Advertisement
Agentia de presa pentru romanii de pretutindeni
redactia@rgnpress.ro


Menu Principal
Home
- - - - - - -
Arhiva 2005 - listing
- - - - - - -
Arhiva 2005
<<
Decembrie 2005
>>
D
L
M
M
J
V
S
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31
Cautare
Romanii din Odorhei victime ale discriminarii etnice practicata de autoritatile locale maghiarePDF Print E-mail
Odorheiul Secuiesc, Romania/Romanian Global News
Accesari :318
Wednesday, 07 December 2005

Asociatia Comunitara a Romanilor din Odorheiul Secuiesc protesteaza impotriva discriminarii sistematice si incalcarii drepturilor si libertatilor constitutionale practicate impotriva intereselor comunitatii romanesti din localitate de catre unii reprezentanti ai autoritatilor publice din Odorheiu-Secuiesc ce au impiedicat recent, sub diverse pretexte, desfasurarea spectacolului festiv dedicat Zilei Nationale a Romaniei la Casa de cultura din Odorheiu-Secuiesc, se arata intr-un comunicat primit la redactie.

Astfel, in data de 24 noiembrie a.c., actorul Tudor Gheorghe, artist de reputatie mondiala, ce a concertat in cei peste 34 de ani de cariera in majoritatea tarilor lumii si pe toate continentele, a fost impiedicat sa impartaseasca bucuria zilei de 1 Decembrie, impreuna cu membrii comunitatii romanesti din localitate, intr-o sala corespunzatoare, fapt care ii descalifica pe autorii morali ai acestui gest ce contravine bunei intelegeri, tolerantei interetnice, multiculturalitatii si nu in ultimul rand spiritului european clamat doar la modul declarativ de cei ce s-au ascuns sa dea curs singurei cereri din acest an a comunitatii romanesti din Odorheiu-Secuiesc.

Din considerentele expuse, ACROS, in numele comunitatii romanesti pe care o reprezinta solicita imperativ institutiilor abilitate sa se autosesizeze in legatura cu abuzurile celor responsabili din Primaria Odorheiu-Secuiesc, Consiliul local Odorheiu-Secuiesc si Casa de cultura institutii finantate de la bugetul central si local, deci si din taxele s impozitele platite de contribuabilii romani din localitate, si le cere sa verifice si sa faca publice rezultatele in legatura cu urmatoarele aspecte:

-          Cu ce fonduri functioneaza Casa de cultura, ce manifestari sunt finantate din banii publici si cate dintre acestea au fost organizate/finantate pentru romani si cinstirea Zilei Nationale a Romaniei si a altor evenimente cu specific identitar romanesc;

-          Cu ce autorizatii si in baza caror aprobari s-au edificat pe raza municipiului in ultimii ani monumente ce fac apologia razboiului Secuiul de Fier si deopotriva Parcul memorial, unde este instalat si un bust al grofului Wass Albert, criminal de razboi, fapte ce intra sub incidenta prevederilor Ordonantei de Urgenta nr. 31 din 13 martie 2002, privind interzicerea organizatiilor si simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob si a promovarii cultului persoanelor vinovate de savarsirea unor infractiuni contra pacii si omenirii;

-          Ce masuri au luat Primaria si Consiliul local Odorheiu-Secuiesc pentru refacerea, potrivit proiectului initial, potrivit proiectului initial, protejarea si ingrijirea Monumentului Eroilor Romani din localitate obeliscul central, capela si mormintele eroilor necunoscuti complex ce a fost profanat si devastat de autori necunoscuti, ca de altfel si cimitirul greco-catolic din imediata vecinatate, pentru a infirma temerile justificate ca in spatele acestor manifestari s-ar ascunde atitudini sovine, antiromanesti, care vin in contradictie cu aspiratiile europene manifestate plenar de majoritatea covarsitoare a cetatenilor tarii noastre, indiferent de nationalitate, confesiune si instruire;

-          Cu ce documente justifica membrii Comisiei de Cultura din cadrul Consiliului local Odorheiu-Secuiesc, numirea unor persoane in functii de decizie la Casa de cultura, retribuite din bani publici ce provin si de la romani din localitate in conditiile in acestia nu au studii universitare de specialitate complete si manifesta deschis un sovinism feroce, de o agresivitate extrema, ce nu poate fi trecut sub tacere intr-o comunitate civilizata si europeana, precum cea care ii caracterizeaza pe majoritatea odorheienilor.

ACROS isi exprima increderea ca vor fi clarificate aspectele semnalate, urmarind, si pe aceasta cale, sa contribuie la consolidarea unitatii si fraternitatii tuturor cetatenilor localitatii si sa sprijine eforturile comune de integrare in spatiul european.

Protestul ACROS a fost trimis: prefectului judetului Harghita, Avocatului Poporului, Biroului de informare al Consiliului Europei din Bucuresti, Uniunii Europene Comitetului Consultativ al Conventiei Cadru privind protectia minoritatilor nationale si Centrului European de Studii Covasna-Harghita .

 
Cehia a ratificat Tratatul de aderare al Romaniei la UEPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :306
Wednesday, 07 December 2005
Parlamentul Republicii Cehe a adoptat marti, 6 decembrie, cu unanimitate de voturi, Tratatul de Aderare a Romaniei si Bulgariei la UE, dupa ce legea de ratificare a fost aprobata in Senatul Republicii Cehe, la 15 septembrie.

Ca urmare a acestui vot, Republica Ceha devine al saptelea stat care ratifica Tratatul de Aderare, dupa Slovacia, Ungaria, Slovenia, Cipru, Grecia si Estonia, se arata intr-un comunicat de presa emis de Ministerul Afacerilor Externe.

Ratificarea Tratatului de Aderare de catre Republica Ceha, unul dintre primele state care au demarat procedurile de ratificare a Tratatului de Aderare a Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana, se constituie intr-un mesaj politic pozitiv si incurajator, o noua dovada a sprijinului sustinut acordat de aceasta tara aderarii Romaniei la Uniunea Europeana la 1 ianuarie 2007. Votul pozitiv al parlamentarilor cehi reconfirma nivelul excelent al relatiilor dintre Romania si Republica Ceha, fiind, totodata, o recunoastere a progreselor Romaniei in procesul de aderare la Uniunea Europeana, care vor continua in acelasi ritm, in vederea aderarii la Uniune la data stabilita.

 
Coalitia de guvernamant sustine legea lustratiei, dar nu se stie in ce formaPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :282
Wednesday, 07 December 2005
Toate partidele din coalitia de guvernare au cazut de acord sa sustina legea lustratiei, a declarat, marti, 6 decembrie, purtatorul de cuvant al PC, Bogdan Ciuca.

