Advertisement
Agentia de presa pentru romanii de pretutindeni
redactia@rgnpress.ro


Menu Principal
Home
- - - - - - -
Arhiva 2005 - listing
- - - - - - -
Arhiva 2005
<<
Septembrie 2005
>>
D
L
M
M
J
V
S
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30  
Cautare
Intalnire intre presedintii Basescu si Voronin la IasiPDF Print E-mail
Iasi, Romania/Romanian Global News
Accesari :300
Sunday, 25 September 2005
Astazi la Iasi cei doi presedinti de pe ambele maluri ale Prutului s-au intalnit, insotiti de sotii, intr-o intalnire informala in care au abordat problemele bilaterale ale celor doua state romanesti. O problema speciala a constituit-o colaborarea economica si negocierile privind rezolvarea conflictului din raioanele de est ale Basarabiei.In declaratia de presa data dupa intalnire, Voronin si-a exprimat intr-o declaratie extrem de transanta increderea in Romania si in presedintele Basescu. El a declarat de asemenea ca in cazul in care SUA si UE nu vor fi acceptate ca parti in cadrul negocierilor privind conflictul transnistrean, partea moldoveana se va retrage de la negocieri. In declaratia sa, presedintele Basescu a subliniat din nou ca niciodata Romania nu va avea vre-o pozitie defavorabila Basarabiei, iar Romania nu concepe rezolvarea conflictului transnistrean altfel decat prin respectarea integritatii teritoriale a Moldovei. El a deplans de asemenea prostia diplomatiei romanesti din 1992 atunci cand s-a retras de la negocierile privind conflictul transnistrean, gest care a scos Romania din formatul de negocieri. Reamintim insa, ca pe langa Adrian Nastase care era ministru de externe la acea data, sunt inca cativa “dinozauri” ai corpului diplomatic care si astazi “improspateaza” aerul Ministerului de Externe roman cu miresme de Moscova. Si ei si-au adus o “contributie” importanta la deservirea interesului national in conflictul transnistrean si nimeni nu-i intreaba de sanatate.
 
Vladimir Socor: "Din pacate, UE va merge cu definitia inadecvata...PDF Print E-mail
Chisinau, Basarabia / Romanian Global News
Accesari :278
Sunday, 25 September 2005

Analistul politic international Vladimir Socor considera ca de felul in care va fi solutionat diferendul transnistrean depinde soarta de mai departe a republicii Moldova ca stat. El a declarat, vineri seara, in cadrul unei conferinte de presa, ca nu este vorba de a pierde sau de a redobandi un teritoriul apartinand Republicii Moldova, ci de a pastra integritatea sistemului politic, a institutiilor Republicii Moldova si perspectivele europene ale tarii.

In opinia lui Socor, toate propunerile de reglementare de pana acum au vizat folosirea Transnistriei drept instrument pentru a introduce conducerea de la Tiraspol in interiorul sistemului politic al Republicii Moldova. Aceste propuneri, considera analistul, au avut in vedere nu numai o autonomie avansata sau mai putin avansata pentru Transnistria, ci si impartirea puterii centrale cu autoritatile de la Tiraspol, care sunt reprezentantii Federatiei Ruse. "Aceste propuneri prevedeau ca Rusia, Ucraina si OSCE sa supravegheze aceasta reglementare in perioada post conflict si sa arbitreze procesele interne constitutionale si politice din Republica Moldova. Consecinta e evidenta: ar fi fost distruse perspectivele europene ale Republicii Moldova. Iata de ce problema transnistreana este atat de vitala pentru stat", a subliniat Socor.

