Advertisement
Agentia de presa pentru romanii de pretutindeni
redactia@rgnpress.ro


Menu Principal
Home
- - - - - - -
Arhiva 2005 - listing
- - - - - - -
Arhiva 2005
<<
Noiembrie 2005
>>
D
L
M
M
J
V
S
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      
Cautare
O noua sedinta de lucru la Ambasada Romaniei din BudapestaPDF Print E-mail
Budapesta, Ungaria / Romanian Global News
Accesari :238
Sunday, 06 November 2005

In urma cu cateva saptamani, la initiativa ambasadorului Romaniei la Budapesta, Ireny Comaroschi, reprezentantii institutiilor romanesti din Ungaria s-au intalnit la reperzentanta diplomatica a tarii noastre  pentru a dezbate problemele romanilor de pe aceste meleaguri. Atunci s-a propus ca, o data la trei luni, sa se reintalneasca la ambasada pentru a discuta in amanunt eventualele probleme ivite pe parcurs. Dar, luand in considerare importanta evenimentului, urmatoarea intalnire a avut loc la o saptamana dupa sedinta comuna a guvernelor roman si maghiar, in ziua de 28 octombrie, informeaza corespondentul Romanian Global News in Ungaria.

La cea de-a doua intalnire au sosit mai putini reprezentanti ai institutiilor romanesti. Discutiile au inceput cu o prezentare a doamnei ambasador despre sedinta comuna de guvern, la care a participat si dansa. Sedinta a fost descrisa de catre doamna ambasador ca fiind asemenea unei zi de lucru a Guvernului roman. Spre deosebire de celelalte sedinte de acest gen, de data aceasta ministri romani au stat alaturi de ministri maghiari, in functie de cabinetul din care faceau parte. Un factor care a facilitat semnarea celor 15 documente bilaterale l-a constituit existenta unor planuri nationale de dezvoltare aproape identice, care incearca sa semene cat mai mult posibil cu strategia de dezvoltare a UE, stabilita la Lisabona, conform careia in anul 2010 Uniunea Europeana va deveni actorul principal in lumea dezvoltata, in ceea ce priveste resursele umane, educatia, tehnologizarea, infrastructura, etc.

Foarte pe scurt, s-a trecut peste cele 15 documente. Doua dintre acestea au fost evidentiate: infiintarea Fundatiei Publice Romano-Ungare Gojdu, si crearea unor noi consulate generale, unul la Miercurea-Ciuc si altul la Jula, precum si a doua consulate onorifice, la Gyor si la Iasi. Cum ne-am asteptat, despre Fundatia Gojdu s-a discutat mai amanuntit. Problema a fost ridicata de catre Maria Berenyi, care s-a intrebat in ce masura aceasta mai seamana cu fundatia veche, infiintata de Emanuil Gojdu. Initial, institutia a fost infiintata cu scopul acordarii de burse elevilor romani din Ungaria si Transilvania, pe cand cea de acum este menita sa sprijine atat elevii romani cat si pe cei maghiari. In consecinta, din vechea Fundatie Gojdu a mai ramas doar numele si personalitatea emblematica a fondatorului ei, si nu trebuie sa uitam niciodata ca aceasta nu este succesorul fundatiei intemeiata de marele mecena de origine macedoromana, Emanuil Gojdu.

O alta observatie privind aceasta chestiune a fost exprimata de catre Tiberiu Boca, redactor sef la sectia romana a televiziunii din Seghedin. Se stie ca Fundatia va fi condusa de catre un curatoriu, iar in opinia domnului Boca s-ar cuveni ca romanii din Ungaria sa aiba cel putin un reprezentant in acest curatoriu. Intre timp la discutii a venit si Heizer Antal, seful Oficiului pentru Minoritatile Nationale si Etnice, insotit de Stefan Fratean, director la acest oficiu. Domnul Heizer a sosit la ambasada de la inaugurarea unui post de radio croat, care emite pe internet. Un interes deosebit pentru aceasta investitie de 5 milioane de forinti a manifestat Petru Campian, de la redactia romana de radio de la Seghedin. Dupa spusele dansului, pentru radiourile de nationalitate, ale caror unde de transmisie se vor desfiinta anul viitor, internetul ar fi o solutie binevenita. La toate acestea, Heizer Antal a estimat ca, la scara investitiilor de miliarde de forinti care se fac actualmente in Ungaria in domeniul informaticii, un asemenea buget va putea fi obtinut cu siguranta din partea statului. Ba mai mult, dupa initierea acestei transmisii, se pot inainta proiectele pentru introducerea unor retele de internet in toate scolile cu statut minoritar, legate de acest post de radio.