El a anuntat ca, in perioada urmatoare, partidele din coalitie isi vor desemna o serie de specialisti care vor constitui o comisie menita sa formuleze forma finala a initiativei legislative, care se afla in prezent la Senat. Potrivit lui Bogdan Ciuca, s-a propus si un termen de adoptare de sase luni. Desi aproba aceasta lege, cel mai probabil, partidele coalitiei vor veni cu amendamente care vor completa un proiect initiat de PNL, a spus Ciuca. In cadrul comisiei urmeaza sa se stabileasca si cat de profund va fi efectul unei legi a lustratiei, informeaza Prompt Media.

 
Guvernul SUA l-a premiat pe profesorul roman Virgil D. GligorPDF Print E-mail
Tucson, SUA/Romanian Global News
Accesari :299
Wednesday, 07 December 2005
Pofesorul roman Virgil D. Gligor, de la universitatea americana Maryland, a primit marti, 6 decembrie, premiul 2006 National Information Systems Security Award, acordat de Guvernul American.

Distinctia a fost decernata in cadrul celei de-a 26 Conferinte Anuale pentru Aplicatii in domeniul Securitatii Calculatoarelor, desfasurata in localitatea Tucson, statul Arizona, fiind acordata de guvern prin National Security Agency (NSA, din cadrul Departamentului Apararii) si National Institute of Standards and Technology (NIST, din cadrul Departamentului Comertului), informeaza Rador. Premiul se acorda pentru cele mai semnificative contributii cu efecte pe termen lung in domeniul securitatii calculatoarelor.

 
Romania, prezenta la reuniunile ministrilor de Externe din UE si tarile membre NATOPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :242
Wednesday, 07 December 2005
Ministrul roman al Afacerilor Externe, Mihai Razvan Ungureanu, ia parte in perioada 7-8 decembrie la doua evenimente la care participa omologii sai din statele Uniunii Europene si din tarile membre si partenere NATO.

Prima actiune, Conclavul Extraordinar al Ministrilor de Externe ai statelor membre ale Uniunii Europene, se desfasoara miercuri, 7 decembrie, la Bruxelles, avand ca tema de dezbatere cadrul financiar al Uniunii Europene pentru perioada 2007-2013. Aceasta prima dezbatere politica a propunerii globale de compromis prezentata de Presedintia britanica a UE luni, 5 decembrie, va urmari obiectivul apropierii pozitiilor statelor membre, in vederea obtinerii unui  consens politic la Consiliul European de la Bruxelles, din 15-16 decembrie 2005. Cel de-al doilea eveniment va avea loc joi, 8 decembrie, tot la Bruxelles, fiind vorba despre reuniunile ministrilor de externe din statele NATO si partenere: Consiliul Nord-Atlantic, Consiliul de Parteneriat Euro-Atlantic, Consiliul NATO-Rusia si Comisia NATO-Ucraina.

Dezbaterile vor aborda problemele curente de pe agenda Aliantei, cu evidentierea orientarilor politice pe principalele dosare ale Aliantei in cursul anului viitor: misiunile NATO din Afganistan, Balcani si Irak, cooperarea cu partenerii din spatiul Euro-Atlantic si din regiunea Orientului Mijlociu, perspectivele procesului de extindere a NATO, procesul de transformare si adaptare a Aliantei la noile amenintari, informeaza MAE.

 
Activitatea din Romania a fortelor militare ale SUA, reglementata prin acordPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :238
Wednesday, 07 December 2005
Romania si SUA au semnat marti, 6 decembrie, la Bucuresti, asa numitul Acord de acces, un document cu caracter predominant politic, care reglementeaza cadrul general de desfasurare din punct de vedere epolitic, militar, financiar, logistic si juridic, a activitatii fortelor armate americane ce vor fi stationate in Romania.

Prin acest acord, cele doua parti semnatare au stabilit, totodata, si modul in care vor interactiona si obliigatiile reciproce in aplicarea prevederilor documentului, informeaza MAPN.

Conform prevederilor Acordului, Ministerul Apararii Nationale este autoritatea nationala desemnata ca interfata intre fortele americane si autoritatile romane. Prin acest cadru juridic este reglementata folosirea unor facilitati militare romanesti de catre fortele americane, nefiind vorba despre baze americane in sens clasic, ci despre o prezenta americana in facilitatile militare romanesti. Comandantii acestor facilitati vor fi ofiteri romani, iar locatii vor fi utilizate in comun pentru antrenamente, exercitii si aplicatii.

Totodata, facilitatile vor fi deschise si desfasurarii unor exercitii sub egida NATO/PfP, avand ca obiectiv dezvoltarea cooperarii militare regionale.

 
Cercetarea romaneasca nu va mai functiona in regim sovieticPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :255
Wednesday, 07 December 2005
Cercetarea romaneasca nu va mai continua sa functioneze in regim sovietic, a declarat premierul Calin Popescu-Tariceanu marti, 6 decembrie, la sediul Misiunii Permanente a Romaniei la UE de la Bruxelles, unde s-a intalnit cu peste 120 de studenti si tineri stagiari in institutii si companii europene, in dorinta de a cunoaste problemele cu care acestia se confrunta si perspectiva lor asupra integrarii Romaniei in UE.

Declaratia primului-ministru a venit in continuarea afirmatiei ca de acum incolo sumele alocate pentru cercetare vor fi folosite pentru finantarea unor proiecte propuse de institutele de cercetare.

Pe parcursul intrevederii, tinerii s-au aratat interesati de modul in care experienta lor in institutiile europene poate contribui la finalizarea procesului de aderare, fie prin sustinerea aderarii Romaniei, fie prin participarea lor la proiecte de reforma, in special in domeniul administratiei. Prim-ministrul roman le-a prezentat studentilor si tinerilor stagiari de la Bruxelles principalele masuri in domeniul invatamantului si cercetarii, facand referire la sumele alocate pentru educatie si cercetare in bugetul de anul viitor, aratand ca aceasta crestere a fost posibila pentru ca au fost facute economii importante prin blocarea achizitiilor de automobile si mobilier de catre institutiile publice.

Institutele de cercetare vor primi bani sa realizeze proiecte oportune din punct de vedere al prioritatilor actuale ale Romaniei, a mai spus premierul, care a anuntat ca intentioneaza sa creeze unitati de management al proiectului pe langa ministere, astfel incat cei care lucreaza la asemenea proiecte sa fie platiti pe baza contractuala si stimulativa, informeaza Guvernul Romaniei.

 
Forumul Oraselor si Regiunilor din Europa de Sud-Est la SinaiaPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :306
Wednesday, 07 December 2005
Sinaia va gazdui, in perioada 8-9 decembrie, lucrarile celui de al VI-lea Forum al Oraselor si Regiunilor din Europa de Sud-Est.

