reforma administrativ-teritoriala, Roman Bezsmertnyi. Pe parcursul intalnirii a fost abordata problema necesitatii mentinerii ca unitati teritorial-administrative de sine statatoare a regiunii Cernauti si a raioanelor cu populatie compacta romaneasca Herta, Hliboca, Noua Sulita si Storojinet. A fost abordata si problema necesitatii de a include intr-un singur raion toate localitatile romanesti din Transcarpatia si, totodata, au fost discutate posibilitatile de colaborare in acest domeniu.

La inceputul acestei luni, delegatia Consiliului National a participat la Simpozionul Sovietizarea satelor romanesti din Transcarpatia, organizat de catre Uniunea Romanilor din Transcarpatia Dacia, manifestare la care au participat reprezentantii conducerilor tuturor ONG-urilor romanesti din zona (in total 51 de participanti) care au decis si aderarea la Comunitate. Luni, 13 iunie la sediul Secretariatului Consiliului de Securitate si Aparare a Ucrainei, Dr. Ion Popescu a avut o intalnire cu Secretarul Consililui de Securitate si Aparare a Ucrainei, Petro Porosenko, si cu Inaltul Comisar OSCE in probleme minoritatilor, Rolf Ekeus, pe care i-a informat in legatura cu legalizarea Comunitatii. Ekeus a confirmat faptul ca zonele locuite de etnicii romani vor fi vizitate de catre un consilier al sau pentru a lua la cunostinta situatia acestora.

Marti, 21 iunie Presedintele Comunitatii a fost primit in audienta de catre Imputernicitul in apararea drepturilor omului Radei Supreme, Nina Karpaciva, careiea i-a adus la cunostinta situatia privind Comunitatea Romaneasca din Ucraina. A fost abordata problema incalcarii in noua legislatie electorala a drepturilor ONG-urilor minoritatilor nationale din Ucraina de a inainta candidati ca deputati in Parlamentul Ucrainei si Consiliile locale prin intermediul organizatiilor nationale dupa cum se prevede in art. 14 a Legii Ucrainei Cu privire la minoritatile nationale.

Joi, 23 iunie, Presedintele Comunitatii, Ion Popescu, a avut o intrevedere cu Isarcinatul cu afaceri a Romaniei in Ucraina, Romeo Stanciu, cu care a discutat necesitatea de a face recomandari Departamentului Romanilor de Pretutindeni de a examina de urgenta, ca fiind prioritare, proiectele inaintate pentru anul 2005 de catre organizatiile-membre ale Comunitatii pentru zonele orasului Kiev, regiunile Odesa, Transcarpatia si Cernauti.

 
Ziua satului la Otlaca-PustaPDF Print E-mail
Otlaca-Pusta, Ungaria/Romanian Global News
Accesari :180
Monday, 27 June 2005

Satenii din Otlaca-Pusta, una fintre cele mai mici localitati romanesti din Ungaria, au serbat ziua satului in prima zi de Rusalii, duminica, 19 iunie.

Ziua satului a fost organizata in curtea scolii generale, de catre Primaria din sat, autoguvernarea romaneasca si asociatia romanilor din localitate. Prima parte a zilei s-a adresat in special copiilor, prin meciuri de fotbal, organizate intre patru echipe. Au sosit copii din localitatile Medgyesbodzas, Pusztafoldvar, Csanadapaca si, bineinteles, cei din Otlaca. Echipele formate din elevii claselor 7-8 si-au dat stiinta pentru a castiga, pentru prima data, "Cupa Otlacii". Competitia a fost castigata de echipa din Csanadapaca, urmata de echipele din Pusztafoldvar, Otlaca-Pusta si Medgyesbodzas. Toate echipele au primit cate o diploma, fiind ales chiar si cel mai bun portar si golgheterul competitiei, care, pe langa diploma de participare, a primit si o minge de fotbal. Ambii copii fac parte din echipa castigatoare.

Ziua a fost continuata cu un program cultural, deschis prin cantece ale copiilor. Echipa de dansuri populare a elevilor scolii generale din localitate a prezentat dansurile invatate cu profesorul Ioan Ruja. Elevii, de altfel foarte talentati, au inclus in repertoriu atat dansuri romanesti, cat si dansuri unguresti, primind binemeritatele aplauze din partea satenilor. Programul folcloric al copiilor s-a terminat cu cantecul "Inflorit-o rugutu'", cantat de Richard Vidican si Eva Mazula. In urma programului de aproape o ora, si-au facut prezenta pe scena si pastratorii de traditii din Chitighaz, care au incantat privirile spectatorilor cu frumoasele dansuri romanesti. Un moment mai aparte a fost scurtul program de jazz-dance, prezentat de elevele Nicoleta Toth si Eva Mazula.