El a amintit ca Republica Moldova este ultimul stat din Europa, care constituie un obiect de jocuri geopolitice. Scopul tuturor celor care au propus solutii in problema transnistreana a fost sa rezolve problemele unei tari sau alteia cu Rusia, pe socoteala Moldovei. "Actualmente, insa, nu ne aflam in fata unei ferestre de oportunitate pentru rezolvarea problemei, aceasta fereastra nu exista. S-ar parea ca situatia e sumbra, dar sunt si importate puncte de lumina pe aceasta fresca. Primul este politica sefului statului si a echipei sale, a Guvernului si a majoritatii parlamentare, care, pentru situatia in care se afla Republica Moldova, este exact ceea ce trebuie. Trebuie s-o recunoastem, s-o incurajam si sa rasplatim aceasta noua politica. Al doilea punct de lumina este parteneriatul politic intre principalele grupari parlamentare, fapt ce creeaza un consens politic intern, care imunizeaza Moldova impotriva unor presiuni externe", a specificat analistul.

Cel de-al treilea punct, potrivit aceleiasi surse, este acceptarea generala a conceptiei celor 3D, deoarece nimeni nu mai poate face abstractie de aceasta conceptie. Riscurile implementarii acestei conceptii ar consta in faptul ca aceasta strategie ar putea sa se transforme intr-un fel de "3D usor". Astfel, unii diplomati occidentali afirma ca prezenta a 2.000 de soldati nu influenteaza semnificativ situatia politica din Transnistria si nu e neaparat nevoie sa-i retragem inainte de a face alegerile. In realitate, prezenta chiar si a 2.000 de soldati rusi reprezinta un factor psihologic foarte important. "Ei nu reprezinta o garantie militara, ci o garantie ca Rusia va continua sa cotropeasca acest teritoriu", a mai spus Socor.

Referindu-se la decriminalizarea regiunii transnistrene, el a mentionat ca "este vorba de supravegherea segmentului transnistrean al frontierei moldo-ucrainene. UE este pe cale de a lansa o misiune de monitorizare a frontierei, aceasta misiune este inadecvata, nu va face deloc fata situatiei si trebuie cu eforturi unite sa convingem UE sa treaca la o abordare serioasa. In prezent, sunt cunoscute doua definitii ale conceptului de contrabanda. Din punctul de vedere al Chisinaului, orice flux comercial din Transnistria, care este realizat fara a avea actele in regula, constituie prin definitie contrabanda. Cealalta definitie sustine ca numai marfurile interzise, cum ar fi armamentul sau drogurile si migrantii ilegali, ar constitui contrabanda, in rest - orice flux comercial din Transnistria este comert normal. Aceasta definitie, considera analistul, trebuie omisa. Supravegherea frontierei depinde de Ucraina, unde unii demnitari opteaza pentru ce-a de-a doua definitie, afirmand ca Transnistria nu este o gaura neagra. "Din pacate, UE va merge cu definitia inadecvata. De aceea, trebuie sa convingem UE ca aceasta abordare este neserioasa", a mai spus Socor.

In alta ordine de idei, sursa citata a atentionat ca "Republica Moldova se lasa angrenata intr-o discutie referitoare la data unor alegeri in Transnitria, care sa fie recunoscute pe plan international". In opinia lui Socor, insa, care-l citeaza in acest sens pe politologul american de origine poloneza, Zbignew Brzezinsky, "nici un fel de exercitiu democratic nu poate fi conceput cu o conducere criminala, mafiota, ca ceea de la Tiraspol".

 
Dialogul cu Tiraspolul este un dialog cu RusiaPDF Print E-mail
Chisinau, Basarabia / Romanian Global News
Accesari :277
Sunday, 25 September 2005

"Nu exista o solutie rapida in problema Transnistreana. Avem nevoie de o perioada de tranzitie de cativa ani, care trebuie folosita nu pentru a sta degeaba, ci pentru a lucra activ la crearea de conditii pentru solutionarea acestei probleme prin intregirea tarii, inclusiv prin organizarea alegerilor in Transnistria", a declarat analistul politic Vladimir Socor presei de la Chisinau, exprimandu-si punctul sau de vedere asupra solutionarii diferendului transnistrean.

Potrivit lui, alegerile in Transnistria nu pot si "nu trebuie sa fie un scop in sine, ci numai un mijloc pentru reintregirea tarii". "Acestea nu trebuie sa depinda de termenele calendaristice artificiale. Trebuie lucrat atata timp cat e nevoie si pentru aceasta este nevoie de o strategie coordonata a Chisinaului", a precizat Socor.