Organizat in cadrul semestrului romanesc de presedintie a Consiliului de Ministri de catre Consiliul Judetean Prahova, impreuna cu Consiliul Europei Congresul Autoritatilor Locale si Regionale, forumul reuneste reprezentanti ai alesilor locali si regionali din sud-estul Europei, dar si experti ai Consiliului Europei care doresc sa se informeze cu privire la situatia din regiune si sa stabileasca relatii de colaborare in aceasta parte a Europei. La manifestare sunt asteptati sa participle, printre altii, premierul Calin Popescu Tariceanu, si ministrul Administratiei si Internelor, Vasile  Blaga, precum si alti oficiali romani si europeni. In cadrul forumului vor fi abordate teme privind dezvoltarea comunitatilor locale, rolul autoritatilor regionale si locale in mentinerea stabilitatii si a cadrului democratic in regiune, cresterea participarii cetatenilor in cadrul comunitatilor locale, calitatea serviciilor publice, initiative interregionale de cooperare.

Actualul forum continua o traditie de 12 ani. La originea acestor manifestari se afla Forumurile Economice ale Regiunilor Europei, organizate de catre Congresul Autoritatilor Locale si Regionale, in colaborare cu Fundatia Europeana pentru Sustinerea Dezvoltarii Regiunilor (FEDRE), in perioada 1996-1999. Acestora le-au urmat Forumurile Oraselor si Regiunilor din Europa de Sud-Est, organizate in acelasi parteneriat si desfasurate la Skopje (Noiembrie 2000), Istanbul (Octombrie 2001), Novi Sad (Aprilie 2002), Prijedor (Septembrie 2003) si Budva (Octombrie 2004).

 
Rezultate incurajatoare ale vizitei romanilor din Timoc la BucurestiPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :383
Wednesday, 07 December 2005
Delegatia  Federatiei Romanilor din Serbia cu sediul la Negotin in Timoc, a efectuat o vizita in Romania.

Delegatia a avut marti, 6 decembrie, intalniri la Administratia Prezidentiala, Institutul Cultural Roman si Senatul Romaniei. Pe agenda discutiilor s-au  aflat subiecte ca: situatia actuala a drepturilor romanilor (vlahilor) din Timoc, relatiile acestora cu autoritatile sarbe centrale si locale si, nu in ultimul rand, relatiile asociatiilor romanesti din zona cu reprezentantii autoritatilor romane. La Administratia Prezidentiala delegatia a fost primita de consilierul prezidential Claudiu Saftoiu si de consilierul de stat Anca Ilinoiu. In cadrul discutiilor, membrii delegatiei au facut o informare asupra evolutiilor comunitatii romanesti (vlahe) din Timoc si au corectat o serie de informatii care se vehiculau in mod gresit de catre diverse autoritati romane. S-a discutat despre necesitatea imperioasa a unei Legi a romanilor de pretutindeni care sa sublinieze sinonimia denumirii de Vlah, ca denumire veche, cu cea de roman.

La Institutul Cultural Roman delegatia s-a intalnit cu Presedintele Horia Roman Patapievici, cu Vicepresedintele Mircea Mihaes si cu directorul directiei Romanii din vecinatate, Ion Mircea. S-a constatat o mare disponibilitate si a ICR pentru a sprijini proiecte culturale ale Federatiei Romanilor din Serbia si s-a convenit ca, in cel mai scurt timp, astfel de proiecte sa inceapa a fi derulate in beneficiul culturii romane si a pastrarii tezaurului cultural al romanilor asa numiti vlahi din Timoc.

La Senatul Romaniei romanii timoceni au fost primiti de Vicepresedintele Senatului, Teodor Melescanu. Dupa o informare a acestuia, informare care va fi prezentata si Comisiei de Politica Externa a Senatului, privind situatia concreta a comunitatii romanesti (vlahe)din Timoc si a problemelor cu care aceasta se confrunta atat din partea autoritatilor sarbe cat si a unor autoritati romane.

Membrii delegatiei si-au exprimat sprijinul pentru demersul Vicepresedintelui Senatului de a promova Proiectul de lege pentru romanii de pretutindeni si au evidentiat importanta adoptarii unui astfel de proiect in regim de urgenta, subliniind ca foarte importanta introducerea in cadrul proiectului a sinonimiei dintre etnonimul vlah cu etnonimul roman.

Delegatia este compusa din dr. Pedrag Balasevici, Presedinte al Partidului Democrat al Romanilor din Serbia, ing. Dragomir Draghici, Presedinte al Forumului Cultural al Romanilor din Bor si Zavisa Jurj, Presedinte al Asociatiei pentru cultura vlahilor-romanilor din Serbia - Ariadnae Filum.

 
Incidente grave ale intolerantei maghiare in Harghita si Covasna de Ziua Nationala a RomanieiPDF Print E-mail
Sfantu Gheorghe, Romania/Romanian Global News
Accesari :421
Wednesday, 07 December 2005
Ziua Nationala a Romaniei in Harghita si Covasna a fost marcata de o serie de incidente, sarbatoarea tuturor romanilor fiind umbrita de mai multe actiuni intolerante din partea minoritatii maghiare, surprinse de Forumul Civic al Romanilor din Harghita si Covasna, care a monitorizat modul de desfasurare a manifestarilor in cele doua judete.

Astfel, la Odorheiu Secuiesc, autoritatile locale au impiedicat desfasurarea in sala Casei municipale de cultura a concertului sustinut de cunoscutul rapsod Tudor Gheorghe, la Ilieni, in judetul Covasna, microbuzul cu elevii si profesorii Seminarului Teologic din Buzau, participanti la manifestarile dedicate zilei Sfantului Andrei, a fost atacat cu pietre, fiindu-i sparte geamurile, iar in resedintele celor doua judete si in alte localitati, primariile nu au arborat drapelul national pe principalele artere de circulatie, in municipiul Sfantu Gheorghe, spre exemplu, drapelele fiind arborate de catre Prefectura judetului Covasna, numai cu spijinul Societatii Electrica Brasov. Totodata, primarul municipiului Sfantu Gheorghe, Albert Almos, nu a purtat nici in acest an, in cadrul manifestarilor din Piata Mihai Viteazul, esarfa tricolora conform legilor statului.

Discursurile sustinute de prefectul judetului Covasna, Gyorgy Ervin si de alti lideri locali ai UDMR au deturnat semnificatia Zilei Nationale, in sensul solicitarii de catre acestia a acordarii de catre institutiile statului roman a unor privilegii consemnate in proiectul Legii statutului minoritatilor nationale, privilegii care conduc la tolerarea natiunii romane in Transilvania.

Conform unui comunicat de presa, Forumul Civic al Romanilor din Harghita si Covasna condamna suita de manifestari negative care au avut loc in cateva localitati din judete, dar le multumeste tuturor tinerilor din asociatiile crestin ortodoxe din intreaga tara care, conform traditiei, au tinut sa fie prezenti si in acest an la Sfantu Gheorghe, Miercurea-Ciuc si in alte localitati din zona. Tinerii au hotarat sa continue actiunile de solidaritate cu romanii din Covasna si Harghita, cu toti locuitorii arcului intracarpatic, deoarece, asa cum s-a subliniat cu aceasta ocazie, Noi cei de peste Carpati nu vom putea fi linistiti atata timp cat romanii din Covasna si Harghita nu-si pot pastra si afirma nestingherit identitatea proprie, si cat timp in aceasta zona nu este liniste si armonie interetnica.