A urmat apoi tombola, cu nenumarate cadouri, premiul cel mare fiind o capra. Dupa cina cheful a continuat, muzica fiind oferita de un grup de muzicanti condusi de Mihai Vidican, presedintele autoguvernarii romanesti din localitate. La eveniment au participat si oaspeti de seama din Romania si Ungaria, printre care primarul din Buteni, Radu Blaga, si primarul din Siria, Valentin Bot, precum si reprezentantii mai multor institutii romanesti din Ungaria, informeaza corespondentul RGN in Ungaria.

 
Bulgarii de pretutindeni mai interesanti decat romanii de pretutindeniPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :183
Monday, 27 June 2005

Aproximativ 6,9 milioane bulgari cu drept de vot au fost asteptati, sambata, 25 iunie, la urne pentru a-si alege viitorul parlament, de la care se asteapta sa conduca Bulgaria in Uniunea Europeana, in 2007.

Autoritatile bulgare, mai interesate de bulgarii de pretutindeni, au pus la dispozitia celor aproximativ un milion de bulgari de pretutindeni (conform estimarilor neoficiale!) in jur de 345 birouri electorale, deschise in 72 de tari, asa cum se arata in declaratiile oficialilor bulgari. Pentru alegerile din 28 noiembrie 2004 autoritatile  romanesti au pus la dispozitia celor peste 8 milioane de romani din lumea intreaga, doar 142 de sectii de votare in 90 de tari.

Statul bulgar a dovedit, astfel, ca isi intareste interesul pentru etnicii sai de pretutindeni, calculand strategic influenta pe care i-o vor aduce acestia in Parlamentul European, timp in care Statul roman da cu piciorul celor peste trei milioane de romani aflati doar in jurul frontierelor, umilindu-i cu sapte ani de asteptare pentru dobandirea sau redobandirea cetateniei romane, cu lipsa unor programe concrete, coerente si de durata pentru pastrarea identitatii etnice a acestora, sau lipsa de reactie a oficialilor romani la incalcarea drepturilor elementare ale romanilor din Bulgaria, Serbia, Ucraina, Ungaria si Basarabia. Desi este un lucru deja stiut, este bine de reamintit faptul ca Bulgaria, ca tara candidata la U.E., este pe departe de a-si fi rezolvat problema minoritatilor nationale si a acordarii drepturilor acestora, singura minoritate recunoscuta si aparent care va influenta alegerile generale din acest an, este cea turca. Minoritatea romanilor din Bulgaria nu este recunoscuta oficial si nu este ajutata, la fel ca minoritatea bulgarilor din Romania, mai putin numeroasa dar care se bucura de toate drepturile, inclusiv de un buget impresionant acordat din Bugetul Statului roman.

Mai trebuie amintit si faptul ca exista numeroase semnale ca, in prima jumatate a anului, Bulgaria s-a aflat intr-o impresionanta campanie de acordarea cetateniei pentru etnicii bulgari din Basarabia, Macedonia si Serbia, fapt ce-I va aduce mai multi votanti pentru acest scrutin. In timp ce romanii din Basarabia privesc umiliti de rapiditatea acordarii cetateniei pentru etnicii bulgari, oficialii de la Sofia gasind solutia simplificarii procedurii, la Bucuresti, se dau doar explicatii negasindu-se formula ideala care sa stopeze macar procedura grea si umilitoare, aruncandu-se vina mereu pe lipsa personalului si nu pe un dezinteres total manifestat de institutiile abilitate. Mass media din Romania a relatat calvarul prin care trec romanii care doresc sa-si redobandeasca cetatenia si numeroasele scrisori de protest care au fost inaintate catre forurile cele mai inalte ale statului, Presedintie, Guvern, Parlament, cu rugamintea de a nu mai fi tarati acesti oameni prin hatisul birocratic, care nu face decat sa arate lipsa de vointa si dorinta de a-i avea pe acestia ca cetateni. Ultima declaratie a oficialilor de la Ministerul Justitiei estima ca pentru cele peste 17 mii de dosare din Basarabia, care se afla in acest moment depuse, vor fi necesari, cu cei 6 angajati ai Biroului pentru Cetatenia Romana, de 5 la 7 ani pentru o rezolutie finala!