Referindu-se la activitatea in ansamblu a Misiunii OSCE la Chisinau, el a spus ca OSCE utilizeaza, in privinta Transnistriei, "alegeri monitorizate", insa, in opinia comentatorului, "trebuie sa fim constienti ca in spatele cuvantului monitorizare se ascunde cuvantul recunoastere". "Monitorizarea sau nemonitorizarea este o decizie politica. Intotdeauna, cand se decide monitorizarea se are in vedere ca vor fi recunoscute rezultatele alegerilor, chiar daca cu oarecare rezerve si critici. Atunci cand Misiunea OSCE spune ca intentioneaza sa monitorizeze alegerile, asta insemna ca intentioneaza sa recunoasca rezultatele. Nu depinde decat de Republica Moldova, daca alegerile vor fi sau nu monitorizate si recunoscute international. Republica Moldova este statul suveran si nici o organizatie internationala, niciodata nu va incerca sa monitorizeze alegerile in Transnistria fara consimtamantul Republicii Moldova", a spus Socor. Mai mult, acesta este de parere ca Rusia nu va propune din start recunoasterea Transnistriei drept subiect de drept international, ci initial va propune recunoasterea alegerilor pentru adunarile locale legislative. "Dupa negocieri politice cu autoritatile executive alese in Transnistria, Rusia va deveni garant al reglementarii. Prin aceasta tactica, Rusiei nu i se va putea reprosa faptul ca vrea sa obtina recunoasterea unui stat nelegitim, iar noi trebuie sa fim constienti de aceste lucruri, care trebuie oprite inainte de inceperea lor".

Socor sustine ca este nevoie de un partener pentru dialog legitim anume cu Transnistria, nu cu Tiraspolul, pentru ca "atunci cand se vorbeste despre un dialog cu Tiraspolul, in realitate se vorbeste despre un dialog cu Rusia". In Transnistria nu exista o organizare a societatii civile si autoritatile lui Smirnov au monopolizat rolul de parteneri de dialog. Unii occidentali sustin ca daca Republica Moldova se opune dialogului cu Smirnov, inseamna ca e impotriva dialogului in general. Iata de ce este nevoie sa fie creat un partener de dialog legal in Transnistria, cu reprezentantii populatiei bastinase", a declarat Socor.

Referindu-se la intalnirea de la Odesa a negociatorilor in problema transnistreana, el a reiterat ca "formatul negocierilor trebuie largit prin intrarea cu drepturi depline a SUA si UE". In acelasi timp, el afirma ca o concentrare numai asupra formatului, fara o concentrare asupra continutului negocierilor, nu este utila. "Formatul e important. dar si mai important e continutul negocierilor. Putem avea un format bun cu rezultate proaste daca documentele in baza carora se negociaza nu sunt bune. Formatul pentagonal este iremediabil compromis. Apare riscul ca intrarea SUA si UE cu statut de observator ar putea sa reinvie acest format, astfel nu vom avea un format bun. William Hill afirma ca SUA si UE pot intra in acest format daca sunt de acord cele doua parti, adica Chisinaul si Tiraspolul. Nu ar fi de dorit ca formatul pentagonal sa fie reinviat. Solutia cea mai buna ar fi ca discutarea tuturor problemelor majore sa fie transferata in afara acestui format, in alte canale bilaterale. Problemele pot fi hotarate cate una in acest tip de formate, in functie de natura problemelor", a conchis Vladimir Socor.

 
SUA, UE si OSCE in discutii cu regimul separatist de la TiraspolPDF Print E-mail
Tiraspol, Basarabia / Romanian Global News
Accesari :229
Sunday, 25 September 2005

Pretinsul ministru de externe al Transnistriei, Valeri Litkai, a avut, vineri, 23 septembrie, la Tiraspol, intalniri separate cu reprezentanti ai SUA, ai Uniunii Europene si ai OSCE, informeaza agentia tiraspoleana "Olvia-press".