 
Din dosarele maghiarizarii romanilor din Covasna si Harghita (II)PDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :952
Wednesday, 07 December 2005
Maghiarizarea romanilor din Covasna si Harghita nu este un proces care se desfasoara in spatele usilor inchise, de care nimeni nu stie nimic si care surprinde.

Acest proces ii surprinde doar pe ignoranti, pe politicienii de o calitate indoielnica care afla din presa sau din reactiile societatii civile din zona despre nedreptatile la care sunt supusi romanii in aceasta parte de tara.

In inima tarii, in zona denumita impropriu cea a tinutului secuiesc, reprezentantii UDMR-ului duc un adevarat razboi imagologic la nivelul spatiului public, incercandu-se, prin orice mijloace, eliminarea prezentei oricaror simboluri romanesti din zona.

Astfel, in urma alegerilor din noiembrie 2004 si a intaririi pozitiei UDMR-ului pe scena politica, una din primele hotarari ale prefectului UDMR de Covasna a fost modificarea, pe criterii etnice, a comisiei judetene pentru analizarea proiectelor de stema. S-au creat astfel conditiile necesare aprobarii unor proiecte de stema ale unor localitati din judet, steme care nu au in componenta lor nici un insemn heraldic care sa ateste prezenta comunitatilor romanesti in acele localitati. Acesta a fost si motivul pentru care, vechea comisie, din care faceau parte si romani, a respins pana acum aceste proiecte de stema. In cazul stemei judetului Covasna, stema care se afla in acest moment pe fatada Consiliului Judetean Covasna in ilegalitate, UDMR a incercat de mai mult timp aprobarea unuei steme din care sa lipseasca vreun insemn heraldic romanesc. In proiectul de stema bratul cu spada, conform notei de fundamentare la proiectul H.G. "indica vitejia secuilor in apararea granitelor, elemente heraldice prezente pe sigiliile familiilor de graniceri secui". Bineinteles ca granita pe care au aparat-o aceste familii de graniceri secui este cea dintre regatul Romaniei si cea a Imperiului Austro-Ungar. Se incearca astfel reinvierea granitelor, pentru inceput la nivel simbolic, pentru a induce in constiinta locuitorilor zonei, precum si a celor care vor vizita aceste meleaguri, ca aici se termina Romania si incepe o alta tara, asa zisul Tinut Secuiesc, care nu mai are nimic romanesc in el si ca atare nu mai apartine Romaniei.

Din pacate, pentru ca nu au reusit nimic pe cale legala, au incercat eludarea procesului normal de aprobare a unei steme. Astfel, Consiliul Judetean Covasna aproba printr-o hotarare in anul 2000 stema judetului Covasna, stema din care lipseste orice insemn heraldic romanesc. Prin certificatul de inregistrare nr. 42441, Consiliul Judetean inregistreaza stema la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci (OSIM), iar in baza acestui certificat se incepe folosirea acestei steme pe toate insemnele oficiale ale Consiliului Judetean. Argumentul invocat este acela ca nu se utilizeaza o stema ci o marca a autoritatii inregistrata perfect legal. Ilegalitatea utilizarii unei astfel de marci pe fatada si in actele oficiale ale Consiliului Judetean au fost dovedite prin mai multe sentinte ale Tribunalului Covasna, printre care si sentinta nr. 1055 din data de 9.09.2003. Desi ne aflam in fata autoritatii de lucru judecat, justitia romana pronuntandu-se deja asupra ilegalitatii prezentei acestei steme pe fatada Consiliului Judetean, actualul prefect UDMR refuza aplicarea legii, devenind complice.

Tot in acest rastimp care a trecut de la instalarea noului prefect, in persoana unui reprezentant UDMR, majoritatea primariilor din judet au reinceput demersurile pentru aprobarea unor steme ale localitatilor, steme din care sa lipseasca orice elemente care sa ateste prezenta romanilor in zona, si acum dar si in trecut. Astfel, avem de-a face cu trei categorii de steme:

- localitati a caror proiecte de steme au in componenta lor simbolul Tatra, Matra si Fatra (cele trei coline) simbolul Ungariei Mari: Arcus, Bodoc, Cernat, Lemnia, Moacsa, Sanzieni, Sfantu Gheorghe, Turia, Varghis. Aceste 3 coline reprezinta muntii sustinatori ai Ungariei Mari si se regasesc atat in stema veche a Ungariei cat si in stema actuala a acestei tari;

- o alta categorie este data de localitatile ale caror proiecte de stema au in componenta lor culorile nationale ale Ungariei: aproape toate localitatile de mai sus plus localitatile Ghelinta si Zabala;

- localitati care au proiecte de stema caracterizate de lipsa unor insemne heraldice romanesti negandu-se existenta in trecut si in prezent a romanilor, a traditiei si istoriei acestora precum si dreptul la existenta acestora in viitor pe aceste meleaguri. Aceasta situatie este intalnita in toate localitatile dar chiar si acolo unde sunt comunitati mixte: stema judetului Covasna, Sfantu Gheorghe, Zabala, Bretcu etc. In cazul localitatii Bretcu proiectul de stema este chiar unul dintre cele mai intolerante si revizioniste, nefiind inclus ca simbolistica castrul roman din zona localitatii, castrul Angvstia. Apare insa reprezentat, in partea centrala a stemei, tunul lui Gabor Aron. Ne intrebam oare in cine a tras Gabor Aron cu tunul de merita o asa cinste?

Razboiul dus de reprezentantii UDMR pentru maghiarizarea zonei este unul foarte eficient care are ca unic scop alungarea elementului romanesc din zona. Batalia stemelor neaga nu numai trecutul comunitatilor in zona judetului Covasna ci si viitorul pasnic al acestora pe aceste meleaguri in care au invatat sa planga si sa se bucure si alaturi de comunitatea maghiara. Aceste proiecte de steme sunt in totalitate revizioniste si dovedesc apartenenta acestor localitati la statul maghiar si nu la statul Roman. Ca simpli cetateni ai acestei tari, pe usa careia sta scris Romania, nu ne ramane decat sa ne intrebam daca va aproba Comisia Nationala de Heraldica a Romaniei astfel de steme? Va initia ministrul Vasile Blaga proiecte de HG care sa promoveze astfel de steme? Va aproba Guvernul Romaniei (stat national, unitar si indivizibil) astfel de steme? De mentionat ca pana in prezent au fost aprobate prin HG stemele comunelor Arcus, Zabala si Chichis.