 
Scoala din Chitighaz are directoarePDF Print E-mail
Chitigaz, Ungaria/Romanian Global News
Accesari :159
Monday, 27 June 2005

La sedinta din 20 iunie a Consiliului Local din Chitighaz s-au ales directorii celor doua scoli generale din localitate.

Pentru postul de director al scolii romanesti si-a inaintat dosarul un singur candidat, care a si primit majoritatea voturilor consilierilor. Erica Borbil Nedrau, fosta directoare adjuncta, care de o buna vreme a indeplinit sarcinile directorului, de acum inainte este numita in mod oficial pentru functia de conducere a institutiei romanesti. Profesoara de romana si geografie va ocupa acest post timp de cinci ani, informeaza corespondentul Romanian Global News in Ungaria.

 
Numarul de elevi romani in provincia italiana Prati creste vertiginosPDF Print E-mail
Prato, Italia/Romanian Global News
Accesari :316
Monday, 27 June 2005

La nivelul anului 2004, Prato s-a dovedit a fi orasul cu cea mai marcanta multietnicitate din Italia. Astfel, anul trecut cei 16.399 de imigranti rezidenti (majoritatea romani, chinezi, albanezi si marocani) au reprezentat 9.08% din totalul de 180.000 de locuitori ai zonei.

Cu toate acestea, lucrurile nu vor ramane in acest stadiu, mai ales ca acesta se dovedeste a fi un trend ascendent, care se poate remarca si in prezenta extracomunitarilor in scoli (37% in gimnaziu) si in cresterea companiilor gestionate de straini (o crestere de 10% intr-un an). Datele fac parte din Raportul realizat de Centrul de Cercetari si Servicii pentru Imigratie, cu datele pentru 2004.

In 2003, incidenta numarului de straini fata de totalul locuitorilor originari din Prato era de 7.37%, in timp ce in 2004 a urcat la 9.08%. Cresterea orasului spune Anna Marsden, cea care s-a ocupat de raport, este datorata imigrantilor. La Prato italienii sunt in scadere cu 621 fata de anul trecut (2003), in timp ce strainii sunt cu 3.272 mai multi. Datele referitoare la ultimii 14 ani indica o crestere de 15.000 de cetateni imigranti rezidenti in Prato si o scadere a numarului de italieni cu 1.100. Comunitatea cel mai bine reprezentata numeric este cea a chinezilor (6.831 in 2004), urmata de cea albaneza (3.111), pachistaneza (1.236), marocana (981), in timp ce romanii sunt abia pe locul al cincilea, cu o comunitate formata din 666 de membri. Restul de 3.574 de persoane provine din alte tari. Pentru anul scolar 2003/2004 Prato este cea de-a doua provincie din Italia ca incidenta a studentilor straini raportat la totalul celor inscrisi. In mod particular, in anul 2004, s-a inregistrat o crestere foarte accentuata a numarului elevilor albanezi (+18.22%) si romani (+68.49%).

Totodata, raportul citat indica si o prezenta tot mai mare a imigrantilor printre cei care detin companii in Prato. Au existat in total, in 2004, 3.000 de companii straine (in crestere cu 10% fata de 2003). Dintre acestea, 1.847 sunt chinezesti, 273 albaneze, 84 marocane, 51 pachistaneze si 77 romanesti, iar domeniile in care acestea isi desfasoara activitatea sunt in general cele legate de manufacturi (20%), constructii (8.7%), comert (7.3%), restaurante (8.5%) si servicii (5%).

 
Tabere romanesti la GiulaPDF Print E-mail
Giula, Ungaria/Romanian Global News
Accesari :160
Monday, 27 June 2005

Doua tabere se deschid la sfarsitul acestei saptamani la Giula. Conform traditiei, tabara de autocunoastere, organizata de Autoguvernarea pe Tara a Romanilor din Ungaria si desfasurata la Centrul Cultural Romanesc, va gazdui in jur de 40 de copii ai 12 scoli din Ungaria in care se preda limba romana.