In cadrul intalnirii lui Litkai cu adjunctul ambasadorului SUA la Chisinau, John Winant, subiectul de baza al discutiilor a fost formele si parametrii participarii SUA la reluarea negocierilor conflictului transnistrean. Winant i-a transmis lui Litkai o scrisoare din partea consilierului Departamentului de Stat al SUA in problemele Eurasiei, Stiven Maan, privind desfasurarea consultarilor americano-transnistrene.

Dupa un schimb de opinii in privinta unor probleme actuale, partile au convenit ca discutiile vor contribui la intelegerea corecta de catre partea americana a situatiei din Zona de securitate.

In cadrul intalnirii lui Litkai cu Ambasadorul Marii Britanii la Chisinau, Bernard Whiteside, si cu reprezentantul Consiliului Europei la Chisinau, Vladimir Philipov, cei doi si-au exprimat interesul pentru o cooperare mai stransa cu partea transnistreana si cu ceilalti participanti la negocieri.

Litkai s-a intalnit si cu seful Misiunii OSCE la Chisinau, William Hill, cu care a discutat problemele ce tin de pregatirea pentru consultarile care vor avea loc la Odesa, in zilele de 26 si 27 septembrie.

 
Romanii din Londra ii ajuta pe semenii in suferinta din RomaniaPDF Print E-mail
Londra, Anglia / Romanian Global News
Accesari :258
Sunday, 25 September 2005

Un eveniment deosebit dedicat strangerii de fonduri pentru victimele inundatiilor care au lovit o mare parte a Romaniei in vara ce tocmai s-a incheiat, a fost organizat sambata, 24 septembrie, la Londra.

Receptia s-a desfasurat la Inn On The Green, de la ora 19.00 pana la 24.00 si a fost o seara de neuitat intr-un spirit traditional romanesc. Debutul receptiei a fost marcat de muzicienii si dansatorii traditionali de la Ansamblul Martisorul, care au introduce pe cei prezenti in atmosfera romaneasca, iar bucatele traditionale romanesti au fost servite inca de la cafea. In continuare celebra trupa East of Ealing a uimit audienta cu un mix de rock and roll est-european, pe care DJ Germinator l-a mixat si cu o serie de acorduri romanesti moderne, dar si genul oldies". Banii care au fost stransi in urma donatiilor, vor merge catre sinistratii din Comanesti si care regiunea judetului Bacau, una dintre zonele cele mai afectate de potop.

 
Festivalul american Taste of Romania, la a 14 editiePDF Print E-mail
Detroit, SUA / Romanian Global News
Accesari :253
Sunday, 25 September 2005

Sfarsitul acestei saptamani este dedicat la Detroit unui eveniment deosebit pentru comunitatea romaneasca din acest oras, festivalul "Taste of Romania".

Actiunea se va desfasura sambata, 24 septembrie, si duminica, 25 septembrie, la Biserica Holly Trinity, 1650 E. Square Lake Rd., Troy, si ii va avea ca invitati de onoare pe cei de la Compact, aflati pentru prima data in Statele Unite ale Americii, Bordo, Minodora si Daniela Raduica, care sustin un turneu pe continentul nord-american. Festivalul se va desfasura in cele doua zile intre orele 12:00 10:00 si va mai pune la dispozitia romanilor vizitatori si un meniu bogat, pe langa programul atistic, informeaza romportal.com. Evenimentul se desfasoara anual in luna septembrie inca din anul 1991 si s-a organizat in week-end-ul 17-18 septembrie si la Chicago.

 
Romanii din Zurich vor merge duminica la slujbaPDF Print E-mail
Zurich, Elvetia / Romanian Global News
Accesari :306
Sunday, 25 September 2005

Biserica ortodoxa romana "Sfantul Nicolae" din Zurich ii asteapta pe romanii din localitate sa vina la slujba de duminica, 25 septembrie, care vine in intampinarea nevoii spirituale a enoriasilor.