(Corespondenta Romanian Global News, de la Dan Tanasa, director executiv Al Forumului Civic al Romanilor din Covasna si Harghita)

 
Statele GUAM vor ca Rusia sa-si retraga trupele din BasarabiaPDF Print E-mail
Ljubljana, Slovenia/Romanian Global News
Accesari :291
Wednesday, 07 December 2005
Statele grupate sub titulatura GUAM, Georgia, Ucraina, Azerbaidjan si Republica Moldova, participante la inceputul acestei saptamani la summit-ul OSCE de la Ljubljana, i-au solicitat Rusiei, prin intermediul ministrului de Externe basarabean Andrei Stratan, sa-si retraga trupele militare din Moldova.

Rusia ar urma, astfel, sa isi respecte angajamentele asumate la summit-ul OSCE de la Istanbul din anul 1999, privind retragerea prezentei militare din Republica Moldova, anunta Info-Prim Neo. Demnitarul basarabean a tinut o alocutiune din partea statelor-mebre GUAM in cadrul intalnirii din capitala Sloveniei, in care si-a exprimat regretul fata de lipsa de progrese in procesul de retragere a trupelor si munitiilor rusesti din estul Republicii si a solicitat reluarea imediata a evacuarii trupelor ruse de pe teritoriul tarii sale.

Minitrul Stratan a mai subliniat pe parcursul discursului sau ca OSCE ii revine un rol important in gestionarea crizelor si solutionarea conflictelor si, in special, in procesul de reglementare politica a diferendului transnistrean. Totodata, oficialul basarabean a apreciat inalt participarea Uniunii Europene si Statelor Unite la formatul largit de negocieri, subliniind faptul ca principiul independentei, suveranitatii si integritatii teritoriale al Basarabiei este unul inteles de la sine pentru reglementarea problemei transnistrene, iar obiectivul final al negocierilor nu poate fi altul decat definirea statutului juridic special al regiunii separatiste in componenta Republicii.

Seful delegatiei basarabene a mai subliniat la reuniunea Consiliul Ministerial importanta desfasurarii Misiunii UE de asistenta la frontiera moldo-ucraineana, care va contribui la reglementarea problemei transnistrene.

Andrei Stratan s-a mai intalnit la reuniune cu seful delegatiei britanice, Ian Pearson, ministru de Stat pentru Drepturile Omului al guvernului britanic, cu care a efectuat un schimb de opinii pe marginea cooperarii Basarabiei cu UE, in special cea referitoare la rolul Uniunii in solutionarea transnistreana. Cu aceasta ocazie, interlocutorul britanic a exprimat sprijinul tarii sale si al UE pentru pozitia Chisinaului in cadrul procesului de negocieri si a subliniat importanta misiunii de monitorizare a UE la frontiera moldo-ucraineana. Problema transnistreana a mai fost pe larg abordata in cadrul intrevederii lui Andrei Stratan cu adjunctul Secretarului de Stat al SUA pentru Afaceri Europene, Daniel Fried, care a exprimat sprijinul Washingtonului in procesul de solutionare a problemei transnistrene.

Acelasi subiect a fost discutat de catre seful diplomatiei basarabene cu secretarul general al OSCE, Marc Perrin de Brichambaut. Stratan i-a solicitat secretarului general consolidarea Organizatiei, avand in vedere respectarea de catre statele participante a angajamentelor asumate in cadrul OSCE, implicit, a angajamentelor asumate de catre Federatia Rusa la summit-ul OSCE din 1999.

Reuniunea ministeriala a OSCE de la Ljublijana s-a desfasurat in perioada 5-6 decembrie.

 
Un Kosovo la Marea Neagra?PDF Print E-mail
Crimeea, Ucraina/Romanian Global News
Accesari :337
Wednesday, 07 December 2005

Aleksei Dobicin, liderul organizatiei de tineret Prorav (Ruptura) din Republica Autonoma Crimeea (Ucraina) a declarat intr-un interviu acordat agentiei Regnum ca evenimentele din Kosovo sunt pe cale sa se repete si in Crimeea.

 Dupa cum am spus-o si inainte, la ora actuala, scenariul kosovar se joaca aproape la indigo si in Crimeea si cred ca, in viitorul apropiat, el va fi realizat. Totul este gata pentru aceasta: muftiul Crimeii a declarat ca ii este cunoscut ca in Crimeea exista deja in jur de 30 de grupe de wahhabiti (una dintre ramurile fundamentaliste islamice) formate din populatia tatarasca. Ei au deja o cantitate destula de arme. In urma cu trei ani, ei au facut exercitii de actiuni de lupta in conditii urbane. In muntii Crimeii se descopera noi si noi ascunzatori de arme. Ei au si poligoane proprii de tragere, iar prin muntele Ai-Petri (cel mai inalt din peninsula) trec caravane cu droguri si arme. Randurile acestor organizatii teroriste sunt completate preponderent de tinerii care inainte au fost apolitici, dar in ultimii 4-5 ani au fost supusi unei prelucrari propagandistice serioase care astazi isi aduce roadele. Tatarii tineri din Crimeea declara direct ca acesta este pamantul lor si ca intentioneaza sa scoata din peninsula pe toti ceilalti. Reprezentantii generatiilor mai in varsta recunosc in discutii particulare ca nu impartasesc asemenea idei, dar nu pot sa se impotriveasca acestui curent din teama pentru securitatea lor. Cred, insa, ca, spre deosebire de Kosovo, este putin posibil ca separatistii tatari crimeeni sa reuseasca sa treaca prin Sovietul Suprem (al Republicii Crimea n. n.) decizia de secesiune a Crimeii, iata de ce, la inceput, va fi realizata varianta de forta, iar ulterior Sovietul Suprem va fi folosit pentru legiferarea faptului de separare de Ucraina. Dupa care Occidentul va introduce in Crimeea un contingent de mentinere a pacii, iar Kievul va trebui, pur si simplu, sa se impace cu aceasta stare de lucruri. Comunitatea internationala ii va declara pe tatari drept poporul subjugat si asuprit, la fel cum s-a procedat cu albanezii din Kosovo. Factorul crimeean poate fi folosit de Occident si ca instrument de presiune asupra Kievului in cazul ca Occidentul va simti ca pierde definitiv controlul asupra Ucrainei. Unul dintre factorii de retinere pentru separatistii tatari din peninsula este prezenta in Crimeea a Flotei Ruse din Marea Neagra. Insa nu este un argument prea serios. Am discutat cu comandamentul Flotei din Marea Neagra, care m-a instiintat ca, in cazul agravarii situatiei, militarii flotei ar putea sa apere doar acele teritorii unde se afla bazele flotei, dar deplasarile spre alte puncte din Crimeea sunt imposibile. De aceea, noi nu speram decat in implicarea activa a Rusiei in situatie, a spus Dobicin.