Realizarea taberei a pornit de la ideea ca elevii care au fost cei mai buni la romana in timpul anului scolar sa petreaca aceste cateva zile de odihna si distractie in orasul balnear, insusind, in acelasi timp, informatii utile despre mostenirea cultural-folclorica a stramosilor nostri romani. In cadrul acestei saptamani, alaturi de prelegerile profesorilor si cercetatorilor, copiii vor participa la programe distractive variate, vor vizita baile orasului si vor face excursii la Arad, Chitighaz si Micherechi. Paralel cu aceasta, din initiativa si cu binecuvantarea Prea Sfintitului Parinte Episcop Sofronie, se va desfasura si tabara religioasa, organizata sub egida Episcopiei Ortodoxe Romane din Ungaria. La aceasta tabara, asemeni anilor precedenti, vor sosi copii din toate localitatile romanesti din Ungaria. In cadrul taberei, copiii vor participa la un program religios zilnic, insusindu-si noi cunostinte despre credinta si traditia stramosilor romani, informeaza corespondentul Romanian Global News in Ungaria.

 
Un tanar cantaret roman cunoaste succesul in CanadaPDF Print E-mail
Montreal, Canada/Romanian Global News
Accesari :179
Monday, 27 June 2005

{mosimage}Romanul Corneliu Montano va evolua luni, 27 iunie, incepand cu ora 20:00, la Grand Theatre du Quebec din Montreal, alaturi de celebrul pianist Richard Clayderman, anunta Faptu Divers.

{mosimage}Corneliu Montano este cel de-al doilea roman care devine cunoscut la Montreal, dupa ce Nadia Comaneci a reusit sa obtina prima nota de zece din istoria gimnasticii in acest oras canadian. Interpretul roman a participat la un concurs televizat de cautare de noi talente, intitulat Star Academie, reusind sa se califice in faza finala a competitiei dintr-un total de 6000 de cocurenti din care au fost slectionati doar 14. Cariera sa de pop-star vine, insa, dupa ani buni in care tanarul roman, azi in varsta de 22 de ani, a fost preocupat de muzica de opera, interpretand mai multe partituri de tenor liric. De altfel, talentul exceptional a fost demonstrat si in fata marelui Luciano Pavarotti, cel care a recunoscut ca tanarul da dovada de un mare potential. Corneliu a participat in calitate de tenor la mai multe festivaluri si concursuri de gen, de la care s-a intors mereu cu trofee si alte premii.

In ceea ce priveste latura muzicii pop, Corneliu Montano si-a lansat in luna noiembrie a anului trecut un album de debut care a reusit sa se vanda in prima zi in 30 000 de exemplare.

 
O alta carte romaneasca a fost lansata in AmericaPDF Print E-mail
New York, SUA/Romanian Global News
Accesari :172
Monday, 27 June 2005

Un nou volum romanesc poate fi gasit peste Ocean, scriitoarea Amalia Calin fiind semnatara cartii Triunghi calator.

Noua aparitie editoriala s-a lansat vineri, 24 iunie, la sala culturala a restaurantului Casa Romana din New York, informeaza romanian-portal.com. Evenimentul a avut loc in cadrul unui cenaclu organziat de Institutul Roman de Teologie si Spiritualitate Ortodoxa, Societatea literara "Mihai Eminescu" si revista Lumina Lina, al carui director este Theodor Damian, iar redactor sef este Mihaela Albu. Manifestarea culturala a fost urmata de o receptie la care au participat toti cei prezenmti la lansare.

 
Adunarea Mitropolitana de vara a Mitropoliei Romane de la Paris se pregateste de inceperePDF Print E-mail
Paris, Franta/Romanian Global News
Accesari :247
Monday, 27 June 2005

Mitropolia Ortodoxa Romana a Europei Occidentale si Meridionale va organiza in perioada 29 iunie-2 iulie, la resedinta sa de la Paris, Adunarea Mitropolitana de vara a Sfantului Sinod.

Acest congres al Mitropoliei romane are ca scop reunirea tuturor celor implicati in buna desfasurare a vietii bisericesti din cadrul eparhiei si se adreseaza in primul rand delegatilor reprezentanti ai tuturor parohiilor. Totodata, adunarea este deschisa in acelasi timp tuturor celor ce vor dori sa participe, informeaza buletinul periodic de al mitropoliei romane. Programul cuprinde conferinte si seminarii pe teme de interes actual, reuniuni speciale ale doamnelor preotese, ale tinerilor, ale responsabililor cu cateheza, precum si organizarea unor standuri de prezentare a fiecarei comunitati (parohii, manastiri, ateliere de iconografie, asociatii de tineret, de caritate).