Totodata, Heizer Antal a vorbit despre o intalnire apropiata dintre Goncz Kinga, ministrul responsabil cu problemele minoritatilor si Traian Cresta, presedintele ATRU. Doamna ambasador i-a mai informat pe cei prezenti despre faptul ca Mihai Gheorghiu, secretar de stat la Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni, si-a manifestat dorinta de a vizita in viitorul apropiat comunitatea noastra. Vizita de doua zile va avea loc in a doua jumatate a lunii noiembrie sau inceputul lunii decembrie, data precisa urmand a fi stabilita in curand. De asemenea, in saptamanile urmatoare, Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei din Romania, Nagy Zsolt, se va intalni cu omologul sau ungar, Kovacs Kalman.

 
O violonista canadianca aduce Romania la MontrealPDF Print E-mail
Montreal, Canada / Romanian Global News
Accesari :388
Sunday, 06 November 2005

Violonista canadiana Angele Dubeau va interpreta Rapsodia Romana nr.1 de George Enescu marti, 8 noiembrie, in Sala Monumentului National din Montreal, in cadrul unui concert-spectacol prezentat alaturi de ansamblul simfonic La Pieta. Angele Dubeau - personalitate a scenei muzicale clasice canadiene, laureata a multor concursuri nationale si internationale - si-a facut o parte din studii in Romania, unde a descoperit muzica romaneasca, a invatat limba romana si si-a facut prieteni cu care tine inca legatura. Publicatia Pagini Romanesti din Canada a realizat recent un interviu cu muziciana canadiana, pe care il redam in cele ce urmeaza.

P.R.:In perioada 1981-1984, ati studiat muzica in Romania, cu profesorul Stefan Gheorghiu. Cum se face ca v-ati hotarat sa mergeti acolo, dupa ce ati urmat cursurile Academiei Juilliard din New York?

A.D.: Auzisem mult vorbindu-se despre scoala romaneasca de muzica. Violonista Mihaela Martin a castigat mai multe premii internationale, printre care si un premiu intai la un concurs in Montreal. Apoi, intr-o tabara de creatie, la St-Irenee, Charlevoix, langa Quebec, l-am cunoscut pe maestrul Stefan Gheorghiu, care mi-a propus sa vin sa studiez in Romania. Asta se intampla in 1980. Aveam 19 ani pe atunci. Astfel, in luna septembrie, am plecat spre Bucuresti la bordul unui avion TAROM. In primul an, am urmat un curs de specializare, mai exact un curs pentru vioara si muzica de camera, la Conservatorul Ciprian Porumbescu din Bucuresti. Urmatorii 2 ani am luat lectii in particular cu maestrul Gheorghiu. Era un dascal priceput, a lucrat cu Enescu, stia sa scoata ce e mai bun in fiecare dintre violonistii cu care lucra, sa ii ajute sa avanseze pe plan profesional.

Cu paltonul in pat

P.R.:Ati cunoscut Romania epocii Ceausescu, in cea mai neagra perioada a comunismului. Ce amintiri v-a lasat?

A.D.:Cand mi-am dat seama cum stateau lucrurile, teroarea in care traiau oamenii - multi lucrau pentru asa-zisa Securitate, populatia era infometata si tinuta in frig, libertatea de expresie era incalcata - am vrut sa fac ceva, simteam ca trebuie sa fac ceva, sa le spun romanilor sa se revolte, sa nu accepte, sa actioneze cumva. A fost un moment al vietii mele in care am realizat cat sunt de norocoasa ca am Canada: puteam sa plec, aveam unde sa plec, puteam sa ma salvez de acolo.