 
Asociatiile romanesti din Spania - parteneri de nadejde pentru primariile spaniolePDF Print E-mail
Madrid, Spania/Romanian Global News
Accesari :355
Wednesday, 07 December 2005
Asociatia romana din Spania Transilvania a colaborat cu Primaria din San Fernando de Henares la traducerea in limba romana a doua ghiduri: Ghidului de Resurse Educative si cel de Resurse de Sanatate.

Cele doua ghiduri vor ajunge la romanii care traiesc in aceasta localitate spaniola. Conform ziarului romanilor de pretutindeni, Actualitatea Romaneasca, Codrina Elena Bordeianu, coordonatoarea filialei San Fernando de Henares a Asociatiei Romanilor din Spania Transilvania, apreciaza ca activitatea organizatiilor din Spania este de data recenta, deoarece si fenomenul emigrarii este recent in cadrul populatiei de origine romana. Organizatiile spaniole cu vechime si experienta in acest sector au servit drept model celor romanesti. Potrivit Codrinei Bordeaianu, Departamentul pentru Participare Cetateaneasca din cadrul Consiliilor Sectoriale, aflate in subordinea directa a Primariei Madridului, dispune de programe de sprijinire a emigratiei. In cadrul acestor programe, se organizeaza cursuri si ateliere, care au caracter gratuit, obiectivul fiind acela de insusire a cunostintelor necesare pentru coordonarea activitatilor specifice asociatiilor de straini. Exista un buget special pentru subventionarea proiectelor de integrare a populatiei straine, administrat de birourile centrale. Aceste proiecte sunt concepute si prezentate de asociatiile interesate in a desfasura activitati pentru straini. Pe langa aceste facilitati oferite de catre administratia publica, se organizeaza seminarii si conferinte in cadrul carora se dezbat strategiile si planurile propuse pentru pastrarea identitatii culturale si lingvistice a imigrantilor. Codrina Elena Bordeianu a urmat, in anul 2002, pe parcursul a 300 de ore un curs de mediator intercultural socio-sanitar la Madrid, iar in 2001 un curs de utilizare a calculatorului si unul de relatii publice la Coslada.

 
Banii pentru sinistratii romani se strang si la ParisPDF Print E-mail
Paris, Franta/Romanian Global News
Accesari :309
Wednesday, 07 December 2005
Mitropolia Ortodoxa Romana din Paris, in colaborare cu Parohia Romano-Catolica Sfantul Augustin, organizeaza sambata, 10 decembrie, la Paris, un concert extraordinar de Muzica Sacra din Orient si Occident.

La aceasta manifestare isi vor da concursul solisti si ansambluri instrumentale si vocale de prestigiu, precum contratenorul Romeo Cornelius, France Peltier, la  clavecin, Christophe Martin Meder, la orga, si Cvartetul George Enescu, cu  Diana Casaban la vioara, informeaza portalul franta-romania.com. Toate fondurile care se vor strange la acest concert caritabil de muzica sacra din vanzarea biletelor vor fi donate persoanelor afectate de ultimele inundatii din Romania.

 
Ziua Minoritatilor la BichisciabaPDF Print E-mail
Bichisciaba, Ungaria/Romanian Global News
Accesari :297
Wednesday, 07 December 2005
Primaria orasului Bichisciaba, in colaborare cu autoguvernarile nationalitatilor conlocuitoare, va organiza joi, 8 decembrie, Ziua Minoritatilor, la care sunt invitati romanii, slovacii, polonezii si tiganii din resedinta judeteana.

In cadrul programului care va incepe la ora 17.00 se vor tine cuvantari festive si un program cultural, dupa care va urma decernarea distinctiilor, informeaza corespondentul Romanian Global News in Ungaria.

 
Sfantul Nicolae, sarbatorit la GiulaPDF Print E-mail
Giula, Ungaria/Romanian Global News
Accesari :267
Wednesday, 07 December 2005
Catedrala Episcopala din Giula si-a sarbatorit marti, 6 decembrie, hramul.

Raspunsurile la Sfanta Liturghie Arhiereasca au fost date de Corul Facultatii de Teologie Ortodoxa din Oradea, in soborul slujitorilor fiind prezenti numerosi preoti profesori de la facultatea sus-numita, in frunte cu decanul acesteia, pr. prof. univ. dr. Nicu Dumitrascu. La Sfanta Liturghie au luat parte Kinga Goncz, ministrul Tineretului, Familiei, Problemelor Sociale si Oportunitatii Sanselor din Guvernul de la Budapesta, Ireny Comaroschi, ambasador al Romaniei la Budapesta, Constantin Iuliu Aron, consul general al Romaniei la Seghedin, Perjesi Klara, primarul Julei si numerosi alti invitati, transmite corespondentul Romanian Global News in Ungaria. Cu aceasta ocazie, redactia emisiunilor religioase din cadrul Televiziunii Maghiare a inregistrat slujba si a luat un interviu purtatorului de cuvant al Episcopiei, pr. prot. vicar Pavel Ardelean. Copiii romani de la gradinita, scoala generala si liceul Nicolae Balcescu din Jula au pregatit credinciosilor o serbare de Mos Nicolae, fiind rasplatiti cu cadouri de Prea Sfintitul Parinte Episcop si inaltele oficialitati ale Ambasadei si Consulatului General al Romaniei.

 
Centru de informare pentru imigrantii din Italia care vor sa vina acasa de CraciunPDF Print E-mail
Roma, Italia/Romanian Global News
Accesari :353
Wednesday, 07 December 2005
Romanii stabiliti in Italia si care vor sa-si petreaca un Craciun acasa, in sanul familiilor din Romania, dar nu stiu prea bine ce implica acest demers, au anul acesta la dispozitie un serviciu special destinat lor.

Oficiul pentru Imigratie al Chesturii Roma a deschis, in aceasta perioada, un centru de informare dedicat cetatenilor extracomunitari care doresc sa se intoarca in tarile lor de origine, pentru sarbatori. Centrul va avea oficii deschise in Via Teofilo Patini, la Tor Cevara, unde operatorii, specialisti in probleme legate de iesirea si reintoarcerea succesiva a cetatenilor rezidenti in Italia, dar cu rude in afara tarii, vor raspunde de luni pana vineri, la toate cererile si intrebarile pe aceasta tema. 

Evident, agentii nostri sunt disponibili pentru orice tip de informatie legata de subiectul imigratiei. Cu toate acestea, pentru ca suntem in perioada Craciunului, cea mai mare parte a problemelor va fi legata de modalitatea de a parasi Italia pentru o scurta perioada, care sunt actele necesare, cat poate dura perioada de sedere in strainatate. Intrebari care pot parea banale pentru un italian, dar care au o importanta fundamentala pentru un strain. De aceea am decis sa dam o mai mare importanta  acestui proiect a spus responsabilul Oficiului pentru Imigratie, Cardona, citat de publicatia italiana Il Passaporto.