Din agenda celor patru zile de intruniri fac parte conferinta Misiune/Apostolat/Emigratie, sustinuta de mitropolitul Serafim, seminarii pe temele laicii si misiunea, viata familiala, dialog si intrajutorare intre crestini, metoda pentru relatiile intre crestini, compromis si marturisire, a fi francez si occidental in Mitropolia romana, a fi roman in Occident limba, identitate, limba, identitate, viitor, viitor cooperare franco-romana in parohie, sau conferinta Putem sa ne sfintim si sa-L cunoastem pe Dumnezeu in parohie si in lume? pe care o va sustine preotul Vasile Mihoc, profesor de Noul Testament la Facultatea de Teologie din Sibiu. Totodata, cei prezenti vor mai putea sa ia parte si la conferinta Ecumenismul, bilantul dialogului; contributia ortodocsilor la acest dialog, in dezbaterea viitorului preot Ioan Sauca, Directorul Institutului Ecumenic de la Bossey, Elvetia, la a doua intalnire a doamnelor preotese, in prezenta mitropolitul Iosif, la Adunarea generala a Mitropoliei si a asociatiei sale juridice de cult, prezidata de catre mitropolitul Iosif, si la conferinta Liturghie/Traditie/Modernitate, sustinuta de episcopul Siluan si diaconul Nicolas Lossky. Nu vor lipsi, spre finalul intrunirii religioase, seminariile pe temele liturghie, natura si cultura, liturghie cosmica si ecologie, participarea laicilor la viata Liturgica, sensul gestului liturgic, participarea femeilor la viata Bisericii, dar si oficieri de servicii religioase.

 
Romania a fost in prim plan la o conferinta la BruxellesPDF Print E-mail
Bruxelles, Belgia/Romanian Global News
Accesari :157
Monday, 27 June 2005

Firma de consultanta "AdvocacyEurope Network", specializata in problematica europeana, a organizat saptamana trecuta la Parlamentul European, o conferinta cu titlul "Transparency&Integrity The Case of Romania", informeaza Ambasada Romaniei la Bruxelles.

La eveniment au luat cuvantul ambasadorul roman Ion Jinga, Philippe Lemaitre, corespondent Le Monde si Malcom Heasman, director pentru Europa de Sud-Est, Federatia Producatorilor de bauturi spirtoase. Diplomatul roman a facut o scurta prezentare a principalelor momente ale parcursului Romaniei catre statutul de membru al Uniunii Europene, de la depunerea cererii oficiale pana la semnarea Tratatului de Aderare. Discursul sau a facut referire la reperele evolutiilor inregistrate in lupta impotriva coruptiei, asa cum au fost reflectate in Rapoartele Anuale ale Comisiei Europene si a fost prezentat demersul autoritatilor romane in vederea combaterii acestui flagel: adoptarea unui plan national pentru prevenirea coruptiei, crearea Parchetului National Anti-Coruptie, ratificarea principalelor Conventii europene de lupta impotriva coruptiei, adoptarea unor pachete de masuri legislative exprimand vointa autoritatilor romane de a actiona ferm in combaterea acestui fenomen. Rezultatele pozitive sunt reflectate in ultimul Raport anual, in care se apreciaza ca "legislatia anti-coruptie este bine dezvoltata si in general conforma cu acquis-ul comunitar".

 
Romanii din Calgary au strans bani si pentru biserica lor, dar si pentru sinistratii din RomaniaPDF Print E-mail
Calgary, Canada/Romanian Global News
Accesari :250
Monday, 27 June 2005

Evenimentul de strangere de fonduri pe care l-a organizat pe 18 iunie biserica ortodoxa romana "Sfantul Andrei" din orasul canadian Calgary a reusit sa adune suma de 11245 de dolari, anunta portalul stiri.ca.

Banii obtinuti in urma acestei actiuni se alatura unei alte sume stranse, respectiv 4415 de dolari, care este destinata familiilor afectate de inundatiile din Romania. De altfel, pentru aceasta destinatie se mai primesc bani, toate sumele stranse urmand sa fie trimise in tara prin intermediul Crucii Rosii Internationale.

Banii obtinuti dupa evenimentul de pe 18 iunie vor fi utilizati de catre parohia Sfantul Andrei pentru cumpararea sau construirea unui lacas de cult propriu.