Locuiam intr-o camera la camin singura, fiind cetatean strain. Era foarte frig, dormeam cu paltonul pe mine. Mancatul la cantina mi-a prins bine la silueta. Starea sanatatii mele s-a inrautatit in timp din cauza conditiilor in care traiam. I-am vorbit ambasadorului Canadei la Bucuresti, i-am spus ca as vrea sa raman in capitala romana sa-mi continuu studiile, dar ca nu stiu daca am sa pot, in asemenea conditii. Ambasadorul canadian de atunci, domnul Peter Roberts, mi-a oferit o camera chiar in casa in care locuia si astfel am putut sa-mi continuu studiile cu maestrul Gheorghiu.

Am multe amintiri de atunci. Imi amintesc ca prima data cand am parasit Bucurestiul, am inceput sa plang. Ajunsa la Paris, si admirand abundenta teribila a pietii pariziene, am fost socata sa constat diferenta. Pentru a supravietui unui regim precum cel prin care a trecut Romania sub Ceausescu, trebuie sa te concentrezi asupra punctelor pozitive ale existentei. Artistii isi aveau muzica. Li se luase libertatea de exprimare, dar, daca aveau ceva de spus, se puteau exprima prin muzica.

P.R.:Din 1989, dupa caderea regimului Ceausescu, Romania traieste alte vremuri. V-ati ganditi sa o vizitati din nou?

A.D.:Da, m-am gandit de multe ori, insa n-am avut inca timpul sa o fac. In cei 3 ani petrecuti in Romania, am cunoscut Bucurestiul, am vazut Carpatii, am vizitat si Castelul lui Dracula, am fost pe malul marii. As vrea sa impartasesc bucuria revederii acelor locuri cu sotul si fiica mea.

 Mutatii muzicale

P.R.:Printre piesele pe care le veti interpreta in cadrul concertului din 8 noiembrie se numara si Rapsodia Romana nr. 1 de George Enescu. Care sunt preferintele dumneavoastra muzicale?

A.P.:Dintre muzicienii romani, Enescu, desigur, care e o somitate mondiala. Cat am stat in Romania, am ascultat si multa muzica populara romaneasca, iar Rapsodia Romana arata geniul lui Enescu si se simte si filonul popular. Imi plac si Balada lui Ciprian Porumbescu, apoi, Cvartetul de coarde al lui Radu Paladi.

P.R.:Se pare ca apreciati in continuare muzicienii romani. In ansamblul pe care l-ati infiintat, La Pieta, se afla si o romanca

A.D.:La Pieta este un ansamblu de coarde si pian exclusiv feminin, care se prezinta in diferite formule, adunand laolalta un numar maxim de 12 muzicieni, respectiv, un numar minim de 6. In componenta sa intra si o romanca, doamna Andra Giugariu. Pe 8 noiembrie, la Sala Monumentului National din Montreal, La Pieta va interpreta Rapsodia Romana intr-o formula de 9 muzicieni.

P.R.:In afara de Montreal, unde veti mai concerta in cadrul acestui turneu?

A.D.:Anul trecut am calatorit mult, as vrea ca anul acesta sa prezint discul Pasiune si publicului din Quebec. Vom ajunge cu spectacolele si in vestul canadian, vom concerta si in Ontario, apoi in New Brunswick, in primavara. La inceputul anului viitor vom sustine o serie de concerte si pe teritoriul Statelor Unite, la San Francisco, un altul la Milwaukee, in Wisconsin, vom merge apoi in Georgia.

P.R.:Aveti o vioara Stradivarius Des Rosiers, construita in 1733, numita Arthur in onoarea fostului proprietar, muzicianul Arthur Leblanc, de la care ati achizitionat-o in 1977, si o vioara Vuillaume, care dateaza din 1864. Pe care o veti folosi in concertul din 8 noiembrie?

A.D.:In general, cant cu vioara Stradivarius. Doar cand vremea e foarte rece si vreau sa o feresc de variatiile de temperatura, din motive de securitate deci, folosesc cealalta vioara a mea, Vuillaume.