Multi dintre imigrantii din Italia care au permisul de sedere scadent sau in curs de reinnoire si care vor sa se intoarca acasa nu stiu ca, incepand de anul acesta, conform noilor norme in materie de imigratie este necesar sa se solicite o noua viza pentru reintoarcere la ambasada Italiei din tara de origine a fiecaruia, document fara de care nu se poate reintra in Italia dupa incheierea vacantei.

 
Petrecere de Craciun la romanii din LondraPDF Print E-mail
Londra, Anglia/Romanian Global News
Accesari :269
Wednesday, 07 December 2005
Romanii de la Londra vor petrece din nou la bordul vasului HMS President, de data aceasta cu ocazia Craciunului.

Petrecerea va fi deschisa membrilor Centrului Cultural Roman, si se va intra numai pe baza de card. De la ora 15.00 si pana la ora 20.00, duminica, 18 decembrie, membrii RCC se vor bucura de un Craciun ca acasa, cu mancare traditionala romaneasca si colinde de Craciun. De la ora 15.00 organizatorii au programat petrecerea copiilor, care se va desfasura pana la ora 18.00 si va include si o vizita a lui Mos Craciun, de la 17.00. Randul adultilor la petrecere va veni de la ora 18.00, pana la ora 21.00. Petrecerea celor mari va include si o tombola de Craciun.

Centrul Cultural Roman ii invita pe parinti sa vina in ajutorul Mosului si sa aduca fiecare cate un mic cadou impachetat, pe care sa fie mentionat clar numele copilului. Cadourile vor fi puse in desaga Mosului, iar acesta le va imparti celor mici in seara petrecerii.

Cei interesati sa participe la Craciunul romanesc de pe Tamisa sunt rugati sa faca rezervarile in avans, preferabil pana la data de 12 decembrie, fie trimitand un e-mail la adresa bookings@romanianculturalcentre.org.uk, fie sunand la numarul de telefon 020 7439 4052, ext. 102.

 
Romania in Advent continua la LondraPDF Print E-mail
Londra, Anglia/Romanian Global News
Accesari :351
Wednesday, 07 December 2005
Institutul Cultural Roman, impreuna cu Ministerul Afacerilor Externe si Ministerul Culturii de la Bucuresti, prezinta in aceasta perioada o serie de concerte in bisericile si catedralele din intreaga Europa, in cadrul evenimentului intitulat Romania in Advent.

Concertele, ce prezinta publicului muzica romaneasca bizantina, au avut ca scop initial stabilirea unui contact intre Europa de Vest si Europa de Est, dar si acela de a oferi o cat mai buna perceptie asupra intregului spatiu cultural roman. Urmatorul eveniment din cadrul seriei Romania in Advent se va desfasura joi, 8 decembrie, la Londra, de la ora 19.30, la St James Piccadilly, sub denumirea The Romanian Baroque Players si invitatii lor. The Romanian Baroque Players sunt Ilie Masala (violina), Mihail Ghiga (violina) si Ion Minoiu (violina si vioara), iar invitatii pe care ii vor avea alaturi sunt Laura Waghorn, Henrik Persson si Andrej Jovanic.

 
Craciun la Strasbourg pentru romaniPDF Print E-mail
Strasbourg, Franta/Romanian Gloabl News
Accesari :289
Wednesday, 07 December 2005
Romanii din Strasbourg vor sarbatori si ei la acest sfarsit de an sarbatorile de iarna in jurul unui brad de Craciun, cu colinde si atmosfera tipic romaneasca.

Asociatia culturala si amicala ACAR, din Strasbourg, va sarbatori duminica, 18 decembrie, de la ora 15.00, la sediul ARES, din Strasbourg-Esplanade, iar invitatia este adresata atat celor mari, cat si celor mici care se vor strange in jurul bradului si vor astepta sosirea lui Mos Craciun. Fiecare copil care va veni la petrecere va primi din partea mosului cate un mic cadou, intr-o atmosfera de sarbatore si in sunet de colinde romanesti si franceze.

Participarea va fi gratuita, iar rezervarile se pot face sunand la numarul de telefon 03 88 61 87 47, sau trimitand un e-mail la adresa acar_strasbourg@hotmail.com.

 
Colinde romanesti la Parohia din ZelarinoPDF Print E-mail
Venetia, Italia/Romanian Global News
Accesari :331
Wednesday, 07 December 2005
Celebrul interpret roman Dinu Iancu Salajanu se va afla joi, 8 decembrie, la Parohia Santa Maria Immacolata e San Virgilio din Zelarino, unde va sustine pentru romanii din Italia, un concert special.

Colindele romanesti si cantecele traditionale de Craciun vor rasuna, in interpretarea lui Salajanu, care va sosi in Italia acompaniat de Orchestra Porolissum din Zalau. Concertul va incepe de la ora 20.30, iar organizatorii ii invita sa ia parte la eveniment pe toti cei care se simt cuprinsi de spiritul sarbatorii de Craciun si care vor sa petreaca o seara de sarbatoare ca acasa.

 
La Sacramento se va colinda romanestePDF Print E-mail
Sacramento, SUA/Romanian Global News
Accesari :494
Wednesday, 07 December 2005
Centrul Comunitatii Romanesti din Sacramento organizeaza sambata, 10 decembrie, la Lutheran Church of the Ascension din localitatea californiana Citrus Heights, un concert extraordinar de Craciun care va cuprinde colinde romanesti si muzica instrumentala de sarbatori.

Invitatii speciali ai acestui spectacol, care va incepe la ora 18:00, sunt mezzosoprana Corina Circa din Canada, violonistul Aladar Miklos Szentkiralyi de la Opera din Budapesta, pianista Ramona Boitor, absolventa a conservatorului din Cluj-Napoca, si pianista Lavinia Simonis din Sacramento. In pauzele dintre artisti, pictorita de succes Erzsebet Zsombori din Budapesta isi va expune spre vanzare picturile proprii pe matase, pe care le-a mai expus in mai multe localitati din Europa si USA, informeaza centrul romanesc. Concertul este sponsorizat de Compania Glide/Write, Casa Romana din Hayward, Bisericile Romanesti din Bay Area si Centrul Comunitatii Romanesti din Sacramento.

 
Seara culturala romaneasca la GottingenPDF Print E-mail
Gottingen, Germania/Romanian Global News
Accesari :282
Wednesday, 07 December 2005
Asociatia Germano-romana din Gottingen, membra a Ligii Asociatiilor Romano-Germane, va derula marti, 12 decembrie, de la ora 20:00, la Universitatea din aceasta localitate germana, o seara culturala romaneasca.

In cadrul acesteia va avea loc seminarul Mai mult decat Dracula si Transilvania, eveniment organizat de asociatia romaneasca si seminarul pentru filologie romanica din cadrul Universitatii din Gottingen, informeaza LARG. Totodata, actiunea va fi completata de muzica romaneasca, preparate culinare, dans si multe alte lucruri specifice Romaniei, tara inca necunoscuta pentru Europa din care face parte. Intrarea la eveniment va fi gratuita, dar organizatorii spera ca participantii sa faca cate o mica donatie care va fi utilizata la un proiect de intrajutorare al copiilor nevoiasi din Romania.