 
Angela Gheorghiu primeste inca o data laudele presei britanicePDF Print E-mail
Londra, Anglia/Romanian Global News
Accesari :137
Monday, 27 June 2005

Diva romanca Angela Gheorghiu, in rolul Mimi din La Boheme, a fost un star al saptamanii culturale londoneze, conform publicatiei britanice The Observer.

De ce poarta acest copil rebel francez o rochie tartan? Cum de lumina inca mai straluceste in feresterele podului cand miezul noptii din ajunul Craciunului se apropie? Nu te mai deranjezi sa intrebi asemenea lucruri cand interpretarea este atat de mareata ca aceasta !, scrie The Observer, elogiind jocul actoricesc sublim si interpretarea desavarsita a romancei si lasand la o parte orice inadvertenta sau intrebare legara de scenariu.

Reamintim ca luna aceasta Angela Gheorghiu a interpretat pe scena de la Covent Garden rolul sau de debit la opera britanica: Mimi in opera lui Puccini, La Boheme. Spectacolul a fost o adaptare realizata de John Copley, dupa celebra istorie a lui Murger despre viata boema a Parisului secolului al XIX-lea. Ultima reprezentatie la Royal Opera cu acest spectacol a fost programata vineri, 24 iunie.

 
Marta Hristea concerteaza cu Succulent Trash la BerlinPDF Print E-mail
Berlin, Germania/Romanian Global News
Accesari :171
Monday, 27 June 2005

Formatia multi-culturala Succulent Trash, alcatuita din romanca Marta Hristea, voce, grecul Antonis Anissegos, pian, si germanii Maurice de Martin si Oliver Potratz, va concerta in perioada 29 iunie -2 iulie la Berlin, informeaza rom2.de.

Trupa a fost infiintata in anul 2001 de catre Antonis Anissegos si interpreta Phaedra Trass, cei doi incercand prin aceasta formula sa combine jazz-ul acustic cu muzica alternativa. Celor doi li s-au alaturat Maurice de Martin si Oliver Potratz cu ajutorul carora cvartetul a inceput sa interpreteze melodii compuse de Antonis pe versuri semnate de Phaedra Trass. Dupa o pauza de trei ani, formatia a abandonat colaborarea cu fosta solista si a cooptat-o pe romanca Marta Hristea cu ajutorul careia au inceput sa isi extinda repertoriul, mai anunta rom2.de.

 
Dacia Felix exista si la MontrealPDF Print E-mail
Montreal, Canada/Romanian Global News
Accesari :204
Monday, 27 June 2005

Un imobil canadian situat in zona metropolei Montreal poarta un nume mai putin obisnuit pentru oras, si anume Le Dacia Felix, informeaza Pagini Romanesti.

Denumirea a fost data de Samuel Feierstein, un evreu originar din Romania, care s-a gandit sa readuca in Canada macar o parte din tara pe care a parasit-o in anul 1947. Cladirea din Cote des Neiges ce a fost botezata de Samuel a fost cumparata in anul 1976 impreuna cu un prieten canadian, an in care din cele 52 de apartamente din imobil, 14 erau ocupate de familii de romani. Numele a fost acordat constructuiei in perioada 2000-2001 cu scopul de a atrage romanii, care sunt, in viziunea proprietarului, oameni educati, curati si linistiti. In urma ineditului botez, multe familii de romani au ajuns sa locuiasca in acest bloc tocmai pentru ca au vazut numele afisat la intrare, mai anunta publicatia romaneasca din Montreal.

Samuel Feierstein este de profesie medic, iar la Montreal s-a lansat si in alt gen de afaceri, avand, pe langa cladirile rezidentiale, si o companie de transport si mutari. Printre cunostintele sale se numara romani celebri cum ar fi Ilie Nastase sau Nadia Comaneci.

 
Romanii din apropierea Montreal-ului vor avea si ei o biserica ortodoxaPDF Print E-mail
Montreal, Canada/Romanian Global News
Accesari :281
Monday, 27 June 2005

Comunitatea romaneasca din Laval, zona aflata in apropiere de merele oras canadian Montreal, incearca sa isi infiinteze un lacas de cult ortodox care sa le apartina si care sa le poata facilita participarea la slujbe.