Vioara care canta, plange, rade sau danseaza

P.R.:Dintre discurile pe care le-ati inregistrat pana acum, aveti vreunul preferat?
A.D.:Imi vine foarte greu sa aleg. Fiecare disc contine in el si o particica din mine, din sufletul meu, este legat de o perioada anume din viata mea si imi sunt toate dragi. Cand lansez un nou disc e ca si cum as prezenta o noua imagine a mea, ca si cum as scoate la iveala o farama din mine pe care vreau sa o impart cu ceilalti. Un disc nou e o noua etapa, o noua maturizare. Foarte aproape de inima mea se afla ultimul disc, Pasiune, realizat impreuna cu ansamblul de coarde La Pieta. Ca disc solo, unul din preferatele mele ar fi cel ce contine concertele de Sibelius si Glazunov.

 P.R.:In luna iunie a acestui an, v-a fost acordata o inalta distinctie. Ce reprezinta pentru dumneavoastra faptul ca ati devenit Membru al Ordinului National al provinciei Quebec?
A.D.;A fost un moment de mare emotie. Distinctia mi-a fost acordata personal de premierul Jean Charest. Cand a rostit Poporul din Quebec va multumeste a fost impresionant, m-am cutremurat toata. Acum 10 ani mi-a fost decernat si L'Ordre National du Canada, anul acesta am primit L'Ordre National du Quebec.

P.R.:In incheiere, doriti sa adresati un cuvant cititorilor publicatiei Pagini Romanesti?
A.D.:Ii invit sa vina pe 8 noiembrie la Sala Monumentului National, sa asculte concertul Pasiune. Muzica e un instrument de comunicare. Vioara mea canta, plange, rade sau danseaza, iar eu ma exprim prin muzica mea. Piesele pe care le interpretez le aleg cu inima. Asa incat va invit pe 8 noiembrie la intalnirea cu muzica si cu concertul Pasiune.

Nascuta in 1962, la Saint-Norbert, in regiunea Lanaudiere, Angele este cel de-al 7-lea copil al unei familii cu 8 copii. Tatal, pasionat de muzica, isi indreapta toti copiii catre studiul acesteia, inscriindu-i la cursuri muzicale. Angele va incepe sa ia lectii de vioara la varsta de 4 ani, cu parintele Rolland Brunelle, la Seminarul de la Joliette. Studiaza la Conservatorul de Muzica si Arta Dramatica din Montreal, in clasa lui Raymond Dessaint, iar mai apoi la Academia Juilliard din New York, cu Dorothy Delay.

In perioada 1981-1984 efectueaza o calatorie de studii in Romania, unde urmeaza un an la Conservatorul Ciprian Porumbescu din Bucuresti si ia lectii in particular cu violonistul Stefan Gheorghiu (1981-1984). Tot in particular studiaza si cu Henryk Szeryng.

 
Vinurile basarabene, prezentate de Craciun la BucurestiPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania / Romanian Global News
Accesari :213
Sunday, 06 November 2005
Un Festival al vinurilor basarabene se va desfasura la Bucuresti in ajunul sarbatorilor de Craciun, informeaza Noutati Moldova.

Potrivit secretarului de presa al Agentiei "Moldova-Vin", Iurie Mudrea, locuitorii orasului Bucuresti manifesta interes sporit fata de vinurile de peste Prut, cu atat mai mult cu cat intreprinderile romanesti nu se pot lauda cu un sortiment atat de bogat. In afara de aceasta, in Romania mari suprafete sunt ocupate cu soiuri hibride de vita-de-vie, care nu se bucura de succes pe piata europeana, ceea ce a dus spre o crestere a volumului consumului de vinuri basarebene, in particular, albe. Pornind anume de la aceste rationamente, la Bucuresti va fi organizat acest festival.

In Romania se consuma anual cate 37 litri de alcool la un locuitor. Expertii constata ca sortimentul care predomina este cel al vinurilor albe seci, atat de calitate, cat si obisnuite.