 
Mos Craciun, asteptat de copiii romani din MontrealPDF Print E-mail
Montreal, Canada/Romanian Global News
Accesari :248
Wednesday, 07 December 2005
Parohia ortodoxa romana Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil din Montreal se pregateste si ea de sarbatorile de iarna, organizand duminica, 18 decembrie, la Biserica Saint-Laurent din localitate, un concertul de colinde, urmat de distribuirea cadourilor de catre Mos Craciun.

Activitatea va avea loc chiar alaturi de capela unde se tin liturghiile duminicale, informeaza parohia romaneasca. Pentru pregatirea colindelor de Craciun si a celorlalte cantari ce insotesc Praznicul Nasterii Domnului, copiii sunt rugati sa participe la repetitiile la cor vineri, la ora 18:00, si duminica dupa Sfanta Liturghie, in Sala Mantha, in timp ce adultii sunt asteptati miercuri, de la ora 18:00, si vineri, de la aceeasi ora.

 
Gelu Vlasin in revista SERTA editata de Universitatea UNED - MadridPDF Print E-mail
Madrid, Spania/Romanian Global News
Accesari :312
Wednesday, 07 December 2005
Dupa aparitiile in revistele Empireuma din Alicante (nr.30) si Cuadernos del Ateneo din Tenerife (nr.19) cu poeme traduse in limba spaniola de catre Joaquin Garrigos (director al Institutului Cervantes din Bucuresti), poetul Gelu Vlasin apare cu alt grupaj de poeme de data aceasta in revista SERTA (nr. 8), editata de catre Universitatea UNED din Madrid.

Directorul revistei este scriitorul Antonio Domniguez Rey iar din consiliul director mai fac parte: Julia Butina Jimenez, Antonio Moreno Hernandez, Patricio Urquizu Sarasu, Francisco Gutierrez Carbajo, Vicente Granados Palomares si Maria Teresa Navarro Salazar. Gelu Vlasin apare in revista alaturi de poeti din Italia (Lucio Mariani, Feliciano Paoli, Stefano Raimondi, Marco Vitale), din Franta (Muriel Tenne, Bernard Vargafting, Joumana Haddad), din Portugalia (Jose Bento, Jaime Rocha, Catarina Nunes de Almeida), din Polonia (Jerzy Ficowski, Bronislaw Maj, Edward Pasewicz) si din Spania (Juan Carlos Rodriguez Burdalo, J. Vicente Piqueras, Teresa Garbi). SERTA, Revista Iberoromanica de Poezie si Gandire Poetica, are peste 400 de pagini si apare anual sub egida Universitatii UNED din Madrid, informeaza Asociatia pentru Dialog European.

Gelu Vlasin a debutat in 1999 cu volumul de versuri "Tratat la Psihiatrie" prefatat de criticul Nicolae Manolescu, volum nominalizat la Premiile de Debut ale USR si premiat la sectiunea debut de catre Asociatia Scriitorilor din Bucuresti. A publicat grupaje de poeme, recenzii si eseuri in majoritatea revistelor literare romanesti precum si in reviste din Franta, Italia, Spania, Canada si SUA.

 
Spectacol exeptional la ICR din BerlinPDF Print E-mail
Berlin, Germania/Romanian Global News
Accesari :322
Wednesday, 07 December 2005
Actrita Carmen Ungureanu si pianistul Cristian Niculescu vor evolua miercuri, 14 decembrie, la Institutul Cultural Roman Titu Maiorescu din Berlin, in cadrul spectacolului de pantomima si muzica Lumini pentru suflet.

Acesta va incepe la ora 19:30 si reprezinta un dialog intre artisti din doua spatii culturale, actrita fiind de la Teatrul National Bucuresti, iar muzicianul, desi nascut in Romania, traind in prezent in Germania, la Berlin, concertand frecvent in ambele tari.

Reprezentatia celoer doi este o succesiune de momente inspirate din istoria de ieri si de azi a Bucurestiului (pantomima, muzica live-Enescu, Debussy, Saint-Saens, Eric Satie, Chopin, Brahms, Liszt, Grieg si dansuri populare romanesti, proiectii de film si fotografii vechi si noi), informeaza Institutul Cultural Roman.

Tema scenariului poate fi rezumata astfel: Bucurestii au nevoie de mitologie. Trecutul pur si simplu, nu este suficient de puternic ca sa poata apara cetatea de prezentul ei. Ii mai trebuie duhul vietilor traite in veac, lumina si constiinta lor de sine. (...) cateva soapte de iubire si de speranta pentru Bucuresti (Victoria Dragu-Dimitriu, citat din prefata la volumul Povesti ale Doamnelor din Bucuresti).

 
Un nou concert de muzica clasica la ICR din BudapestaPDF Print E-mail
Budapesta, Ungaria/Romanian Global News
Accesari :290
Wednesday, 07 December 2005
Institutul Cultural Roman de la Budapesta va fi joi, 15 decembrie, gazda unui concert de muzia clasica, in interpretarea Cvartetul de coarde al Liceului George Enescu din Bucuresti.

Cvartetul este alcatuit din Simina Croitoru, Radu Paponiu, Mihai Cocea si Alexandra Costea, cei patru urmand sa interpreteze piese de Wolfgang Amadeus Mozart, Joseph Haydn, Antonin Dvorak, Kodally si George Enescu, informeaza Institutul Cultural Roman.

 
Fred Popovici face o oprire si la VenetiaPDF Print E-mail
Venetia, Italia/Romanian Global News
Accesari :325
Wednesday, 07 December 2005

Compozitorul si muzicologul Fred Popovici va sustine miercuri, 14 decembrie, de la ora 18:30, la Institutul Cultural Roman din Venetia, conferinta Introducere in anatomia sunetului muzica electroacustica, spectrala si asistata de calculator.

Conferinta abordeaza tehnici de varf ale muzicii noi: investigarea interioritatii sunetului, tranformarea electroacustica a vibratiilor, formalizarea computerizata a retoricii muzicale, anunta un comunicat de presa emis de ICR.

Fred Popovici, compozitor, critic muzical si muzicolog, este membru al Grupului de cercetari relationate muzica/matematica al Academiei Romane. Lucrarile sale au fost interpretate la Atena, Belgrad, Budapesta, Praga, Moscova, Varsovia, Roma, Viena, Paris, Londra, Washington si Boston. Articolele si studiile sale au aparut in publicatii importante din Romania si din strainatate.

Inainte de a merge la Venetia, muzicologul roman va poposi la ICR de la Praga, unde va sustine aceeasi prelegere.

 
top

(C) 2017 Romanian Global News - singura agentie de presa a romanilor de pretutindeni
Programare si design Ideal Data Solutions