Romanii din Laval se ridica la aproape 10.000 de persoane care, pentru a putea sa ia parte le serviciile religioase, ar fi trebuit sa se deplaseze in Montreal la una din cele sapte biserici romanesti existente aici, informeaza publicatia Pagini Romanesti. Biserica va fi sub jurisdictia uneia dintre cele doua eparhii romanesti din America, acest lucru urmand sa fie decis de initiatorii proiectului si de viitorul consilu parohial. Pentru inceput, parohia ar urma sa isi desfasoare activitatile specifice la biserica anglicana St. Simon's & Bartholomew din Laval, unde chiria stabilita este de 400 de dolari pe luna, cu acceptul de organizare nu doar a slujbelor religioase, ci si a altor activitati, inclusiv culturale sau artistice, in sala sociala de la subsolul asezamantului. Enoriasii si-au ales deja si pastorul, parintele Ioan Iancu fiind cel pe care romani si-l doresc ca preot la biserica lor.

 
Artistii romani prezenti la Toronto isi prelungesc sedereaPDF Print E-mail
Toronto, Canada/Romanian Global News
Accesari :164
Monday, 27 June 2005

Artistii populari romani care au participat la International Caravan la sfarsitul saptamanii trecute isi vor mai expune obiectele de artizanat in perioada 27 iunie-3 iulie si la primaria din oras, in cadrul Festivalului de Jazz din Toronto.

Mesterii populari romani vor arata publicului canadian mai multe mostre de traditie si cultura autentic romaneasca, reusind sa faca, astfel, cunoscut specificul national si pe continentul nord-american, informeaza Alianta Romanilor Canadieni.

 
Simona Mihai la Britten TheatrePDF Print E-mail
Londra, Anglia/Romanian Global News
Accesari :165
Monday, 27 June 2005

Soprana romanca Simona Mihai va urca pe scena luni, 27 iunie, la Britten Theatre, Royal College of Music, in distributia operei lui Mozart, "Cosi fan tutte".

Spectacolul se va desfasura de la ora 19.00 si va mai avea programata o reprezentatie si pentru data de 1 iulie, in aceeasi locatie.

Considerata de multi specialisti, ca si de public, cea mai incantatoare partitura a lui Mozart, "Cosi fan tutte" este povestea incantatoare a incercarilor si incurcatorilor prin care trec patru iubiti.

Rezervarile se pot face prin telefon, la numarul 020 7591 4853, in timpul saptamanii intre orele 11.00-13.00 si 14.30-16.00, sau la adresa de e-mail opera@rcm.ac.uk.

Simona Mihai a studiat la Scoala de Muzica Dinu Lipatti din Bucuresti, sub indrumarea Cristinei Magureanu, iar intre anii 1997-1999 la Academia de Muzica din Bucuresti, cu Maria Hurduc. In septembrie 1999 a primit cea mai importanta bursa, o Bursa Queen Elizabeth la Royal College of Music, unde studiaza alaturi de Kathleen Livingston. Concertele sale sau diversele aparitii la evenimente renumite au facut-o cunoscuta pe Simona Mihai in intreaga lume, de la Romania, pana in Croatia, Ungaria, Japonia, Elvetia, Germania sau Grecia. In mai 2001 si-a facut debutul la Wigmore Hall, iar in decembrie 2001 a castigat premiul intai la Concursul National Mozart din Southport. Debutul sau in opera a fost facut cu rolul Celiei din opera lui Mozart, Lucio Silla, intr-un turneu cu Centrul European de Opera la Royal Opera House, Birmingham Symphony Hall, ca si in Scotia, Irlanda si Danemarca.

 
Simona Mihai la Britten TheatrePDF Print E-mail
Londra, Anglia/Romanian Global News
Accesari :135
Monday, 27 June 2005

Soprana romanca Simona Mihai va urca pe scena luni, 27 iunie, la Britten Theatre, Royal College of Music, in distributia operei lui Mozart, "Cosi fan tutte".

Spectacolul se va desfasura de la ora 19.00 si va mai avea programata o reprezentatie si pentru data de 1 iulie, in aceeasi locatie.

Considerata de multi specialisti, ca si de public, cea mai incantatoare partitura a lui Mozart, "Cosi fan tutte" este povestea incantatoare a incercarilor si incurcatorilor prin care trec patru iubiti.

Rezervarile se pot face prin telefon, la numarul 020 7591 4853, in timpul saptamanii intre orele 11.00-13.00 si 14.30-16.00, sau la adresa de e-mail opera@rcm.ac.uk.

 
top

(C) 2017 Romanian Global News - singura agentie de presa a romanilor de pretutindeni
Programare si design Ideal Data Solutions