 
Colocviu international Lucian Blaga la LisabonaPDF Print E-mail
Lisabona, Portugalia / Romanian Global News
Accesari :270
Sunday, 06 November 2005
Ambasada Romaniei in Portugalia va organiza, incepand de luni, 7 noiembrie si pana in data de 11 noiembrie, impreuna cu Facultatea de Litere a Universitatii Lisabona si cu sprijinul Ministerului Culturii si Cultelor din Romania un colocviu international Lucian Blaga.

Manifestarea va cuprinde o serie de conferinte, o expozitie de carti si fotografii inedite din perioada sederii in Portugalia a lui Lucian Blaga, precum si prezentarea volumului de poezii Nas Cortes da Saudade aparute la editura Minerva din Coimbra, in traducerea lusitanistei Micaela Ghitescu.

La simpozion au fost invitati profesori si critici  romani si portughezi, specialisti fie in exegeza, fie in traducerea operei lui Lucian Blaga in limba portugheza: Prof. Ion Pop de la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, Prof. Mihai Zamfir si prof. Rodica Zafiu de la Universitatea din Bucuresti, Prof. Maria Rosario Girao Ribeiro dos Santos de la Universitatea din Minho, Daniel Perdigao etc.

Organizarea evenimentului a avut  in vedere crearea unui eveniment care sa contribuie la o mai buna cunoastere a valorilor noastre culturale, accentuandu-se dimensiunea relatiilor istorice bilaterale luso-romane, precum si atragerea unui numar cat mai mare de cadre didactice si studenti, in contextul redeschiderii recente a Cursului de Limba si Civilizatie Romana de pe langa Universitatea din Lisabona, se arata intr-un comunicat al Ambasadei Romaniei la Lisabona.

 
Festivalul Vocea Balcanilor la BudapestaPDF Print E-mail
Budapesta, Ungaria / Romanian Global News
Accesari :268
Sunday, 06 November 2005
Centrul Cultural din Piata Almassy din Budapesta a fost initiatorul acum zece ani al unui sir de programe, intitulat Vocea Balcanilor.

Scopul acestei initiative a fost ca orchestrele si formatiile folclorice sa aiba un loc unde sa se intalneasca, sa schimbe pareri, sa-si prezinte repertoriul. Muzicantii si dansatorii grupati in jurul acestui centru cultural budapestan au manifestat o dorinta sincera de a cunoaste cultura, traditiile altor popoare, fara interese politice si materiale, lipsiti fiind de orice prejudecati, transmite corespondentul RGN la Budapesta. Printre nationalitatile reprezentate sunt romanii, bulgarii, sarbii, grecii.

Festivitatea jubiliara a programului Vocea Balcanilor va avea loc pe 12 noiembrie, la Centrul Cultural din Piata Almassy, iar pe 26 noiembrie, la Bichisciaba. Manifestarea,  care va incepe la ora 19.00, va cuprinde vernisajul unei expozitii de fotografii, prezentari folclorice si gastronomice.

 
La Micherechi se va sarbatori hramul bisericiiPDF Print E-mail
Micherechi, Ungaria / Romanian Global News
Accesari :332
Sunday, 06 November 2005
Duminica, 6 noiembrie, la Biserica Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil de la Micherechi va avea loc, incepand cu ora 9.00, oficierea Sfintei Liturghii a hramului. Slujba va fi savarsita de catre un sobor de preoti, printre care si Pr. Arhim. Siluan, din partea Episcopiei Ortodoxe Romane de la Jula, acompaniati de raspunsurile liturgice ale corului Facultatii de Teologie Ortodoxa din Oradea, sub bagheta parintelui profesor Mihai Brie, informeaza corespondentul Romanian Global News in Ungaria.
 
Vasile Voiculescu si Vasile Militaru, omagiati la ChicagoPDF Print E-mail
Chicago, SUA / Romanian Global News
Accesari :283
Sunday, 06 November 2005
Cercul Cultural "Mircea Eliade" din Chicago ii va sarbatori duminica, 13 noiembrie, sala mare a Bisericii Greco-Catolice "Sfintii Petru si Pavel" din oras, pe cei doi mari poeti martiri Vasile Voiculescu si Vasile Militaru.