Serviciile religioase pe care le oficiaza parohia romaneasca au loc in cripta bisericii catolice "St. Katharina" din Zurich si se desfasoara pe cat de des posibil, astfel incat viata duhovniceasca a romanilor de acolo sa aiba o constanta, anunta portalul bisericii "Sfantul Nicolae". Liturghia de duminica va incepe la ora 11:15 si se vrea a fi urmata si de alte slujbe similare in perioada care va veni. Parintele Romica Enoi spera ca, in functie de disponibilitatea Capelei, sa poata sa slujeasca uneori si in Duminicile a II-a si a IV-a din luna. Parintele poate fi contactat pentru orice problema duhovniceasca sau diferite servicii religioase la numarul de tel./fax 052.3435491; 076.512 04 52 ori la adresa de e-mail r-enoiu@gmx.ch.

 
Mircea Roman isi incheie expozitia londonezaPDF Print E-mail
Southampton, Anglia / Romanian Global News
Accesari :218
Sunday, 25 September 2005

Expozitia de sculptura prezentata de artistul roman Mircea Roman la Londra s-a inchis sambata, 24 septembrie.

Parte a evenimentului mai amplu intitulat "After Hiroshima: Nuclear Imaginaries" ("Dupa Hiroshima: Imaginatii Nucleare"), mostra de arta romaneasca si-a deschis portile in luna iulie, si va mai fi deschisa publicului inca cinci zile, la SOAS Brunei Gallery, din Thornhaugh Street, Russell Square WC1H OXG. Expozitia romanului este un mixed media inspirat din povestea autobiografica a artistului Keiji Nakazawa, care avea numai 7 ani atunci cand bomba atomica i-a aruncat in aer casa din Hiroshima. Evenimentul comemoreaza cea de-a 60-a aniversare a momentului tragic de la Hiroshima, cand Japonia a suferit de pe urma acestei nou create arme de distrugere in masa.

Roman a expus in diverse locatii de la absolvirea in 1984 a Institutului de Arte Frumoase Ion Andreescu" din Cluj-Napoca. El tine de o mostenire post, si mai degraba, anti-brancusiana a sculpturii romane. Desi, la fel ca si marele sculptor compatriot, Roman lucreaza tot in lemn, rezultatul este unul diferit: ceva mai putin formal si conceptual, mai putin arhetipal si mistic, mai putin avangardist.

 
Dan Perjovschi fata in fata cu romanii din BerlinPDF Print E-mail
Berlin, Germania / Romanian Global News
Accesari :397
Sunday, 25 September 2005

Dan Perjovschi, nume binecunoscut in lumea artistica germana, se va intalni marti, 27 septembrie, la Berlin cu membrii comunitatii romanesti din oras.

Dan Perjovschi par lui-meme", va reprezenta o ocazie de a invita nu numai romanii din orasul german, ci si publicul berlinez sa il cunoasca si sa-l asculte in avanpremiera. Seara alaturi de romani va cuprinde si un moment muzical de exceptie, in buna traditie a casei : Dublul concert pentru doua viori de Bach, in interpretarea lui Valentin Condriuc, elev la Julius Stern Institut si la colegiul de muzica Ph.Em. Bach din Berlin si a Adrianei Condriuc-sefa partidei viola la Berliner Symphonie Orchester. Cei doi vor interpreta versiunea transcrisa pentru acompaniament de pian, instrument la care ii va acompania prof. Barbara Polonek. Totodata, la finele aceste luni, artistul roman va fi prezent cu lucrari si in cadrul Targului de arta contemporana de la Berlin, Art Forum".

Dan Perjovschi este un nume bine cunoscut in lumea artistica germana: nenumaratele sale prezente la manifestari de prestigiu, ca Bienala de la Venetia sau, recent, la celebrul muzeu de arta contemporana Ludwig din Koln ii confera lui Perjovschi statutul de artist international.

 
Oana Pellea si Mihai Sandu, in turneu in ElvetiaPDF Print E-mail
Zurich, Elvetia / Romanian Global News
Accesari :305
Sunday, 25 September 2005

Oana Pellea si Mihai Sandu vor fi prezenti in perioada 4-9 octombrie, in orasul elvetian Zurich, pentru a sustine reprezentatii cu piesele de teatru "Du pain plein les poches" a dramaturgului roman Matei Visniec si "Je m'en vais", a dramaturgului francez Marc Dore.

Spectacolele cu "Du pain plein les poches" vor avea loc in datele de 4, 6 si 8 octombrie, incepand cu ora 20:30, iar cele cu piesa de teatru franceza in datele de 5, 7 si 9 octombrie 2005, tot de la ora cu ora 20:30, ambele reprezentatii desfasurandu-se la Teatrul Stok din localitate. Organizatorul spectacolului este Ulrich Schuwey, cel care a colaborat pentru buna desfasurare a evenimentului cu www.auxartsetc.ch si cu compania Coup de Theatre, informeaza Casa Romanilor din Elvetia. Cele doua spectacole vor fi jucate in limba franceza si se adreseaza unui public cu varsta cuprinsa intre 12 si 120 de ani. Teatrul Stok se afla la adresa Hirschengraben 42, 8001 Zurich. La teatru se poate ajunge cu tramvaiul 3, autobuzul 31 sau cu masina, cea mai apropiata parcare fiind Urania/Hohe Promenade. Rezervari pentru spectacol se pot face telefonic la numarul 079 422 22 36 (doamna Giger) sau prin e-mail.

Oana Pellea s-a nascut in 1962 si a absolvit Institutul de arta teatrala si cinematografica din Bucuresti. A interpretat peste 25 de roluri de teatru si a jucat in 15 filme. In 1996 a fost declarata actrita anului de catre Asociatia internationala a criticilor de teatru si a primit premiul pentru cea mai buna interpretare feminina la Festivalul de film de la Geneva.

Mihai Sandu, nascut in anul 1956, a absolvit Colegiul de arte frumoase din Bucuresti si Universitatea nationala de arta teatrala si cinematografica in 1986. A obtinut, de asemenea, un doctorat in arte in 2003 si a sustinut numeroase roluri de televiziune. Totodata, el a fost actor permanent al Teatrului Bulandra pana in 1999. In prezent preda actoria la UNATC.

 
Studentii romani de la Toronto se pregatesc de inceput de anPDF Print E-mail
Toronto, Canada / Romanian Global News
Accesari :235
Sunday, 25 September 2005

Clubul studentilor romani din Toronto va fi vineri, 30 septembrie, de la ora 17:00, in Hart House din campus, gazda unei intalniri de orientare scolara.

In cadrul acesteia se va discuta despre cursuri, programe, profesori, detaliile si regulile ascunse ale universitatii. Tot la aceasta intalnire tinerii romani vor organiza un schimb de carti unde cei interesati vor putea sa cumpere, schimbe sau sa imprumute cartile de care au nevoie, anmunta portalul studentilor romani.

 
Maestrii umorului romanesc ajung si la PickeringPDF Print E-mail
Pickering, Canada / Romanian Global News
Accesari :230
Sunday, 25 September 2005

Considerati "Maestri Umorului Romanesc", Tamara Buciuceanu-Botez, Stela Popescu, Alexandru Arsinel si Eugen Cristea vor poposi miercuri, 5 octombrie, si la restaurantul "Sam 'N' Michou" din localitatea canadiana Pickering.

Spectacolul "Caviar, votca si bye-bye" va incepe la ora 19:30, pretul unui bilet de intrare fiind de 40 de dolari, informeaza Alianta Romanilor Canadieni. Pretul contine cina, compusa din aperitiv, friptura si desert, doar bauturile de la bar trebuind sa fie platite separat. Rezervari pentru reprezentatie se pot face apeland numarul de telefon 905-683-5800, dupa ora 14:00. Restaurantul "Sam 'N' Michou" este amplasat la adresa 1895 Clements Road #118, Pickering, ON, telefon de contact 905-683-5800.

 
top

(C) 2017 Romanian Global News - singura agentie de presa a romanilor de pretutindeni
Programare si design Ideal Data Solutions