Ceremonia de la biserica pastorita de printele Sergiu Cornea va incepe la ora 12:30, la eveniment fiind invitati sa participe toti romanii iubitori de literatura si muzica, indiferent de biserica la care merg, informeaza saptamanalul romanesc de peste Ocean Meridianul.

Cei ce doresc sa participe cu poezii sau cantece la diverse instrumente sau voce, sunt rugati sa sune la tel. (773) 384-9141. Dupa serbare va avea loc lansarea celei de-a doua carti a presedintelui Cercului Cultural "Mircea Eliade", Jean Suciu Buchiu, intitulata "Iertarea da, uitarea nu".

 
Intalnirea Seniorilor la biserica Sf. Gheorghe din TorontoPDF Print E-mail
Toronto, Canada / Romanian Global News
Accesari :309
Sunday, 06 November 2005
Persoanele in varsta care fac parte din cadrul enoriasilor bisericii ortodoxe romane Sfantul Gheorghe din Toronto sunt asteptati sa ia parte marti, 8 noiembrie, de sarbatoarea Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavril, la Intalnirea Seniorilor. Intrunirea va avea loc in Sala Dacia, sala bisericii, incepand cu ora 15:00. Parohia romaneasca se afla la adresa 247 Rosethorn Ave., Toronto, anunta buletinul periodic de informare al acesteia.
 
Invitatie la Vecernie pentru romanii din TorontoPDF Print E-mail
Toronto, Canada / Romanian Global News
Accesari :337
Sunday, 06 November 2005
Romanii ortodocsi din Toronto sunt invitati sa participe vineri, 11 noiembrie, la o slujba speciala de Vecernie la biserica ortodoxa Sfantul Ioan-Patriarhul Alexandriei din localitate.

Slujba va incepe la ora 19:00, adresa bisericii in care se va oficia aceasta fiind 155 Broadview Avenue, Toronto, Ontario, M4M, 2E9, informeaza portalul romanesc din Canada, stiri.ca.

 
Ultima reprezentatie Puck en Roumanie la ParisPDF Print E-mail
Paris, Franta / Romanian Global News
Accesari :251
Sunday, 06 November 2005
Compania de teatru Si elle este lune va prezenta duminica, 6 noiembrie, in capitala franceza, ultima reprezentatie cu spectacolul Puck en Roumanie Toujours ensemble (Puck in Romania - intotdeauna impreuna), realizat de dramaturgul roman Anca Visdei.

Spectacolul se joaca la Teatrul Le Proscenium, in regia lui Cecile Castagnet incepand cu data de 4 octombrie si le are in rolurile principale pe Chloe Amelin si pe Camille Marion. Reprezentatia de duminica se va desfasura de la ora 17.30. Pretul biletelor este de 15 euro, respectiv 9 euro pentru biletele reduse. Rezervarile se pot face la numarul de telefon 01 40 09 77 19.

Montata si produsa la MJC dArgenteuil, aceasta piesa a fost una dintre laureatele concursului Aides Paris Jeunes Talentes, editia 2005. Actiunea se petrece la finele anului 1972, in Romania. Doua surori, cu o existenta de neseparat, devin dintr-o data victime ale regimului lui Nicolae Ceausescu. Cenzura o va impinge pe Alexandra, scriitoare, sa se exileze in Elvetia, in timp ce Ioana, actrita, ramane in Bucuresti. Timp de 17 ani cele doua femei intretin o relatie la distanta, fiecare dintre ele aflata de cate o parte a Cortinei de Fier.

Nascuta la Bucuresti, Anca Visdei a pus pe hartie prima sa piesa de teatru la varsta de 14 ani, inainte de a merge la Institutul de Teatru si Cinematografie din Bucuresti. Dupa ce a plecat in Elvetia impreuna cu tatal sau, refugiat politic, ea a facut studii de Drept si Criminalistica la Universitatea din Lausanne. Dupa Drept, urmand cursurile de teatru ale Verei Gregh, invata tainele artei dramatice Ecole de Theatre de lOmbre.

 
top

(C) 2017 Romanian Global News - singura agentie de presa a romanilor de pretutindeni
Programare si design Ideal Data Solutions